DECIZIA nr. 234 din 6 aprilie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihaela Vrabie în Dosarul nr. 19.654/245/2015 al Curții de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 516D/2016. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că măsura asigurătorie se dispune pe o perioadă de 30 de zile, atunci când instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, respectiv în cazurile în care există impedimente la punerea în mișcare și la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) și j) din Codul de procedură penală, în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din același cod. Se arată că, în cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, la care face trimitere textul legal criticat, a fost săvârșită o faptă cu privire la care însă nu sunt îndeplinite cerințele exercitării acțiunii penale. Prin urmare, o persoană aflată în ipoteza normei legale criticate nu se află în aceeași situație cu o alta cu privire la care se soluționează acțiunea penală, ceea ce înseamnă că nu este încălcat art. 16 din Constituție. De asemenea, nu se încalcă nici art. 44 din Constituție, întrucât, în realitate, textul reglementează garanții minime pentru partea civilă în vederea reparării eventualului prejudiciu suferit, protejând, astfel, dreptul de proprietate privată al acesteia. Mai mult, se mai învederează că, dacă nu se formulează o acțiune în fața instanței civile în 30 de zile, măsura încetează. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 7 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 19.654/245/2015, Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihaela Vrabie într-o cauză, aflată în stadiul procesual al apelului, având ca obiect revizuirea unei sentințe, formulată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală [cu solicitarea aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015], prin care cererea de revizuire a fost admisă, iar hotărârea judecătorească privind condamnarea autorului excepției pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, a fost anulată, cu consecința achitării acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se apreciază că în condițiile în care inculpatul este achitat printr-o hotărâre definitivă pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, nu se mai impune menținerea sechestrului asigurător pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau cheltuielilor de judecată ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Prin aplicarea prevederilor legale criticate se ajunge la situația în care persoana în cauză, deși nu mai are calitatea de inculpat, suferă aplicarea unei măsuri procesuale specifice suspectului sau inculpatului. … 6.În consecință, se ajunge la discriminarea unei asemenea persoane față de alte persoane, contrar art. 16 din Constituție și art. 14 – Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, aplicarea măsurii sechestrului judiciar față de o persoană care nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească de achitare, are drept rezultat imposibilitatea acesteia din urmă de a dispune de bunurile sale, ceea ce încalcă art. 44 din Constituție … 7.Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că discriminarea semnifică reglementarea unui regim juridic diferit pentru persoane aflate în situații similare. Or, nu se poate pune semnul egalității între situațiile în care instanțele constată, prin hotărâre definitivă, că fapta pentru care o persoană a fost trimisă în judecată nu există sau nu există probe că o persoană a săvârșit o infracțiune, ipoteze în care eventualele măsuri asigurătorii instituite în cauză se revocă, cu situația constatării existenței faptei în materialitatea ei, a săvârșirii acesteia de către inculpat, însă, a lipsei prevederii faptei de legea penală, ipoteză în care devin incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală. Se arată că măsurile instituite prin textul de lege criticat se constituie în veritabile garanții pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească, în condițiile în care se reține existența unei pagube, repararea, pe calea acțiunii exercitate în fața instanței civile, în mod just și integral și într-un termen rezonabil, a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat. … 8.Cu privire la încălcarea art. 44 din Constituție, se arată că dreptul de proprietate privată are un caracter relativ, protecția juridică acordată acestuia nefiind absolută. Astfel, sunt admise atât posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică, cât și reglementarea exercitării dreptului de proprietate în conformitate cu interesul general. Se arată că instituirea unei măsuri asigurătorii constituie o limitare a dreptului de proprietate privată care nu este de natură să afecteze substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii. Măsura subzistă pe o perioadă limitată de timp, respectiv 30 de zile, iar, în situația în care partea civilă sesizează instanța civilă în termenul legal, persoana supusă măsurii are posibilitatea de a invoca în fața instanței civile toate apărările pe care le consideră necesare și pertinente atât cu privire la instituirea măsurilor asigurătorii, cât și cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a acestora. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că, întrucât măsura de siguranță a confiscării și pedeapsa amenzii penale presupun săvârșirea unei fapte penale, respectiv stabilirea vinovăției inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni, pronunțarea unei soluții definitive de achitare pentru lipsa caracterului penal al faptei lasă fără suport măsurile asigurătorii ce au fost luate în cursul procesului penal pentru garantarea lor, pe cale de consecință, aceste măsuri nu pot supraviețui hotărârii definitive de achitare, ci vor fi ridicate. Dacă însă sunt dispuse pentru a garanta repararea pagubei produse părții civile, măsurile asigurătorii se mențin și după pronunțarea hotărârii definitive de achitare, chiar dacă instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, deoarece în acest caz, potrivit tezei a doua a art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă de achitare nu leagă instanța civilă în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. … 11.Astfel, este posibil ca fapta inculpatului să nu fie prevăzută de legea penală (ceea ce justifică soluția achitării), dar să îmbrace totuși forma unui ilicit civil, care atrage răspunderea civilă; de asemenea, este posibil ca inculpatul să nu fi săvârșit fapta cu vinovăția cerută de legea penală, dar vinovăția sa să fie suficientă pentru a fundamenta o răspundere civilă, știut fiind că în domeniul raporturilor civile răspunderea pentru fapta proprie se angajează pentru cea mai mică culpă [art. 1357 alin. (2) din Codul civil]. … 12.Așadar, întrucât nu se poate face o analogie între diferitele temeiuri ale achitării, nu se poate susține că reglementarea diferită a situației măsurilor asigurătorii în funcție de aceste temeiuri ar constitui o discriminare. … 13.În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 din Legea fundamentală, se arată că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci este unul relativ, susceptibil de limitări; or, ingerința în dreptul de a dispune material și juridic de bunurile supuse măsurilor asigurătorii este pe deplin constituțională, întrucât (i) este necesară pentru realizarea scopului propus (de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea lor de la urmărire), (ii) este proporțională cu acest scop, fiind esențialmente temporară, (iii) se aplică nediscriminatoriu și (iv) nu afectează însăși existența dreptului de proprietate. … 14.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că textul criticat, reglementând cu privire la menținerea măsurilor asigurătorii care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezintă o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, menită să apere interesele părții civile. O astfel de reglementare nu este de natură să aducă atingere egalității în drepturi și substanței dreptului de proprietate privată. În sensul celor de mai sus, este invocată Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, fiind menționată, totodată, și jurisprudența Curții Constituționale cu privire la principiul egalității în drepturi. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „(5) În cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.“ … 18.Art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, la care face trimitere art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, are următorul conținut: „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi,lit. e), f),i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.“ … 19.La rândul lor, art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f),i) și j) și art. 486 alin. (2) au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) și j) din Codul de procedură penală: (1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:b)fapta nu este prevăzută de legea penală […]; […] … e)lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; … f)a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; […] … i)există autoritate de lucru judecat; … j)a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.“; …  … – Art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală: „(2) În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. În această situație, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile“. …  … 20.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 – Egalitatea în drepturi, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 14 – Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și art. 44 – Dreptul de proprietate privată. … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f),i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. Astfel, soluționarea acțiunii civile depinde de aceea a acțiunii penale, iar, în situația în care procesul penal a luat sfârșit, singura cale rămasă persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă în procesul penal, este acțiunea exercitată în fața instanței civile [Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 27 noiembrie 2015, paragraful 14]. … 22.În cazul în care nu există o faptă prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], instanța penală nu este competentă să judece conflictul de drept adus în fața sa, drept care legea a stabilit că acțiunea civilă nu poate fi soluționată de instanța penală. În acest fel s-a evitat stânjenirea activității instanțelor penale de sarcina de a soluționa acțiunea civilă introdusă la aceste instanțe și s-a asigurat soluționarea la timp și în mod corect a cauzelor penale aflate pe rolul lor [Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, paragraful 15]. Prin aceeași decizie, paragraful 16, Curtea a mai reținut tendința noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluționării, în cadrul procesului penal, a acțiunii penale și de a lăsa nesoluționată acțiunea civilă ori de a trimite acțiunea civilă la instanța civilă, pentru soluționare – art. 25 alin. (5) și (6) și art. 26 din Codul de procedură penală. Reglementând aceste dispoziții legale, care sunt de natură să contribuie la soluționarea cu celeritate a cauzelor penale, legiuitorul nu trebuie să neglijeze nici interesul legitim al părților civile de a obține repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracțiuni. Curtea a mai stabilit că, deși instanța penală care pronunță o soluție de achitare, întrucât fapta (cauzatoare de prejudicii) nu este prevăzută de legea penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă, noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanții pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acțiunii exercitate în fața instanței civile, în mod just și integral și într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat (paragraful 18). În acest sens, Curtea a subliniat că o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită o reprezintă dispozițiile art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă în condițiile art. 25 alin. (5), măsurile asigurătorii privind reparațiile civile se mențin (paragraful 21). … 23.Potrivit art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile. Dacă instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, va dispune menținerea, în condițiile textului legal criticat, a măsurilor asigurătorii luate, măsuri care sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acelor bunuri care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Prin urmare, măsurile asigurătorii se iau pentru a garanta, după caz: executarea confiscării speciale sau confiscării extinse; executarea amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare sau indemnizarea părții civile pentru prejudiciul suferit prin săvârșirea infracțiunii. … 24.Faptul că, în speță, instanța judecătorească a pronunțat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală – fapta nu este prevăzută de legea penală – nu înseamnă că, în realitate, nu a fost comisă o faptă, care poate fi ilicită, fără a viza, însă, sfera ilicitului penal. Astfel, este posibil ca fapta inculpatului să nu fie prevăzută de legea penală, dar să îmbrace totuși forma unui ilicit civil, antrenând, astfel, o răspundere civilă delictuală. În această situație, dacă în cursul procesului penal a fost dispusă o măsură asigurătorie în condițiile art. 249 și următoarele din Codul de procedură penală, aceasta se menține de drept în ipoteza art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală și după pronunțarea hotărârii definitive de achitare, întrucât vizează garantarea reparării pagubei produse părții civile în condițiile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, iar pretențiile civile vor fi soluționate de instanța civilă într-o acțiune ulterior introdusă. În consecință, putându-se promova o acțiune civilă, este firesc ca la finalul procesului penal să se ia măsurile necesare pentru garantarea reparării pagubei pentru care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în condițiile în care aceasta din urmă are posibilitatea legală de a se adresa instanței civile. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, potrivit art. 397 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală, „aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii“. … 25.În aceste condiții, inculpatul achitat și aflat în ipoteza art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală nu este în aceeași situație juridică cu cel achitat pentru că fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală], nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua], nu există probe că persoana a săvârșit infracțiunea [art. 16 alin. (1) lit. c)] sau există o cauză justificativă sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d)] ori cu cea cu privire la care a încetat procesul penal pentru că fie a intervenit împăcarea sau a fost încheiat un acord de mediere [art. 16 alin. (1) lit. g) teza a doua și a treia], fie există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h)], întrucât, în aceste din urmă ipoteze, instanța judecătorească are posibilitatea ca ea însăși să soluționeze acțiunea civilă fie prin admiterea ei, caz în care instanța poate dispune luarea măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior [art. 397 alin. (2)], fie prin respingerea ei, caz în care, în mod evident, nu se dispun asemenea măsuri sau se ridică cele deja dispuse. În schimb, în privința celorlalte temeiuri de achitare sau încetare a procesului penal [prevăzute de art. 25 alin. (5) cu corectivul adus în privința prescripției prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.001 din 13 decembrie 2016], instanța penală nu are competența de a soluționa ea însăși acțiunea civilă, competența revenind instanței civile. Or, în vederea reparării unei eventuale pagube produse, care, astfel cum s-a arătat, poate subzista chiar în lipsa răspunderii penale, este firesc ca legiuitorul să reglementeze un caz de menținere de drept a măsurii asigurătorii, măsură care, ulterior, în cadrul procesului civil, poate fi ridicată în condițiile art. 956 – Ridicarea sechestrului asigurător din Codul de procedură civilă. … 26.Având în vedere cele anterior expuse, nu se poate susține că inculpatul față de care s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal și lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile se află în aceeași situație juridică cu inculpatul față de care s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal și a fost soluționată acțiunea civilă sau cu cel față de care s-a dispus condamnarea și, desigur, a fost soluționată acțiunea civilă. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi. … 27.Astfel, inculpatul față de care s-a dispus soluția de achitare sau încetare a procesului penal pentru cazurile prevăzute la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală se află într-o situație juridică diferită de cel față de care instanța penală este competentă se soluționeze acțiunea civilă, tocmai pentru că acțiunea civilă a rămas nesoluționată. Prin urmare, în această ipoteză se impunea reglementarea unui remediu procesual apt să garanteze repararea eventualului prejudiciu în condițiile în care persoana vătămată formulează o acțiune în fața instanțelor civile; în acest fel se asigură, din punct de vedere normativ, premisele necesare reparării pagubei cauzate prin fapta ilicită. … 28.Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție, Curtea a reținut că dreptul de proprietate este acel drept subiectiv civil care dă expresie aproprierii unui lucru, permițând titularului acestuia să posede, să folosească și să dispună de acel lucru, în putere proprie și în interes propriu, însă în cadrul și cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, prin definiție, în ceea ce privește conținutul și întinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neîngrădit, ci este configurat de dispozițiile legii [Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014]. Măsurile asigurătorii limitează plenitudinea dreptului de proprietate privată, mai exact atributul de dispoziție asupra bunului supus măsurii. Prin urmare, Curtea urmează să rețină că, prin menținerea acestor măsuri în condițiile textului legal criticat, există o limitare adusă dreptului de proprietate privată, situație în care urmează a se evalua proporționalitatea ingerinței astfel reglementate (cu privire la „testul“ de proporționalitate, a se vedea Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). Astfel, Curtea constată că măsura criticată urmărește un scop legitim, și anume garantarea reparării eventualei pagube suferite de persoana vătămată în sensul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării, sustragerii lor de la urmărire și risipirii averii debitorului. De asemenea, măsura asigurătorie dispusă este adecvată, fiind capabilă în sine să ducă la îndeplinirea scopului legitim urmărit, este necesară, fiind o atingere minimă adusă atributului de dispoziție al dreptului de proprietate privată, statul dozându-și în mod corespunzător intervenția, chiar dacă măsura se menține de drept, iar instanța judecătorească nu are nicio putere proprie de apreciere în privința acesteia; de asemenea, măsura este proporțională, păstrând un just echilibru între interesele generale ale societății, și anume reglementarea unui sistem normativ coerent de natură să garanteze executarea corespunzătoare a titlurilor executorii, și să asigure un grad ridicat de certitudine juridică în faza a doua a procesului civil (executarea hotărârilor judecătorești civile), și interesele individuale, ale debitorului obligației, având în vedere că măsura asigurătorie se menține până la concurența valorii prejudiciului pretins, că ea încetează de drept dacă în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă nu se exercită acțiunea în fața instanței civile, precum și că oricând pe parcursul judecării cauzei civile se poate solicita ridicarea măsurii sechestrului asigurător în condițiile art. 956 din Codul de procedură civilă. Așadar, limitarea adusă atributului de dispoziție a dreptului de proprietate privată este proporțională cu scopul legitim urmărit și, având în vedere cele expuse, Curtea constată că măsura asigurătorie dispusă în condițiile art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală nu încalcă art. 44 din Constituție. … 29.De altfel, în sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunțat și prin Decizia nr. 184 din 21 martie 2017, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii. … 30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaela Vrabie în Dosarul nr. 19.654/245/2015 al Curții de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 6 aprilie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Benke Károly–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește