DECIZIA nr. 207 din 25 martie 2021

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 14/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 20 iulie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 4REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 433
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 6REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 694 20/05/2010
ART. 10REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 783 12/05/2009
ART. 10REFERIRE LALEGE 356 21/07/2006 ART. 1
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 490 30/06/2016
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 255 05/05/2016
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 424 09/06/2015
ART. 12REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ART. 12REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 13REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013
ART. 13REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 15REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 15REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 20REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 21
ART. 20REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 47
ART. 20REFERIRE LAPROTOCOL 12 04/11/2000 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 20REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 149 14/03/2019
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 424 09/06/2015
ART. 21REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 21REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 743 13/12/2016
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 255 05/05/2016
ART. 22REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013
ART. 22REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 438
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 100 25/02/2020
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 215 09/04/2019
ART. 23REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 783 12/05/2009
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 91 10/03/2022





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Daniela Ramona Marițiu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Marius Petre Nicoară în Dosarul nr. 2.013/1/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 215D/2019.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, dintr-o perspectivă identică, apreciind că legiuitorul, prin stabilirea acestor cazuri de casare, a urmărit să clarifice natura juridică a recursului în casație, drept cale extraordinară de atac menită să îndrepte erorile de drept, nu și pe cele de procedură, acestea din urmă fiind specifice contestației în anulare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/1/2018/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Marius Petre Nicoară în cadrul procedurii discutării admisibilității în principiu a recursului în casație.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că, fiind plasat în categoria căilor extraordinare de atac, recursul în casație are ca scop înlăturarea erorilor de drept comise de instanțele de apel. Precizează că instanța de contencios constituțional a reținut că același scop îl are și recursul în materie civilă, calificat tot drept cale extraordinară de atac. În continuare, arată asemănările și diferențele ce decurg din reglementarea celor două căi de atac extraordinare. Făcând referire la art. 126 alin. (2) din Constituție, apreciază că legiuitorul nu poate acționa arbitrar, astfel că diferența de reglementare dintre cele două căi extraordinare de atac nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional și să nu afecteze esența instituției juridice reglementate. Susține că specificul recursului în casație impune prevederea expresă și limitativă a cazurilor în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac, însă această limitare nu trebuie să se transforme într-un obstacol în atingerea finalității impuse chiar de dispozițiile art. 433 din Codul de procedură penală, și anume îndreptarea erorilor de drept. 6.Arată că în redactarea inițială Codul de procedură penală răspundea într-o măsură mai extinsă (dar nu completă) finalității recursului în casație, dar intervenția normativă produsă prin Legea nr. 255/2013 a îngrădit posibilitatea înlăturării unor încălcări vădite ale legii într-o cauză penală. Susține că specificul căii de atac a fost configurat prin Legea nr. 135/2010 neintervenind vreo situație temeinic justificată care să impună abandonarea concepției inițiale. Consecința modificării produse prin Legea nr. 255/2013 este că, în configurația actuală a cazurilor, recursul în casație a devenit o cale de atac aproape lipsită de conținut, inaptă să atingă obiectivul defipt prin lege, în conflict vădit cu prevederile constituționale și reglementările internaționale indicate. Imposibilitatea de îndreptare a erorilor de judecată comise de instanța de apel în materie penală este absolută, întrucât încălcarea sau aplicarea greșită a legii nu poate fi înlăturată pe nicio altă cale (contestație în anulare, revizuire, contestație la executare).7.Apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție deoarece nu oferă suficiențe garanții pentru asigurarea accesului liber la justiție într-o manieră efectivă, respectarea dreptului la un proces echitabil și realizarea dreptății. De vreme ce nici legea procesual penală, nici legea procesual civilă nu disting, rezultă că regulile de drept la care se referă aceste dispoziții sunt atât cele de natură materială (substanțială), cât și cele procedurale. În domeniul procesual penal, doar primul caz de recurs în casație vizează o dispoziție procedurală, respectiv necompetența instanței, alte temeiuri (cum ar fi, spre exemplu, omisiunea examinării unor motive de apel) neputând fi invocate pe nicio cale de atac.8.În continuare, compară conținutul reglementării căii extraordinare de atac în legea penală și legea civilă, remarcând existența unor diferențe majore, în detrimentul legii penale. Astfel, apreciază că standardul de protecție a dreptului de acces la justiție și la înfăptuirea dreptății este net superior în procesul civil, deși consecințele unei hotărâri penale nelegale sunt mult mai dramatice decât cele ale unei hotărâri civile nelegale. În ceea ce privește principiul securității raporturilor juridice, arată că dacă dreptul a fost încălcat și nu există mijlocul de îndreptare, cetățeanul se află într-o stare de insecuritate juridică, deși Legea fundamentală îi garantează drepturile.9.Făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, consideră că soluția normativă care prevede cazurile în care poate fi exercitat recursul în casație, restrângând sfera de aplicare a acestuia, încalcă principiul egalității și nediscriminării, fără vreo justificare obiectivă și rezonabilă. De asemenea, apreciază că sunt încălcate și prevederile privind accesul liber la justiție, inclusiv în componenta ce vizează dreptul la un proces echitabil.10.Invocă Decizia nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, prin care Curtea Constituțională a admis excepția și a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006. Totodată, face referire la Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 14 iunie 2010, prin care Curtea Constituțională a admis excepția și a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penale, precum și pentru modificarea altor legi.11.În final, susține că revenirea la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție nu justifică limitarea sferei de incidență a recursului în casație doar la cazurile stabilite de Codul de procedură penală (configurația în vigoare), deoarece o atare soluție golește de esența sa calea de atac.12.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face trimitere la considerentele în baza cărora Curtea Constituțională a respins, în mod constant, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, pronunțând, între altele, Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, Decizia nr. 490 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016, sau Decizia nr. 255 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 20 iulie 2016. Arată că, prin deciziile anterior menționate, instanța de contencios constituțional a răspuns unor critici similare celor formulate în prezenta cauză și a respins, ca neîntemeiate, excepții de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală (în integralitatea sa sau cu referire doar la anumite cazuri de casare) și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că se raliază argumentelor Curții Constituționale, pornind de la împrejurarea că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, iar scopul acestei proceduri îl constituie controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive.13.Prin urmare, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, recursul în casație are drept scop exclusiv înlăturarea erorilor de drept comise de curțile de apel sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Arată că este adevărat că, potrivit art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casație sunt limitate, însă, așa cum reiese și din expunerea de motive la Legea nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop, au fost menținute, ca motive ale recursului în casație, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituții și din competența Înaltei Curți de Casație și Justiție motivele care vizau aspecte procedurale și care au fost transformate în motive ale contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.14.Așa fiind, apreciază că dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt conforme cu prevederile constituționale invocate de către autorul excepției, instanța considerând că limitarea cazurilor ce pot constitui temei al recursului în casație s-a impus și datorită necesității de a asigura un echilibru între dezideratul îndreptării hotărârilor definitive, dar nelegale și necesitatea de a asigura siguranța și stabilitatea circuitului juridic.15.Consideră că dispozițiile criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii sau discriminări, și că aceste norme sunt conforme cu prevederile art. 16 din Constituție. Totodată, nu se poate susține că dispozițiile supuse controlului de constituționalitate încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 teza I, art. 13 și 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece părțile interesate au putut apela la o instanță de judecată care se bucură de jurisdicție deplină și, astfel, au avut posibilitatea de a se prevala de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil. De altfel, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, ci legiuitorul este îndreptățit să instituie condiționări de fond și formă, conform atribuțiilor sale prevăzute la art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituție.16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală:(1)Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:1.în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;2.-6. abrogat7.inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;8.în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; 9.-10. abrogat11.nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;12.s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; 13.-14. abrogat;– Art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013: „La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 și 14 se abrogă.“20.Autorul excepției apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi, art. 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, art. 21 și art. 47 alin. (2) teza întâi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică, în esență, limitarea cazurilor în care se poate formula recurs în casație, aspect analizat în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, și Decizia nr. 149 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iunie 2019. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive. Soluționarea recursului în casație este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casație este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casație sunt limitate. De asemenea, conform prevederilor art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situațiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătorești pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestației. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.22.Astfel, raportând prevederile de lege criticate la scopul recursului în casație, Curtea a statuat că „restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, așa cum acestea au fost modificate prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituției analizate – aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile – și de natura acesteia – de cale extraordinară de atac“. Curtea a reținut că, așa cum reiese și din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație – prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală -, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casație, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. În același sens sunt și deciziile nr. 255 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 20 iulie 2016, și nr. 743 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017.23.Totodată, prin Decizia nr. 100 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 12 mai 2020, și Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iunie 2019, Curtea a reținut că – spre deosebire de situația analizată prin Decizia nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, care a vizat recursul drept cale ordinară de atac -, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive, soluționarea recursului în casație fiind dată în competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Codul de procedură penală a revenit astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, constând în fond și apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. 24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Petre Nicoară în Dosarul nr. 2.013/1/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x