DECIZIA nr. 185 din 29 martie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 80 și art. 82 din Codul penal, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei în Dosarul nr. 1.813/309/2015 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 175D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 din Codul penal, deoarece nu a fost motivată, nearătându-se în niciun fel în ce constă contrarietatea acestor texte cu Constituția. De asemenea, în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 din Codul penal și art. 318 din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a acesteia, întrucât autorul excepției deduce neconstituționalitatea din compararea lor. În plus, deoarece premisele în care cele două instituții sunt incidente sunt diferite, rezultă că și condițiile aplicării lor trebuie să fie diferite. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 27 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.813/309/2015, Judecătoria Șimleu Silvaniei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 80 și art. 82 din Codul penal, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 193 alin. (2) și art. 371 din Codul penal. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și la accesul liber la justiție, în măsura în care soluția de renunțare la urmărirea penală nu poate fi dispusă de instanță decât la sesizarea procurorului prin ordonanță. … 6.Instituția renunțării la urmărirea penală reglementată de art. 318 din Codul de procedură penală o înlocuiește pe cea normată anterior de art. 181 din Codul penal din 1969, care, însă, reglementa posibilitatea aplicării atât de către procuror, cât și de către instanța de judecată a unei sancțiuni cu caracter administrativ. Or, reglementarea actuală nu mai dă posibilitatea judecătorului să aplice renunțarea la urmărirea penală decât la propunerea procurorului, conferind numai acestuia din urmă competența de apreciere a interesului public în soluționarea cauzei. … 7.De asemenea, principiul egalității de arme – unul din elementele inerente noțiunii mai largi de proces echitabil – cere ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o poziție de net dezavantaj prin raportare la adversarul său (a se vedea Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Niderost-Hubert împotriva Elveției, paragraful 23). Or, dacă doar procurorul este cel care poate iniția procedura prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală, inculpatul, chiar dacă îndeplinește condițiile pentru a beneficia de prevederile anterior menționate, instanța, dacă nu a fost sesizată în acest sens de către procuror, potrivit prevederilor actuale, nu ar putea dispune renunțarea la urmărirea penală. În acest caz, nu numai inculpatul, ci și însuși judecătorul e pus într-o situație dezavantajoasă față de procuror, judecătorul fiind împiedicat astfel, să facă un control de oportunitate, o analiză în concret a gravității faptei și a interesului public, în funcție de care să dispună sau nu renunțarea la urmărirea penală. … 8.Or, chiar dacă aspectele cauzei ar justifica aplicarea art. 318 din Codul de procedură penală doar în fața instanței (de exemplu, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru mai multe fapte, în acel moment neexistând temei pentru aplicarea instituției prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală, dar pe parcursul cercetării judecătorești intervine retragerea plângerii prealabile/împăcarea pentru majoritatea faptelor, rămânând o singură faptă ce justifică aplicarea instituției renunțării la urmărirea penală), aceasta nu poate dispune nici aplicarea instituției renunțării la aplicarea pedepsei prevăzută de art. 80-82 din Codul penal din cauza condițiilor restrictive prevăzute în art. 80 alin. (2) din același cod potrivit cărora nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 42 lit. a) și b) sau pentru care a intervenit reabilitatea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. … 9.Totodată, în situațiile în care criteriile enumerate în art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală constituie criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării săvârșirii unei infracțiuni, se apreciază că acestea ar trebui să poată fi aplicate indiferent de forma actului de sesizare a instanței. Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 20 și 23, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea vinovăției inculpatului și aplicarea pedepselor penale sunt de competența instanței de judecată, care beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, adică puterea de a „spune“ dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate. … 10.De asemenea, tot în Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragraful 31, Curtea Constituțională a menționat, analizând doar limitele de pedeapsă prevăzute de instituția renunțării la urmărirea penală și de instituția renunțării la aplicarea unei pedepse prevăzută de art. 80-82 din Codul penal, că procurorul poate să renunțe la urmărirea penală pentru fapte mai grave (cu pedepse de până la 7 ani închisoare), spre deosebire de judecător, care poate să renunțe la aplicarea de pedepse, pentru fapte mai puțin grave (cu pedepse de până la 5 ani închisoare). Dacă se adaugă și restricțiile prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. a)-c) din Codul penal, posibilitatea instanței este și mai mult cenzurată. … 11.Luând în considerare cele de mai sus, autorul excepției consideră că pentru a beneficia de un acces efectiv la justiție, inculpatul trebuie să beneficieze de instituția prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală (care ar putea fi redenumită mai potrivit renunțarea la procesul penal) în orice fază a procesului penal și indiferent de forma actului de sesizare. … 12.Așa fiind, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale prin împiedicarea unui acces efectiv la justiție în cazul în care instanța nu poate să dispună renunțarea la urmărirea penală decât dacă procurorul o sesizează cu o astfel de propunere. … 13.Judecătoria Șimleu Silvaniei opinează că legislația în vigoare nu acoperă, sub aspectul soluțiilor pe care instanța le poate pronunța, situația în care, în timpul judecății, se constată că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune încetarea procesului penal pentru marea parte a infracțiunilor cu care a fost sesizată, iar pentru infracțiunea cu care instanța a fost sesizată nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, cu toate că, dacă dosarul s-ar fi găsit în faza de urmărire penală, procurorul ar fi putut dispune renunțarea la urmărirea penală. … 14.În concret, în cauza pendinte, în timpul judecății, persoanele vătămate și-au retras plângerea formulată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire. Dacă această retragere ar fi avut loc în faza de urmărire penală, conform art. 318 din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, procurorul ar fi putut dispune renunțarea la urmărirea penală, nefiind condiționată această soluție decât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și de interesul public în urmărirea faptei. Însă, deoarece retragerea plângerilor s-a realizat în faza de judecată, și nu din vina inculpaților (retragerea plângerilor fiind atributul exclusiv și necondiționat al persoanelor vătămate), instanța nu poate dispune renunțarea la judecată deoarece legiuitorul a prevăzut printre condiții ca inculpatul să nu fi suferit anterior o condamnare. … 15.Apare, astfel, că legiuitorul a reglementat distinct, fără o aparentă motivație, sancțiunile ce pot fi aplicate în cursul urmăririi penale, respectiv judecății, fără să aibă vreo legătură cu poziția procesuală a inculpatului și cu buna sau reaua sa credință, soluția depinzând strict de poziția persoanelor vătămate. … 16.Așa fiind, instanța consideră că această situație reduce posibilitatea organelor judiciare de a individualiza sancțiunea pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a retras plângerea, fapt care contravine Constituției și normelor europene. … 17.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 18.Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, renunțarea la urmărirea penală și renunțarea la aplicarea pedepsei nu reprezintă drepturi constituționale, ci o vocație acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârșește fapte prevăzute de legea penală, însă există motive a se crede că, în considerarea persoanei acestora și a gravității faptei comise, neaplicarea, respectiv neexecutarea unei pedepse în regim de detenție este în măsură să atingă scopul educațional și de reintegrare în mai mare măsură decât aplicarea sau executarea acesteia. În măsura în care aceste prevederi se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și nu afectează dreptul la un proces echitabil sau vreuna dintre componentele sale, aceste dispoziții reprezintă o opțiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, „infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora“ se reglementează prin lege organică, revenind astfel legiuitorului infraconstituțional să decidă care sunt condițiile incidenței instituției renunțării la aplicarea pedepsei. … 19.Dreptul la un proces echitabil presupune, ca garanții generale, dreptul la o instanță constituită prin lege, independentă și imparțială, publicitatea procesului, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, respectarea principiului egalității armelor și al contradictorialității, dreptul acuzatului de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina. … 20.În ceea ce privește susținerile autorului excepției privind pretinsa inegalitate a armelor în cadrul procesului penal, creată de posibilitatea de apreciere a oportunității continuării urmăririi penale doar de către procuror, Guvernul menționează că, în sistemul de drept românesc, funcția procurorului în cadrul procesului penal nu este aceea de acuzare, ci de reprezentare a intereselor generale ale societății, deci inclusiv ale suspectului sau inculpatului. Astfel, potrivit art. 5 din Codul de procedură penală, care reglementează principiul aflării adevărului, organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Acesta este, de altfel, și rolul constituțional al Ministerului Public. Conform art. 126 din Constituție, „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.“ Astfel, nu se poate vorbi despre crearea unei inegalități de arme între funcția apărării și cea a acuzării în cadrul procesului penal, prin reglementarea instituției renunțării la urmărire penală, chiar și în condiții diferite față de cea a renunțării la aplicarea unei pedepse, ci mai degrabă de un instrument aflat la îndemâna procurorului pentru a putea aprecia oportunitatea continuării demersurilor de urmărire penală, în considerarea interesului general al societății. … 21.Dispozițiile legale criticate reprezintă o opțiune de politică legislativă și nu aduc în niciun fel atingere dispozițiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil, acest principiu constituțional beneficiind de o reglementare detaliată în cadrul prevederilor Codului penal și Codului de procedură penală, norme a căror aplicare nu este afectată de către dispozițiile analizate în prezenta excepție de neconstituționalitate. … 22.De asemenea, autorul excepției critică de fapt necorelarea textelor de lege cu alte prevederi procedural penale, aspecte care excedează sferei atribuțiilor Curții Constituționale. … 23.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:24.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 25.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Renunțarea la urmărirea penală, precum și a dispozițiilor art. 80 din Codul penal cu denumirea marginală Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei și art. 82 din Codul penal cu denumirea marginală Anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei, care au următorul conținut:– Art. 318 din Codul de procedură penală:(1)În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.(2)Interesul public se analizează în raport cu:a)conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire a faptei; … b)modul și mijloacele de săvârșire a faptei; … c)scopul urmărit; … d)urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii; … e)eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia; … f)atitudinea procesuală a persoanei vătămate; … g)existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii. … (3)Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârșirea infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.(4)Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renunțarea la urmărirea penală prin raportare doar la criteriile prevăzute la alin. (2) lit. a), b), e) și g).(5)Nu se poate dispune renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiunile care au avut ca urmare moartea victimei.(6)Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligații:a)să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; … b)să ceară public scuze persoanei vătămate; … c)să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă; … d)să frecventeze un program de consiliere. … (7)În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin. (6), stabilește prin ordonanță termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligații asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă și care curge de la comunicarea ordonanței.(8)Ordonanța de renunțare la urmărire cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind măsurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol și art. 315 alin. (2)-(4), termenul până la care trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute la alin. (6) din prezentul articol și sancțiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum și cheltuielile judiciare.(9)În cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (7), procurorul revocă ordonanța. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligațiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.(10)Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanța este verificată de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.(11)Dispozițiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.(12)Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, verificată potrivit alin. (10), se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părților, suspectului, persoanei vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.(13)Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și dispune citarea persoanelor prevăzute la alin. (12).(14)Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12), precum și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea cererii de confirmare.(15)Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:a)desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; … b)desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea. … (16)Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat. … – Art. 80 din Codul penal:(1)Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:a)infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; … b)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. … (2)Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:a)infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; … b)față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; … c)infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților; … d)pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani. … (3)În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2). … – Art. 82 din Codul penal:(1)Persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.(2)Renunțarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.(3)Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana față de care s-a luat această măsură săvârșise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. …  … 26.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și art. 21 – Accesul liber la justiție. … 27.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în fapt, șase inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal (pedeapsa fiind închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă) și de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 din Codul penal (pedeapsa fiind închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă). Ulterior trimiterii în judecată, persoanele vătămate și-au retras plângerea pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe cu privire la cinci inculpați, care au continuat să fie cercetați numai cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal. Apreciind că, în cauză, fapta prevăzută de art. 371 din Codul penal prezintă o gravitate redusă, procurorul de ședință a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei. Cu toate acestea, pentru unul dintre inculpați, procurorul a susținut că, față de prevederile legale în vigoare, acesta nu se poate încadra în exigențele art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal. … 28.Prin urmare, autorul excepției, respectiv procurorul, comparând dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală referitoare la renunțarea la urmărirea penală cu cele ale art. 80 și art. 82 din Codul penal referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei, a susținut că inculpatul care a mai suferit anterior o condamnare ar trebui să beneficieze de instituția prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală, ce ar putea fi redenumită renunțarea la procesul penal, în orice fază a procesului și indiferent de forma actului de sesizare a instanței. În opinia sa, instituția renunțării la urmărirea penală și instituția renunțării la aplicarea unei pedepse ar trebui unificate, ajungându-se, astfel, la o înlocuire mai potrivită a vechii instituții prevăzute de art. 18^1 din Codul penal din 1969 care ar putea fi aplicată atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, indiferent de modul în care a fost sesizată instanța. Cu alte cuvinte, având în vedere condițiile prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală, dacă retragerea plângerii ar fi intervenit în faza de urmărire penală, procurorul ar fi putut dispune renunțarea la urmărirea penală pentru toți inculpații. Or, întrucât retragerea plângerii a intervenit în faza de judecată, instanța, având în vedere condițiile prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, nu mai poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei. … 29.Examinând excepția, Curtea constată că renunțarea la aplicarea pedepsei este o instituție de drept material și privește, în sens larg, individualizarea judiciară a sancțiunii penale (chiar dacă, în concret, aceasta constă într-un avertisment), în timp ce renunțarea la urmărirea penală este o modalitate de soluționare a cauzei în faza de urmărire penală (conform art. 327 din Codul de procedură penală) și ține de aprecierea asupra oportunității cercetării penale, nefiind astfel o individualizare a modalității de (ne)angajare a răspunderii penale. … 30.Analizând criticile formulate, Curtea constată că prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Judecătoria Sectorului 1 București, din oficiu. Cu acel prilej, autorul excepției a criticat prevederile art. 80 alin. (2) din Codul penal, susținând că instituția art. 18^1 din Codul penal din 1969 nu este similară celei statuate în cuprinsul art. 318 din Codul de procedură penală (renunțarea la urmărirea penală), dar se aseamănă cu instituția renunțării la aplicarea pedepsei, reglementată de art. 80 alin. (1) și (2) din Codul penal. De asemenea, a invocat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragraful 31, pentru a sublinia că, deși instituția reglementată de art. 318 din Codul de procedură penală este diferită de cea reglementată de art. 80 din Codul penal, în practică, diferența dintre cele două instituții este teoretică, existând multiple spețe în care organele de urmărire penală, după administrarea unui probatoriu complex, au dispus renunțarea la urmărirea penală, realizând un examen al gravității faptei, în funcție de criteriile prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală, o parte dintre acestea regăsindu-se și în art. 80 din Codul penal, însă fără condiționarea limitei de pedeapsă și antecedenței penale, prevăzute de acest din urmă text de lege. A arătat, totodată, că noul Cod penal a condiționat posibilitatea instanței de judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea mai mare de 5 ani și de inexistența unei condamnări anterioare, comparativ cu puterea procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală, pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, fără ca textul de lege să prevadă condiția lipsei unei condamnări anterioare. A mai observat că legea penală oferă procurorului posibilitatea de a dispune renunțarea la urmărirea penală pentru un număr de 198 de infracțiuni, iar judecătorului, de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru un număr de 151 de infracțiuni, din totalul de 236 de infracțiuni reglementate de aceasta. Reține, cu titlu exemplificativ, că printre infracțiunile cu cercetarea cărora organele judiciare sunt învestite în mod obișnuit și pentru care instanțele judecătorești, oricât de neînsemnate ar fi, nu pot dispune sancțiunea prevăzută de art. 80 din Codul penal, se enumeră cele prevăzute de art. 213 din Codul penal – „Proxenetismul“, art. 229 alin. (2) din Codul penal – „Furt calificat“ și art. 295 din Codul penal – „Delapidarea“. În concluzie, făcând o comparație cu instituția renunțării la urmărirea penală, instanța, autoare a excepției, a considerat că puterea de apreciere a gravității unor fapte nu poate fi extinsă doar pentru procuror la limita de pedeapsă de cel mult 7 ani de închisoare. Cu alte cuvinte, solicită ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, așadar cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența antecedentelor penale. Prin urmare, instanța a considerat că opțiunea legiuitorului de a da în puterea magistratului procuror posibilitatea individualizării sancțiunilor penale pentru fapte pedepsite cu închisoarea de cel mult 7 ani și independent de existența unor antecedente penale, trebuie acordată și magistratului judecător, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituțional. … 31.Cu privire la aceste critici, similare cu cele din prezenta cauză, Curtea Constituțională a statuat în paragrafele 16-18 că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Astfel, s-a reținut că textul de lege criticat exclude posibilitatea renunțării la aplicarea pedepsei în patru situații distincte, care sunt de natură a demonstra fie o perseverență a infractorului în conduita antisocială, fie o gravitate mai mare a infracțiunii săvârșite. Instituția renunțării la aplicarea pedepsei nu poate fi aplicată dacă: (a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; (b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; (c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților; (d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani. … 32.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că autorul acesteia a realizat, asemeni autorului din cauza de față, o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală, solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituțional. Având, însă, în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, […]“, Curtea a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În aceste condiții, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. … 33.În același sens este și Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, paragraful 22, în care s-a arătat că solicitarea ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, așadar cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența antecedentelor penale, este inadmisibilă, întrucât se realizează o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală. … 34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 80 și art. 82 din Codul penal, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei în Dosarul nr. 1.813/309/2015 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Șimleu Silvaniei și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 29 martie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Afrodita Laura Tutunaru

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește