DECIZIA nr. 198 din 9 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal și art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, excepție ridicată de Valerian Azamfire în Dosarul nr. 691/109/2016/a2 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.186D/2017. … 2.La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de doamna avocat Daniela Nicoleta Andreescu, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a depus la dosar un set de înscrisuri în susținerea excepției de neconstituționalitate. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului, care solicită admiterea excepției, reiterând motivele de neconstituționalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Depune concluzii scrise în acest sens. … 4.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând, cât privește dispozițiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, Decizia Curții nr. 624 din 8 octombrie 2015, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal, Decizia Curții nr. 717 din 29 octombrie 2015, paragrafele 25, 26 și 29. Precizează totodată că invocarea de către autor a Deciziei nr. 19 din 4 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci constituie un aspect de aplicare, în concret, a legii. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Decizia penală nr. 115/A din 9 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 691/109/2016/a2, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal și art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Excepția a fost ridicată de Valerian Azamfire într-o cauză penală. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia critică normele procesual penale ale art. 477 alin. (3), în esență din perspectiva lipsei de predictibilitate și accesibilitate, în condițiile în care prin această normă nu se arată semnificația sintagmei „chestiune de drept“, acest aspect dând posibilitatea instanței supreme ca, prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, să se subroge Parlamentului și să modifice legea privind drepturile pacienților, în vigoare, în sensul restrângerii dreptului pacienților de a oferi cadouri și semne de mulțumire personalului medical. Reține că o decizie a instanței supreme pronunțată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept intră în vigoare de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, astfel încât, prin formularea „obligatorie pentru instanță“, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, se creează posibilitatea aplicării acesteia retroactiv, în condițiile în care faptele la care se referă au fost săvârșite anterior publicării deciziei instanței supreme în Monitorul Oficial al României. … 7.Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât art. 53 din Constituție are în vedere drepturile și libertățile prevăzute în titlul II al Legii fundamentale, printre acestea nefiind prevăzut și dreptul de a primi cadouri și bani de la pacienți. De asemenea dispozițiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale, dezlegarea dată chestiunilor de drept fiind obligatorie pentru viitor. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că art. 477 alin. (3) nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituționale invocate, deoarece dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie. Totodată, reține că art. 34 din Legea nr. 46/2003 și art. 21 din Codul penal nu contravin dispozițiilor art. 53 din Constituție, posibilitatea medicului de a primi donații și cadouri de la pacienți, în semn de mulțumire, neputând fi considerată un drept sau o libertate fundamentală. … 10.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens invocă atât deciziile Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011, nr. 265 din 6 mai 2014 și nr. 624 din 8 octombrie 2015, cât și Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile aflate la dosar, concluziile scrise depuse de autor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal și art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în condițiile în care, în cuprinsul actului de sesizare, instanța de judecată a reținut că, „chiar dacă inculpatul a menționat că excepția de neconstituționalitate se referă și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2015, trebuie avute în vedere textele de lege ce au fost interpretate prin decizia respectivă, astfel că este admisibilă excepția invocată de inculpat“. Față de motivele de neconstituționalitate formulate de autor, Curtea reține, ca obiect al excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală cu referire la Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal și art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală: „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“; … – Art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal: „Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: […] b) exercită o funcție (…) publică de orice natură.“; … – Art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal: „Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege (…), cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.“; … – Art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003: „Pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii.“ …  … 14.Autorul excepției susține că normele procesual penale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 15 alin. (2) potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 61 referitor la rolul și structura Parlamentului și art. 148 alin. (2) și alin. (3) – Integrarea în Uniunea Europeană. Invocă și dispozițiile art. 6,art. 7 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile art. 47 și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal și art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, autorul nu motivează pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu prevederile constituționale și convenționale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție. … 16.În aceste condiții, Curtea constată că indicarea temeiurilor constituționale și convenționale menționate nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepției, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal și art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. … 17.Cu privire la competența instanței supreme de a pronunța o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, instanța de control constituțional a pronunțat Decizia nr. 624 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 19 noiembrie 2015, în care a reținut că, reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel și a tribunalului învestite cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. … 18.Astfel, sesizarea completului competent să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească mai multe cerințe cumulate, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a dosarului, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. … 19.În aceste condiții, Curtea reține că însuși legiuitorul român este cel care a reglementat în noul Cod de procedură penală, în virtutea calității sale constituționale de unică autoritate legiuitoare a țării, un nou instrument de unificare a practicii neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. … 20.Mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat – prin condiția restrictivă referitoare la existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei – rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății. Cu alte cuvinte, obiectul sesizării în vederea pronunțării de către instanța supremă a unei hotărâri prealabile îl constituie o „chestiune de drept“ de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, acest mecanism de unificare a practicii vizând, deopotrivă, o chestiune de drept material ori o chestiune de drept procedural, așadar dispoziții de drept material sau procedural înțelese, interpretate și aplicate diferit de instanțele judecătorești. „Chestiunea de drept“ privește o problemă de drept a cărei lămurire se solicită și care se află într-o relație de dependență cu soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție, în sensul ca decizia instanței supreme pronunțată în procedura prevăzută de art. 476 și art. 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. … 21.De altfel, Curtea observă că în Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 6 martie 2015, în ceea ce privește admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instanța supremă a motivat că aceasta este „condiționată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. […] În prezenta cauză, chiar dacă obiectul sesizării îl reprezintă o problemă de drept ce se circumscrie sferei normelor procesual penale, de dezlegarea chestiunii de drept depinde «soluționarea pe fond a cauzei» având în vedere diferențele majore între căile de atac prevăzute atât în legislația în vigoare de la 1 februarie 2014, cât și în cea anterioară acestei date“. … 22.Având în vedere toate cele reținute în precedent, Curtea constată că sintagma „chestiune de drept“ nu are o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă, astfel că nu se încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii, astfel cum susține autorul excepției. Totodată, potrivit normelor procesual penale ale art. 477 alin. (3), dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în Monitorul Oficial al României, Partea I. Efectul obligatoriu pentru instanțe al dezlegării date problemelor de drept ce au format obiectul întrebării prealabile, consacrat de norma procesual penală în art. 477 alin. (3), reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în ierarhia sistemului judiciar și la rolul său de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. … 23.În acord cu art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale“, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Raportat la aceste dispoziții constituționale, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că prevederile legale care guvernează activitatea instanțelor judecătorești și fixează poziția lor față de lege acceptă în mod unanim că „atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu“ (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). … 24.Puterea judecătorească, prin Înalta Curte de Casație și Justiție, are rolul constituțional de a da unui text de lege anumite interpretări, în scopul aplicării unitare de către instanțele judecătorești. Acest fapt nu presupune însă că instanța supremă se poate substitui Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat, dar implică anumite exigențe constituționale ce țin de modalitatea concretă în care se realizează interpretarea. În considerarea acestui rol constituțional, instanța supremă a pronunțat, în temeiul art. 475 și art. 477 din Codul de procedură penală, Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă fapta medicului, care are calitatea de funcționar public, de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în condițiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 5 august 2015, prin care a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în condițiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal. … 25.Pentru a ajunge la această interpretare, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că „o concluzie contrară ar fi de natură, pe de o parte, să aducă atingere celor statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, iar, pe de altă parte, să instituie o excepție de la obligațiile impuse prin lege oricărui funcționar public, indiferent de semnificația/înțelesul noțiunii de «funcționar public» din dreptul administrativ sau din dreptul penal, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 2/2014 a Curții Constituționale a României“. Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 15 ianuarie 2014, „statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul răspunderii penale, contravine principiului egalității în drepturi a cetățenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia «cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări». Mai mult, dispozițiile art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative contravin și prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție. Într-adevăr, în măsura în care anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispoziții legale adoptate în considerarea lor și aplicabile numai în ceea ce le privește, incidenței unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispozițiile legale în cauză nesocotesc principiul constituțional potrivit căruia «nimeni nu este mai presus de lege»“. Totodată, Curtea reține că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat de autorul excepției, nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). … 26.De asemenea, Curtea nu poate reține susținerea autorului excepției potrivit căreia lipsa de predictibilitate și accesibilitate a sintagmei „chestiune de drept“ a dat posibilitatea instanței supreme ca, prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, să se subroge Parlamentului și să modifice legea privind drepturile pacienților, în vigoare, în sensul restrângerii dreptului pacienților de a oferi cadouri și semne de mulțumire personalului medical, prin aceasta fiind încălcate dispozițiile constituționale ale art. 53 alin. (2), în condițiile în care posibilitatea medicului de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în condițiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie un drept fundamental. … 27.În ceea ce privește invocarea, în susținerea criticilor de neconstituționalitate, a prevederilor art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituție, care prevăd prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din dreptul intern, întrucât nu este relevat niciun act european cu caracter obligatoriu care să susțină criticile formulate, Curtea constată că aceste norme constituționale nu au incidență în materia supusă controlului. … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua și art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal și art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, excepție ridicată de Valerian Azamfire în Dosarul nr. 691/109/2016/a2 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală cu referire la Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește