DECIZIA nr. 214 din 2 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, ridicată de Petru Nicolae Ioțcu, precum și a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, ridicată de Ioan Teodor Faur în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1 al Curții de Apel Timișoara – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 473D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 640D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aurelia Târjoianu în Dosarul nr. 820/1/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală. … 4.La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 640D/2018 la Dosarul nr. 473D/2018, care a fost primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, având în vedere jurisprudența instanței de control constituțional în materie. Totodată, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, întrucât autorul acesteia solicită modificarea textului de lege criticat, astfel cum reiese din motivele de neconstituționalitate formulate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 19 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1, Curtea de Apel Timișoara – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Nicolae Ioțcu, precum și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Teodor Faur, în soluționarea contestațiilor formulate de autorii acestora împotriva Încheierii din 15 decembrie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1. Prin contestațiile formulate, autorii excepțiilor critică legalitatea actului de sesizare a instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, respectiv faptul că judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunțat asupra unor cereri și excepții. … 8.Prin Încheierea din 3 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 820/1/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7). Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Aurelia Târjoianu într-o cauză penală. … 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, autorii acesteia arată că din analiza art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală rezultă că, în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția funcției de judecată și a funcției de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată, care sunt compatibile una cu cealaltă, în condițiile în care în proiectul inițial al Codului de procedură penală se prevedea în mod expres incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a participa tot el în completul de judecată a cauzei pe fond, garantându-se astfel dreptul de a beneficia de o judecată imparțială, în condiții de echitate și legalitate a procesului penal. Susține că actuala soluție legislativă, prevăzută de art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală, apare ca fiind una de compromis, aduce atingere atât principiului prezumției de nevinovăție, cât și dreptului la un proces echitabil. Apreciază că, în situația în care judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea actelor de urmărire penală și a actului de sesizare a instanței, dar și legalitatea și veridicitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, soluționarea în fond a cauzei de către același judecător este în măsură să creeze îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea instanței de judecată. Reține că, raportat la obiectul camerei preliminare, intenția legiuitorului a fost aceea de a crea noi garanții cu privire la legalitatea, rigoarea și calitatea probelor, a actelor efectuate în faza de urmărire penală, precum și a rechizitoriului ca act de sesizare a instanței, astfel încât procedura de cameră preliminară să asigure, în mod concret, soluționarea cauzelor în condiții de imparțialitate și echitate. În aceste condiții, dispozițiile cuprinse în art. 3 alin. (3) și art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală ridică o îndoială serioasă cu privire la respectarea principiului separării funcțiilor judiciare, precum și cu privire la imparțialitatea judecătorului însărcinat cu soluționarea cauzei, fiind evident că, în măsura în care același judecător exercită două funcții judiciare, respectiv a verificării legalității trimiterii în judecată și a soluționării cauzei pe fond, inculpatul împotriva căruia au fost formulate acuzațiile nu mai poate beneficia de judecarea cauzei sale în condiții de imparțialitate. Susține că, și în situația înlăturării efective a probelor obținute în mod nelegal din dosarele penale, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății a luat deja cunoștință de ele, aspect care poate avea o serioasă înrâurire asupra soluției care va fi pronunțată pe fondul cauzei, iar, în situația în care probele excluse din dosar conduceau către o soluție de condamnare a inculpatului trimis în judecată, judecătorul care a luat cunoștință de ele are imparțialitatea afectată, fiind predispus să dispună o soluție de condamnare. … 10.În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 473D/2018 susține, în esență, că prevederile criticate, care reglementează calea de atac a contestației – veritabil apel în atacarea încheierilor judecătorului de drepturi și libertăți ori ale judecătorului de cameră preliminară -, stabilesc, în mod limitativ, ca motiv de casare cu trimitere doar situația în care, în faza anterioară judecății, în calea de atac nu au fost respectate dispozițiile privind citarea. Apreciază că, în mod greșit, s-a stabilit că doar atunci când citarea este nelegală în faza anterioară se poate dispune desființarea cu trimitere la judecătorul sau completul care a pronunțat încheierea, deoarece calea de atac a contestației trebuie să urmeze aceleași posibilități precum cele prevăzute de art. 421 din Codul de procedură penală, referitoare la apel, căci, în calea de atac a contestației, dacă judecătorul de drepturi și libertăți sesizează o nelegalitate, alta decât citarea, este obligat de norma criticată să o rezolve el pentru prima dată în calea de atac a contestației, în loc să trimită cauza spre rejudecare. Arată că, în cauză, judecătorului de cameră preliminară din cadrul contestației i se solicită să se pronunțe în ceea ce privește legalitatea respingerii excepției de necompetență invocate în fondul camerei preliminare, deoarece excepția nu a fost pusă în discuția părților. Susține, totodată, că, aflându-ne în ipoteza unei căi de atac, aceasta trebuie să urmeze regulile de compunere a completului ca fiind de doi judecători, și nu doar din unul singur, prin raportare la menținerea unei egalități cu celelalte căi de atac – apel, recurs, revizuire, și nu la complexitatea cauzei. … 11.Curtea de Apel Timișoara – Secția penală opinează că dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 552 din 16 iulie 2015, în care s-a reținut că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei. S-a reținut, de asemenea, că o soluție contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea – esențială în buna administrare a cauzei – de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Așa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt că judecătorul ar fi luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința acestuia. Trebuie avute în vedere întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată. Instanța de control constituțional a reținut, totodată, că prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicație a excepției reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, cu privire la soluția legislativă conform căreia funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată. În acest sens se invocă deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 și nr. 353 din 7 mai 2015, aplicabile și în prezenta cauză. În final, instanța de judecată apreciază că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. În ceea ce privește dispozițiile art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța de judecată opinează că acestea nu sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate. Reține că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea competenței instanței, a legalității actului de sesizare, a probelor administrate și a actelor efectuate de către organele de cercetare penală, iar nu examinarea vinovăției persoanei, însă, cu toate acestea, legiuitorul a stabilit existența a două grade de jurisdicție și în această etapă, respectiv fond și contestație. Reține că, în raport cu jurisprudența instanței de control constituțional, legiuitorul este abilitat să reglementeze căile de atac, inclusiv sub aspectul soluțiilor, precum și în raport cu însuși conținutul lor, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, acesta poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Mai mult decât atât, instanța de judecată a constatat că autorul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală prin raportare la dispozițiile legale privind calea de atac a apelului; or, așa cum a statuat Curtea Constituțională în Decizia nr. 126 din 9 martie 2017, controlul constituționalității prevederilor legale are loc numai prin raportarea acestora la norme constituționale sau cuprinse în convenții și tratate la care România este parte, și nu la alte dispoziții sau acte normative din legislația internă. … 12.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală opinează că dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate. În acest sens, reține că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei. Deplina realizare a funcției de judecată ar fi afectată dacă judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Simplul fapt că judecătorul ar fi luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința acestuia. Instanța competentă să se pronunțe asupra judecății pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicție să statueze cu privire la temeinicia acuzației în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților sau pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 14.În punctul de vedere comunicat în Dosarul Curții nr. 640D/2018, Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, reține că procedura camerei preliminare are în vedere soluționarea aspectelor ce țin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată și a administrării probelor, asigurându-se premisele soluționării cu celeritate a cauzei în fond, care sunt strâns și exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii. Referitor la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunțe asupra legalității trimiterii în judecată de a exercita și funcția de judecată în cauză, conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului susține că o astfel de competență nu este de natură să afecteze dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, fiind în interesul înfăptuirii justiției ca judecătorul care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală să se pronunțe asupra fondului cauzei. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului (cât privește Dosarul Curții nr. 473D/2018) nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile art. 3 alin. (3), ale art. 346 alin. (7) și ale art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate reiese însă că doi dintre autori, Petru Nicolae Ioțcu și Aurelia Târjoianu, critică, în realitate, dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată. În aceste condiții, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, ale art. 346 alin. (7) și ale art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată: „În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată.“ [art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: „În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: […] c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată;“]; … – Art. 346 alin. (7): „Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în cauză.“; … – Art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b): „(5) Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului. […] (7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: […] 2. admiterea contestației și: […] b) desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.“ …  … 18.În Dosarul Curții nr. 473D/2018, în susținerea neconstituționalității dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, autorii excepției invocă atât încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul român, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 20 alin. (1) și (2) privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) conform cărora părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, ale art. 124 alin. (2) și (3) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, ale art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției, cât și a dispozițiilor art. 6 paragrafele (1) și (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cât privește prevederile art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, se susține că acestea sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 13 referitoare la limba oficială, ale art. 20,art. 21 și art. 24 raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 19.În Dosarul Curții nr. 640D/2018, în susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, autoarea excepției invocă atât încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul român, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) potrivit cărora cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 20 alin. (1) și (2) privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, ale art. 124 alin. (2) și (3) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, art. 126 alin. (2) potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, ale art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției, cât și a dispozițiilor art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, precum și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale -invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin deciziile nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, nr. 415 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 3 octombrie 2017, și nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privința soluției legislative conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, precum și a dispozițiilor cuprinse în titlul II – Camera preliminară al Părții speciale din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea a reținut că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei. S-a reținut, totodată, că o soluție contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea – esențială în buna administrare a cauzei – de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Așa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt că judecătorul ar fi luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința acestuia. Trebuie avute în vedere întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45) – paragraful 16 din Decizia nr. 296 din 11 mai 2016. … 21.În aceeași decizie, Curtea a reținut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului în vederea remedierii încheierea pronunțată în cazul în care fie constată neregularități ale actului de sesizare, fie sancționează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probațiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obținute prin tortură și cele derivate din acestea. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este să stabilească dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, să stabilească actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată (paragraful 20 din Decizia nr. 296 din 11 mai 2016). … 22.În continuare, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, a administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea ca instanța competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăși să se pronunțe cu privire la cererile și excepțiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară și care au fost soluționate în această procedură (atât pe fond, cât și/sau în contestație) nu afectează dreptul părților la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Instanța competentă să se pronunțe asupra judecății pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicție să statueze cu privire la temeinicia acuzației în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților sau pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispozițiile art. 383 alin. (4) din același cod, care obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță. Faptul că instanța de judecată va ține seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigențele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (paragrafele 21 și 22 din Decizia nr. 296 din 11 mai 2016). … 23.În fine, Curtea a mai observat că, în urma pronunțării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în camera preliminară se desfășoară în cadrul unor dezbateri orale și contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obținute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la situația în care dreptul la o procedură orală și contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016; în același sens sunt și Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015, Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, Decizia nr. 901 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 14 martie 2016, Decizia nr. 80 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, Decizia nr. 380 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 13 iulie 2016, Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, și Decizia nr. 136 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 11 iulie 2017). … 24.Mai mult, Curtea reține că prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“ este neconstituțională. În considerentele deciziei precitate, Curtea a constatat, în esență, că este necesar ca, în procedura de cameră preliminară, verificarea legalității administrării probelor de către organele de urmărire penală să fie realizată, în mod nemijlocit, în contradictoriu cu părțile și persoana vătămată, cu posibilitatea administrării oricăror mijloace de probă. … 25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 26.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, în examinarea unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea a pronunțat Decizia nr. 497 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. În motivarea soluției sale, Curtea a reținut că normele procesual penale criticate se regăsesc într-un capitol distinct al noului cod referitor la „Contestație“, cale de atac ordinară, aplicabilă „când legea nu prevede altfel“, stabilindu-se că soluționarea contestației se face de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului, persoanei care a făcut contestația, precum și a subiecților procesuali la care hotărârea atacată se referă, fiind citați potrivit alin. (6) al aceluiași articol. Față de criticile autorului excepției referitoare la compunerea completului competent să soluționeze contestația, Curtea a constatat că motivele de neconstituționalitate invocate sunt neîntemeiate, atât timp cât, astfel cum s-a reținut în jurisprudența constantă a instanței de control constituțional, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, iar legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili prin lege procedura de judecată, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele asemenea, de vreme ce, potrivit dispozițiilor constituționale invocate, „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. … 27.Totodată, cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin.(7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, în mod similar soluției pronunțate prin Decizia nr. 126 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 19 mai 2017, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că autorul excepției deduce neconstituționalitatea normelor procesual penale criticate din compararea acestora cu prevederile din Codul de procedură penală referitoare la soluțiile ce se pot pronunța în judecata apelului. În acest sens, Curtea observă că autorul consideră că, similar soluției legislative reglementate în cazul admiterii apelului – de desființare a hotărârii atacate și de dispunere a rejudecării de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută – și în cazul contestației formulate în temeiul art. 425^1 din Codul de procedură penală s-ar impune, în ipoteza admiterii, desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul care a pronunțat-o, atunci când se reține un caz de nulitate absolută, cum este cel precizat în prezenta cauză, respectiv încălcarea dispozițiilor privind competența instanței de judecată, constând în faptul că excepția de necompetență invocată în fondul camerei preliminare nu a fost pusă în discuția părților. … 28.Așadar, Curtea constată că motivarea excepției de neconstituționalitate, prin compararea a două instituții juridice – contestația, respectiv apelul – și a normelor procesual penale care reglementează cu privire la acestea, nu poate fi primită, deoarece controlul constituționalității prevederilor legale are loc numai prin raportarea acestora la norme constituționale sau cuprinse în convenții și tratate la care România este parte, și nu la alte dispoziții sau acte normative din legislația internă. În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele (Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). … 29.În aceste condiții, Curtea constată că în cauză nu sunt formulate veritabile critici de neconstituționalitate, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin.(7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. … 30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Teodor Faur în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1 al Curții de Apel Timișoara – Secția penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Nicolae Ioțcu și de Ioan Teodor Faur în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1 al Curții de Apel Timișoara – Secția penală, respectiv de Aurelia Târjoianu în Dosarul nr. 820/1/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, ale art. 346 alin. (7) și ale art. 425^1 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și Curții de Apel Timișoara – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește