DECIZIA nr. 227 din 16 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Enache-Cristian Șapte în Dosarul nr. 733/36/2016 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.262D/2017. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.742D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală și art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen George Ghiță în Dosarul nr. 588/105/2017 al Tribunalului Prahova – Secția penală. … 4.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.742D/2017 la Dosarul nr. 1.262D/2017, care a fost primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât, pe de o parte, se solicită modificarea textului de lege în sensul de a fi prevăzut, ca motiv de incompatibilitate, și incompatibilitatea cu privire la organul de cercetare penală, iar, pe de altă parte, se solicită modificarea textului de lege cu privire la termenul în care poate fi exercitată contestația în anulare pentru acest motiv. Reține că, în cauză, autorul excepției a avut posibilitatea să invoce incompatibilitatea organului de cercetare penală, iar instanța de fond, în cuprinsul sentinței, a arătat că a analizat cazul de incompatibilitate a organului de cercetare penală la termenul din 14 martie 2011, critică pe care, de asemenea, autorul a reiterat-o cu ocazia soluționării apelului, pronunțându-se și instanța de apel asupra acesteia. Arată, totodată, că stabilirea termenelor în care pot fi formulate căile ordinare și extraordinare de atac reprezintă apanajul exclusiv al legiuitorului și este necesară pentru a se asigura autoritatea de lucru judecat și securitatea raporturilor juridice soluționate definitiv. Reține că, în cauză, autorul excepției este nemulțumit, mai degrabă, de modul de interpretare și aplicare a textului de lege, însă acest aspect nu este de natură să atragă neconstituționalitatea dispozițiilor criticate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 22 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 733/36/2016, Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Enache-Cristian Șapte în contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 1.107 din 7 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 20.473/212/2010. În speță, contestatorul, autor al excepției, a solicitat să se constate că în cauza în care a fost condamnat a existat un caz de incompatibilitate în timpul efectuării urmăririi penale, respectiv condamnarea la prima instanță și instanța de control judiciar s-a fundamentat pe actele de urmărire penală efectuate în cauză de lucrători de poliție care au avut și calitatea de persoane vătămate și au formulat pretenții civile în cauză. Apreciază că lipsa de imparțialitate este evidentă conform art. 65 raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) și lit. f) din Codul de procedură penală, vătămarea este esențială și are drept consecință un proces inechitabil. … 8.Prin Sentința penală nr. 150 din 5 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 588/105/2017, Tribunalul Prahova – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală și art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Eugen George Ghiță cu ocazia soluționării contestației în anulare prin care a solicitat anularea Sentinței penale nr. 631 din 6 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, întrucât a existat un caz de incompatibilitate la judecata în fond a cauzei. Autorul excepției a învederat faptul că judecătorul care a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii prin sentința atacată sa antepronunțat cu privire la vinovăția sa în Sentința penală nr. 139 din 12 aprilie 2013, prin care a dispus condamnarea coinculpaților E.P. și C.C., trimiși în judecată prin același rechizitoriu și față de care cauza a fost disjunsă, deoarece au beneficiat de procedura simplificată, iar în considerentele acestei din urmă sentințe au fost făcute referiri exprese, sub aspectul laturii penale a cauzei, inclusiv asupra gradului de participație concretă la săvârșirea faptelor și, implicit, la vinovăția sa. Totodată, în cauză, autorul excepției a solicitat repunerea în termenul de declarare a contestației în anulare motivat de faptul că, până la data de 26 ianuarie 2017, nu a avut cunoștință de considerentele Sentinței penale nr. 139 din 12 aprilie 2013. … 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul Curții nr. 1.262D/2017, autorul susține, în esență, că normele procesual penale criticate generează o discriminare între contestatorul care invocă un caz de incompatibilitate a instanței de judecată și contestatorul care invocă un caz de incompatibilitate a organului de urmărire penală, cel din urmă neavând acces la calea de atac a contestației în anulare. … 10.În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul Curții nr. 1.742D/2107, autorul susține, în esență, că normele procesual penale ale art. 426 lit. d) sunt neconstituționale, fiind contrare dispozițiilor din Legea fundamentală invocate, întrucât, potrivit acestora, pot fi atacate cu contestație în anulare, pe motivul existenței unui caz de incompatibilitate a judecătorului, numai hotărârile pronunțate în apel, nu și cele pronunțate în primă instanță. Observă că în forma inițială, anterior modificării acestuia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, textul criticat prevedea că „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: […] d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;“. Totodată, susține că dispozițiile art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală fac imposibilă formularea contestației în anulare în situația în care partea interesată află despre existența cazului de incompatibilitate după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală.  … 11.Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie reține, în esență, că legea nu prevede explicit că incompatibilitățile operează inclusiv în faza actelor premergătoare, iar reglementarea din Codul de procedură penală nu este lămuritoare și lasă loc interpretărilor. Apreciază că, cel puțin în actuala reglementare, formularea art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală este insuficient de precisă, având în vedere că în special reglementările de natură penală sau procesual penală trebuie să se caracterizeze printrun grad ridicat de precizie, dar menține dilema cu privire la momentul de la care sunt aplicabile incompatibilitățile. … 12.Tribunalul Prahova – Secția penală reține, în cuprinsul actului de sesizare, că ipoteza de incompatibilitate la care legiuitorul face referire îi vizează pe judecătorii care au făcut parte din completul de apel, iar nu pe judecătorul fondului, eventuala incompatibilitate a acestuia din urmă neputând fi invocată decât prin cererea de apel, iar nu pe calea contestației în anulare. Opinând însă asupra excepției invocate, instanța de judecată apreciază că aceasta este întemeiată, excluderea posibilității invocării de către inculpat a incompatibilității judecătorului care a soluționat cauza în fond și limitarea dreptului acestuia de a formula calea extraordinară de atac a contestației în anulare într-un anumit termen, în condițiile în care nu are posibilitatea legală de a lua cunoștință de considerentele hotărârii prin care judecătorul fondului și-a exprimat părerea cu privire la vinovăția sa, constituind ingerințe în dreptul de a fi judecat de o instanță imparțială. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 14.Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 1.262D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Reține, în acest sens, că se poate exercita contestația în anulare numai împotriva hotărârilor penale definitive, condițiile și motivele pentru care poate fi invocată fiind strict și limitativ prevăzute de către legiuitor. Totodată, reține că normele procesual penale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, exprimată în marja de apreciere prevăzută de art. 61 alin. (1) din Constituție, și o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 129. Reglementarea de către legiuitor a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanții procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut de art. 5 din Codul de procedură penală. Observă, de asemenea, că textul criticat nu distinge între faza de urmărire penală și faza de judecată, astfel că acesta poate ridica cel mult o problemă de interpretare și aplicare a legii, care intră în competența instanței de judecată, iar nu de constituționalitate a normei. … 15.Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul Curții nr. 1.742D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, reține că preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de contestație în anulare și de a reglementa condiții stricte pentru exercitarea acesteia se explică prin caracterul extraordinar al căii de atac, prin faptul că vizează hotărâri judecătorești definitive, care – în lipsa unor critici de nelegalitate suficient de importante – trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat. Reține, totodată, că faptul că numai hotărârile definitive ale instanței de apel pot face obiectul contestației în anulare nu constituie un motiv de neconstituționalitate din perspectiva accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, stabilirea competenței instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată și a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești constituie atribuția exclusivă a legiuitorului. Pe de altă parte, reglementarea urmărește să nu permită retractarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului. De asemenea, reține că motivul de contestație în anulare constând în existența unui caz de incompatibilitate constituie, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, un motiv de nulitate absolută a hotărârii judecătorești. În acest sens, incompatibilitatea judecătorului primei instanțe poate fi invocată pe calea apelului, iar cea a judecătorului instanței de apel, pe calea contestației în anulare, în temeiul art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Cât privește instituirea unui termen pentru formularea contestației în anulare, reține că acesta nu reprezintă, în sine, un impediment în calea accesului la justiție, durata sa fiind suficientă pentru a permite exercitarea căii de atac. Rațiunea pentru care termenul de contestație în anulare curge de la comunicarea deciziei instanței de apel rezidă în împrejurarea că art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală reglementează drept motiv de contestație în anulare și nerespectarea regulilor referitoare la compunerea instanței. Or, această neregularitate poate fi constatată de condamnat odată cu comunicarea hotărârii, din examinarea părții introductive a acesteia. … 16.Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul Curții nr. 1.262D/2017, apreciază că normele penale criticate sunt constituționale. În acest sens, reține că îi revine legiuitorului competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2). Ca atare, apreciază că prevederile criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, necontravenind dispozițiilor constituționale invocate. Invocă, totodată, Decizia Curții nr. 623 din 8 octombrie 2015 în care instanța de contencios constituțional a reținut că această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac, întrucât se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte. … 17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.742D/2017, nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 426 lit. d) teza a doua din Codul de procedură penală și dispozițiile art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: […] d) când instanța de apel (…) ori a existat un caz de incompatibilitate […]“; … – Art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c)-h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.“ …  … 20.În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției din Dosarul Curții nr. 1.262D/2017 invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii. În plus față de acestea, în Dosarul Curții nr. 1.742D/2017, autorul excepției invocă și dispozițiile constituționale ale art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat cu privire la normele procesual penale ce reglementează contestația în anulare atât prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, cât și prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că dispozițiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În deciziile precitate, Curtea a reținut că această cale extraordinară de atac poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre, pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. De asemenea, Curtea a reținut că această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care produce efecte (în același sens, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, și Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017). Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. … 22.În ceea ce privește principiul respectării autorității de lucru judecat, în deciziile precitate, Curtea a reținut că acesta este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională, cât și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe fiind necesar a fi interpretate în lumina preambulului la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). … 23.Având în vedere cele reținute în jurisprudența precitată, Curtea a constatat că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale, în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, stabilind, totodată, în paragraful 21 al Deciziei nr. 623 din 8 octombrie 2015 și în paragraful 17 al Deciziei nr. 804 din 5 decembrie 2017, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. … 24.Distinct de cele constatate în deciziile precitate, Curtea reține că motivul de contestație în anulare, reglementat în art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, este nou-introdus în această materie, fiind corespunzător unora dintre motivele de recurs reglementate în art. 385^9 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură penală din 1968. În forma inițială, la data intrării în vigoare a noii legi procesual penale, art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală avea următoarea formulare: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;[…]“. Astfel, Curtea observă că, încă de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, prevederile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală sunt aplicabile în ipoteza în care a existat un caz de incompatibilitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 64 din același act normativ, referitoare la incompatibilitatea judecătorului. Deși textul de lege vorbește generic de incompatibilitate, aceasta trebuie limitată doar la judecătorii care fac parte din complet, fiind inadmisibilă contestația prin care se invocă incompatibilitatea procurorului, organului de cercetare penală, grefierului, magistratului-asistent, expertului, invocarea unui caz de incompatibilitate a judecătorului, dintre cele prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală, pe calea căii de atac extraordinare a contestației în anulare, având drept scop garantarea imparțialității instanței și respectarea dreptului la un proces echitabil. Având în vedere cele arătate, nu poate fi reținută critica autorului excepției formulată în Dosarul nr. 1.262D/2017, art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii nefiind incident în cauză. … 25.Curtea reține, de asemenea, că, în formularea inițială a textului de lege criticat, incompatibilitatea judecătorului viza judecata în primă instanță, dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, sau judecata în apel. Însă, în condițiile în care nerespectarea exigenței de imparțialitate era invocată ca motiv de apel, iar instanța de apel nu admitea apelul sub acest aspect, partea nu mai putea reitera această neregularitate pe calea contestației în anulare. Ulterior, art. 426 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în sensul adăugării la lit. c)-h) ale art. 426 a unei condiții specifice, referitoare la faza apelului, ceea ce exclude din domeniul de aplicare a contestației în anulare hotărârile rămase definitive prin neapelare, cu excepția cazurilor de la lit. b) și lit. i) ale art. 426 din Codul de procedură penală. … 26.În cauză, autorul excepției din Dosarul nr. 1.742D/2017 critică prevederile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, din perspectiva faptului că motivul de incompatibilitate la care legiuitorul face referire îi vizează pe judecătorii care au făcut parte din completul de apel, iar nu și pe judecătorul fondului. Față de criticile formulate, Curtea reține că, potrivit formei în vigoare a textului de lege criticat, contestația în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d), poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale care au rămas definitive la instanța de apel. Așadar, este inadmisibilă contestația în anulare formulată cu privire la o hotărâre penală împotriva căreia se poate formula apel ori care poate fi supusă căii de atac ordinare a contestației. Curtea reține însă că excluderea din domeniul de aplicare a contestației în anulare a acestor din urmă hotărâri judecătorești își găsește justificarea în dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „(1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. […] Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.“ De asemenea, Curtea constată că modificarea – prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 – a art. 426 lit. a) și lit. c)-h) din Codul de procedură penală, prin adăugarea condiției specifice referitoare la faza apelului, a pus capăt controversei din doctrină și jurisprudență cu privire la admisibilitatea contestației în anulare și în privința unor hotărâri pentru care legea nu reglementa nicio cale de atac sau reglementa calea de atac ordinară a contestației. Așa fiind, Curtea constată că în aceste condiții este înfăptuită justiția, sens în care nu se poate admite ideea înfrângerii principiului constituțional consacrat de art. 124 alin. (2). … 27.De altfel, astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența sa anterior citată, preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de contestație în anulare și de a reglementa condiții stricte pentru exercitarea acesteia își găsește justificarea în caracterul extraordinar al căii de atac, în faptul că vizează hotărâri judecătorești definitive ce trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat. În aceste condiții, Curtea reține că dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii. Prima teză exprimă, în alți termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, conținând așadar o reglementare substanțială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanței dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condițiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituție. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Dispozițiile constituționale ale art. 21 coroborate cu cele ale art. 129 nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. … 28.Așadar, având în vedere caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. De altfel, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 1.742D/2017 avea posibilitatea să invoce incompatibilitatea judecătorului primei instanțe pe calea apelului, cale de atac ordinară de reformare, cu efect devolutiv, instanța de apel fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. … 29.În fine, Curtea constată că dispozițiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate“, nu sunt lipsite de claritate, conjuncția copulativă „ori“ având funcția de a lega părți de propoziție coordonate, exprimând alternative – în speță, fiind vorba de invocarea pe calea contestației în anulare a cazurilor privind compunerea legală, respectiv imparțialitatea „instanței de apel“, și nicidecum a altor participanți la procesul penal. … 30.Cât privește criticile de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, text de lege ce reglementează termenul de formulare a căii de atac a contestației în anulare, față de criticile de neconstituționalitate formulate de autorul excepției din Dosarul nr. 1.742D/2017, Curtea constată că sunt aplicabile considerentele expuse în precedent referitoare la competența exclusivă a legiuitorului de a reglementa, în privința căilor de atac, termenele, forma și conținutul, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Formularea, în mod condiționat, a contestației în anulare – cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Totodată, instituirea unui termen pentru formularea contestației în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive (în acest sens, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 25). … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Enache-Cristian Șapte în Dosarul nr. 733/36/2016 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, respectiv de Eugen George Ghiță în Dosarul nr. 588/105/2017 al Tribunalului Prahova – Secția penală și constată că dispozițiile art. 426 lit. d) teza a doua din Codul de procedură penală și art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, respectiv Tribunalului Prahova – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește