DECIZIA nr. 207 din 7 aprilie 2022

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Vasile Brăileanu, Vasile V. Brăileanu, Florentina-Ionela Ene, Daniel Virgil Iacob, Maria Iacob, Valentin Cosmin Iacob și Viorica Mindinică în Dosarul nr. 1.935/316/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.517D/2018. … 2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 martie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2022, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3.Prin Încheierea nr. 327/RC din 5 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.935/316/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de Vasile Brăileanu, Vasile V. Brăileanu, Florentina-Ionela Ene, Daniel Virgil Iacob, Maria Iacob, Valentin Cosmin Iacob și Viorica Mindinică într-o cauză având ca obiect verificarea admisibilității în principiu a unor cereri de recurs în casație formulate de părțile civile. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, întrucât admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, fără citarea părților și fără participarea procurorului, încheierea pronunțată în situația respingerii cererii fiind definitivă. De asemenea, susțin că dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât părțile civile ajung, practic, în situația de a nu mai putea să beneficieze de calea extraordinară de atac a recursului în casație. Consideră că limitarea motivelor de recurs în casație face ineficientă această cale de atac pentru partea civilă, dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, care conferă părții civile dreptul de a formula recurs în casație, devenind iluzorii. Astfel, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură penală, în forma anterioară abrogării, prevedeau că o hotărâre este supusă casării în cazul în care cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii. Consideră că, în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, motivarea instanței de apel este contradictorie, în condițiile în care, pe de o parte, reține suferințele psihice puternice ale părinților care sunt puternic afectați de dispariția tragică a victimelor, iar, pe de altă parte, reduce în mod drastic despăgubirile acordate de către prima instanță, fără a motiva în vreun fel criteriile avute în vedere raportat la situația concretă din cauza dedusă judecății. Astfel, deși invocă greaua pierdere – a copiilor, fraților, respectiv a nepoților – suferită de părțile civile, instanța de apel apreciază, totuși, că acordarea sumelor de câte 30.000 de euro fiecăruia dintre părinții victimelor, de câte 15.000 de euro fraților acestora și de câte 10.000 de euro bunicilor victimelor, cu titlu de despăgubiri morale, este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de părțile civile. Autorii excepției susțin că textul de lege criticat încalcă și principiul egalității în fața legii, întrucât, dacă părțile civile ar fi ales să își exercite dreptul la despăgubiri pe cale civilă, ar fi avut la dispoziție o cale de atac efectivă, pe care ar fi putut să o exercite indiferent de cuantumul pretențiilor solicitate. Invocă, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014 și nr. 369 din 30 mai 2017. … 5.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că prin dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 au fost restrânse cazurile de casare numai la anumite motive de nelegalitate și au fost eliminate cele formale și fără impact major asupra legalității. Consideră că norma criticată de părțile civile nu este în contradicție cu prevederile constituționale atât timp cât recursul constituie o cale de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive și doar în cazuri strict determinate, de violare gravă a legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive, finalitatea sa fiind aceea de a înlătura erorile de drept cuprinse în hotărârile definitive ale instanțelor de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Față de specificul și finalitatea acestei căi extraordinare de atac, motivele de recurs în casație au fost circumscrise unor situații vizând exclusiv legalitatea hotărârii, iar nu chestiuni de fapt, situații care nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori care, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța de apel a omis să se pronunțe asupra lor. Așa cum reiese din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, respectarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop au fost eliminate din sfera instituției analizate motivele ce vizau aspecte procedurale, care au fost transformate în motive ale contestației în anulare, potrivit naturii acestei din urmă căi de atac. Din această perspectivă, restrângerea sferei cazurilor de casare este justificată de finalitatea căii extraordinare de atac, aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, precum și de natura acesteia. Dispozițiile de lege criticate nu generează discriminare între diferiții titulari ai dreptului de a promova recurs în casație, întrucât aceștia au posibilitatea de a uza de calea de atac în condiții asemănătoare, corelat însă cu poziția lor procesuală și specificul interesului procesual urmărit. Prin urmare, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Totodată, dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 nu limitează nici dreptul părților civile de acces la justiție ori pe cel la un proces echitabil, garantate de prevederile art. 21 din Constituție, de vreme ce această categorie de părți are posibilitatea de a promova calea de atac în condiții și pentru motive similare celor recunoscute celorlalți participanți la proces. Efectele distincte ale motivelor de casare incidente asupra soluției dispuse în latura penală a cauzei, comparativ cu cea dispusă în acțiunea civilă, derivă din particularitățile celor două categorii de acțiuni și din specificul poziției părților, fără a contraveni exigențelor drepturilor fundamentale invocate. De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, a căror neconstituționalitate a fost invocată de către părțile civile, instanța arată că în cadrul procedurii verificării admisibilității, în principiu, nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casație, ci asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii. Prin urmare, consideră că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare reglementate de prevederile art. 21 și 24 din Constituție.  … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 7.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 9.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală – modificate prin articolul unic din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016 – și dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins: – Art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.“; … – Art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013: „Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică și se completează după cum urmează: […] 267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 și 14 se abrogă.“  …  … 10.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 11.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. … 12.Astfel, prin Decizia nr. 810 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 19 aprilie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia mai sus menționată, paragrafele 24-28, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 433 din Codul de procedură penală, recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea conformității hotărârii judecătorești atacate cu regulile de drept aplicabile. Procedura de comunicare a cererii de recurs în casație este reglementată de dispozițiile art. 439 din Codul de procedură penală. Astfel, cererea de recurs în casație împreună cu înscrisurile anexate se depun, însoțite de copii pentru procuror și părți, la instanța a cărei hotărâre se atacă. Președintele respectivei instanțe ori judecătorul delegat de către acesta comunică procurorului și părților copii de pe cererea de recurs în casație și celelalte înscrisuri doveditoare, cu mențiunea că se pot depune concluzii scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la aceeași instanță. În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, președintele instanței sau judecătorul delegat de către acesta înaintează Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul cauzei, cererea de recurs în casație, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuate, precum și, după caz, concluziile scrise. În cazul în care nu este îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de dispozițiile art. 439 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală sau aceasta nu este completă, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare și de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casație, îndeplinește sau completează, după caz, procedura. În cazul recursurilor în casație declarate împotriva deciziilor pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în cazul recursurilor în casație declarate împotriva deciziilor pronunțate de completurile de 5 judecători, ca instanțe de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul completurilor de 5 judecători. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura examinării admisibilității în principiu a recursului în casație, se verifică respectarea termenului în care calea de atac poate fi introdusă, potrivit legii, precum și a dispozițiilor art. 434, ale art. 436 alin. (1) și (6), ale art. 437 și ale art. 438 din același cod. În legătură cu aspectele supuse verificării, Curtea a mai reținut că art. 434 din Codul de procedură penală reglementează hotărârile supuse recursului în casație, art. 436 alin. (1) și (6) – titularii dreptului de a formula cerere de recurs în casație, art. 437 – condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea de recurs în casație, iar art. 438 – cazurile în care se poate face recurs în casație. … 13.În ceea ce privește examinarea admisibilității în principiu a recursului în casație, prin decizia citată anterior, Curtea a observat că motivele pentru care poate fi dispusă soluția de respingere a cererii de recurs în casație – respectiv când cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau când aceasta este făcută cu nerespectarea prevederilor art. 434, ale art. 436 alin. (1), (2) și (6), ale art. 437 și ale art. 438 din Codul de procedură penală – vizează verificarea unor aspecte strict formale, care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație. Astfel, Curtea a reținut că verificarea respectării dispozițiilor art. 434, ale art. 435, ale art. 436 alin. (1), (2) și (6), ale art. 437 și ale art. 438 din Codul de procedură penală presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților, caracterizată prin oralitate și contradictorialitate. Prin urmare, Curtea a constatat că doar o soluție de respingere ca vădit nefondată a cererii de recurs în casație cu ocazia examinării admisibilității în principiu a acesteia ar presupune antamarea fondului căii de atac, implicând examinarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării ce face obiectul recursului în casație. Or, procedura verificării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație trebuie să vizeze doar aspecte pur formale și, tocmai de aceea, se poate desfășura în lipsa reprezentantului Ministerului Public și a părților, fără ca în acest mod să se încalce prevederile Legii fundamentale. … 14.În același sens este și Decizia nr. 669 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2019. … 15.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 16.Referitor la dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, Curtea constată că și acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenție – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. … 17.Astfel, prin Decizia nr. 207 din 25 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 iulie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013. În acest sens, prin decizia menționată, paragraful 23, Curtea a reținut că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive, soluționarea recursului în casație fiind dată în competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Codul de procedură penală a revenit, astfel, la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, constând în fond și apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. … 18.Tot prin Decizia nr. 207 din 25 martie 2021, citată anterior, paragraful 21, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casație sunt limitate. Astfel, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casație este aceea de a înlătura erorile de drept comise prin deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, conform prevederilor art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situațiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătorești pot fi invocate numai prin intermediul apelului sau al contestației. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă. … 19.Raportând dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 la scopul recursului în casație, prin Decizia nr. 207 din 25 martie 2021, mai sus menționată, paragraful 22, Curtea a statuat că restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, așa cum acestea au fost modificate prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituției analizate – aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile – și de natura acesteia – de cale extraordinară de atac. Curtea a reținut că, așa cum reiese și din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație – prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală -, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casație, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. … 20.În același sens sunt și Decizia nr. 149 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iunie 2019, și Decizia nr. 498 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 3 ianuarie 2022. … 21.Având în vedere că nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 22.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Brăileanu, Vasile V. Brăileanu, Florentina-Ionela Ene, Daniel Virgil Iacob, Maria Iacob, Valentin Cosmin Iacob și Viorica Mindinică în Dosarul nr. 1.935/316/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 aprilie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește