DECIZIA nr. 179 din 4 aprilie 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 24 august 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 8
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 51 21/04/2008 ART. 8
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 156 17/03/2022
ART. 5REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008
ART. 6REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008
ART. 6REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 8
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LALEGE 193 21/10/2008
ART. 10REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 6
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 11REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 96 16/02/2021
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 13 15/01/2019
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 799 06/12/2018
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 773 29/11/2018
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 73 28/02/2017
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 713 27/10/2015
ART. 12REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 8
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 1610 26/11/2009
ART. 13REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 6
ART. 13REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 8
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 39 03/02/2015
ART. 14REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 7
ART. 14REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 8
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 69 18/02/2016
ART. 15REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008
ART. 15REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008 ART. 9
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 264 24/02/2009
ART. 17REFERIRE LAOUG 51 21/04/2008
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 692 12/12/2023





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Ingrid-Alina Tudora – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Evdalian Claudiu Simoiu în Dosarul nr. 14.383/215/2018/a3 al Judecătoriei Craiova – Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.838D/2019.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 156 din 17 martie 2022.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 27 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 14.383/215/2018/a3, Judecătoria Craiova – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Evdalian Claudiu Simoiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii plății taxei judiciare de timbru.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prin pragul impus de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 îi este blocat accesul la justiție pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. În acest context, apreciază că reglementarea criticată este în contradicție cu toate tratatele internaționale la care România a aderat și pe care le-a ratificat.6.Judecătoria Craiova – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 vizează îmbunătățirea accesului la justiție, iar, pe de altă parte, art. 8 alin. (3) din aceeași ordonanță de urgență instituie posibilitatea acordării ajutorului public judiciar și în alte situații decât cele prevăzute la art. 8 alin. (1) și (2) din același act normativ.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:(1)Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. […](3)Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România.11.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravin normelor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție, coroborate cu cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate au mai constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 713 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 23 decembrie 2015, Decizia nr. 73 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 21 iunie 2017, Decizia nr. 773 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 14 iunie 2019, Decizia nr. 799 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 15 martie 2019, Decizia nr. 13 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 2 aprilie 2019, Decizia nr. 96 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 17 mai 2021, sau Decizia nr. 156 din 17 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 20 iunie 2022. Prin aceste decizii Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că dispozițiile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 conțin elementele necesare identificării practice a situațiilor în care se poate acorda ajutorul public judiciar în materie civilă.13.Prin jurisprudența precitată, instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcție de care beneficiul de ajutor public judiciar, în formele prevăzute la art. 6 din aceasta, se avansează de către stat, fie în întregime, fie în proporție de 50%. De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol are în vedere și alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporțional cu nevoile solicitantului, în ipoteza acestei norme fiind prevăzută și situația în care există diferențe de cost al vieții dintre statul membru în care solicitantul își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România, diferențe de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.610 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).14.Totodată, prin Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, paragrafele 15-17, menținând jurisprudența sa anterioară în materie, Curtea a observat că dispozițiile art. 7 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar, în formele prevăzute de lege, acelor persoane care îndeplinesc condițiile legale, reținând că aceasta reprezintă opțiunea legiuitorului, care stabilește, astfel, sfera persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului. În acest context, Curtea a amintit că prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul efectiv de acces la un tribunal nu înseamnă, însă, un drept necondiționat de a obține un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă și nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.15.Curtea a învederat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă o garanție suplimentară a accesului efectiv la justiție, fiind adoptată pentru îmbunătățirea accesului la justiție și acordarea sprijinului din partea statului persoanelor care sunt parte într-un litigiu și se află într-o dificultate materială. Astfel, prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 4 aprilie 2016, paragraful 16, Curtea a reținut că prin art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 sunt stabilite categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, precum și sumele datorate în mod periodic (cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere). Reglementarea posibilității acordării ajutorului public judiciar vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale sau a celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale, constituind o garanție a accesului liber la justiție. Aprecierea legalității și temeiniciei cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se realizează de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri.16.Cu privire la nemulțumirea referitoare la nivelul extrem de redus al veniturilor justițiabilului în considerarea cărora poate fi acordat ajutorul public judiciar, prin Decizia nr. 156 din 17 martie 2022, precitată, paragraful 18, Curtea a subliniat că această reglementare ține de opțiunea legiuitorului, care stabilește atât sfera persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului, cât și criteriile în funcție de care se acordă ajutorul public judiciar în materie civilă.17.În fine, prin Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă transpunerea în planul legislației interne a Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind îmbunătățirea accesului la justiție în cazul litigiilor transfrontaliere, prin stabilirea de reguli minimale comune referitoare la asistența judiciară acordată în cadrul acestor categorii de cauze. Scopul acestei reglementări este prevăzut la art. 1 și constă în „asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii“. În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca formă de asistență acordată de stat, în condițiile legii, oricărei persoane fizice, în situația în care aceasta nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale. Prin această reglementare se urmărește asigurarea efectivității dreptului de acces la justiție, prin stabilirea unor minime și rezonabile condiții.18.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauzele de față.19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Evdalian Claudiu Simoiu în Dosarul nr. 14.383/215/2018/a3 al Judecătoriei Craiova – Secția civilă și constată că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Craiova – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 aprilie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid-Alina Tudora
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x