DECIZIA nr. 209 din 25 martie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Ștefan Drăgoi în Dosarul nr. 16.759/197/2017 al Curții de Apel Brașov – Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 296D/2019. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate dintr-o perspectivă similară, Curtea statuând că legiuitorul, prin stabilirea condiției criticate, a urmărit să evite efectuarea unei munci forțate, în acord cu prevederile Constituției. Totodată, apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile constituționale referitoare la independența judecătorului, acesta având o marjă de apreciere, ce se circumscrie limitelor de pedeapsă reglementate de legiuitor. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 17 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 16.759/197/2017, Curtea de Apel Brașov – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Ștefan Drăgoi cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în faza procesuală a apelului. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază că legiuitorul este liber să stabilească anumite condiții de ordin obiectiv, care să restrângă domeniul de aplicare al instituției suspendării executării pedepsei sub supraveghere, precum și elementele de natură subiectivă ce trebuie avute în vedere la momentul individualizării modalității de executare a pedepsei, însă exigențele constituționale impun ca niciun astfel de criteriu să nu creeze o discriminare pentru anumite categorii de cetățeni. Așa fiind, susține că exprimarea acordului pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității creează o situație mai grea, în mod nejustificat, pentru orice inculpat care, din motive independente de voința sa, ajunge să fie judecat în lipsă de către instanțele penale.  … 6.Situația este în mod particular discriminatorie față de inculpații care în cursul urmăririi penale au dat declarații în sensul recunoașterii acuzației formulate la adresa lor, care au manifestat regret și dorința de a repara prejudiciile cauzate prin comiterea infracțiunii, dar care, dintr-un motiv sau altul, nu au cunoștință de procedurile privind judecata, în consecință nu se pot prezenta pentru a-și exprima poziția procesuală. Soluția care limitează exprimarea acestui acord doar la faza de judecată creează o situație discriminatorie pentru orice inculpat care, deși a avut o conduită procesuală prin care și-a asumat consecințele faptelor sale (recunoaștere în fața organelor de urmărire penală), urmează a fi condamnat inevitabil la o pedeapsă cu executare efectivă. … 7.Această soluție legislativă limitează și posibilitatea judecătorilor de a înfăptui justiția în mod echitabil. Apreciază că manifestarea de voință în sensul exprimării acordului cu privire la prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității este una pur formală, ce se regăsește în cvasitotalitatea cauzelor deduse judecății în care inculpații sunt prezenți, indiferent de poziția procesuală a acestora, fiind evident că acest acord este furnizat doar pentru a rămâne deschisă pentru judecător posibilitatea de a opta pentru soluția prevăzută de art. 91 din Codul penal. … 8.Curtea de Apel Brașov – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal încălcând prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (3), ale art. 53 alin. (2) și ale art. 124 alin. (2) și (3).  … 9.Prin obligativitatea obținerii consimțământului inculpatului la prestarea unei munci în folosul comunității, anterior pronunțării asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, judecătorul cauzei este pus în situația de a se antepronunța cu privire la vinovăția inculpatului. Dispoziția criticată îl obligă pe judecător să ceară acordul inculpatului pentru prestarea unei munci în folosul comunității înainte de a rămâne în pronunțare pe fondul cauzei, fapt care este de natură să afecteze imparțialitatea judecătorului, în special în cazurile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat. Dacă inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, întrebarea adresată acestuia de către judecător cu privire la acordul său de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității poate conduce la ideea că judecătorul va dispune o soluție de condamnare în cauză. … 10.Pe de altă parte, textul criticat contravine și dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție; în cazurile în care nu poate fi obținut acordul inculpatului pentru prestarea unei munci în folosul comunității, pentru că inculpatul este plecat din țară ori nu știe de proces, judecătorul nu poate pronunța decât o hotărâre de condamnare cu executarea efectivă a pedepsei, fapt care îngrădește excesiv dreptul judecătorului de a aprecia cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Or, imposibilitatea judecătorului de a face o individualizare a sancțiunii în funcție de toate criteriile reale și personale ce stau la baza individualizării pedepsei și obligativitatea aplicării exclusiv a unei pedepse cu executare efectivă, chiar și atunci când din motive neimputabile inculpatului acesta nu poate fi întrebat dacă este de acord cu prestarea muncii în folosul comunității, sunt de natură să aducă atingere independenței judecătorului. Într-o derulare firească a procedurii ar fi trebuit ca judecătorul să poată aprecia mai întâi cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului, cu privire la sancțiunea aplicabilă și individualizarea modalității de executare a pedepsei și de-abia după ce a dispus o soluție care să conțină obligarea inculpatului la prestarea unei munci în folosul comunității să fie obținut acordul condamnatului pentru prestarea acesteia. Altfel judecătorul este obligat din cursul procesului să facă demersuri pentru a întreba inculpatul cu privire la acest aspect, deși este posibil ca în urma pronunțării hotărârii nici să nu dispună în sarcina inculpatului obligația de a presta o muncă în folosul comunității. … 11.Totodată, textul criticat aduce atingere dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție. Dreptul la un proces echitabil presupune, printre alte garanții, dreptul la un judecător independent și imparțial. Or, așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt de natură să afecteze imparțialitatea judecătorului, prin obligarea acestuia să analizeze un aspect referitor la sancțiunea pe care o va aplica în cauză, mai înainte de a se pronunța cu privire la vinovăția inculpatului. De asemenea, aceste dispoziții afectează și independența judecătorului, prin îngrădirea excesivă a posibilității acestuia de a individualiza sancțiunea aplicată în cazurile în care inculpatul nu se prezintă în fața instanței pentru a-și da acordul cu privire la prestarea unei munci în folosul comunității. … 12.Apreciază că dispozițiile criticate contravin și art. 53 alin. (2) din Constituție. Susține că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Astfel, în cazul în care inculpatul nu este prezent în instanță pentru a fi întrebat dacă își dă acordul la prestarea unei munci în folosul comunității, judecătorul este obligat să pronunțe o pedeapsă cu închisoarea cu executare efectivă, fapt care afectează grav libertatea persoanei. Instanța consideră că această restrângere a libertății persoanei nu este proporțională cu scopul urmărit prin instituirea obligației de la art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care ar fi trebuit să fie o garanție a respectării art. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.  … 13.În final, apreciază că dispozițiile criticate aduc atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Prin faptul că inculpații care uzează de dreptul de a nu se prezenta în fața instanței ori care nu se pot prezenta din motive obiective nu pot fi condamnați decât la pedepse cu executare efectivă se încalcă principiul constituțional al egalității în fața legii. Pentru a adopta soluții diferite pentru persoane aflate în aceeași situație juridică ar trebui să existe niște temeiuri obiective. În lipsa unor astfel de temeiuri, adoptarea unor soluții diferite pentru persoane aflate în aceeași situație încalcă principiul egalității în fața legii. Or, în cazul de față nu s-ar putea susține că lipsa inculpaților de la proces, din motive subiective sau obiective, constituie un temei suficient pentru adoptarea unor soluții diferite cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Invocă Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 887 din 29 decembrie 2008.  … 14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, cu următorul conținut: „(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții: […] c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.“ … 18.Autorul excepției apreciază că dispoziția criticată contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la claritatea și previzibilitatea legii și art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. … 19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, prin Decizia nr. 616 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 24 noiembrie 2020, și Decizia nr. 666 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 19 aprilie 2019. … 20.Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că manifestarea de către infractor a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității constituie o condiție esențială pentru executarea obligației reglementate în art. 93 alin. (3) din Codul penal, în acord cu dispozițiile art. 42 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora „munca forțată este interzisă“, având în vedere că art. 42 alin. (2) lit. b) din Constituție statuează că „Nu constituie muncă forțată: [… ] b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată; [… ]“, acestea din urmă fiind singurele excepții admise de legiuitorul constituant, cu relevanță în domeniul penal. De altfel, Curtea a constatat că, în situația premisă reglementată la art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, persoana condamnată nu se află în detenție, nefiind privată de libertate, astfel că munca neremunerată în folosul comunității nu este prestată în perioada de detenție. Prin urmare, situația de excepție referitoare la munca prestată în perioada de detenție nu este incidentă în cauză. … 21.De asemenea, Curtea a reținut că situația premisă reglementată la art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal vizează dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, astfel încât situația de excepție referitoare la munca prestată în perioada de libertate condiționată nu este incidentă în cauză. Prin urmare, Curtea a constatat că, în ipoteza dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, orice muncă neremunerată în folosul comunității trebuie să fie calificată ca fiind forțată, în lipsa consimțământului infractorului. … 22.Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 4 paragraful 3 lit. a) din Convenție, numai munca impusă în mod normal unei persoane aflate în detenție, adică în condițiile prevăzute de art. 5 din Convenție sau în timpul cât se află în libertate condiționată, nu este considerată muncă forțată sau obligatorie. De asemenea, Curtea a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, spre exemplu Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunțată în Cauza Stummer împotriva Austriei, paragrafele 116-119, Hotărârea din 26 iulie 2005, pronunțată în Cauza Siliadin împotriva Franței, și Hotărârea din 7 ianuarie 2010, pronunțată în Cauza Rantsev împotriva Ciprului și Rusiei, paragraful 283, Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunțată în Cauza Van der Mussele împotriva Belgiei, paragraful 32, și Hotărârea din 18 iulie 1994, pronunțată în Cauza Karlheinz Schmidt împotriva Germaniei, paragraful 22, și Hotărârea din 20 iunie 2006, pronunțată în Cauza Zarb Adami împotriva Maltei, paragraful 44. … 23.În continuare, instanța de control constituțional a reținut prevederile internaționale incidente în materia analizată, de exemplu, art. 8 paragraful 3 lit. a) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, art. 2 paragraful 1 din Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie, adoptată de Organizația Internațională a Muncii, ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958. … 24.În aceste condiții, Curtea Constituțională a constatat că norma penală criticată, potrivit căreia instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere numai dacă, printre alte condiții, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, este conformă cu dispozițiile constituționale și din actele internaționale precitate. Cu alte cuvinte, obligarea infractorului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, fără acordul acestuia, pe perioada de supraveghere, este contrară dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Constituția României, art. 4 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 8 paragraful 3 lit. a) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 2 paragraful 1 din Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie, atât timp cât munca prestată cu ocazia suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu se încadrează în cele două ipoteze reglementate expres în art. 42 alin. (2) lit. b) din Constituția României, art. 4 paragraful 3 lit. a) din Convenție, art. 8 paragraful 3 lit. c) pct. (i) din Pact și art. 2 paragraful 2 lit. c) din Convenția nr. 29/1930, respectiv munca unei persoane condamnate prestată în perioada de detenție sau de liberare condiționată (în același sens, Decizia Curții Constituționale nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragrafele 317-321). … 25.Totodată, în temeiul unui studiu de drept comparat, Curtea a observat că în numeroase state europene efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunității, respectiv efectuarea unei „munci de interes general“ – în situația suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a suspendării condiționate a executării pedepsei, a suspendării procesului cu punerea sub probațiune, a substituirii/înlocuirii pedepsei amenzii sau închisorii ori ca pedeapsă principală sau complementară -, se dispune de către instanță doar cu consimțământul condamnatului/infractorului. … 26.Curtea a reținut că reglementarea condițiilor suspendării executării pedepsei sub supraveghere intră în atribuțiile organului legiuitor, Parlamentul, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Așa fiind, Curtea a constatat că, prin reglementarea condițiilor prevăzute în art. 91 alin. (1) din Codul penal, în care instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, inclusiv aceea a manifestării de către infractor a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. Condiționarea dispunerii de către instanță a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prin norma penală criticată, reprezintă o opțiune de politică legislativă ce nu poate fi considerată ca neconstituțională, neaducând atingere vreunei prevederi din Constituție, mai mult, norma criticată fiind în acord cu dispozițiile art. 42 alin. (1) din Legea fundamentală. … 27.În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea a reținut că, prin condiționarea prin lege a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu se aduce atingere egalității în drepturi a cetățenilor. Drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalității cetățeanului, o șansă egală acordată fiecărui individ și, din această cauză, principiul egalității cuprinde egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta. Cu alte cuvinte, textul constituțional invocat vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o măsură de individualizare a executării pedepsei. … 28.Astfel, din cele statuate de către Curte în jurisprudența anterior menționată, rezultă că necesitatea manifestării de către infractor a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cazul dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere este o condiție sine qua non pentru ca aceasta să nu fie considerată muncă forțată, cu consecința încălcării prevederilor art. 42 din Constituție.  … 29.Așa fiind, Curtea constată că cele reținute anterior sunt aplicabile mutatis mutandis, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior analizate păstrându-și valabilitatea și în prezenta cauză. … 30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Ștefan Drăgoi în Dosarul nr. 16.759/197/2017 al Curții de Apel Brașov – Secția penală și constată că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Brașov – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește