DECIZIA nr. 213 din 2 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andreas-Alexandru Olariu în Dosarul nr. 273/309/2018 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei – Secția mixtă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 291D/2018. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, reține că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la normele procesual penale criticate, ci relevă aspecte referitoare la modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi în cursul procesului penal. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 13 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 273/309/2018, Judecătoria Șimleu Silvaniei – Secția mixtă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Andreas-Alexandru Olariu în soluționarea cererii de constatare a încetării de drept a măsurii arestului preventiv, formulată în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, respinsă prin Încheierea nr. 3 din 12 februarie 2018. În cauză, se susține că față de autorul excepției a fost dispusă, în temeiul art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, o măsură privativă de libertate pe o durată de 37 de zile, compusă din 7 zile executate în arest la domiciliu, din cele 30 de zile dispuse inițial, plus 30 de zile de arest preventiv. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permit luarea în considerare a duratei privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu pentru calculul duratei de 30 de zile privind luarea măsurii arestării preventive (sau invers) în cursul urmăririi penale, sunt neconstituționale în raport cu art. 23 alin. (2) din Constituție. Susține că singura concluzie logică este că durata celor 30 de zile pentru care poate fi luată măsura arestării preventive coincide cu aceeași durată de 30 de zile ce poate fi luată în cazul arestului la domiciliu, neputându-se depăși acest termen de 30 de zile în nicio împrejurare, nepermițându-se cumulul aritmetic al celor două măsuri identice ca natură și efect restrictiv. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 740 din 3 noiembrie 2015, potrivit cărora, „din perspectiva naturii/substanței, măsura preventivă a arestului la domiciliu este similară cu cea a arestului preventiv“. … 6.Judecătoria Șimleu Silvaniei – Secția mixtă apreciază că prevederile criticate nu încalcă Legea fundamentală. Reține, în acest sens, că inclusiv instanța de contencios constituțional, în jurisprudența citată de autor, și instanța de la Strasbourg au evidențiat caracterul diferit, atât prin prisma conținutului, cât și a intensității și efectelor celor două măsuri. Pe de altă parte, arată că norma de drept constituțional cuprinsă în art. 23 alin. (5) face referire la arestarea preventivă, prin prisma duratei maxime a acesteia, iar nu la altă măsură preventivă mai ușoară. Reține că în cazul arestării preventive operează o privare totală de libertate, iar în cazul arestului la domiciliu, doar o restrângere a dreptului la liberă circulație consacrat în art. 25 alin. (1) din Constituție. Faptul că legiuitorul, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, a modificat textul declarat neconstituțional în sensul scăderii din durata maximă a arestării preventive ce se poate lua în cursul urmăririi penale a duratei măsurii arestului la domiciliu, nu constituie temei pentru a constata caracterul neconstituțional al interpretării prevederilor contestate în alt sens, contrar celui al deducerii din durata arestării preventive a duratei măsurii arestului la domiciliu și invers. Subliniază că paragrafele 20 și 28 din Decizia Curții Constituționale nr. 740 din 3 noiembrie 2015, invocate de autor, au în vedere o altă stare de fapt și o situație premisă distinctă de cea prezentată în cauză. În decizia precitată s-a cenzurat de către instanța de control constituțional excluderea din durata maximă a arestării preventive luate în cursul urmăririi penale a duratei măsurii arestului la domiciliu prin prisma similarității celor două măsuri preventive raportat la gradul de restrângere a exercițiului la liberă circulație și a duratei măsurilor, prin comparație cu măsura controlului judiciar. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: – Art. 222 alin. (1): „În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.“; … – Art. 226 alin. (2): „Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile. Durata reținerii nu se deduce din durata arestării preventive.“ …  … 11.În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea atât a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 20 alin. (1) și (2) privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil, și ale art. 23 alin. (5), potrivit cărora în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile, cât și a dispozițiilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că arestul la domiciliu a fost reglementat pentru prima dată în România prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010. Potrivit art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală, arestul la domiciliu constituie o măsură preventivă, alături de reținere, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestarea preventivă. Reglementarea acestei măsuri preventive se regăsește la art. 218-222 din secțiunea a 5-a a cap. I din titlul V al părții generale a Codului de procedură penală. Potrivit art. 218 alin. (1) din Codul de procedură penală, arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 din același act normativ, articol ce reglementează condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, și dacă luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile măsurilor preventive, prevăzute la art. 202 alin. (1), respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni. Conform art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile și poate fi prelungit, potrivit art. 222 alin. (2), fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile și putând fi dispusă numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi. Potrivit art. 222 alin. (9) din Codul de procedură penală, durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile. … 13.Termenele anterior reținute sunt reglementate, în mod similar, în cuprinsul secțiunii a 6-a a capitolului I – Măsurile preventive al titlului V – Măsuri preventive și alte măsuri procesuale din partea generală a Codului de procedură penală, secțiune ce reglementează, printre altele, condițiile și cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive (art. 223 din Codul de procedură penală) și durata acestei măsuri [art. 226 alin. (2) și art. 236 din Codul de procedură penală]. Potrivit art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă, în cursul urmăririi penale, pentru cel mult 30 de zile, iar, conform art. 236 alin. (2) din Codul de procedură penală, prelungirea arestării preventive a inculpatului se poate dispune pentru o durată de cel mult 30 de zile, aceasta poate fi prelungită de către judecătorul de drepturi și libertăți, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180 de zile. … 14.În ceea ce privește similitudinea celor două măsuri preventive menționate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a stabilit că măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsură privativă de libertate, în accepțiunea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens sunt: Hotărârea din 2 august 2001, pronunțată în Cauza Mancini împotriva Italiei, paragraful 17; Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 63, Hotărârea din 8 iulie 2004, pronunțată în Cauza Vachev împotriva Bulgariei, paragraful 64; Hotărârea din 30 martie 2006, pronunțată în Cauza Pekov împotriva Bulgariei, paragraful 73; Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunțată în Cauza Ermakov împotriva Rusiei, paragraful 238. Totodată, prin Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunțată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei, paragrafele 93 și 95, instanța de la Strasbourg a statuat că privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conținutului, cum ar fi obligația de a sta într-un spațiu limitat, izolarea de societate și de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane. De asemenea, prin Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 64, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia, pe durata arestului la domiciliu al reclamantului și a spitalizării sale, condițiile create erau mai bune decât cele din închisoare. Totuși, instanța europeană a reamintit că art. 5 din Convenție nu reglementează condițiile privării de libertate. De fapt, noțiunile de „grad“ și „intensitate“, ce figurează în jurisprudența organelor Convenției ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5 din Convenție, vizează exclusiv nivelul restricțiilor legate de libertatea de deplasare, și nu diferența de confort sau regim intern în diferitele locații privative de libertate. … 15.Prin Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, Curtea a reținut că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, ele vizează starea de libertate a suspectului sau a inculpatului și au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertății de mișcare. De asemenea, prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragraful 20, Curtea a reținut că atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, iar din perspectiva naturii/substanței, efectelor, manierei de executare și a intensității, a condițiilor și a cazurilor de luare a acestora, cele două măsuri reprezintă o interferență majoră în dreptul la libertatea individuală a persoanei. Totodată, la paragraful 22 al deciziei precitate s-a statuat că arestul la domiciliu reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta și alte drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație [art. 221 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală], viața intimă, familială și privată [art. 221 alin. (9) și (10) din Codul de procedură penală], dreptul la învățătură și munca și protecția socială a muncii [art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală], reglementate în art. 25, 26,32 și, respectiv, art. 41 din Constituție. … 16.De asemenea, prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, Curtea a reiterat faptul că măsura arestului la domiciliu este similară cu măsura arestării preventive, atât sub aspectul includerii lor în categoria măsurilor preventive, cât și sub aspectul naturii lor privative de libertate, al identității cauzelor și condițiilor în care cele două măsuri pot fi dispuse și al modului similar de dispunere și prelungire a lor. Curtea a reamintit, de asemenea, lipsa importanței locului și a condițiilor în care cele două măsuri preventive sunt executate, din perspectiva posibilității asimilării acestora. Prin aceeași decizie anterior citată, Curtea a constatat că prevederile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală, care nu permit luarea în considerare a duratei privării de libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, sunt neconstituționale. În motivarea soluției sale, Curtea a observat că art. 23 alin. (5) din Constituție face referire doar la durata maximă a arestării preventive, fapt pe deplin justificat din perspectivă cronologică, având în vedere că măsura arestului la domiciliu a fost reglementată, prin dispozițiile Legii nr. 135/2010, ulterior revizuirii Constituției și că la data revizuirii Legii fundamentale singura măsură preventivă privativă de libertate, în afara reținerii, era arestarea preventivă; însă a reținut că norma constituțională analizată trebuie interpretată, în sens larg, ca limitând, pe parcursul urmăririi penale, la 180 de zile durata maximă a arestării, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă sau despre arestul la domiciliu. Curtea a subliniat că această concluzie se impune, având în vedere similitudinea celor două măsuri din perspectiva naturii și a substanței acestora, aspect stabilit atât de instanța de control constituțional, cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența invocată. Așadar, Curtea a constatat că legiuitorul constituant a avut în vedere, cu prilejul reglementării art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, limitarea oricărei privări de libertate – cu excepția reținerii, care beneficiază de o reglementare separată prin alin. (3) al aceluiași art. 23 – la 180 de zile. Curtea a conchis că a permite ca prin cumularea duratei celor două măsuri preventive privative de libertate să se depășească limita maximă de 180 de zile înseamnă a se înfrânge exigențele normei constituționale prevăzute la art. 23 alin. (5). … 17.În aceste condiții, Curtea constată că susținerile autorului excepției sunt neîntemeiate, art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală – astfel cum a fost modificat prin art. I din Legea nr. 116/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016, ca urmare a publicării Deciziei Curții nr. 740 din 3 noiembrie 2015, precitată, în Monitorul Oficial al României, Partea I – prevăzând că „Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.“. Cu alte cuvinte, Curtea reține că cele șapte zile executate în arest la domiciliu de către autorul excepției vor fi luate în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a acestuia în cursul urmăririi penale, în acord cu prevederile constituționale ale art. 23 alin. (5), astfel cum au fost interpretate de instanța de control constituțional prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, precitată. … 18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andreas-Alexandru Olariu în Dosarul nr. 273/309/2018 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei – Secția mixtă și constată că dispozițiile art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Șimleu Silvaniei – Secția mixtă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește