DECIZIA nr. 193 din 28 mai 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, excepție ridicată de Ovidiu Torj în Dosarul nr. 341/59/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.485D/2017. … 

2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 172 din 29 martie 2018 și nr. 551 din 26 septembrie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 15 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 341/59/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ovidiu Torj cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea, printre altele, a unor infracțiuni de trafic de minori [art. 211 alin. (1) din Codul penal]. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiul legalității, dreptul la un proces echitabil și legalitatea incriminării și a pedepsei, întrucât definiția dată noțiunii de „exploatare a unei persoane“ folosește „o exprimare recursivă, circulară, în care termenul definit este inclus în definitor“, acesta din urmă „devenind, în situația particulară prezentată, doar o simplă variație gramaticală a definitului, exploatarea fiind definită ca alte forme de exploatare sexuală“. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, paragraful 31, prin care Curtea a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească. Autorul excepției arată că legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc înțelesul termenilor folosiți în norma de incriminare, în situația de față noțiunea de „exploatare“ cuprinsă în prevederile art. 211 alin. (1) din Codul penal fiind definită în mod necorespunzător prin dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din același cod. … 6.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că existența infracțiunii de trafic de minori este condiționată de scopul săvârșirii faptei constând în exploatarea victimei. Consideră că, prin dispozițiile art. 211 alin. (1) din Codul penal, conținutul constitutiv al infracțiunii este suficient determinat, revenind instanței de judecată sarcina de a stabili în concret, pe baza probelor administrate în cauză, dacă faptele de care este acuzat inculpatul constituie sau nu infracțiunea de trafic de minori. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat are o formulare clară și previzibilă. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dispozițiilor art. 7 privind legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituționale. Arată, astfel, că principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, implică o obligație pozitivă a legiuitorului, aceea de a reglementa prin texte clare și precise. Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru ca cetățeanul să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintro anumită faptă. Însă, având în vedere caracterul de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerința de previzibilitate a normei putând fi complinită printr-o interpretare judiciară coerentă și previzibilă. Consideră că funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și, evident, previzibil. În plus, apreciază că, în cauză, este pusă în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ceea ce nu poate face obiectul controlului de constituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, care au următorul cuprins: „Prin exploatarea unei persoane se înțelege: […] c) obligarea […] la alte forme de exploatare sexuală;“. … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 privind legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că textul art. 182 din Codul penal, modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), prevede că: „Prin exploatarea unei persoane se înțelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerșetoriei; e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.“ Dispozițiile art. 182 din Codul penal constituie o reglementare explicativă nou-introdusă în legea penală generală, neavând, așadar, corespondent în Codul penal din 1969. Acest aspect nu semnifică însă o lipsă de corespondență în raport cu legislația penală anterioară, căci textul reprezintă transpunerea unei dispoziții dintr-un act normativ special cu incidență în materie, și anume din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001) și nu numai (spre exemplu, a se vedea și fostele art. 132 și 133 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din data de 23 iunie 2004, în forma în vigoare anterior modificării, la 1 februarie 2014, prin Legea nr. 187/2012). Sub aspectul justificării normei explicative referitoare la expresia „exploatarea unei persoane“, Curtea a observat că legiuitorul a adus în cuprinsul noului Cod penal anumite incriminări mai importante – reglementate anterior în legi penale speciale sau în legi extrapenale ce conțin și dispoziții penale – printre care se numără și infracțiunile de bază prevăzute în Legea nr. 678/2001, și anume: traficul de persoane (art. 210 din Codul penal, ce are drept corespondent fostul art. 12 din Legea nr. 678/2001) și traficul de minori (art. 211 din Codul penal, ce are drept corespondent fostul art. 13 din Legea nr. 678/2001), care au fost inserate în capitolul VII („Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“) din titlul I („Infracțiuni contra persoanei“) al Părții speciale a noului Cod penal. Textele art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 – care conțineau normele de incriminare respective – au fost abrogate la 1 februarie 2014, ca efect al dispozițiilor art. 94 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 187/2012. … 15.Prin decizia citată anterior, Curtea a constatat că textul art. 182 din Codul penal reprezintă o normă de referire, orice modificare a conținutului acesteia influențând sfera de incidență a normelor care fac trimitere la aceasta. Dispozițiile explicative din cuprinsul art. 182 din Codul penal urmează a fi puse în legătură cu o serie de norme de incriminare din noul cod – cum ar fi: lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205), sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerșetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art. 215), folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216), violul în formă agravată [art. 218 alin. (3) lit. d)] și agresiunea sexuală în formă agravată [art. 219 alin. (2) lit. d)] -, precum și din alte acte normative [de exemplu: art. 154, art. 156 alin. (2) și art. 157 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015]. Referitor la prevederile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, criticate în cauza de față, Curtea a reținut că expresia „alte forme de exploatare sexuală“ este identică cu cea folosită în dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001 în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, care, la rândul lor, au preluat această sintagmă din instrumentele juridice internaționale relevante în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane, mai exact, din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 19 iulie 2006. Astfel, potrivit prevederilor art. 4 lit. a) teza finală din convenția mai sus menționată, „exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea prostituției celorlalți sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe“. Convenția nu definește însă expresiile „exploatarea prostituției celorlalți“ și „alte forme de exploatare sexuală“, pentru a nu afecta modul în care statele-părți abordează fenomenul prostituției în legislațiile lor naționale. De asemenea, nici reglementarea internă – și anume prevederile art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001 în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv dispozițiile art. 182 lit. c) din actualul Cod penal – nu explicitează sintagma „alte forme de exploatare sexuală“. Așa fiind, Curtea a observat că singura precizare făcută de legiuitor, în textul art. 182 lit. c) din Codul penal, este cea prin raportare la „obligarea la practicarea prostituției“ și, respectiv, la „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice“, ce constituie specii ale aceluiași gen proxim, și anume exploatarea sexuală. … 16.În continuare, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudența sa, că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14). Astfel, Curtea a constatat că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale criticate nu are suficiente date pentru a înțelege ce înseamnă „alte forme de exploatare sexuală“. … 17.În acest sens, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (4) din Codul penal, „prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul“, ceea ce înseamnă că „obligarea la practicarea prostituției“ constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul mai sus menționat. Nu interesează dacă această constrângere și-a atins scopul, adică dacă a determinat ca persoana constrânsă să practice într-adevăr sau să continue să practice prostituția. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 24 și 25 din Codul penal referitoare la constrângerea fizică și la cea morală, considerate drept cauze de neimputabilitate. În ceea ce privește „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice“, conform prevederilor Legii nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 20 martie 2014, „prin pornografie se înțelege actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte“ [art. 2 alin. (1)]. „Prin acte cu caracter obscen se înțelege gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte forme de manifestare indecentă privind viața sexuală, dacă se săvârșesc în public“ [art. 2 alin. (2)]. „Prin materiale cu caracter obscen se înțelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală“ [art. 2 alin. (3)]. Dispozițiile Legii nr. 196/2003 nu se aplică în cazul operelor de artă sau științifice și nici în cazul materialelor realizate în interes artistic, științific, al cercetării, educației sau al informării (art. 3). De asemenea, potrivit dispozițiilor din Codul penal care incriminează pornografia infantilă, „prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual“ [art. 374 alin. (4)], iar „prin spectacol pornografic se înțelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informațiilor și comunicațiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual“ [art. 374 alin. (4^1)]. Așadar, „obligarea la manifestări pornografice“ constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea unor atitudini, acte sau fapte cu caracter obscen. Nu interesează dacă această constrângere și-a atins scopul, adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze manifestări pornografice. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 24 și 25 din Codul penal. Dispozițiile art. 182 lit. c) din Codul penal cer însă ca respectiva constrângere să se realizeze „în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice“ (obscene), adică a oricărui material care prezintă o persoană (minoră sau majoră) având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, o persoană având un astfel de comportament. … 18.Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a constatat că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ din cuprinsul dispozițiilor art. 182 lit. c) din Codul penal vizează silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea oricăror manifestări, acte, atitudini, gesturi sau comportamente de natură sexuală, altele decât cele privind practicarea prostituției și, respectiv, manifestările pornografice săvârșite în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice, fără a interesa dacă această constrângere și-a atins scopul – adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze acele manifestări de natură sexuală – și fără ca respectiva constrângere să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 24 și 25 din Codul penal. Așa fiind, Curtea nu a reținut critica autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiul legalității, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidența legii penale. Curtea a constatat că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și nici celor ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ nu este neclară, imprecisă sau imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinește cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. În mod evident, este imposibilă o enumerare exhaustivă în cuprinsul dispozițiilor art. 182 lit. c) din Codul penal a tuturor manifestărilor, actelor, atitudinilor, gesturilor și comportamentelor de natură sexuală pe care o persoană poate fi silită, fizic sau psihic, să le efectueze sau să le suporte. Revine, astfel, doctrinei și practicii judiciare rolul de a clarifica, în mod gradual, regulile răspunderii penale în materia infracțiunilor al căror element material constă într-o acțiune care vizează exploatarea sexuală a unei persoane în alte forme decât obligarea la practicarea prostituției sau la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice, cu condiția ca rezultatul interpretării să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie, în mod rezonabil, previzibil. … 19.În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, prin decizia mai sus menționată, cele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că cerința previzibilității legii este îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragraful 21, și Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 21). Astfel, este de menționat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) – pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni -, instituie și cerința potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reținut că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, întro măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 20.În fine, prin Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, precitată, Curtea a mai reținut că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenție referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de față, obiectul excepției de neconstituționalitate fiind o normă de drept penal substanțial, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidență în materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil. … 21.În același sens sunt și Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, și Decizia nr. 551 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 13 februarie 2020. … 22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 23.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ovidiu Torj în Dosarul nr. 341/59/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește