DECIZIA nr. 243 din 3 mai 2022

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 16/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 24 august 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 426
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 1REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 4REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 936 19/12/2006
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 47
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 48
ART. 6REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 389
ART. 6REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 557 18/09/2018
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 15REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 387
ART. 15REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 16REFERIRE LALEGE 76 24/05/2012
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 16REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 16REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 19REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 387
ART. 19REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 20REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 389
ART. 20REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 390
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 2 18/01/2018
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 142
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 142
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 2 18/01/2018
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 276 10/05/2016
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 557 18/09/2018
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Irina Loredana Gulie – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Cătălin Dumitru, în Dosarul nr. 8.204/301/2018 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.195D/2019.2.La apelul nominal, se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că motivarea acesteia privește o chestiune de interpretare și aplicare a legii, care nu intră în competența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia civilă nr. 94R din 9 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.204/301/2018, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepția a fost ridicată de Cătălin Dumitru într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că acestea instituie o excepție de la instituția perimării executării silite, în cazul executărilor prin poprire. Se susține, în acest sens, că obligația autorității legiuitoare este să asigure calitatea legislației, care trebuie să fie suficient de precisă și previzibilă, invocând în acest sens cele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.6.Se mai susține că exceptarea prevăzută de textul de lege criticat privește exclusiv somarea debitorului în anumite situații, iar nu instituția perimării, aspect ce rezultă din mai multe reguli de interpretare a actelor juridice, respectiv art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Or, așa cum reiese din dispozițiile art. 390 alin. 2 din Codul de procedură civilă, adverbul de legătură „de asemenea“ indică neechivoc că alineatul acesta continuă dispoziția de la primul alineat și se referă la exceptarea de la somarea debitorului. În același sens, se susține că instituirea unei excepții de la perimarea executării silite ar fi trebuit să fie expusă ca ipoteză distinctă, în cuprinsul art. 389 din Codul de procedură civilă, care reglementează instituția perimării. Se mai invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 936 din 19 decembrie 2006, din care rezultă că inclusiv judecătorul constituțional privește aceste dispoziții legale ca o excepție de la procedura de somare, iar nu de la instituția perimării, sens în care s-a pronunțat și doctrina.7.Se mai susține că, astfel cum este redactat, textul de lege criticat nu clarifică concluzia de mai sus, consecința fiind că în jurisprudență s-au conturat opinii contrare, textul fiind lipsit astfel de cerințele de previzibilitate și predictibilitate impuse de Constituție și preluate în legislația subsecventă, ceea ce aduce atingere dreptului constituțional la un proces echitabil.8.De asemenea, se mai susține că interpretarea conform căreia executarea silită prin poprire nu se perimează aduce atingere și principiului constituțional conform căruia toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, se arată că instituția executării silite reglementează aducerea la îndeplinire a unei obligații stabilite printr-un titlu executoriu, cu concursul organelor de stat competente. Executarea silită are două modalități (directă și indirectă) și mai multe forme, poprirea fiind una dintre ele. Finalitatea procedurii este unică: executarea silită a obligației în cazul în care debitorul refuză să și-o îndeplinească de bunăvoie. Plecând de la definiția menționată, rezultă că ceea ce îndreptățește creditorul să recurgă la procedura executării silite este refuzul debitorului de a se conforma de bună voie unei obligații cuprinse într-un titlu executoriu. În același timp, instituția popririi este o sancțiune care intervine atunci când creditorul, din culpa sa, lasă să treacă o anumită perioadă de timp fără să întreprindă un act de executare. Rezultă că ceea ce sancționează legiuitorul este pasivitatea creditorului, iar rațiunea acestei sancțiuni este reglarea conduitei creditorilor în sensul ca aceștia să fie diligenți și să urmărească în mod activ desfășurarea cu celeritate a procedurii de executare, tocmai pentru realizarea dezideratului urmărit de legiuitor, respectiv securitatea raporturilor juridice și cea a circuitului civil. Nu se poate considera ca obiectivă și rațională aprecierea legiuitorului ca, pornind de la premise identice ale debitorului (refuzul îndeplinirii obligației cuprinse în titlul executoriu) și confruntați cu un comportament identic al creditorului (pasivitate), în măsura în care executarea se derulează într-o anumită formă sancțiunea perimării să intervină, iar în măsura în care se alege forma popririi sancțiunea să nu mai intervină niciodată.9.Se mai susține că, desigur, în stabilirea de către instanță a situației de fapt, se poate ajunge la concluzia că poprirea dispusă de executor produce/a produs efecte, orice act de executare întrerupând astfel termenul de perimare. Critica adusă textului de lege privește exclusiv acea interpretare conform căreia executarea silită prin poprire este exclusă de plano de la sancțiunea perimării, fapt ce ar scuti instanțele să stabilească dacă într-o anumită speță sancțiunea este aplicabilă.10.Tribunalul București – Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, din moment ce aceasta vizează o interpretare concretă a textului de lege, eventuala interpretare neunitară dată de instanțe putând constitui obiect al unui recurs în interesul legii.11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.12.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv Decizia nr. 557 din 18 septembrie 2018.13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora: „Dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație“. Prevederile legale criticate fac trimitere la dispozițiile art. 387 și 389 din același act normativ, care au următorul conținut:– Art. 387 din Codul de procedură civilă din 1865: În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde următoarele:1.denumirea și sediul organului de executare;2.data emiterii somației și numărul dosarului de executare;3.numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului;4.arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită;5.termenul în care cel somat urmează să-și execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia;6.semnătura și ștampila organului de executare.Dacă în termenul arătat în somație debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită.– Art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865:Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.16.Deși prevederile art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra prevederilor legale criticate, dat fiind faptul că acestea continuă să își producă efectele juridice în cauza dedusă judecății, astfel încât, în acord cu jurisprudența Curții (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.17.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține, în esență, că este neconstituțională interpretarea dată de instanța de judecată prevederilor legale criticate, în sensul că acestea instituie o excepție de la instituția perimării executării silite, în cazul executărilor prin poprire. Se arată că este neconstituțională acea interpretare jurisprudențială conform căreia executarea silită prin poprire este exclusă de plano de la sancțiunea perimării, fapt ce ar scuti instanțele să stabilească dacă într-o anumită speță sancțiunea este aplicabilă. 19.Examinând cadrul normativ incident, Curtea reține că, potrivit art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, textul de lege criticat în prezenta cauză, dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație. Art. 387 instituie regula începerii executării silite numai după comunicarea, către debitor, a unei somații, iar art. 389 instituie condițiile în care executarea se perimă de drept, respectiv în cazul în care creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire. Astfel, din coroborarea celor trei texte de lege antereferite, rezultă că, prin excepție de la art. 387 din cod, chiar dacă executorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, executarea nu se perimă în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație. Potrivit art. 454 din Codul de procedură civilă din 1865, poprirea este un astfel de caz, care se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată terțului poprit, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată. 20.În speța dedusă soluționării instanței judecătorești, raportând dispozițiile art. 454 la art. 390 din Codul de procedură civilă din 1865 și reținând împrejurarea că în cauză este exclusă constatarea perimării executării silite, dat fiind faptul că art. 389 din același cod nu se aplică unei proceduri de executare silită în desfășurarea căreia a fost înființată poprirea asupra conturilor debitorului, prima instanță a constatat că executarea silită prin poprire nu se perimă, deoarece se face fără somație, nefiind aplicabile dispozițiile art. 389 din Codul de procedură civilă. Astfel, prin Sentința civilă nr. 11.466 din 22 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 3 București a respins contestația la executare ca neîntemeiată. Prin recursul formulat s-a susținut, în primul rând, că, așa cum rezultă din actele de executare, termenul de 6 luni, la care se referă art. 389 din cod, a fost împlinit, astfel încât perimarea executării silite a intervenit de drept, iar în al doilea rând, a susținut că dispozițiile art. 390 din Codul de procedură civilă din 1865 se referă la acele situații în care legea, în mod expres, stabilește că procedura de executare silită, ca întreg, se poate realiza fără comunicarea unei somații, iar nu la una dintre formele executării silite, respectiv executarea silită indirectă, prin poprire. În concluzie, pe fondul recursului formulat, s-a arătat că, de vreme ce prezenta procedură de executare se desfășoară conform regulilor de drept comun, iar nu în baza unei dispoziții exprese, derogatorii, textul art. 390 din Codul de procedură civilă din 1865 nu se aplică, astfel încât în speță poate fi constatată intervenirea perimării executării silite. Totodată, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, cu motivarea că interpretarea dată textului de lege criticat, în sensul că, în cazul executării silite realizate prin poprire, nu poate interveni perimarea, este neconstituțională.21.Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit de modul în care instanța de judecată a soluționat contestația la executare formulată, constatând, în urma interpretării textului de lege criticat, că nu a intervenit perimarea executării silite. Așadar, autorul excepției este nemulțumit de o interpretare concretă a textului legal criticat, în speța dedusă soluționării instanței de judecată. Or, o asemenea critică nu poate fi calificată drept una de neconstituționalitate, întrucât vizează interpretarea și aplicarea legii la o situație de speță, fără ca o asemenea practică judiciară să aibă o relevanță constituțională. Prin urmare, având în vedere art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu art. 126 alin. (1) și art. 142 din Constituție, aspectele criticate nu intră în competența Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești, astfel încât excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 20).22.Potrivit jurisprudenței Curții, interpretarea dată de instanța de judecată textului de lege criticat, în vederea aplicării acestuia în cauza dedusă soluționării sale, este o problemă de interpretare și aplicare a legii, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că, pentru determinarea competenței sale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice, criteriul fundamental ce trebuie avut în vedere este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele Constituției, iar interpretările izolate nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale, ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar [a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20-21, sau Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 19].23.În același sens s-a mai pronunțat Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 557 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2019, față de o motivare similară a excepției de neconstituționalitate.24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 8.204/301/2018 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 3 mai 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x