DECIZIA nr. 194 din 9 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Răzvan Vasile Viorescu în Dosarul nr. 952/39/2016 al Curții de Apel Suceava – Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 719D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că principiile statuate în jurisprudența Curții referitoare la dispozițiile legale criticate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. Strămutarea și desființarea hotărârii în aceste procese reprezintă o garanție a respectării art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens menționează Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 23 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 952/39/2016, Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Răzvan Vasile Viorescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că este necesară o intervenție a legiuitorului, întrucât, în practică, art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost interpretat în mod diferit, fiind lipsit de previzibilitate, lăsând la aprecierea subiectivă a judecătorului stabilirea efectelor cererii de admitere a cererii de strămutare, cu privire la desființarea de drept a hotărârii pronunțate pe fond în dosarul a cărei strămutare se cere. Astfel, susține că problema de drept supusă analizei pleacă de la o situație frecventă în practica instanțelor judecătorești care soluționează cauzele a căror strămutare se cere, în sensul suspendării judecății sau acordării de termene până la soluționarea cererii de strămutare. Apreciază că dispozițiile legale criticate, prin instituirea efectului obligatoriu al desființării de drept a hotărârii în cazul în care instanța de la care s-a dispus strămutarea a procedat „între timp“ la judecarea pricinii, încalcă competența instanțelor judecătorești prin raportare la art. 126 din Constituție, precum și imparțialitatea judecătorului fondului prin raportare la art. 129 din Constituție. … 6.Dispozițiile legale criticate aduc atingere și principiului predictibilității, în sensul că nu se poate determina cu exactitate momentul în care instanța care soluționează cererea de strămutare constată că hotărârea pronunțată este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare, prin raportare la sintagma „între timp“ din cuprinsul textului criticat. În opinia autorului excepției această perioadă de timp nu poate viza decât perioada dintre pronunțarea hotărârii de strămutare și pronunțarea hotărârii de fond, precum și perioada de după suspendarea judecării procesului, potrivit art. 143 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și pronunțarea hotărârii, aceasta fiind singura interpretare posibilă a sintagmei „între timp“. Instanța învestită cu soluționarea cererii de strămutare nu va mai putea strămuta procesul dacă acesta a fost soluționat definitiv, întrucât admiterea unei cereri de strămutare presupune existența unui proces în curs. Mai mult, dacă s-ar aprecia că este admisibilă o cerere de strămutare a unui proces definitiv soluționat la data pronunțării asupra cererii de strămutare, s-ar ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri. Astfel, instanța de strămutare ar putea desființa o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat. … 7.Prin urmare, legiuitorul trebuia să prevadă, în mod expres, imposibilitatea strămutării procesului soluționat, dacă în cauză instanța de strămutare nu a dispus suspendarea procesului, sau să definească mai clar sintagma „între timp“. … 8.În continuare, susține că prin dispozițiile legale criticate se creează o inegalitate de tratament juridic între obligativitatea motivării hotărârii judecătorești și neobligativitatea motivării hotărârii pronunțate asupra cererii de strămutare, fiind astfel lăsată sub imperiul liberului arbitru decizia judecătorului de a aprecia dacă cererea de strămutare este întemeiată și dovedită prin probe, fără a se baza pe prezumții. … 9.Mai arată că, deși principiul egalității în drepturi nu presupune uniformitate, ci stabilește ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar pentru situații diferite să existe un tratament diferit, tratamentul egal referitor la motivare trebuie aplicat identic pentru toate categoriile de hotărâri judecătorești. … 10.Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 12.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 13.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate. În cazul în care instanța de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la judecarea procesului, hotărârea pronunțată este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.“ … 17.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, art. 129 privind folosirea căilor de atac și art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, se invocă art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și Avizul nr. 11/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la efectele admiterii cererii de strămutare, dispunând că în cazul în care instanța de la care s-a cerut strămutarea a procedat între timp la judecarea procesului, hotărârea pronunțată este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare, fiind criticate, în prezenta cauză, pentru lipsă de claritate și previzibilitate, având în vedere că sintagma „între timp“ din cuprinsul acestora poate genera interpretări diferite cu privire la momentul de început al acestui interval. … 19.Prin raportare la vechea reglementare procesual civilă care prevedea, la art. 40 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, că „În cazul în care instanța a săvârșit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării și hotărârea pronunțată sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare“, Curtea apreciază că există diferențe neechivoce între art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă și art. 40 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865. … 20.Spre deosebire de art. 40 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, dispozițiile art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă nu mai fac trimiterea expresă la actele de procedură îndeplinite ulterior hotărârii de strămutare, astfel încât Curtea reține că această dispoziție legală vizează hotărârea instanței de la care s-a cerut strămutarea pronunțată după formularea unei cereri de strămutare. … 21.În continuare, Curtea observă că instanța de la care s-a cerut strămutarea este înștiințată de îndată despre formularea unei cereri de strămutare [art. 142 alin. (1) teza a treia din Codul de procedură civilă], precum și despre admiterea sau respingerea cererii de strămutare [art. 144 alin. (3) din Codul de procedură civilă], astfel încât aceasta este în cunoștință de cauză despre existența unei proceduri de soluționare a cererii de strămutare. Dacă, în lipsa dispunerii măsurii suspendării procesului, în condițiile art. 143 din Codul de procedură civilă, instanța de la care s-a cerut strămutarea procedează la soluționarea litigiului, iar cererea de strămutare a fost admisă, hotărârea pronunțată în cauză nu acoperă lipsa de imparțialitate a judecătorului cauzei, întrucât obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe o hotărâre a cărei legalitate este pusă la îndoială prin raportare la instanța care a pronunțat-o. … 22.Referitor la sintagma „între timp“ din cuprinsul art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea reține că aceasta privește un interval scurs de la un moment procesual la altul, momentul de debut al acestui interval, în ipoteza normei criticate, fiind marcat de formularea unei cereri de strămutare în cursul procesului, în sens contrar, instituția strămutării ar fi lipsită de substanță și nu și-ar mai atinge scopul pentru care a fost reglementată, acela de a asigura imparțialitatea obiectivă a instanței care trebuie să judece fondul cauzei. Așadar, prin reglementarea criticată, legiuitorul a avut în vedere tocmai ipoteza în care hotărârea este deja pronunțată la momentul pronunțării hotărârii asupra cererii de strămutare. … 23.În acest context nu poate fi reținută critica formulată prin raportare la art. 16 din Constituție, dispozițiile legale criticate aplicându-se în mod egal tuturor celor care se află în ipoteza normei, respectiv oricăreia dintre părțile dintr-un litigiu în care s-a admis cererea de strămutare. Reglementarea desființării de drept a hotărârii pronunțate asupra litigiului de fond după formularea cererii de strămutare în cazul admiterii acesteia apare ca un mijloc eficient de apărare și ca o modalitate de asigurare a dreptului la un proces echitabil, întrucât în lipsa acesteia ar fi posibil ca o instanță nelegal constituită să pronunțe o hotărâre dată chiar în numele legii, situație prin care să fie afectat chiar fundamentul statului de drept. … 24.Nici critica formulată prin raportare la art. 124 alin. (2) din Constituție nu poate fi reținută, având în vedere că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16), astfel încât prin admiterea cererii de strămutare și, corelativ, desființarea de drept a hotărârii pronunțate se asigură chiar garanția constituțională a imparțialității justiției. … 25.Pentru aceleași motive, Curtea nu poate reține nici încălcarea celorlalte dispoziții constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate. … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Răzvan Vasile Viorescu în Dosarul nr. 952/39/2016 al Curții de Apel Suceava – Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Suceava – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește