DECIZIA nr. 17 din 18 ianuarie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 13 aprilie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 68
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 68
ART. 1REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 68
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 229 19/04/2016
ART. 4REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 68
ART. 5REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 68
ART. 5REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 127
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 191 06/03/2012
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 1445 05/11/2009
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 412 26/03/2009
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 749 13/09/2007
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 726 24/10/2006
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 1445 05/11/2009
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 1185 17/09/2009
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 939 23/06/2009
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LALEGE 76 24/05/2012 ART. 3
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 12REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 12REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 68
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 24
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 191 06/03/2012
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 1445 05/11/2009
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 939 23/06/2009
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 412 26/03/2009
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 181 26/02/2008
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 749 13/09/2007
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 726 24/10/2006
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 15REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 68
ART. 15REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 67
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Irina-Loredana Gulie – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Elena Grădinariu în Dosarul nr. 22.453/245/2011 al Tribunalului Iași – Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.368D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2016.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia civilă nr. 71 din 17 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 22.453/245/2011, Tribunalul Iași – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepția a fost ridicată de Elena Grădinariu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în revendicare.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece mandatarul care nu este avocat nu poate pune concluzii decât prin avocat, ceea ce contravine dreptului constituțional la apărare și principiului accesului liber la justiție. Se mai arată că prevederile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituționale, întrucât nu permit mandatarului să apere partea în proces, așa cum se prevede în art. 127 din același cod, potrivit căruia pricinile se dezbat verbal. Or, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prin dispozițiile legale criticate sunt interzise susținerile verbale, adică apărarea propriu-zisă.6.Tribunalul Iași – Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță trebuie sa fie efectiv, însă nu este un drept absolut, în condițiile în care, prin natura sa, presupune o intervenție activă din partea statului și o anume reglementare. Este admisibilă reglementarea unor reguli de procedură, inclusiv sub forma unor restrângeri sau interdicții, în măsura în care acestea urmăresc un scop legitim și nu se aduce atingere substanței dreptului. Prin textul de lege criticat, scopul urmărit de legiuitor este de a determina părțile ca, în măsura în care aleg să recurgă la un mandatar în proces, să se adreseze în acest sens soțului, unei rude până la gradul al patrulea sau unui avocat sau, dacă optează pentru o altă persoană, aceasta să apeleze la un avocat. Legitimitatea acestui scop este legată de interesul general, ce constă în reprezentarea unei persoane fie de o persoană apropiată, fie de către un profesionist al dreptului, autorizat în acest sens, nu și de către alte persoane, pentru a asigura calitatea apărării și derularea normală a procesului. Dreptul de acces la instanță nu este înlăturat pentru persoana care nu înțelege să se conformeze acestor cerințe, pentru că aceasta păstrează posibilitatea de a punea ea însăși concluzii. Prin urmare, restricția impusă este proporțională cu scopul legitim urmărit.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 191 din 6 martie 2012, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007 sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006.9.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, arătând că își menține punctul de vedere exprimat în deciziile Curții Constituționale nr. 939 din 23 iunie 2009, nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009 sau nr. 1.185 din 17 septembrie 2009.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Analizând motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl reprezintă dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.“ Deși dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.13.În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 21 – Accesul liber la justiție și art. 24 – Dreptul la apărare.De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au făcut obiect al controlului de constituționalitate, în raport cu critici similare, Curtea Constituțională pronunțând mai multe decizii în această materie, spre exemplu, Decizia nr. 191 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 939 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009, Decizia nr. 181 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006.15.Prin deciziile menționate, Curtea a constatat că posibilitatea reprezentării părții prin mandatar este prevăzută de prevederile art. 67 și 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condițiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiții, precum și limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește regulile privind procedura de judecată.16.Curtea a mai reținut că restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum și să depună concluzii scrise.17.De asemenea, Curtea a statuat că reprezentarea părților într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat ori altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalitățile prin care se asigură accesul liber la justiție, precum și exercitarea dreptului la apărare al părților, drepturi fundamentale prevăzute de Constituție. De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), nu este contrar principiului egalității instituirea unor reguli speciale, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite și, de aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.18.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Grădinariu în Dosarul nr. 22.453/245/2011 al Tribunalului Iași – Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Iași – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 ianuarie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x