DECIZIA nr. 209 din 30 martie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 5.607/302/2016, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 979 D/2016.  … 2.La apelul nominal răspunde partea Vlad Papazul, prezentă personal. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care susține că textul criticat este neconstituțional, întrucât condiționează exercitarea dreptului la vizite intime de plata sumelor de bani necesare pentru plata taxelor notariale. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că exercitarea dreptului la viață intimă, în cazul persoanelor condamnate, a căror existență se desfășoară o bună bucată de timp într-un mediu închis, nu poate fi făcută în aceleași condiții cu exercitarea aceluiași drept în cazul persoanelor libere. Se susține, prin urmare, că dreptul anterior menționat de către persoanele aflate în detenție este exercitat în condiții specifice cadrului în care vizitele intime urmează să se desfășoare. Se arată, de asemenea, că există o egalitate creată prin lege și o egalitate creată în cadrul legii și că legiuitorul a creat o stare de drept care să asigure persoanelor aflate în situații identice condiții identice de exercitare, creând o situație de egalitate în lege și prin lege. Se mai susține că taxa notarială pentru o astfel de procedură este una modică, neexistând o discriminare bazată pe avere între persoanele care trebuie să o plătească și cele care își pot exercita dreptul la vizită intimă fără a plăti o astfel de sumă și că, dimpotrivă, conform art. 70 din Legea nr. 254/2013, persoanele condamnate pot obține venituri din munca prestată în penitenciar și pot să primească bani din partea membrilor familiei sau a altor persoane, bani care pot fi folosiți pentru plata de taxe notariale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 13 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.607/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată din oficiu într-un dosar ce are ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea dreptului la vizită intimă, prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013, în timpul arestului preventiv. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 69 din Legea nr. 254/2013 sunt excesive, prin condiționarea exercitării dreptului la vizită intimă de existența unei declarații pe propria răspundere, autentificată notarial, prin care să fie făcută dovada existenței unei relații de parteneriat. Se susține că scopul urmărit de legiuitor prin impunerea acestei condiții poate fi atins și printr-o simplă declarație pe proprie răspundere a persoanei aflate în detenție, semnată sau dată în fața unui funcționar public din cadrul penitenciarului ori în fața judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la respectivul penitenciar, declarații ce pot fi făcute fără plata unei sume de bani. Se arată că textul criticat creează inegalitate între persoanele deținute, acordându-le posibilitatea de a-și exercita dreptul la vizită intimă în funcție de avere, criteriu de discriminare prevăzut la art. 4 alin. (2) din Constituție. … 7.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, mai întâi, că, în mod corect, având în vedere argumentele formulate în susținerea excepției, dispozițiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 ar fi trebui raportate la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât acestea sunt cele care prevăd egalitatea în drepturi, art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală nefăcând decât să enumere criteriile de discriminare. Se susține însă că principiul egalității nu înseamnă uniformitate și că acesta este încălcat doar atunci când la situații egale este aplicat un regim juridic diferit, fără o motivare obiectivă și rezonabilă. Se observă, în acest sens, că dreptul prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013 este acordat, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii și fără discriminări, și că impunerea unor taxe în vederea exercitării acestui drept nu este de natură a afecta egalitatea în drepturi astfel asigurată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în domeniul taxelor judiciare de timbru, respectiv la Decizia nr. 391 din 26 aprilie 2012.  … 9.Avocatul Poporului susține că prevederile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituționale. Se susține că a condiționa acordarea dreptului la vizită intimă de dovedirea relației de parteneriat prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar, nu apare ca fiind necesar într-o societate democratică și nici nu este aplicată în mod nediscriminatoriu, nefiind justificat de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor. Prin urmare, condiționarea criticată nu este proporțională cu scopul legitim urmărit, fiind de natură a încălca dreptul la viață intimă, familială și privată, prevăzut la art. 26 din Constituție, precum și prevederile constituționale ale art. 4 alin. (2), care garantează egalitatea între cetățeni. În acest sens, se arată că, prin Hotărârea din 9 octombrie 2008, pronunțată în Cauza Moiseyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivată de restrângerea nejustificată a vizitelor familiei în penitenciare. Într-o altă speță, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a constatat că este deosebit de important pentru deținuți să mențină și să dezvolte legături de familie pentru a suporta mai bine viața în închisoare și a fi pregătiți în vederea reinserției sociale (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 octombrie 1997, pronunțată în Cauza E.L.H și P.B.H împotriva Regatului Unit). Se mai arată că respectarea dreptului la viață intimă, familială și privată impune autorităților statului atât obligații negative, urmărind apărarea individului împotriva oricăror ingerințe arbitrare a puterii publice în exercitarea prerogativelor ce asigură însuși conținutul acestui drept, cât și obligații pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieții de familie, care pot implica și necesitatea adoptării de măsuri de protecție a vieții private, chiar cu privire la relațiile dintre indivizi. Așa fiind, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 22 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, că autoritățile statului trebuie să se doteze cu un arsenal juridic adecvat și suficient care să aibă ca scop îndeplinirea acestor obligații pozitive ce le revin, în temeiul art. 8 din Convenție. În aceste condiții, se conchide că soluția legislativă supusă controlului de constituționalitate, ce limitează într-o manieră nejustificată dreptul la vizită intimă al persoanei condamnate, nu întrunește exigențele constituționale ale art. 26 alin. (1) care obligă autoritățile publice să respecte și să ocrotească viața intimă, familială și privată. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Dovada existenței relației de parteneriat se face prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar.“ … 13.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile de discriminare și ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. b) și ale art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013, reținând că, în privința vizitelor intime, Legea nr. 254/2013 prevede un regim juridic diferit pentru persoanele care execută măsura arestului preventiv, față de cel reglementat cu privire la persoanele condamnate la pedepse penale definitive privative de libertate. S-a arătat, în acest sens, că asigurarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situații juridice similare este discriminatorie, dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit de legiuitor. Raportând aceste considerente la excepția ridicată în cauză, Curtea a constatat că situația persoanelor arestate preventiv și cea a persoanelor condamnate la pedepse penale privative de libertate nu este diferită și că, pe durata executării măsurilor preventive și a pedepselor definitive privative de libertate, persoanele astfel deținute se află, din perspectiva dreptului la vizite intime, în situații juridice obiectiv similare, astfel că tratamentul juridic diferit instituit prin Legea nr. 254/2013 nu are ca fundament o justificare legitimă și rezonabilă. Mai mult, prin aceeași decizie, s-a reținut că, atât timp cât legea nu prevede criterii de evaluare a gradului de securitate privind persoana, neasigurarea dreptului la vizită intimă persoanelor arestate preventiv este discriminatorie, neîntrunind condițiile de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. S-a invocat, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunțată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, paragraful 119, prin care instanța europeană a făcut trimitere la Recomandarea Rec (2006) 2 a Comitetului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei privind regulile europene referitoare la pedeapsa închisorii, adoptată la 11 ianuarie 2006, conform căreia, exceptând restricția impusă pentru o anumită perioadă de timp, de către o anumită autoritate judiciară, într-un anumit caz, persoanele private de libertate și necondamnate definitiv au dreptul de a primi vizite și de a comunica cu membrii familiei la fel ca persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate definitive. În consecință, instanța europeană a stabilit că restricționarea dreptului la vizite conjugale pe durata detenției, fără o justificare obiectivă și rezonabilă din partea autorităților pentru diferența de tratament creată, constituie o discriminare, ce contravine prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării în coroborare cu cele ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenție (paragrafele 121 și 122). A fost, de asemenea, invocată Hotărârea din 6 iunie 2009, pronunțată în Cauza Moiseyev împotriva Rusiei, paragrafele 258-259, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, referitor la lipsa contactului cu vizitatorii, că persoana deținută în timpul derulării procesului penal, care a fost lipsită fizic de contactul cu vizitatorii în timpul detenției sale de 3 ani și jumătate, în lipsa unei nevoi demonstrate de izolare, cum sunt motivele de securitate, a suferit o ingerință nejustificată în dreptul la respectarea vieții private și de familie.  … 15.Analizând jurisprudența anterior invocată, Curtea reține că soluția astfel pronunțată are în vedere existența unei discriminări între persoanele aflate în executarea unor măsuri preventive privative de libertate și persoanele care execută pedepse penale privative de libertate, sub aspectul asigurării dreptului la vizite intime în perioada detenției, și nu modalitățile concrete în care acest drept poate fi exercitat. … 16.Cu privire la acest din urmă aspect, Curtea constată că dispunerea unei măsuri preventive de libertate presupune, prin natura sa, limitarea exercitării mai multor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei în cauză, printre care și a dreptului la viață intimă, familială și privată, prevăzut la art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenție. Astfel, exercitarea dreptului fundamental anterior referit este limitată, fiind circumscrisă nevoii realizării scopului procesului penal. Realizarea acestui scop presupune, printre altele, reglementarea exactă a procedurilor de efectuare a vizitelor, dar și impunerea unor restricții referitoare la persoanele care pot efectua asemenea vizite.  … 17.Pentru aceste motive, legiuitorul a condiționat acordarea dreptului prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013 de dovedirea existenței relației de parteneriat printr-o declarație pe propria răspundere autentificată notarial, aspect ce constituie o aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, conform cărora activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor juridice civile, în conformitate cu legea. Aceasta întrucât procedura autentificării notariale a declarațiilor, prin caracterul ei formal și solemn și prin desfășurarea sa în fața unui notar public, persoană învestită să îndeplinească un serviciu de interes public, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, atrage atenția asupra importanței corectitudinii conținutului respectivelor declarații. Prin urmare, prevederea soluției juridice criticate în cuprinsul art. 69 din Legea nr. 254/2013 oferă persoanei aflate în detenție posibilitatea unei mai bune reprezentări a consecințelor faptelor sale. În acest fel, prin reglementarea condiției criticate, legiuitorul a instituit un control mai riguros al declarațiilor făcute de persoanele aflate în detenție, în vederea exercitării dreptului la vizită intimă. Aceeași condiție, prevăzută la art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, se impune a fi coroborată cu efectele juridice generale ale declarațiilor notariale, care, conform art. 99 alin. (3) din legea anterior menționată, fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane, dar și cu consecințele realizării unor declarații false. Aceasta întrucât includerea în conținutul declarațiilor pe proprie răspundere autentificate notarial a unor date neconforme cu realitatea poate atrage răspunderea penală a autorului pentru infracțiunea de fals în declarații, potrivit art. 326 din Codul penal. … 18.Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că asigurarea dreptului la vizită intimă în cursul executării pedepselor și a măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protejarea vieții private și de familie, Curtea reține că impunerea condiției constatării existenței unei relații de parteneriat prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar, este necesară și adecvată scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea textului criticat, realizând un just echilibru între interesul social, prevăzut la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, constând în formarea în conduita persoanelor aflate în detenție a unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării lor în societate, și cel individual, constând în protejarea efectivă a vieții private și de familie a acestor persoane.  … 19.În acest sens, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, paragraful 16, Curtea a reținut că legiuitorul, potrivit atribuțiilor sale constituționale, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție, și în marja de apreciere conferită de către acestea, are dreptul de a restricționa vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenție. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunțată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, paragrafele 108, 109 și 118, a constatat că, deși privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieții sale private și de familie, este esențial dreptul persoanei în cauză de a menține legătura cu membrii apropiați ai familiei sale și că restricțiile referitoare la numărul vizitelor, la supravegherea acestor vizite și, dacă natura faptei săvârșite o justifică, supunerea persoanei aflate în detenție la un anumit regim de executare sau la anumite feluri ale vizitelor constituie interferențe în dreptul la respectarea vieții private și de familie, prevăzut la art. 8 din Convenție, fără a constitui încălcări ale acestui drept. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislația internă dreptul deținuților la vizite conjugale, cu limitări și restricții specifice, dar că prevederile Convenției nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat, de asemenea, că acesta este un aspect cu privire la care statele părți au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispozițiilor Convenției, în raport cu nevoile și resursele comunității sau ale individului. S-a observat că restricțiile referitoare la dreptul la vizită al persoanelor deținute sunt aplicabile, cu titlu general, în funcție de motivele privării de libertate a acestora și din considerente de securitate. … 20.Pentru aceste motive, Curtea reține că impunerea unui tratament juridic diferit al vizitelor intime în penitenciare, în privința categoriilor de persoane care pot efectua astfel de vizite, precum și a condiției dovedirii existenței unei relații de parteneriat, prin declarație pe propria răspundere, autentificată pe cale notarială, nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile de discriminare și ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea între cetățeni. În acest sens, Curtea constată că prezintă relevanță acordarea de către stat a dreptului la vizită intimă persoanelor care execută pedepse penale și măsuri preventive privative de libertate, condiția constatării relațiilor de parteneriat prin declarație notarială nefiind de natură a limita exercitarea dreptului anterior menționat. Reglementarea acestui din urmă aspect reprezintă opțiunea legiuitorului și se încadrează în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. … 21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 5.607/302/2016 și constată că dispozițiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește