DECIZIA nr. 170 din 24 martie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportate la art. 483 alin. (2) prima teză din Codul de procedură civilă“, excepție ridicată de Societatea FORST TRANS – S.R.L. și Societatea JF FURNIR – S.R.L., ambele din județul Brașov, în Dosarul nr. 2.411/197/2017 al Curții de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 226D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.411/197/2017, Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportate la cele ale art. 483 alin. (2) prima teză din Codul de procedură civilă“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea FORST TRANS – S.R.L. și Societatea JF FURNIR – S.R.L., ambele din județul Brașov, într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor silvice, prin care s-a dispus măsura de confiscare/ indisponibilizare a mijlocului de transport prin prisma provenienței materialului lemnos.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin că prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este limitată exercitarea căii extraordinare a recursului în materie contravențională, persoanele supuse unei acuzații în această materie fiind discriminate printr-o astfel de îngrădire atât față de persoanele supuse procedurii penale, cât și față de majoritatea persoanelor care exercită o acțiune civilă. Precizează că astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acuzația contravențională reprezintă de facto o acuzație în materie penală, iar persoanele supuse acestei proceduri trebuie să beneficieze de drepturile și garanțiile specifice procedurii penale. Învederează faptul că din perspectiva dreptului procesual civil, aplicabil în procedura contravențională, cazurile de limitare a exercitării recursului vizează litigii minore, cu prejudicii relativ reduse, iar prin prisma dreptului procesual penal, căile extraordinare de atac care vizează legalitatea hotărârii nu sunt limitate de existența unei pagube sau de calitatea părților, context în care apreciază că textul criticat din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este discriminatoriu atât fața de procedura civilă, cât și față de procedura penală.6. Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiție nu presupune, în mod automat, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul fiind unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, precum și modul de exercitare al acestora în funcție de particularitățile situațiilor avute în vedere.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportate la cele ale art. 483 alin. (2) prima teză din Codul de procedură civilă.11. Curtea constată, însă, că aplicarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Așa fiind, având în vedere că procesul în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate a început în anul 2017, sub aspectul posibilității formulării recursului sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, și nu cele ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, constituie obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, raportate la cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins normativ:– Art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.“; … – Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“ … 12. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin normelor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, ale art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și celor ale art. 44 alin. (8) potrivit cărora „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.“13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor susțineri similare, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1.159 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, și Decizia nr. 240 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 iulie 2019, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.14. Din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține că art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat, dobândind conținutul actual, prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Anterior acestei modificări, art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevedea că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii“. Așadar, diferența dintre cele două reglementări ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile contravenționale, și anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865), și apel, în prezent. În ambele reglementări, hotărârea prin care se soluționa calea de atac nu mai poate fi atacată, modificarea căii de atac din recurs în apel intervenind ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nepermițând instanței analizarea situației de fapt.15. Analizând conținutul normativ al art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, precitată, paragraful 19, Curtea a reținut că, potrivit acestor prevederi legale, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea poate fi atacată numai cu apel. Legiuitorul a modificat acest text prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, tocmai pentru a fi în concordanță cu reglementările noului Cod de procedură civilă, în condițiile în care, anterior modificării, acesta stabilea că hotărârea primei instanțe este atacabilă cu recurs. În optica noului Cod de procedură civilă, calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul putând fi declarat în mod excepțional și pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârii judecătoriei, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit art. 468 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, urmând a fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, o prevedere rezonabilă luând în considerare natura administrativă a procesului-verbal. Totodată, Curtea a reținut, la paragraful 20 al acestei decizii, că în noua reglementare procesual civilă apelul constituie o cale ordinară de atac cu caracter devolutiv, prin intermediul căreia instanța de apel statuează atât în fapt, cât și în drept, în timp ce recursul a fost conceput drept cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.16. În acest context, în jurisprudența sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 570 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 28 ianuarie 2022, paragrafele 25 și 27, Curtea a reținut că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. De altfel, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.17. De asemenea, cu privire la numărul căilor de atac, Curtea Constituțională a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală, iar art. 13 din convenție, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21).18. Referitor la critica ce vizează presupusa discriminare instituită prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prin raportare la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, paragrafele 33 și 37, Curtea a statuat că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justițiabilul se află într-o procedură de judecată specială față de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv și rațional pentru diferența de tratament a acestuia în raport cu un justițiabil aflat în procedura generală. Stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesități de soluționare rapidă și simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieții sociale. Prin urmare, Curtea a statuat că nu se poate reține încălcarea art. 16 din Constituție.19. Așadar, având în vedere jurisprudența precitată, Curtea constată că prin reglementarea unei singure căi de atac – cea a apelului – împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile contravenționale, deci a dublului grad de jurisdicție în materie contravențională, nu se încalcă dispozițiile constituționale invocate, de vreme ce părțile beneficiază pe tot parcursul soluționării plângerii și al soluționării apelului de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare.20. De asemenea, din perspectiva pretinsei contrarietăți a reglementării criticate cu dispozițiile art. 44 alin. (8) din Constituție, Curtea învederează faptul că datorită naturii administrative a procesului contravențional, apelul va suspenda executarea hotărârii atacate. Astfel, dacă instanța de fond dispune anularea procesului-verbal și restituirea bunurilor confiscate către proprietarul lor, această dispoziție nu va putea fi pusă în executare imediat după pronunțarea sentinței, ci va fi pusă în executare ulterior expirării termenului de apel sau, în cazul formulării în termen a căii de atac, în ipoteza menținerii soluției de către tribunal. Desigur, nimic nu îl împiedică pe petent fie să formuleze o cerere de ordonanță președințială, invocând aparența în drept născută în urma sentinței primei instanțe, chiar nedefinitivă, fie să urmeze calea prescrisă de art. 449 și următoarele din noul Cod de procedură civilă, respectiv executarea provizorie judecătorească, însă, în ambele situații, trebuie să dovedească un interes urgent.21. Prin urmare, Curtea constată că soluția legislativă criticată nu aduce atingere, ca reglementare de principiu, accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, atât timp cât instanțele de judecată, în exercitarea rolului activ, respectă garanțiile unui proces echitabil și prezumția de nevinovăție a contravenienților.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea FORST TRANS – S.R.L. și Societatea JF FURNIR – S.R.L., ambele din județul Brașov, în Dosarul nr. 2.411/197/2017 al Curții de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportate la cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește