DECIZIA nr. 241 din 19 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (2) lit. c) și art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Corneliu Ciurel în Dosarul nr. 4.692/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.894D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens reține că există un control jurisdicțional automat cu privire la ordonanța de renunțare la urmărirea penală, iar, în ceea ce privește confiscarea bunurilor, potrivit reglementării actuale și a jurisprudenței Curții Constituționale, într-o astfel de procedură se pot administra orice fel de probe. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 8 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.692/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 București – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (2) lit. c) și art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Valentin Corneliu Ciurel, în soluționarea cauzei penale având ca obiect confiscarea specială a armei introduse la camera de corpuri delicte. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, în situația renunțării la urmărirea penală, aceasta este incompletă, întrucât statul nu are interes în efectuarea și terminarea urmăririi penale, din rațiuni de politică penală, având în vedere gravitatea redusă a faptei ori cheltuielile disproporționate raportat la gravitatea faptei sau prejudiciul efectiv. În această ipoteză, organele de urmărire penală au inițiativa și decid singure soluția, fără a exista un acord al persoanei urmărite penal, astfel încât se încalcă, în mod flagrant, dreptul la apărare și se aduce atingere principiului egalității în drepturi. Totodată, susține că renunțarea la urmărirea penală însoțită de măsura confiscării speciale încalcă dreptul de proprietate privată, această din urmă măsură constituindu-se într-o veritabilă „pedeapsă civilă“, chiar dacă este calificată ca măsură de siguranță din punct de vedere penal. … 6.Judecătoria Sectorului 1 București – Secția penală opinează că normele procesual penale criticate nu sunt neconstituționale. În acest sens reține că este necesar să fie reglementate dispozițiile pe care trebuie să le cuprindă ordonanța de renunțare la urmărirea penală, nefiind încălcat niciun drept al părților, cu atât mai puțin dreptul la apărare, întrucât părțile sunt citate pentru termen și pot depune concluzii, așa cum a procedat și autorul excepției. Reține că autorul excepției se limitează la a arăta că „îi este știrbit indubitabil dreptul la apărare“, fără a motiva acest aspect. Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul procedurii de cameră preliminară, intimatul este citat, are dreptul de a-și angaja apărător, iar, în condițiile art. 90 din Codul de procedură penală, i se asigură apărător din oficiu. Mai mult, reține că autorul excepției beneficiază de o soluție de netrimitere în judecată. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Examinând motivele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, observă că acestea vizează de fapt prevederile art. 549^1 din Codul de procedură penală, care constituie temeiul sesizării judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale, precum și dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, care justifică confiscarea specială a bunurilor a căror deținere este interzisă de legea penală. Apreciază că niciuna dintre criticile formulate nu este întemeiată, în condițiile în care, în aplicarea art. 44 alin. (9) din Constituție, Codul penal prevede, în art. 112 alin. (1) lit. f), că sunt supuse confiscării speciale „bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală“. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 725 din 6 decembrie 2016, în care s-a reținut că, în cazul bunurilor pentru a căror deținere este necesară îndeplinirea unor condiții, fiind supuse unui regim de autorizare, „legiuitorul a prezumat existența unei periculozități obiective ce derivă din însăși substanța/natura acestor bunuri, astfel că simpla deținere a acestora, contrar dispozițiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenția organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective.“ Totodată, face referire la procedura de confiscare în cazul renunțării la urmărirea penală, în care judecătorul de cameră preliminară este ținut să citeze persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, să le comunice o copie a ordonanței și să se pronunțe asupra propunerii numai după ascultarea acestora, dacă sunt prezente. … 9.Avocatul Poporului precizează că dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. c) și art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens consideră că, prin edictarea normelor procesual penale criticate, legiuitorul nu a nesocotit principiul egalității în fața legii. În ceea ce privește conținutul ordonanțelor de clasare și de renunțare la urmărire, pe lângă elementele standard descrise de art. 286 alin. (2) din Codul de procedură penală, acestea mai cuprind și elemente specifice fiecărei măsuri dispuse. Precizează că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. De asemenea apreciază că nici celelalte critici de neconstituționalitate expuse de autor, raportate la normele constituționale invocate, nu pot fi reținute, întrucât prin prevederile legale supuse controlului de constituționalitate nu se aduce atingere drepturilor constituționale invocate. Reține că ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar, când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. În ipoteza în care a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanța este verificată de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. Totodată, potrivit prevederilor art. 318 alin. (12) din Codul de procedură penală, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, verificată potrivit celor menționate, se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părților, suspectului, persoanei vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Primind ordonanța, judecătorul de cameră preliminară va stabili termenul de soluționare și va dispune citarea persoanei care a făcut sesizarea, a părților, suspectului, persoanei vătămate, precum și altor persoane interesate. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu participarea persoanei care a făcut sesizarea, a părților, a suspectului, a persoanei vătămate, precum și altor persoane interesate, precum și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală. Judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate. În atare condiții apreciază că susținerile autorului, referitoare la o posibilă diferență de tratament instituită de normele criticate, dar și de soluția de renunțare la urmărirea penală, nu pot fi reținute sub aspectul neconstituționalității. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. c) și art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală, având următorul conținut:– Art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală: „Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind: c) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale;“; … – Art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală: „Ordonanța de renunțare la urmărire cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind măsurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol și art. 315 alin. (2)-(4), termenul până la care trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute la alin. (6) din prezentul articol și sancțiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum și cheltuielile judiciare.“ …  … 13.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 4 alin. (2) privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) și alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) potrivit căruia dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, iar conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a pronunțat cu privire la reglementarea instituției renunțării la urmărirea penală prin Decizia nr. 551 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, reținând, în paragrafele 23 și 24 ale acesteia, că renunțarea la urmărirea penală poate fi dispusă în faza urmăririi penale in rem, în faza urmăririi penale in personam, precum și după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Cu alte cuvinte, renunțarea la urmărirea penală va putea fi dispusă în condițiile în care procurorul constată că nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece existența acestora determină în sarcina procurorului obligația pronunțării unei alte soluții, nu cea de renunțare la urmărirea penală. Totodată, Curtea a constatat că trebuie distins în funcție de momentul pronunțării soluției de renunțare la urmărirea penală. Astfel, dacă soluția de renunțare la urmărirea penală a fost pronunțată în cursul urmăririi penale in rem, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a existenței unei minime evidențe că fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, dacă soluția de renunțare la urmărirea penală a fost pronunțată în cursul urmăririi penale in personam sau după punerea în mișcare a acțiunii penale, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a constatării existenței unei bănuieli rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta, respectiv că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Ulterior acestei etape, procurorul va avea de analizat în ce măsură continuarea urmăririi penale este în favoarea interesului public. … 15.Curtea a constatat, totodată, în paragraful 29 al deciziei precitate, că, „în materie penală, chiar dacă prima facie interesul public este salvgardat prin sancționarea tuturor faptelor penale, protejarea acestuia comportă, de fapt, nuanțări în funcție de elementele specifice fiecărei cauze (…) în cazul renunțării la urmărirea penală, având în vedere momentul în care aceasta poate fi dispusă, pe lângă elemente obiective, legiuitorul a reglementat și elemente subiective ce trebuie avute în vedere“. Or, Curtea a apreciat că art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală – astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară – combină aceste elemente, fiind respectate cele statuate de instanța de control constituțional prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016. Așadar, elementele ce trebuie avute în vedere de procuror sunt de natură a clarifica înțelesul sintagmei interes public, legiuitorul prevăzând cu exactitate obligațiile pe care le are fiecare organ judiciar, circumscrise modului concret de realizare a atribuțiilor acestora, prin stabilirea, în mod neechivoc, a operațiunilor pe care acestea le îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor lor. … 16.În continuare, Curtea reține că, în actuala reglementare procesual penală, procurorul nu mai dispune cu privire la confiscarea specială în cazul emiterii unei soluții de netrimitere în judecată, ci sesizează judecătorul de cameră preliminară. Așa încât, în cazul confiscării sau desființării unui înscris, în ipoteza clasării/renunțării la urmărirea penală, legea procesual penală în vigoare reglementează o procedură în care procurorul are calitatea de titular al cererii formulate în acest sens, îndreptată către judecătorul de cameră preliminară. Acțiunea nu mai are caracter civil, iar procurorul nu mai are calitatea de reclamant, ci pe aceea de titular, conform normelor procesual penale criticate, legitimarea procesual activă fiind specifică procesului civil. Doar procurorul poate sesiza judecătorul de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, dispoziția de sesizare va fi menționată în ordonanța de clasare, respectiv de renunțare la urmărirea penală, înaintarea acesteia, însoțită de dosarul de urmărire penală, urmând să se facă în termenul reglementat în art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 17.Totodată, având în vedere că sesizarea judecătorului de cameră preliminară este o dispoziție distinctă în cadrul ordonanței procurorului, Curtea reține că aceasta va fi motivată separat prin indicarea motivelor pentru care se solicită confiscarea bunului sau desființarea înscrisului, precum și a temeiului juridic al solicitării, astfel încât persoanele interesate care vor fi încunoștințate de declanșarea acestei proceduri să își poată formula apărările în fața judecătorului de cameră preliminară, cu respectarea dreptului la apărare consfințit în Legea fundamentală. Aceasta în condițiile în care, în procedura de confiscare, potrivit art. 549^1 alin. (3) și alin. (4) din Codul de procedură penală, pentru termenul fixat se dispune încunoștințarea procurorului și se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, cărora li se comunică o copie a ordonanței, punându-le în vedere că, în termen de 20 de zile de la primirea comunicării, pot depune note scrise, iar judecătorul de cameră preliminară se pronunță prin încheiere, în ședință publică, după ascultarea procurorului și a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente. … 18.De asemenea, Curtea reține că reglementarea calității procurorului de titular al cererii în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris are o justificare în aceea că el este cel care dispune soluția în ceea ce privește rezolvarea acțiunii penale, stabilind, astfel, cadrul procesual asupra căruia se va pronunța judecătorul de cameră preliminară. Aceasta, în condițiile în care, în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societății, procurorul apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor – rol esențial în activitatea judiciară, consacrat de art. 131 din Constituție. Or, între formele concrete prin care Ministerul Public își îndeplinește rolul consacrat de norma constituțională precitată se află și sesizarea instanțelor judecătorești, potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în condițiile în care art. 67 alin. (1) din același act normativ stabilește că procurorul are „rol activ în aflarea adevărului“ (în acest sens, Decizia nr. 299 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017). … 19.Cât privește măsura confiscării speciale, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, aceasta reprezintă o sancțiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranță, care constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită, deținerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni. Intenția legiuitorului a fost de a aplica măsura confiscării speciale și altor fapte prevăzute de legea penală decât cele care constituie infracțiuni, intenție reglementată expres în art. 107 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, conform art. 107 alin. (3) din Codul penal, măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă (în acest sens, Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015). O astfel de situație este și cea în care procurorul renunță la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei. … 20.În cauză, astfel cum rezultă din actul de sesizare și din susținerile autorului excepției, s-a dispus față de acesta din urmă renunțarea la urmărirea penală, fiind, totodată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București prin care s-a propus luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a armei introduse la camera de corpuri delicte. Autorul excepției face referire la dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. c) din Codul penal, ca temei al propunerii de luare a măsurii de siguranță a confiscării. … 21.În aceste condiții, Curtea reține că prevederile art. 44 alin. (9) din Constituție, reglementând o limitare a dreptului de proprietate, dispun în sensul că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii“. Totodată, dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conține trei norme distincte: prima, care este exprimată în prima frază a primului alineat și care îmbracă un caracter general, enunță principiul respectului proprietății; a doua, care figurează în a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o subordonează anumitor condiții; cât despre a treia, consemnată în cel de-al doilea alineat, recunoaște statelor contractante puterea de a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general (…). Totuși, cele trei reguli nu sunt „distincte“, în sensul că nu ar avea legătură între ele: a doua și a treia privesc cazurile particulare în care se aduce atingere dreptului la respectarea proprietății asupra bunurilor și trebuie interpretate în lumina principiului general enunțat în prima regulă. Prin urmare, trebuie cercetat dacă a fost menținut un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale reclamanților (Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, paragraful 61; Hotărârea din 24 mai 2006, pronunțată în Cauza Weissman și alții împotriva României, paragraful 65; Hotărârea din 12 februarie 2013, pronunțată în Cauza Dzugayeva împotriva Rusiei, paragraful 23; Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunțată în Cauza Jahn și alții împotriva Germaniei, paragraful 78). … 22.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că o măsură de confiscare, chiar dacă nu implică o privare de bunuri, constituie un control al utilizării proprietății în sensul celui de-al doilea paragraf din articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (Hotărârea din 10 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Silickiene împotriva Lituaniei, paragraful 62). În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, Curtea Constituțională a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (în acest sens, Decizia nr. 691 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007). … 23.În ceea ce privește confiscarea „bunurilor folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor“, Curtea constată că această măsură este prevăzută de lege, fiind reglementată de dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. c) din Codul penal. În ceea ce privește scopul urmărit prin reglementarea acestei măsuri, Curtea constată că acesta este circumscris înlăturării unei stări de pericol și preîntâmpinării săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală, astfel cum dispune art. 107 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere că interdicția deținerii bunurilor menționate este determinată de necesitatea combaterii fenomenului criminalității, scopul urmărit de reglementarea criticată reprezintă un scop legitim. În ceea ce privește existența raportului de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, Curtea constată că trebuie stabilit dacă există un just echilibru între interesul general și interesul particular în cauză. Or, în cauză, Curtea reține că, sesizând Judecătoria Sectorului 1 București, parchetul a propus luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a unei arme. … 24.În aceste condiții, Curtea constată că Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, reglementează cu privire la tipurile de arme și muniții, precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme și muniții sunt permise pe teritoriul României. Totodată, art. 342 din Codul penal reglementează infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor. În aceste împrejurări, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deținere este necesară îndeplinirea unor condiții, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condițiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta folosește sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiții grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăși substanța/natura acestora. În concluzie, Curtea constată că confiscarea bunurilor folosite, imediat după săvârșirea faptei pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, respectă un just echilibru între interesul general și interesul particular în cauză. … 25.De altfel, Curtea a reținut, într-o altă cauză, că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori ca urmare a aplicării măsurii confiscării speciale nu constituie expropriere și nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate (a se vedea Decizia nr. 168 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, și Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010). … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentin Corneliu Ciurel în Dosarul nr. 4.692/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția penală și constată că dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. c) și art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește