DECIZIA nr. 199 din 3 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepție ridicată de The Parts Brands – S.R.L. din București în Dosarul nr. 40.710/299/2016 al Judecătoriei Sectorul 1 București. Excepția constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.588D/2016. … 2.La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocat Roxana Negru, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, întrucât consideră că dispozițiile art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 aduc atingere art. 16,art. 21,art. 44 și art. 45 din Constituție. În acest sens, invocă situația în care fapta unui salariat, constând în însușirea bunurilor unei societăți la care este angajat, creează din perspectiva raporturilor juridice două tipuri de conflicte: un conflict de dreptul muncii și un conflict de drept penal. De regulă, datorită celerității care caracterizează conflictele de muncă, acestea se soluționează înaintea cauzelor penale, uneori chiar înaintea punerii în mișcare a urmăririi penale sau a trimiterii în judecată. În cadrul urmării penale, atunci când se dispune, conform dispozițiilor art. 77 și art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, continuarea urmării penale, dispozițiile legale folosesc noțiunea de „bănuială rezonabilă“. Există deci, după această etapă, o bănuială rezonabilă că fapta penală există și a fost săvârșită de persoana respectivă. Derularea, în schimb, a litigiului de muncă împotriva deciziei de concediere, prin aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, conduce la situația absurdă în care angajatorul prejudiciat prin fapta penală a salariatului este obligat să plătească despăgubiri acestuia, în condițiile în care, din perspectiva raporturilor de drept penal, angajatorul este parte vătămată. Posibilitatea de ași recupera prejudiciul este ignorată total. Această situație este valabilă și în situația în care anularea deciziei de concediere se face doar pentru cerințele de formă. Se ajunge astfel la situația în care protecția salariatului împotriva unor erori formale de redactare a deciziei de concediere să prevaleze asupra dreptului angajatorului care a fost păgubit prin fapta penală a salariatului. Prin urmare, consideră că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor să se pronunțe asupra despăgubirilor și reintegrării înainte de soluționarea dosarului penal. Pe de altă parte, dacă se interpretează că este posibilă reintegrarea, atunci trebuie să se recunoască și dreptul angajatorului de suspendare retroactivă a contractului individual de muncă și a plății despăgubirilor de la un anumit moment, fie că este cel al începerii urmării penale sau al trimiterii în judecată. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale prin Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2016 și Decizia nr. 574 din 12 iulie 2016. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 13 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 40.710/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 -Codul muncii, excepție ridicată de The Parts Brands – S.R.L. din București cu prilejul soluționării unei contestații la executare. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul excepției susține, în esență, că dispozițiile art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (1) și (2), art. 45 și art. 47 din Constituție. În acest sens, arată că textele de lege criticate creează o situație injustă pentru angajator, care va fi obligat să plătească despăgubiri și să reintegreze un salariat pentru nerespectarea unor condiții de formă ale deciziei de concediere, deși angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului care ar putea fi condamnat penal pentru faptele care au stat la temeiul concedierii. Odată cu declararea ca neconstituțional a textului art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, angajatorul care suspectează că un salariat a săvârșit o faptă penală incompatibilă cu funcția deținută nu are decât două variante: fie concedierea salariatului, fie menținerea lui în funcție până la soluționarea plângerii penale, cu consecința tolerării comportamentului salariatului de însușire a bunurilor societății, eventual până la lichidarea acesteia, pentru că decizia de concediere, în lipsa stabilirii vinovăției de către organele penale, ar fi atacabilă oricând cu consecința plății de către angajator de despăgubiri. Or consideră că această situație este inechitabilă pentru angajator, întrucât îl expune la suportarea unui dublu prejudiciu pe care nu-l poate recupera nici potrivit Codul muncii, nici potrivit Codului penal. … 7.Aceleași consecințe juridice sunt apreciate de autorul excepției ca fiind contrare dreptului la un proces echitabil. Astfel, fiind obligată să anuleze decizia de concediere pentru condiții de formă, instanța care judecă litigiul de muncă nu va putea să aibă în vedere și faptul că salariatul a fost condamnat penal pentru faptele care stau la baza deciziei de concediere. De asemenea, dacă procesul penal nu a fost finalizat, soluționarea litigiului de muncă privind legalitatea deciziei de concediere nu poate fi suspendat. … 8.Totodată, autorul excepției susține și că dispozițiile art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 sunt de natură să aducă atingere libertății economice și dreptului de proprietate al angajatorului, care este împiedicat să ia cele mai bune măsuri pentru a evita prejudicierea intereselor sale. Mai arată că, deși prejudiciul produs ca urmare a faptelor penale săvârșite de salariat poate fi recuperat în condițiile unei condamnări penale, există și situații în care durata litigiului de muncă este mai lungă, iar cuantumul despăgubirilor datorate de angajator în cazul anulării deciziei de concediere poate depăși uneori prejudiciul pe care îl poate recupera angajatorul de la salariat în cadrul procesului penal, în măsura în care se va constitui parte civilă. … 9.Judecătoria Sectorului 1 București consideră că excepția de constituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, precum și jurisprudența aceleiași instanțe, în care s-a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) și art. 45 din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate „sunt stabilite de lege“, precum și că libertatea economică se desfășoară „în condițiile legii“. Prin urmare, acestea nu sunt drepturi absolute, iar exercitarea lor trebuie să se facă numai în limitele și în condițiile stabilite de lege. Nerespectarea prevederilor legale la desfacerea contractului de muncă și prejudicierea salariatului constituie cauze obiective și rezonabile pentru restrângerea exercițiului acestor drepturi, astfel că nu se aduce atingere prevederilor constituționale amintite. … 10.În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi, instanța de judecată arată că angajatorul care a cauzat un prejudiciu salariatului prin desfacerea nelegală a contractului de muncă nu se află în aceeași situație cu cel prejudiciat, iar obligația de despăgubire nu poate fi interpretată ca instituind o situație privilegiată pentru acesta din urmă. De asemenea, prin Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, Curtea Constituțională a constatat că nulitatea contractului de muncă poate fi atrasă de condiții de formă și de fond. Or ambele categorii de nulități sunt de ordine publică, astfel că încălcarea oricăreia dintre acestea atrage anularea deciziei de concediere. În sprijinul celor arătate, invocă și Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că „în condițiile în care, de regulă, între părțile contractului de muncă – angajator și salariat – există o discrepanță vădită din punct de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, de natură să-i permită a-și impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul – și anume statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituție – este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică. Obligația statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție.“ … 11.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 12.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 243 din 19 aprilie 2016, nr. 318 din 29 martie 2007, nr. 290 din 23 mai 2013 și nr. 1.267 din 27 septembrie 2011. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentatului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională este legal sesizată și competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora: (1)În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.(2)La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere. … 16.Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi constituționale: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică și art. 47 privind nivelul de trai. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a reținut, în esență, că soluția legislativă criticată nu aduce atingere egalității în drepturi a cetățenilor, întrucât „între părțile contractului de muncă – angajator și salariat – există o discrepanță vădită din punctul de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită a-și impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului“, astfel că „statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituție, – este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică.“ Prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2010, Curtea a reținut și că „angajatorul care a cauzat un prejudiciu salariatului prin desfacerea nelegală a contractului de muncă nu se află în aceeași situație cu cel prejudiciat, iar obligația de despăgubire nu poate fi interpretată ca instituind o situație privilegiată pentru acesta din urmă.“ … 18.De asemenea, prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, Curtea a constatat că nu este încălcat nici dreptul de proprietate, întrucât „angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială, ci își execută obligațiile bănești la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului.“ … 19.Prin Decizia nr. 290 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 27 iunie 2013, Curtea a apreciat că textul de lege examinat „nu conține nicio măsură de natură să îngrădească accesul liber la justiție ori posibilitatea ambelor părți de a se folosi de toate garanțiile și mijloacele procesuale, propunând și administrând probele necesare pentru susținerea și apărarea drepturilor și intereselor lor legitime, inclusiv exercitarea căilor legale de atac, care condiționează și asigură desfășurarea unui proces echitabil“. … 20.În prezenta cauză, autorul excepției invocă aspecte noi, despre care consideră că sunt în măsură să pună în discuție o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale în materie. În acest sens, arată că, în urma constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003, prin Decizia Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, un angajator nu mai are posibilitatea de a proteja activitatea unității de eventualele prejudicii pe care un salariat prezumat a fi vinovat din punct de vedere penal le-ar putea aduce acesteia, suspendând contractul individual de muncă odată cu formularea plângerii penale împotriva salariatului. În aceste condiții, în opinia sa, anularea deciziei de concediere pentru condiții de formă reprezintă o măsură excesivă, care aduce atingere intereselor sale și creează un dezechilibru între părțile raportului de muncă. … 21.Analizând această critică, Curtea observă că autorul excepției justifică pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor de lege referitoare la anularea deciziei de concediere pentru aspecte formale, prin raportare la considerente ce țin de angajarea răspunderii penale a salariatului. Altfel spus, acesta susține că aspectele formale ale deciziei de concediere nu ar trebui să prevaleze atunci când salariatul este suspectat de a fi săvârșit o faptă penală incompatibilă cu funcția deținută. … 22.Or Curtea apreciază că această perspectivă ignoră diferența dintre condițiile cerute de lege pentru a angaja răspunderea disciplinară a salariatului și răspunderea penală a acestuia. … 23.Astfel, răspunderea penală, al cărei izvor este însăși legea, se angajează în urma pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, moment până la care persoana este considerată nevinovată, potrivit art. 23 alin. (11) din Constituție. … 24.Pe de altă parte, răspunderea disciplinară, având ca temei contractul încheiat între părțile raportului de muncă, este rezultatul parcurgerii unei proceduri disciplinare și al constatării faptului că există o faptă în legătură cu munca, ce constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. … 25.Decizia de sancționare disciplinară este supusă unor condiții care, așa cum a arătat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.675 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010, și Decizia nr. 1.243 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 decembrie 2011, „au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă.“ În același timp, aceste condiții „sunt menite să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă. Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.“ Prin deciziile mai sus amintite, Curtea a subliniat că „mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.“ De asemenea, Curtea a precizat că „angajatorul, întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, mențiunile și precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare și pentru instanța judecătorească, în vederea soluționării legale și temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.“ … 26.Mai mult, Curtea reține că despăgubirile pe care, pe de o parte, angajatorul le datorează salariatului pentru concedierea nelegală și cele pe care, pe de altă parte, salariatul le datorează angajatorului în urma constatării vinovăției sale penale se referă la aspecte diferite, ce nu pot fi confundate. … 27.Având în vedere cele mai sus reținute, precum și cele statuate în deciziile instanței de contencios constituțional anterior invocate, Curtea apreciază că susținerile autorului excepției referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 sunt neîntemeiate. … 28.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de The Parts Brands -S.R.L. din București în Dosarul nr. 40.710/299/2016 al Judecătoriei Sectorul 1 București și constată că dispozițiile art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorul 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 3 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește