DECIZIA nr. 217 din 4 aprilie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alin Silviu Trășculescu în Dosarul nr. 35.644/3/2013* (1.421/2015) al Curții de Apel București – Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 754D/2016. … 2.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Cristian Ene, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției, prin care acesta solicită judecarea în lipsă. … 3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 997D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stelian Fuia în Dosarul nr. 3.578/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Cristian Ene, cu delegație depusă la dosar. De asemenea răspunde personal partea Constantin Oprișan. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 4.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.173D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Apostol Mușat și Gheorghe Roman în Dosarul nr. 2.932/2/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, domnul avocat Cristian Ene, cu delegație depusă la dosar, iar pentru partea Ovidiu Szasz, doamna avocat Adriana Anca Boghiu, cu delegație depusă la dosar. De asemenea răspunde personal partea Adrian Mladin. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererilor depuse la dosar de către Apostol Mușat, Marinică Bozdoro și Ovidiu Szasz, prin care aceștia solicită judecarea în lipsă. … 5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul autorilor excepției, reprezentantul părții Ovidiu Szasz, părțile prezente personal și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 997D/2016 și nr. 1.173D/2016 la Dosarul nr. 754D/2016, care a fost primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia. Susține că soluționarea cauzei, exclusiv pe baza „convingerii“ judecătorului, vulnerabilizează modalitatea obiectivă care trebuie să stea la baza evaluării probelor și, implicit, la pronunțarea unei soluții în cauză. În continuare, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 171 din 23 mai 2001 și nr. 778 din 17 noiembrie 2015. Apreciază că judecătorul trebuie să constate, printr-o analiză obiectivă, că probatoriul este dincolo de orice dubiu, iar nu să își formeze convingerea prin intermediul propriei experiențe. Arată că, potrivit noii reglementări, procurorul și părțile au prevalență în fața rolului activ al judecătorului, acesta având un rol secundar, ce intervine după ce părțile nu reușesc să probeze suficient de mult existența sau inexistența faptei și întrunirea condițiilor legale necesare pentru constatarea existenței infracțiunii. Apare cu atât mai important rolul instanței de contencios constituțional de a sancționa lipsa de claritate și previzibilitate a legii. În ceea ce privește constituționalitatea sintagmei „îndoială rezonabilă“, arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin deciziile nr. 47 din 16 februarie 2016 și nr. 778 din 17 noiembrie 2015. Susține că, în pronunțarea acestor decizii, instanța de contencios constituțional a avut în vedere Hotărârea din 15 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunțată în Cauza Boicenco împotriva Republicii Moldova. Cu toate acestea, susține că, în prima hotărâre, a fost avut în vedere caracterul determinant al unei probe, iar nu de incertitudinea dată, din perspectivă lingvistică, de noțiunea de „îndoială rezonabilă“. În continuare, arată că, în cea de-a doua cauză, instanța de la Strasbourg a avut în vedere Hotărârea din 18 ianuarie 1978, pronunțată în Cauza Irlanda împotriva Regatului Unit al Marii Britanii. De asemenea, reprezentantul autorilor excepției arată că, în cauzele anterior menționate, instanța europeană a reiterat cele statuate în Cauza „The Greek Case“, considerente care, din punctul său de vedere, reprezintă cea mai gravă afectare a principiului „in dubio pro reo“. Arată că nu se pot trasa limite care să contureze noțiunea de „dubiu rezonabil“, singura clarificare putându-se realiza prin renunțarea la sintagma „rezonabil“. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. … 7.Având cuvântul, reprezentanta părții Ovidiu Szasz solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Arată că Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016 se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel încât Curtea Constituțională poate pronunța o soluție diferită în ceea ce privește celelalte alineate ale acestui articol. Susține că nu se pot determina începutul și sfârșitul îndoielii rezonabile, în gândirea magistratului, ce determină lipsa de claritate și previzibilitate a normelor criticate. Făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, solicită acesteia să dea o definiție a noțiunii „rezonabil“. … 8.Partea Adrian Mladin, invocând jurisprudența Curții Constituționale referitoare la arestul preventiv și abuzul în serviciu, solicită instanței de contencios constituțional să pronunțe o decizie prin care să definească termenul „rezonabil“, pentru a i se imprima acestuia claritatea și previzibilitatea necesară oricărei dispoziții legale. … 9.Partea Constantin Oprișan învederează Curții aspecte de fapt din dosarul de fond în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. … 10.Reprezentantul Ministerului Public susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că nu se invocă motive noi decât cele avute în vedere de Curte la pronunțarea deciziilor nr. 778 din 17 noiembrie 2015 și nr. 47 din 16 februarie 2016. Arată că reglementarea criticată în prezentele cauze nu este similară celei declarate neconstituțională de Curte, prin Decizia nr. 171 din 23 mai 2001. În ceea ce privește termenul „convingere“, arată că în jurisprudența Curții s-a statuat că acesta trebuie înțeles ca referindu-se la o convingere juridică a magistratului judecător la care se ajunge în momentul încheierii dezbaterilor judiciare, care are la bază o analiză logică și științifică a faptelor relevate, dar și o interpretare în conformitate cu legea și cu Constituția a probelor administrate. Așadar, se are în vedere un criteriu obiectiv, o certitudine juridică, iar nu un criteriu subiectiv în raport de care să se pronunțe o soluție de condamnare. Referitor la sintagma „îndoială rezonabilă“ arată că instanța de contencios constituțional a constatat că aceasta se referă exclusiv la standardul probei, fiind introdusă în contextul diminuării rolului activ al judecătorului. Aceasta trebuie interpretată din perspectiva unui astfel de demers, neaducându-se atingere prezumției de nevinovăție, orice dubiu fiind interpretat în favoarea inculpatului. … 11.Având cuvântul în replică, reprezentantul autorilor excepției arată că termenul „rezonabil otrăvește juridic și dă neclaritate“ textului de lege criticat. Aceasta deoarece, din punct de vedere obiectiv, nu se poate determina ce înseamnă termenul „rezonabil“, standardul corect fiind determinat de folosirea sintagmei „orice îndoială“. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:12.Prin Decizia penală nr. 417/A din 4 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 35.644/3/2013* (1.421/2015), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alin Silviu Trășculescu, cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale pronunțate de Tribunalul București – Secția I penală. … 13.Prin Încheierea din 17 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.578/2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stelian Fuia, cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală. … 14.Prin Încheierea din 10 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.932/2/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Apostol Mușat și Gheorghe Roman, cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală. … 15.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că instituirea unui criteriu subiectiv și aproximativ, ca acela al „convingerii“ instanței, contravine dreptului oricărei persoane la un proces echitabil și imparțial, înfăptuit de către un judecător independent și care se supune în mod exclusiv legii. În continuare, arată că, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 171 din 23 mai 2001, prin care instanța de control constituțional a constatat că norma procesual penală potrivit căreia „aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate și conducându-se după conștiința lor“ contravine dispozițiilor art. 124 din Constituție, legiuitorul a intervenit eliminând din cadrul textului sintagmele „convingerii lor“ și „conștiința lor“. … 16.Susține că, prin adoptarea noului Cod de procedură penală, legiuitorul a optat conceptual pentru un sistem procesual mixt, în care se regăsesc elemente ale sistemului acuzatorial, inchizitorial sau adversarial, din păcate în multe cazuri fără armonizarea instituțiilor importate din alte sisteme de drept. În acest context, apreciază că menționarea „convingerii instanței“ reprezintă o trăsătură fundamentală a sistemului de probațiune sentimental, reprezentând un regres în reglementare, în condițiile în care tendința contemporană este de adoptare a sistemului științific, obiectiv al probelor. Susține că prin conceptul de „convingere“ a judecătorului, care se formează în urma analizei probatoriului, se înțelege puterea suverană a acestuia de a aprecia valoarea probelor penale și de a le reflecta în raționamente cu privire la veridicitatea probelor, în urma cărora cel chemat să soluționeze acțiunea penală dobândește un sentiment de certitudine cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției făptuitorului. … 17.Simpla utilizare a substantivului „convingere“ este de natură să relativizeze răspunderea celui îndrituit să examineze și să interpreteze probele cauzei, părerea sau credința subiectivă a acestuia nefiind de natură a asigura în mod obiectiv aflarea adevărului. Astfel, tocmai această limitare a rolului activ al instanței de judecată și dependența exercitării acestuia de necesitatea formării convingerii judecătorului contravine dreptului la un proces echitabil, fiind inadmisibilă instituirea unui criteriu vag și subiectiv în activitatea de probațiune a instanței de judecată, chemată să aplice legea conflictului de drept penal. … 18.În final, apreciază că dispozițiile criticate contravin și regulilor generale în materie de tehnică legislativă conform cărora dispozițiile legale trebuie să fie clare, precise, previzibile și predictibile, precum și principiului constituțional enunțat de art. 1 alin. (5) din Constituție. … 19.Curtea de Apel București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că „îndoiala rezonabilă“ este un standard de probă fixat chiar de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ce permite deducții din coexistența unor concluzii suficient de întemeiate, clare și concordante sau a unor prezumții de fapt similare și incontestabile. Apreciază că jurisprudența instanței europene exclude orice aleatoriu în interpretarea noțiunii de „rezonabilitate“. În ceea ce privește „convingerea“ judecătorului menționată în dispozițiile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta este o noțiune complexă care este rezultatul primei etape dintr-un proces cognitiv-decizional, parcurs în vederea stabilirii unei situații de fapt pe baza probelor administrate și folosind standardul de probă „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, proces ce se finalizează cu aplicarea dispozițiilor legale, moment în care intervine elementul decizional, ce se bazează pe supunerea judecătorului numai legii. De altfel, dispozițiile art. 396 din Codul de procedură penală vorbesc despre o „constatare“ a judecătorului, ceea ce explică și mai mult voința legiuitorului de a sublinia natura de obiectivitate care există în noțiunea de „convingere“ folosită în dispozițiile art. 103 alin. (2) din același act normativ. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că tocmai dispozițiile legale contestate referitoare la dispunerea condamnării doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă conferă procedurii caracterul echitabil. Referitor la invocarea Deciziei nr. 171 din 23 mai 2001, apreciază că cele reținute cu acel prilej nu au incidență în prezenta cauză. Vechea reglementare permitea judecătorului să se conducă după conștiința sa, existând o deosebire între cele două noțiuni – convingere și conștiință – prima implicând certitudine, iar cea de-a doua presupunând subiectivism, relativitate. … 20.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că teza a doua a art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală nu trebuie interpretată/analizată singular, ci în corelație cu dispozițiile art. 103 alin. (1), dar și cu cele ale art. 103 alin. (2) teza întâi din același act normativ. Totodată, pentru a se dispune condamnarea (renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei) este imperios necesară constatarea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a împrejurărilor relevate în art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală. … 21.Arată că din interpretarea coroborată a textelor de lege precitate rezultă că noțiunea de „convingere“, utilizată în art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu are sensul unei simple opinii subiective a judecătorului, ci acela al certitudinii dobândite de acesta în mod obiectiv, pe bază de probe indubitabile, sens în care chiar textul de lege menționează, în mod expres și explicit, că, pentru a putea fi pronunțată o soluție de condamnare, acuzația trebuie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, concepție care se regăsește și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În consecință, utilizarea acestei noțiuni se face în opoziție cu noțiunea de „dubiu“ sau cu ceilalți termeni folosiți în Codul de procedură penală, respectiv „îndoială rezonabilă“ sau „suspiciune rezonabilă“, tocmai pentru a sublinia necesitatea certitudinii cu privire la vinovăția unei persoane pentru a se dispune o soluție de condamnare. … 22.Astfel, instanța consideră că reglementarea în vigoare este, în mod esențial, diferită de cea a dispozițiilor art. 63 alin. 2 din vechiul Cod de procedură penală, care au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 171/2001. Referitor la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“ cuprinsă în art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta instituie criteriul dubiului care, prin trăsătura sa de rezonabilitate, implică un standard rațional și obiectiv intrinsec, fiind în conformitate cu viziunea constituțională asupra înfăptuirii justiției și principiile constituționale care garantează dreptul la un proces echitabil. Totodată, principiul liberei convingeri a judecătorului nu echivalează cu luarea unei hotărâri arbitrare, instanța apreciind liber mijloacele de probă administrate în cauze, limitările liberei aprecieri a probelor fiind instituite prin alin. (3) al art. 102 din Codul de procedură penală De asemenea, regula instituită de principiul in dubio pro reo nu poate fi aplicată decât prin raportarea acesteia la standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, prevăzute în dispozițiile art. 396 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală. … 23.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 24.Guvernul arată că, după ce, în primul alineat, consacră principiul liberei aprecieri a probelor de către organul judiciar, în alin. (2) al art. 103 din Codul de procedură penală legiuitorul instituie principiul in dubio pro reo, potrivit căruia soluția de condamnare nu se poate dispune de către instanță decât atunci când, din ansamblul probelor administrate, rezultă convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acuzația se confirmă. Termenul de „convingere“ este utilizat în textul art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală cu sensul de „certitudine“, „opinie fermă“, în opoziție cu ceilalți termeni folosiți în Codul de procedură penală și preluați astfel din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – „îndoială rezonabilă“ sau „suspiciune rezonabilă“ -, pentru a sublinia necesitatea certitudinii ce trebuie să existe cu privire la vinovăția unei persoane pentru a se putea dispune soluția condamnării. Convingerea instanței că acuzația se confirmă nu este una arbitrară, ci trebuie susținută de probele administrate. Garanția că instanța nu-și va forma o convingere în mod arbitrar, subiectiv, o constituie chiar obligația – prevăzută de art. 403 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală – de a-și motiva soluția cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru aceasta, dar și a celor care au fost înlăturate, precum și prin analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză. De asemenea, având în vedere că în procesul penal acuzatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, de dreptul la tăcere și de dreptul de a nu se autoincrimina și că sarcina probei revine procurorului, în măsura în care probele administrate nu susțin acuzația dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța va pronunța soluția achitării. În continuare, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 778 din 17 noiembrie 2015 și nr. 47 din 16 februarie 2016, prin care instanța de contencios constituțional a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, respectiv art. 396 alin. (2) din același act normativ. … 25.Avocatul Poporului arată că susținerea autorului excepției cu privire la subiectivitatea aprecierii probelor nu este justificată de conținutul textelor de lege criticate. Art. 103 din Codul de procedură penală menționează, fără echivoc, că toate probele administrate în cauză vor fi evaluate, obiectivul instanței constând în aflarea adevărului, astfel încât condamnarea poate fi dispusă doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În continuare, apreciază că legea nu conține prevederi care ar da posibilitatea utilizării unor criterii subiective de apreciere a probelor. În acest sens consideră că textele de lege criticate sunt corelate cu principiul aplicării legii procesual penale, consacrat de art. 5 din Codul de procedură penală privind aflarea adevărului, care instituie obligația organelor judiciare de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Totodată, instituie obligația organelor de urmărire de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, respingerea sau reconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor Codului de procedură penală. Ca urmare, apreciază că legea procesual penală conține norme de natură să asigure și să garanteze aflarea adevărului prin aprecierea obiectivă a probelor. În continuare, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 778 din 17 noiembrie 2015 și nr. 47 din 16 februarie 2016, prin care instanța de contencios constituțional a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, respectiv art. 396 alin. (2) din același act normativ. … 26.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:27.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 28.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 103 alin. (2): „În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.“; … – Art. 396 alin. (2), (3) și (4): (2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.(3)Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 80-82 din Codul penal.(4)Amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 83-90 din Codul penal.“ …  … 29.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (2) potrivit căruia nicio lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiție și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. … 30.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, răspunzând unor critici identice celor formulate în prezenta cauză, a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a constatat că, în esență, ceea ce se critică constă în utilizarea substantivului convingere a judecătorului. Astfel, convingerea magistratului reprezintă acea stare a unei persoane răspunzătoare de aplicarea legii, bazată pe buna-credință, care este împăcată cu propria conștiință morală, care a îndrumat-o în aflarea adevărului prin utilizarea tuturor mijloacelor legale, respectiv a probelor. Convingerea ce stă la baza hotărârilor pe care un judecător le pronunță are drept fundament o conștiință juridică ce se formează numai după epuizarea duelului judiciar. De aceea, în măsura în care judecătorul nu poate ajunge la o concluzie fermă, legiuitorul a consacrat instituția reluării cercetării judecătorești sau a dezbaterilor prevăzută de art. 395 din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge, însă, la o anumită convingere judecătorul va face o analiză logică, științifică și riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar. Așa fiind, câtă vreme convingerea magistratului respectă principiul constituțional al independenței judecătorului care se supune numai legii, atunci ea nu poate fi privită ca un impediment în înfăptuirea actului de justiție, ci, dimpotrivă, ca o garanție a lui. Că aceasta a fost viziunea legiuitorului stă dovadă însuși dreptul judecătorului dintr-un complet de judecată de a formula, potrivit propriei convingeri, o opinie separată – a se vedea în acest sens prevederile art. 394 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală. … 31.Chiar dacă judecătorul, asemenea multor altor profesiuni, poate dezvolta în cadrul activității sale anumite deprinderi care alcătuiesc ceea ce se numește deformație profesională și care îl poate face pe acesta să alunece într-o zonă de empirism profesional bazat pe o încredere disproporționată și neștiințifică în propria intuiție, acest fapt nu echivalează cu libertatea sa de a da dezlegare unei pricini bazându-se numai pe ceea ce ar putea crede, deoarece „cunoașterea“ evenimentului supus judecății presupune existența unui echilibru între acuzare și apărare, astfel încât acuzația să fie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă – a se vedea art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală. … 32.Expunerea de motive a Codului de procedură penală subliniază că „proiectul noului Cod de procedură penală își păstrează caracterul predominant continental european, dar, ca noutate, introduce multe elemente de tip adversarial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ“. Așadar, judecătorul trebuie convins „dincolo de orice dubiu rezonabil“ de către procuror sau de către partea civilă, el neavând sarcina de a administra probe pentru aflarea adevărului, așa cum se întâmpla sub imperiul vechiului cod, decât în mod subsidiar pentru formarea convingerii sale – a se vedea art. 100 alin. (2) din Codul de procedură penală. … 33.Curtea a statuat că actuala reglementare este diferită fundamental de cea veche cuprinsă în art. 63 alin. 2 cu denumirea marginală „Probele și aprecierea lor“ din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căreia „Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate și conducându-se după conștiința lor“. Atunci, instanța de contencios constituțional a statuat, prin Decizia nr. 171 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, că posibilitatea organului de urmărire penală ori a instanței de judecată să aprecieze fiecare probă potrivit intimei convingeri și conducându-se după conștiința lor este neconstituțională, deoarece prevederile referitoare la înfăptuirea justiției impun judecătorilor să se supună „numai legii“. Prin urmare, reglementarea cenzurată anterior de Curtea Constituțională permitea judecătorului să se conducă după conștiința sa, care, spre deosebire de convingere (aceasta implicând certitudine, siguranță), presupune un sentiment intuitiv pe care ființa umană îl are despre propria existență, deci o cunoaștere reflexivă vizavi de situațiile și lucrurile din jurul său. … 34.Or, o astfel de convingere bazată pe o cunoaștere reflexivă se caracterizează prin variabilitate, fiind, practic, o determinantă personală a judecătorului, fapt incompatibil cu actul de înfăptuire a justiției, pentru că, din momentul în care probele administrate resping posibilitatea condamnării unei persoane, judecătorul nu poate soluționa cauza după propria conștiință. Asemenea situații se traduc prin regula in dubio pro reo, care a apărut în sistemele adversariale. … 35.În plus, dispozițiile contestate nu contravin principiului independenței judecătorilor, deoarece, dimpotrivă, ele fiind o reflectare a acestuia, care reprezintă garanția constituțională a „nesupunerii“ judecătorului unei alte puteri, unor altor persoane sau interese, dinăuntrul sau din afara sistemului judiciar, și a „supunerii“ sale doar legii, astfel încât orice structură de subordonare sau de comandă asupra acestuia este exclusă și nu îi poate afecta independența. Noțiunea de „lege“ este folosită în sensul său larg, care include, pe lângă Legea fundamentală, toate celelalte acte normative, cu forță juridică echivalentă legii sau inferioară acesteia, care constituie ansamblul normativ pe care trebuie să se fundamenteze actul de justiție (a se vedea Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011). … 36.Cât privește sintagma „îndoială rezonabilă“ conținută de dispozițiile art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, prin Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015, precitată, a constatat că acesta este de sorginte jurisprudențial-europeană, înțelesul fiind regăsit, de exemplu, în Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunțată în Cauza Boicenco împotriva Republicii Moldova, paragraful 104, potrivit căreia standardul de probă „dincolo de un dubiu rezonabil„ permite deducerea sa și din coexistența unor concluzii suficient de întemeiate, clare și concordate sau a unor prezumții de fapt similare și incontestabile. … 37.De asemenea, prin Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din data de 27 aprilie 2016, Curtea a reținut că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă își are originea în modul de reglementare a sistemului probator, referitor la care doctrina identifică două orientări majore: cea a capacității probelor de a convinge, respectiv de a conduce la formarea convingerii intime a judecătorului aflat în situația de a soluționa o cauză penală, orientare specifică sistemului de drept continental, și cea a capacității probelor de a demonstra vinovăția, dincolo de orice îndoială rezonabilă, specifică sistemului de drept anglo-saxon și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Din analiza sistematică a întregului Cod de procedură penală rezultă înlocuirea de către legiuitor în cuprinsul noii reglementări a orientării specifice dreptului continental, bazată pe formarea convingerii intime a judecătorului, care a existat în Codul de procedură penală din 1968, cu cea de-a doua orientare, preluată în legislația românească din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. … 38.Acest aspect a fost reținut și în expunerea de motive a Codului de procedură penală, care subliniază că „proiectul noului Cod de procedură penală își păstrează caracterul predominant continental european, dar, ca noutate, introduce multe elemente de tip adversarial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ“. Așadar, judecătorul trebuie convins „dincolo de orice dubiu rezonabil“ de către procuror sau de către părți, el neavând sarcina de a administra probe pentru aflarea adevărului, așa cum se întâmpla sub imperiul vechiului cod, decât în mod subsidiar pentru formarea convingerii sale, astfel cum rezultă din prevederile art. 100 alin. (2) din Codul de procedură penală. … 39.Preluarea în sistemul continental a standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, specific sistemelor adversariale, este rezultatul tendinței de obiectivizare a standardului convingerii intime a judecătorului care, în esența sa, presupune un grad apreciabil de subiectivitate. Acest standard poate fi pe deplin înțeles doar prin raportare la standardul in dubio pro reo, care, la rândul său, constituie o garanție a prezumției de nevinovăție și reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat la art. 5 din Codul de procedură penală, este aplicat în materia probațiunii. El se referă la aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, instanțele judecătorești nu își pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să îl achite. … 40.Această modificare de viziune a fost pusă de legiuitor în acord cu modificarea textului privind sarcina probei, care prevede că aceasta aparține, în special, procurorului, iar, în acțiunea civilă, părții civile sau, după caz, procurorului, care exercită acțiunea civilă, în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, potrivit art. 99 alin. (1) din Codul de procedură penală. Așa fiind, standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă din cuprinsul dispozițiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală constituie o garanție procesuală a aflării adevărului și, implicit, a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, acest standard asigură respectarea prezumției de nevinovăție până la momentul asumării de către judecător a convingerii cu privire la vinovăția inculpatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, asumare concretizată prin pronunțarea hotărârii judecătorești de condamnare. … 41.Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 42.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alin Silviu Trășculescu în Dosarul nr. 35.644/3/2013* (1.421/2015) al Curții de Apel București – Secția I penală, de Stelian Fuia în Dosarul nr. 3.578/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și de Apostol Mușat și Gheorghe Roman în Dosarul nr. 2.932/2/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală și Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 aprilie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește