DECIZIA nr. 199 din 20 aprilie 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 31 august 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 269
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 426
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 269
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ART. 3REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 4REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 321 09/05/2017
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 244 06/04/2017
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 297 27/03/2012
ART. 15REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 269
ART. 15REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 64
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 276 10/05/2016
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 841 10/12/2015
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 269
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 276
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 427 04/07/2019
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 677 28/11/2023





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Raluca-Alexandra Buterez-Fășie – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.->1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 1.741/63/2022* al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.615D/2022.2.->La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, acesta arată că, în esență, stabilirea căilor de atac, a termenelor și a procedurii de judecată reprezintă apanajul exclusiv al legiuitorului, iar exercitarea acestor căi de atac se realizează în aceleași condiții pentru toți participanții. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituție, care, în opinia autorului excepției, rezultă din compararea prevederilor cuprinse în Codul de procedură penală cu cele similare din Codul de procedură civilă, reprezentantul Ministerului Public apreciază că neconstituționalitatea unui text de lege nu poate fi dedusă din compararea a două acte normative. Cât privește criticile autorului excepției întemeiate pe prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) și ale art. 129, nici acestea nu pot fi primite, textele criticate reprezentând o materializare a acestor principii cuprinse în Constituție, câtă vreme acestea facilitează accesul la justiție, prin reglementarea unei căi de atac. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public arată că nici prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală nu sunt încălcate, întrucât prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt clare, iar faptul că legiuitorul a prevăzut că termenul pentru declararea recursului este calculat pe ore nu prezintă relevanță constituțională. Referitor la criticile aduse de autorul excepției prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, reprezentantul Ministerului Public apreciază că, în esență, aceste critici sunt inadmisibile, fiind vorba despre o chestiune de aplicare a legii.
CURTEA,->>
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 31 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.741/63/2022*, Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Petru Ioan Becheru cu prilejul soluționării recursului formulat de autorul excepției împotriva Încheierii din 16 septembrie 2022 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține că articolele criticate sunt vădit neclare, deoarece nu reiese în mod evident dacă excepțiile de neconstituționalitate ridicate în cauzele penale și recursurile împotriva încheierilor care au vizat probleme de constituționalitate se judecă după regulile procedurii civile compatibile cu Legea nr. 47/1992 sau după regulile procedurii penale, în special cu privire la calculul termenelor, citarea părților și caracterul public al ședințelor. În acest context, autorul excepției invocă paragraful 21 din Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că acest recurs nu este un recurs în materie penală, ci are o fizionomie juridică proprie. Drept urmare, o excepție de neconstituționalitate nu ar putea fi judecată după regulile civile dacă este ridicată într-un proces civil și după regulile procedurii penale dacă este ridicată într-un proces penal.6.Autorul excepției apreciază că instanța de contencios constituțional ar trebui să constate neconstituționalitatea dispozițiilor criticate și să autorizeze instanțele de judecată să aplice în mod direct prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 129 din Constituție în sensul că se vor aplica regulile procedurii civile compatibile cu Legea nr. 47/1992, respectiv că se citează părțile, cererea de sesizare a Curții se judecă în ședință publică, iar termenul de 48 de ore începe să curgă de la ora 00.00 a zilei următoare și dacă termenul se împlinește într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungește până în următoarea zi lucrătoare. Or, în cazul în care instanța de judecată ar fi procedat în această manieră, recursul său nu ar mai fi fost considerat tardiv.7.De asemenea, se susține că teza finală a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este neconstituțională, întrucât prevede că termenul de 48 de ore începe să curgă de la pronunțare, când în materie civilă, de regulă, nu se menționează ora pronunțării. Ținând cont și de faptul că de multe ori instanțele de judecată omit să precizeze în minută soluția pronunțată, asupra excepției de neconstituționalitate și că decizia instanței se regăsește doar în motivare, care este redactată după expirarea termenului de 48 de ore de la pronunțare, se apreciază că termenul de recurs în materia contenciosului constituțional ar trebui să curgă de la data la care petentul ia cunoștință de decizia instanței de judecată cu privire la excepția de neconstituționalitate.8.Nu în ultimul rând, se arată că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, este discriminatoriu ca, în materie civilă, persoana căreia i se respinge recursul privind cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat, iar în materie penală, justițiabilul să fie obligat la plata acestora.9.Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art. 29 alin. (5) și ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 nu sunt contrare textelor constituționale invocate, aspectele reclamate neavând influență asupra procesului echitabil în accepțiunea Constituției și a Convenției europene a drepturilor omului.10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.->Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 14 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. 14.->Referitor la stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat în sensul că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, și Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragrafele 16 și 17). De asemenea, potrivit jurisprudenței anterior amintite, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție.15.Astfel, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, pe lângă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 14 și ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, reținute de instanța de judecată, autorul critică și dispozițiile art. 269 alin. (2) și (4) și ale art. 275 alin. (2)-(5) din Codul de procedură penală, cu privire la care instanța de judecată a omis să se pronunțe. Însă, ținând cont de voința reală a autorului excepției, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 14 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, precum și dispozițiile art. 269 alin. (2) și (4) și ale art. 275 alin. (2)-(5) din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul conținut:– Art. 14 din Legea nr. 47/1992: „Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte“;– Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile“;– Art. 269 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală: (2)->La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. [...];(4)Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.;– Art. 275 alin. (2)-(5) din Codul de procedură penală: (2)->În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea.(3)În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.(4)->În cazul când mai multe părți sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.(5)Dispozițiile alin. (1) pct. 1 și 2 și ale alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare și în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.16.->În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în primă instanță, autorul excepției a formulat o primă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care a fost respinsă. Împotriva încheierii astfel pronunțate, acesta a formulat recurs, instanța de control judiciar respingând recursul ca tardiv. Ulterior, în fața instanței de control judiciar, acesta a ridicat o nouă excepție de neconstituționalitate, excepție care urmează a fi analizată în continuare.18.->În ceea ce privește prevederile art. 14 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, precum și dispozițiile art. 269 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală privind modul de calcul al termenelor în această materie, autorul excepției de neconstituționalitate invocă o pretinsă neclaritate a acestor dispoziții, însă, analizând argumentația acestuia, Curtea constată că pretinsele critici sunt, în realitate, chestiuni de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care reglementează recursul împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale și vizează o aplicare eronată de către instanța de judecată a dispozițiilor Codului de procedură penală pentru calculul termenului de depunere a recursului. Or, examinarea excepției de neconstituționalitate cu un atare obiect, constând într-o analiză și o invalidare a modului în care au fost interpretate și aplicate prevederile legale de către instanțele judecătorești, excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. Modul de interpretare a unor texte de lege, ca fază a procesului de aplicare a legii, intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a instanței constituționale.19.Problema de interpretare a textelor de lege criticate, la nivelul practicii judiciare, nu se circumscrie în mod strict sferei controlului de constituționalitate. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, dacă în privința normei de referință, și anume Constituția, Curtea este unica autoritate jurisdicțională ce are competența de a o interpreta, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform art. 126 alin. (1) din Constituție, iar pentru ca textele legale să poată forma obiect al controlului de constituționalitate în interpretarea dată de instanțele judecătorești, aceasta trebuie să fie una general acceptată - putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă - sau de un anumit nivel de acceptare la nivelul practicii judecătorești (a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20, sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29 și 30). Considerentele de principiu anterior expuse nu își găsesc aplicabilitate în prezenta cauză, deoarece, pe de o parte, dispoziția legală criticată nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește interpretarea instanțelor judecătorești, autorul excepției de neconstituționalitate nu indică vreo jurisprudență a acestora și nici sensul în care aceasta a fost conturată.20.->Prin urmare, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală, astfel formulată, este inadmisibilă.21.Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 275 alin. (2)-(5) din Codul de procedură penală, care reglementează cheltuielile judiciare avansate de stat și situațiile în care acestea rămân în sarcina statului sau sunt suportate de partea căreia i s-a respins cererea sau calea de atac, instanța de contencios constituțional constată că autorul excepției este nemulțumit de faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat ca urmare a respingerii recursului. Acesta consideră că ar exista o discriminare între persoanele care formulează recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale în cadrul unui proces penal și cele care promovează această cale de atac în cadrul unui litigiu civil, întrucât acestea din urmă nu sunt obligate la plata cheltuielilor de judecată.22.->Cu titlu prealabil analizării criticii, Curtea observă că autorul excepției face o confuzie, considerând că nu există nicio diferență de natură juridică între cheltuielile judiciare avansate de stat, prevăzute de art. 275 din Codul de procedură penală, și cheltuielile de judecată, reglementate de Codul de procedură civilă. Spre deosebire de materia penală, în care legiuitorul a reglementat două categorii de cheltuieli judiciare: cele avansate de stat și cele făcute de părți (a se vedea art. 276 din Codul de procedură penală), în materie civilă, cheltuielile de judecată sunt întotdeauna achitate de părțile în litigiu, nefiind avansate de stat.23.În continuare, analizând critica autorului excepției, instanța de contencios constituțional constată că, în realitate, acesta nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci este nemulțumit de soluția legislativă pe care a ales-o legiuitorul în materie penală în ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul judecării recursului, urmărind modificarea și completarea acestei dispoziții legale în sensul eliminării obligației de plată a acestor sume atunci când recursul este respins. Or, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, paragraful 28), a accepta susținerea autorilor excepției ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Așadar, Curtea a constatat că, astfel cum sunt formulate, criticile aduse prevederilor legale invocate nu reprezintă o problemă de constituționalitate, soluționarea acestora excedând competenței Curții Constituționale. În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă.24.->Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii->
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 269 alin. (2) și (4) și ale art. 275 alin. (2)-(5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr 1.741/63/2022* al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori.Definitivă și general obligatorie.->Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2023.->
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE->
pentru magistrat-asistent
Raluca-Alexandra Buterez-Fășie,->
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează>
prim-magistrat-asistent,
Benke Károly

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x