DECIZIA nr. 218 din 2 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114, ale art. 126 alin. (5) și ale art. 129 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în Dosarul nr. 2.457/1/2016 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 611D/2018. … 

2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Totodată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 și ale art. 129 din Codul de procedură penală, reținând că niciunul dintre textele de lege criticate nu prevăd posibilitatea ca același martor să aibă calitatea de martor cu identitate reală și martor cu identitate protejată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 20 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.457/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114, ale art. 126 alin. (5) și ale art. 129 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată din oficiu în soluționarea unei cauze penale în care faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații au fost probate, printre altele, atât cu declarații ale martorilor cu identitate reală, cât și ale celor cu identitate protejată. În cauză, organul de urmărire penală a dispus măsuri cu privire la statutul martorilor cu identitate protejată, respectiv a emis ordonanțe, în cadrul verificărilor prevăzute de art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, prin care a dispus încetarea acordării statutului de martor protejat. Prin încheierea de sesizare, instanța supremă, analizând actele și lucrările dosarului, față de susținerile apărătorilor inculpaților din cauză, în raport și cu dispozițiile art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, care conferă procurorului posibilitatea de a dispune prin ordonanță motivată încetarea măsurilor de protecție, a respins solicitările formulate de inculpați pentru constatarea nulității absolute a ordonanțelor emise în cauză de organul de urmărire penală. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, instanța supremă, autoare a excepției de neconstituționalitate, susține că, prin modul în care au fost reglementate, acestea substituie atributul instanței de judecată de a putea verifica și aprecia, în faza de judecată – prin raportare la dispozițiile art. 6 din Convenție și ale art. 3 din Codul de procedură penală care reglementează separația funcțiilor judiciare, în mod direct și independent – posibilitatea de a menține sau nu calitatea de martor cu identitate protejată. Reține că prin actualul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, s-a încercat înlăturarea incompatibilităților în exercitarea funcțiilor judiciare, fiind regândite și restabilite locul și rolul fiecărui organ judiciar, și au fost introduse noi instituții, pe poziții și competențe care să garanteze separarea funcțiilor judiciare în procesul penal și să asigure desfășurarea operativă a procedurilor, imparțialitatea și credibilitatea în exercitarea atribuțiilor fiecărui organ judiciar. Astfel, dispozițiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separației funcțiilor judiciare, în cuprinsul alin. (1) fiind enumerate funcția de urmărire penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și funcția de judecată. Funcția de urmărire penală este exercitată de procuror și de către organele de cercetare penală, prin strângerea probelor necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. Funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei se exercită, de principiu, de către judecătorul de drepturi și libertăți. Funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată este exercitată de judecătorul de cameră preliminară, care verifică legalitatea actului de trimitere în judecată și a probelor pe care acesta se bazează, precum și legalitatea soluțiilor de netrimitere în judecată. Funcția de judecată se exercită de către completuri de judecată constituite în condițiile legii. De asemenea, observă că, în aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiași articol că exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepție conform căreia funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din același act normativ, este compatibilă cu funcția de judecată. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, ulterior verificării legalității soluțiilor de trimitere sau netrimitere în judecată, poate să participe la judecarea fondului cauzei. În concluzie, autoarea excepției constată că, prin norma prevăzută la art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, se atribuie competență exclusivă procurorului pentru a aprecia dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție a martorilor, acesta putând dispune în acest sens, chiar dacă respectiva cauză nu se mai află în faza de urmărire penală și organul de urmărire penală s-a dezînvestit prin sesizarea instanței de judecată prin rechizitoriu. Apreciază că, în baza principiului separației funcțiilor judiciare, singurul organ competent să dispună, după sesizarea instanței de judecată, cu privire la menținerea condițiilor care au determinat luarea măsurilor de protecție a martorilor este organul în fața căruia cauza este pendinte, respectiv instanța de judecată. Susține că a substitui acest atribut al instanței, de a verifica dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, încalcă principiul separațiilor funcțiilor judiciare consacrat de art. 3 din Codul de procedură penală, art. 6 din Convenție, art. 126 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție. … 6.Totodată, cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 și ale art. 129 din Codul de procedură penală, autoarea excepției susține că prin audierea aceleiași persoane în dublă calitate, de martor cu identitate reală și martor cu identitate protejată, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție și art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și dispozițiilor art. 24 din Constituție. În acest sens, arată că audierea martorului, conform dispozițiilor procesual penale, implică ca acesta să declare tot ce știe în legătură cu faptele și împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, ulterior putându-i-se adresa întrebări. Pe de altă parte, conform art. 125 din Codul de procedură penală, atunci când există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau art. 127 din Codul de procedură penală, după caz. Reține că persoana care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt ce constituie probă în cauza penală urmează a fi audiată de către organele judiciare în calitate de martor și, numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 125 din Codul de procedură penală, anterior menționate, urmează ca acesta să fie audiat în condițiile art. 129 din Codul de procedură penală, ca martor cu identitate protejată. În consecință, regula în materia audierii martorilor este reprezentată de audierea persoanei care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală ca martor cu identitate reală, și numai situațiile excepționale, așa cum sunt ele prevăzute de art. 125 din Codul de procedură penală, ar trebui să impună ca audierea respectivei persoane să fie făcută ca martor cu identitate protejată. Or, însumarea celor două calități de către aceeași persoană, prin care într-una dintre calități, respectiv cea cu identitate reală, prezintă o situație de fapt, iar, în cealaltă calitate, respectiv cea de martor cu identitate protejată, vine să-și certifice și să întărească depoziția dată tot de el în calitate de martor cu identitate reală sau, eventual, să o completeze cu aspecte pe care nu le-a declarat și pe care tot el le-a perceput în ultima sa calitate de martor cu identitate protejată, în opinia autoarei excepției, este incompatibilă și de natură să încalce dreptul la un proces echitabil care îi este garantat unei persoane acuzate de săvârșirea unei fapte penale. Apreciază că atribuirea unei duble calități, de martor cu identitate reală, respectiv de martor cu identitate protejată, aceleiași persoane conferă martorului posibilitatea de a face declarații contradictorii, întrucât se află la adăpostul oricărei răspunderi de natură penală privind declarațiile necorespunzătoare adevărului, fapt care, de asemenea, este incompatibil cu dreptul la un proces echitabil de care ar trebui să dispună persoanele acuzate de săvârșirea unei fapte penale. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 114, ale art. 126 alin. (5) și ale art. 129 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat cu valoare de principiu că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate; în caz contrar, Curtea ar fi ținută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepției a textului legal criticat (în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). Totodată, Curtea reține că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, s-a pronunțat în sensul eliminării unei condiții procedurale pur formale, respectiv cerința ca textul criticat să fie în vigoare, care împiedică realizarea finalității controlului de constituționalitate, respectiv asigurarea supremației Constituției. Or, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, precitate). … 11.Având în vedere aspectele menționate anterior, cu referire la dispozițiile art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu care Curtea a fost învestită, Curtea reține că acestea au următorul conținut: „Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora.“ Art. 126 din Codul de procedură penală reglementează măsurile de protecție dispuse în cursul urmăririi penale. În esență, instanța supremă, autoare a excepției de neconstituționalitate, susține că, prin modul în care a fost reglementat alin. (5) al art. 126, acesta substituie atributul instanței de a putea verifica și de a aprecia în faza de judecată, în mod direct și independent, asupra posibilității de a menține sau nu calitatea de martor cu identitate protejată. Așadar, Curtea reține că intenția autoarei a fost aceea de a critica norma de procedură, întrucât aceasta nu reglementează competența instanței de judecată de a verifica, de a menține și de a constata încetarea măsurilor de protecție a martorilor dispuse în cursul urmăririi penale, ulterior începerii judecății. În aceste condiții, Curtea reține că, în realitate, autoarea excepției este nemulțumită de soluția legislativă cuprinsă în art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală și, prin urmare, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 114, ale art. 126 alin. (6) și ale art. 129 din Codul de procedură penală, având următorul conținut: – Art. 114: „(1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. (2) Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații: a) de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație; b) de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței; c) de a spune adevărul. (3) Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate. (4) Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.“; … – Art. 126 alin. (6): „(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat.“; … – Art. 129: „(1) În situațiile prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d), audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar. (2) abrogat (3) Subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile alin. (1). Organul judiciar respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului. (4) Declarația martorului protejat se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă. (5) În cursul urmăririi penale declarația se semnează de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în condiții de confidențialitate. (6) În cursul judecății, declarația martorului se semnează de președintele completului de judecată. (7) Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea.“ …  … 12.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale ale art. 126 alin. (5), autoarea excepției invocă încălcarea atât a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 126 alin. (1), potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cât și a dispozițiilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește prevederile art. 114 și art. 129 din Codul de procedură penală, sunt invocate dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a pronunțat Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În decizia precitată, paragrafele 26 și 32, Curtea a reținut că dispozițiile art. 126 alin. (6) nu stabilesc, în mod expres, organul judiciar care are competența de a se pronunța cu privire la măsurile de protecție dispuse conform alin. (1) al aceluiași articol, actul și modalitatea în care este exercitată competența anterior menționată, în ipoteza în care măsurile de protecție astfel luate se mențin după momentul începerii judecății, astfel încât normele procesual penale examinate sunt neconstituționale, prin faptul că sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate – contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, și încalcă dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și la art. 6 din Convenție. … 14.În motivarea soluției sale, Curtea a observat că art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală prevede că măsurile reglementate la alin. (1) al aceluiași articol se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. Conform art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa; d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente, în timp ce art. 126, 127 și 128 din Codul de procedură penală reglementează măsurile de protecție dispuse în cursul judecății și procedura dispunerii acestor măsuri, fără a reglementa însă și ipoteza prevăzută la art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, respectiv aceea în care măsurile de protecție a căror aplicare a fost dispusă de procuror în cursul urmăririi penale sunt menținute în etapa judecății. Astfel, Curtea a observat că ipoteza juridică prevăzută prin textul criticat lasă nereglementată procedura controlului și cea a încetării măsurilor dispuse potrivit art. 126 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală. Așadar, legea procesual penală nu prevede nici în cuprinsul art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, nici printr-o normă distinctă competența instanței de judecată de a proceda la verificarea măsurilor de protecție și actul prin care instanța poate dispune menținerea sau încetarea măsurilor în cauză. … 15.Față de această situație, referitor la o eventuală aplicare prin analogie a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală în ipoteza prevăzută prin textul criticat, Curtea a reținut că o astfel de soluție juridică nu poate fi acceptată, întrucât, potrivit art. 56 din Codul de procedură penală, competența procurorului are în vedere conducerea și controlul nemijlocit al activității de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege, precum și supravegherea ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. De asemenea, potrivit art. 286 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale în cursul urmăririi penale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel. În schimb, dispozițiile art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că rolul instanței de judecată este acela de a soluționa cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și cu asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. Prin urmare, competența procurorului de a dispune cu privire la măsurile procesual penale reglementate în Codul de procedură penală se reduce la etapa urmăririi penale, neputând fi extinsă la faza judecății în fond a cauzei, în ipoteza în care se impune a fi verificate, menținute sau ridicate măsurile pe care acesta le-a dispus în cursul urmăririi penale. În acest context, Curtea a enumerat, în paragraful 18 al deciziei precitate, și alte situații în care măsurile luate de către procuror în cursul urmăririi penale se mențin și după dispunerea trimiterii în judecată, însă legea procesual penală prevede, în mod expres, competența organelor judiciare implicate, precum și procedura luării, menținerii și încetării acestor măsuri. … 16.Curtea a constatat, de asemenea, că măsurile de protecție a martorilor sunt măsuri procesual penale cu caracter complex, prin care se urmărește creșterea eficienței activității de administrare a probelor și, prin aceasta, a procesului penal, cu garantarea siguranței persoanelor implicate. Aceste măsuri au ca scop asigurarea protecției persoanelor care dețin informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, informații care prezintă relevanță pentru soluționarea unor cauze penale, persoane a căror viață, integritate corporală sau libertate sunt în pericol, ca urmare a faptului că au furnizat respectivele informații sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare. Legislația procesual penală reglementează măsurile de protecție a martorilor la secțiunea a 5-a – Protecția martorilor a capitolului II – Audierea persoanelor al titlului IV – Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii al părții generale a Codului de procedură penală, respectiv la art. 125-130 din același act normativ, care cuprind dispoziții cu privire la martorii amenințați și martorii vulnerabili, precum și prin Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, ce reglementează măsuri de protecție a martorilor complementare celor prevăzute de Codul de procedură penală. Instituția martorului amenințat este o instituție procesual penală relativ nouă în legislația românească, ce are la bază Rezoluția Consiliului Uniunii Europene 327/04 din 23 noiembrie 1995 privind protecția martorilor în cadrul luptei împotriva criminalității organizate internaționale, Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalității organizate și Recomandarea Consiliului Europei nr. R(97)13 privind intimidarea martorilor și drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniștri și adresată statelor membre. Pentru ca o persoană să dobândească statutul de martor amenințat, conform dispozițiilor art. 125 din Codul de procedură penală, trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului sau a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale. Prin urmare, persoana în cauză trebuie să aibă calitatea de martor în procesul penal și să cunoască date și informații cu un rol determinant în soluționarea unor cauze penale, date și informații pe care le-a comunicat sau urmează să le comunice organului judiciar. Măsurile de protecție ce pot fi luate cu privire la persoanele care se află în situația anterior analizată sunt, conform art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, următoarele: supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare, însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor, protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa și audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente. … 17.Pe de altă parte, Curtea a constatat că legiuitorul a prevăzut o valoare probantă restrânsă a declarațiilor martorului protejat, aspect reglementat la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive. Pentru aceste considerente, și dispozițiile art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 limitau efectele declarațiilor martorilor supuși măsurilor de protecție în comparație cu efectele declarațiilor martorilor obișnuiți, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. … 18.Mai mult, cu privire la valoarea probantă a declarațiilor martorului protejat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa că drepturile apărării sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când o condamnare se fondează în întregime sau într-o măsură determinantă pe mărturia făcută de o persoană pe care acuzatul nu a putut-o interoga. Prin aceeași jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că folosirea declarațiilor martorilor anonimi pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile Convenției, însă, în condițiile menținerii anonimatului martorului acuzării, prevederile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d) din Convenție impun ca dezavantajul cu care se confruntă apărarea să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autoritățile judiciare. S-a reținut, totodată, că probele obținute de la martori, în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Convenție, trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (a se vedea hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 noiembrie 1989, 14 februarie 2002 și 28 februarie 2006, pronunțate în cauzele Kostovski împotriva Olandei, paragraful 42, Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46, și Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 79-86). … 19.Prin urmare, Curtea a constatat că administrarea probei cu martori în procesul penal, în condițiile instituirii în ceea ce îi privește a unor măsuri dintre cele prevăzute la art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezintă o excepție de la regulile generale referitoare la audierea martorilor, excepție ce determină obținerea unor declarații cu o valoare probantă restrânsă, a căror utilizare în procesul penal trebuie făcută conform art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, mai sus invocat. Pentru acest motiv, Curtea a statuat că se impune ca această excepție să fie în mod expres reglementată, atât sub aspectul organelor judiciare competente să dispună, să verifice sau să constate încetarea măsurilor de protecție a martorilor, cât și sub cel al procedurii corespunzătoare exercitării acestor atribuții, în toate etapele procesului penal, în scopul respectării exigențelor constituționale referitoare la claritatea, precizia și previzibilitatea legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, și al asigurării dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție. … 20.Prin raportare la exigențele art. 21 alin. (3) coroborat cu art. 24 alin. (1) din Constituție, Curtea a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, care prevăd menținerea în cursul judecății a măsurilor de protecție dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, reglementează, de fapt, menținerea în etapa judecății a unei restrângeri excepționale a exercitării dreptului la apărare al inculpatului, fără a menționa procedura prin care poate fi verificată necesitatea menținerii acestor măsuri, condițiile încetării lor și organul judiciar căruia îi revin atribuțiile corespunzătoare realizării unor astfel de verificări. Însă menținerea unei astfel de restrângeri, coroborată cu lipsa unei proceduri expres reglementate de încetare a sa, atunci când condițiile existente în cauză nu mai impun ca aceasta să continue, echivalează cu o restrângere nelegală a exercitării dreptului fundamental analizat. Mai mult, Curtea a reținut că administrarea în cursul judecății a probei cu martori, în condițiile menținerii măsurilor de protecție a martorilor dispuse în cursul urmăririi penale, deși nu mai subzistă necesitatea menținerii respectivelor măsuri, poate determina nulitatea relativă a probelor astfel obținute, potrivit art. 282 din Codul de procedură penală. … 21.Prin urmare, Curtea a constatat că, drept exigență impusă de prevederile art. 21 alin. (3) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție, este necesar ca dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, care prevăd menținerea măsurilor de protecție a martorului amenințat pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat, să reglementeze, în mod expres, care este organul judiciar competent să verifice necesitatea menținerii sau încetării acestor măsuri și procedura prin care se realizează această verificare. … 22.Pentru toate aceste motive, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (5), ale art. 24 și ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 23.În consecință, în prezenta cauză, Curtea constată că devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Având în vedere faptul că actul de sesizare a Curții Constituționale este anterior publicării deciziei de constatare a neconstituționalității, excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. … 24.Curtea constată că cele statuate în Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, paragrafele 19-25, referitor la instituția martorului protejat și valoarea probantă restrânsă a declarațiilor acestui martor, sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește susținerile autoarei referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 și 129 din Codul de procedură penală. … 25.Distinct de considerentele invocate, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 și 129 din Codul de procedură penală, Curtea reține că poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, martorul având, potrivit art. 114 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, obligația de a spune adevărul în legătură cu faptele și împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora este audiat. În același timp, potrivit art. 125 din Codul de procedură penală, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau 127 din același act normativ, după caz. Cu alte cuvinte, într-o cauză penală, persoana care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt ce constituie probă în cauza penală urmează a fi audiată de către organele judiciare în calitate de martor cu identitate reală și, numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 125 din Codul de procedură penală, precitate, aceasta va dobândi statutul de martor protejat, urmând a fi audiată în condițiile art. 129 din Codul de procedură penală. … 26.Așadar, în acord cu autoarea excepției, Curtea reține că regula în materia audierii martorilor este reprezentată de audierea persoanei care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală ca martor cu identitate reală, și numai în situațiile excepționale, reglementate la art. 125 din Codul de procedură penală, audierea persoanei se va face potrivit procedurii reglementate la art. 129 din același act normativ pentru martorii cu identitate protejată. În dezacord însă cu susținerile autoarei, Curtea reține că acest lucru nu are semnificația unei dețineri concomitente în persoana aceluiași martor atât a calității de martor cu identitate reală, cât și de martor cu identitate protejată. Niciunul din textele criticate nu reglementează și nici nu oferă posibilitatea deținerii concomitente de către aceeași persoană atât a calității de martor cu identitate reală, cât și a calității de martor protejat. De fapt, acest lucru nici nu ar fi posibil, întrucât ar contrazice însăși rațiunea reglementării instituției martorului protejat. Din punct de vedere procedural, același martor poate deține în mod succesiv cele două calități, după cum situațiile excepționale, reglementate la art. 125 din Codul de procedură, se confirmă la debutul procesului penal ori pe parcursul acestuia sau se infirmă pe parcursul aceluiași proces penal. Dacă, așa cum susține Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o cauză se atribuie, în mod simultan, unei persoane o dublă calitate, atât de martor cu identitate reală, cât și de martor protejat, aceasta nu poate fi decât o problemă de aplicare greșită a legii, de competența instanțelor judecătorești, și, prin urmare, nu poate face obiectul controlului de constituționalitate. Totodată, contrar celor arătate de autoare, Curtea reține că în niciuna dintre ipotezele menționate – martor cu identitate reală/martor cu identitate protejată – martorul nu se află la adăpost în ceea ce privește răspunderea privind declarațiile sale, astfel că, în situația în care denaturează adevărul, acesta riscă să fie tras la răspundere pentru mărturie mincinoasă, indiferent de statutul său în procesul penal. Mai mult, indiferent de calitatea procesuală în cauză – martor cu identitate reală/martor cu identitate protejată – declarația dată în condițiile normelor procesual penale referitoare la audierea martorilor are valoare probantă unică în procesul penal, nefiind admis ca scopul normelor procesuale referitoare la protecția martorilor amenințați să poată fi pervertit în sensul celor precizate de autoare. … 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în Dosarul nr. 2.457/1/2016. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar și constată că dispozițiile art. 114 și 129 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește