DECIZIA nr. 18 din 15 ianuarie 2019

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 913 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume în Dosarul nr. 2.251/94/2017 al Judecătoriei Buftea – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.929D/2017. … 2.Dezbaterile au avut loc la data de 11 decembrie 2018, cu participarea autorului excepției de neconstituționalitate și a reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 19 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.251/94/2017, Judecătoria Buftea – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 913 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri adresate instanței pentru a dispune cu privire la efectuarea unui program de consiliere psihologică pentru minor. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât au determinat înmulțirea cazurilor de alienare parentală, acest lucru fiind de natură a împiedica existența unei relații parentale normale. Astfel, procedura instituită de prevederile art. 910-914 din Codul de procedură civilă necesită aproape 12 luni pentru parcurgere, ceea ce împiedică soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, aceeași procedură suspendă în mod efectiv viața de familie, ceea ce contravine interesului superior al copilului. … 5.Judecătoria Buftea – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Aceasta arată că procedura instituită în art. 910-914 din Codul de procedură civilă nu este de natură a încălca dreptul la viață privată și de familie, scopul său fiind tocmai acela de a preveni existența unui refuz al minorului de a însoți părintele debitor în executarea unor dispoziții prevăzute de lege sau într-un titlu executoriu, care să fie determinat de influența negativă a părintelui creditor asupra acestuia, fiind prevăzute în acest sens suficiente garanții. De asemenea, procedura reglementată în art. 910-914 din Codul de procedură civilă instituie suficiente garanții pentru asigurarea unui proces echitabil și a termenului rezonabil, așa cum a reținut Curtea Constituțională și în Decizia nr. 299 din 12 mai 2016. … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 7.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Acesta mai menționează jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 299 din 12 mai 2016. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 913 – Refuzul minorului din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: (1)Dacă executorul constată că însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale și pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului.(2)Reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni. Cererea se soluționează de urgență în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispozițiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.(3)La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanță va întocmi un raport pe care îl va comunica instanței, executorului judecătoresc și direcției generale de asistență socială și protecția copilului.(4)După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 911.(5)Dacă și în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalități, dispozițiile art. 906 alin. (2) și (4)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător. … 11.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. Se mai menționează și art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor invocate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale. … 13.Astfel, prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 21 iulie 2016, paragraful 16, Curtea a observat că dispozițiile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredințat unuia dintre părinți, unui terț sau unei instituții de ocrotire printr-o hotărâre judecătorească, iar persoana care deține copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii, având un caracter de noutate în legislația procesual civilă. Procedura reglementată de textele legale criticate prevede că în cazul refuzului debitorului obligației de încredințare a minorului de a executa această obligație pot fi luate măsuri de constrângere de natură patrimonială prevăzute de lege pentru neexecutarea obligațiilor de a face, respectiv când obligația nu este evaluabilă în bani [art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar dacă debitorul este de reacredință legiuitorul a reglementat obligația executorului judecătoresc de a sesiza parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale. … 14.Prin Decizia nr. 710 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 29 martie 2018, paragraful 15, și Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, precitată, paragraful 21, Curtea a constatat că procedura reglementată de dispozițiile art. 910-914 cuprinse în secțiunea a 2-a – Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori a capitolului IV – Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face din titlul III – Executarea silită directă al cărții a V-a – Despre executare silită din Codul de procedură civilă nu încalcă dreptul la un proces echitabil garantat constituțional și convențional. Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție prevăd judecarea proceselor în mod echitabil și soluționarea lor într-un termen rezonabil, drept consfințit și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Procesul echitabil constituie o garanție a principiului legalității, iar termenul rezonabil, o garanție a faptului că justiția asigură realizarea drepturilor și libertăților cetățenilor, cu eliminarea tergiversărilor și a mijloacelor șicanatoare. Or, procedura legală criticată instituie suficiente garanții pentru asigurarea unui proces echitabil și a termenului rezonabil. … 15.Prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, paragraful 19, Curtea a mai reținut că legiuitorul a reglementat mai multe măsuri graduale ca intensitate, menite să constrângă debitorul să execute obligația prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanței de judecată. Aplicarea penalităților reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancțiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligației o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de trei luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancțiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancțiuni penale. … 16.Referitor la critica privind posibilitatea de a influența comportamentul minorului în sensul de a-l respinge pe părintele care a câștigat procesul, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut în funcție de vârsta copilului un program de consiliere psihologică pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni, la finalizarea căruia psihologul numit de instanță va întocmi un raport. După primirea raportului, executorul judecătoresc va relua procedura executării silite. … 17.În continuare Curtea a reținut, prin Decizia nr. 710 din 9 noiembrie 2017, paragraful 21, că, potrivit jurisprudenței sale, accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Este, de altfel, o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, și ale art. 129 în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“ (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). … 18.În ceea ce privește critica potrivit căreia prin opunerea minorului la cele stabilite prin hotărârea judecătorească sunt încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Constituție, Curtea a observat că prin sintagma „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora“ legiuitorul constituant a avut în vedere persoana fizică având capacitate deplină de exercițiu și experiență de viață, care are posibilitatea de a-și valorifica acest drept în deplină cunoștință de cauză, situație care nu se regăsește în persoana unui minor, lipsit de capacitate de exercițiu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.287 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 10 noiembrie 2009). Așadar, Curtea nu a reținut încălcarea dreptului de a dispune de el însuși al părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul, prin opoziția acestuia din urmă la legăturile personale stabilite prin hotărârea judecătorească. … 19.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 20.De asemenea, Curtea Constituțională constată că instanța de la Strasbourg are o jurisprudență bogată prin care a dat prevalență interesului superior al copilului. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că respectul pentru viața familială implică, în materia separației copiilor de părinți, obligația pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menține legăturile personale, cât și pentru a reuni copilul cu părintele său, ținând cont de interesul superior al minorului (Hotărârea din 7 august 1996, pronunțată în Cauza Johansen împotriva Norvegiei, paragraful 52, și Hotărârea din 24 martie 1988, pronunțată în Cauza Olsson împotriva Suediei, paragraful 71). … 21.În privința dreptului la reunire al minorului cu părinții săi, asupra căruia a fost luată măsura plasamentului, este necesar a reaminti faptul că trebuie atins un just echilibru între interesul superior al copilului de a rămâne în plasament și cel al părintelui de a fi reunit cu copilul (Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Maumousseau și Washington împotriva Franței, paragraful 62, și Hotărârea din 26 mai 2009, pronunțată în Cauza Amănălăchioai împotriva României, 26 mai 2009, paragraful 79). … 22.În acest sens, Curtea de la Strasbourg, examinând ingerințele în dreptul la respectarea vieții de familie, pune în balanță, pe de o parte, interesul copilului de a fi protejat într-o anumită situație care pune în pericol sănătatea și dezvoltarea sa, iar, pe de altă parte, obiectivul de a reuni familia atunci când circumstanțele o permit. Astfel, în aprecierea sa, Curtea atribuie o importanță deosebită interesului superior al copilului, care în funcție de natura și de gravitatea sa, poate să predomine asupra interesului părintelui (Hotărârea din 7 august 1996, pronunțată în Cauza Johansen împotriva Norvegiei, paragraful 78), căci art. 8 nu ar putea în niciun caz să autorizeze un părinte să ia măsuri de natură să prejudicieze sănătatea sau dezvoltarea copilului său (Hotărârea din 19 septembrie 2000, pronunțată în Cauza Gnahoré împotriva Franței, paragraful 59). … 23.Art. 8 din Convenție, din punctul de vedere al garanțiilor procedurale, impune și o altă obligație în sarcina statelor, și anume aceea de a soluționa cauzele cu celeritate, întrucât în relația unui părinte cu copilul său trebuie manifestată o diligență excepțională, având în vedere faptul că trecerea timpului poate reprezenta o soluționare de facto a cauzei (Hotărârea din 5 decembrie 2002, pronunțată în Cauza Hoppe împotriva Germaniei, paragraful 54). Curtea a statuat că neîndeplinirea obligațiilor impuse de Convenția de la Haga (Convenția din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii), ratificată de România prin Legea nr. 100/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, este considerată o încălcare a art. 8 din Convenție, având în vedere că art. 3,7,12 și 13 din Convenția de la Haga prevăd obligativitatea înapoierii imediate a copiilor care au fost luați sau reținuți într-un alt stat contractant în mod nelegal. Astfel, luarea sau reținerea unui copil va fi considerată nelegală dacă încalcă drepturile părintești atribuite unei persoane conform legii statului în care copilul avea rezidența obișnuită imediat înainte de luare sau reținere, iar autoritățile statale trebuie să coopereze pentru a asigura înapoierea copilului, prin localizarea și reîncredințarea acestuia părintelui îndreptățit. În acest scop, autoritățile administrative și judiciare din statele contractante trebuie să acționeze cu celeritate, chiar și din proprie inițiativă, urmărind totodată să ferească copilul de pericol (Hotărârea din 29 aprilie 2003, pronunțată în Cauza Iglesias Gil și A.U.I. împotriva Spaniei, paragrafele 49, 50 și 62). … 24.Însă copilul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat, tocmai de aceea este necesară parcurgerea unei etape de consiliere psihologică prin care să se deceleze cu claritate opțiunea reală a copilului. În Hotărârea din 8 iulie 2003, pronunțată în Cauza Sommerfeld împotriva Germaniei, s-a reținut că un minor în vârstă de 13 ani al reclamantului își exprimase dorința clară de a nu se vedea cu acesta, dorință pe care o menținuse timp de mai mulți ani. Instanțele naționale au considerat că a forța pe minor să îl vadă pe reclamant i-ar putea afecta grav echilibrul emoțional și psihologic. Curtea de la Strasbourg a acceptat faptul că procesul decizional proteja suficient interesele reclamantului. … 25.De altfel, prin Hotărârea din 16 iulie 2015, pronunțată în Cauza Nazarenko împotriva Rusiei, paragraful 66, Curtea de la Strasbourg a statuat că, în ceea ce privește dreptul de vizită, interesul superior al copilului nu poate să fie determinat în mod obiectiv prin raportare la o prevedere legală cu caracter general. Având în vedere marea varietate de situații pe care le prezintă viața de familie, trebuie analizate circumstanțele particulare ale fiecărui caz, pentru a putea fi siguri că există un just echilibru între drepturile tuturor persoanelor implicate (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunțată în Cauza Schneider împotriva Germaniei, paragraful 100). În consecință, se poate interpreta art. 8 ca impunând statelor membre obligația de a examina în fiecare caz dacă este în interesul superior al copilului să rămână în contact cu persoana care s-a îngrijit de el o perioadă de timp suficient de lungă, puțin contând faptul că acel copil este legat sau nu din punct de vedere biologic de acea persoană. … 26.Prin Hotărârea din 1 februarie 2018, pronunțată în Cauza M.K. împotriva Greciei, paragrafele 76 și 77, Curtea de la Strasbourg a reamintit jurisprudența sa constantă prin care a statuat, în legătură cu executarea hotărârilor vizând dreptul familiei, că elementul esențial constă în a cunoaște dacă autoritățile naționale au luat toate măsurile necesare pentru a facilita această executare, măsuri care, în mod rezonabil, puteau fi luate în funcție de circumstanțele speței. … 27.Cu toate acestea, dacă în privința copiilor nu este de dorit să fie luate măsuri coercitive în acest domeniu delicat (Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunțată în Cauza Giorgioni împotriva Italiei, paragraful 64, și Hotărârea din 11 februarie 2016, pronunțată în Cauza Mitrova și Savik împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 77), recurgerea la sancțiuni nu trebuie să fie exclusă în caz de comportament ilegal al părintelui cu care trăiesc respectivii copii (Hotărârea din 25 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, paragraful 106, și Hotărârea din 12 decembrie 2006, pronunțată în Cauza Bajrami împotriva Albaniei, paragraful 54). Interesul superior al copilului poate să ceară, câteodată, ca acel copil nu fie separat de părintele la care se găsește sau ca el să nu fie înapoiat părintelui care îl cere (Hotărârea din 7 martie 2013, pronunțată în Cauza Raw și alții împotriva Franței, paragraful 80). … 28.Așadar, legiuitorul român nu a făcut decât să urmeze liniile jurisprudenței instanței de la Strabourg. Încercând să protejeze toate interesele concurente, el a dat prevalență principiului interesului superior al copilului. Copilul nu poate fi sancționat pentru că nu mai dorește să aibă relații personale cu unul dintre părinți, dar această dorință a sa este analizată cu ajutorului unui psiholog specializat capabil să deceleze opiniile reale ale minorului de atitudinile condiționate de un eventual conflict de loialitate sau de manipularea părintelui căruia i-a fost încredințat copilul. Sigur că autoritățile competente trebuie să acționeze cu celeritate în sensul rezolvării acestor situații delicate care țin de viața de familie, însă textul legal criticat nu prezintă niciun viciu de neconstituționalitate, nefiind încălcate prevederile ale art. 11,art. 20,art. 21 alin. (3),art. 26 din Constituție ori art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, alin. (2) al art. 913 din Codul de procedură civilă se referă la un termen de 3 luni pentru programul de consiliere psihologică, cererea de încuviințare a unui astfel de program fiind soluționată cu celeritate de către instanța competentă. Curtea constată că textul legal criticat nu încalcă dreptul la judecarea unei cauze într-un termen rezonabil, având în vedere specificitatea domeniului în discuție care reclamă protejarea interesului superior al minorului. … 29.Distinct de cele de mai sus, Curtea constată că prevederile art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică nu sunt incidente în cauză. În ceea ce privește invocarea art. 148 din Constituție, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate nu arată în mod concret în ce constă contrarietatea dintre textul legal criticat și respectivul text constituțional. Or, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în formularea acesteia. … 30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume în Dosarul nr. 2.251/94/2017 al Judecătoriei Buftea – Secția civilă și constată că prevederile art. 913 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Buftea – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește