DECIZIA nr. 166 din 26 martie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de instanța de judecată din oficiu în Dosarul nr. 1.031/109/2017 al Tribunalului Argeș – Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 203D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, nu putea avea în vedere considerentele acesteia. Se mai apreciază că problema de drept clarificată prin decizia instanței supreme viza o problemă de principiu, referindu-se la relativitatea efectelor hotărârilor judecătorești și caracterul potestativ al dreptului la acțiune, în vreme ce decizia amintită a Curții Constituționale a avut în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. De altfel, decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 a fost receptată în jurisprudența ulterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unificare a practicii judiciare, în acest sens menționând deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, nr. 54 din 3 iulie 2017 sau nr. 36 din 4 iunie 2018. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 18 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.031/109/2017, Tribunalul Argeș – Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost invocată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unor cereri referitoare la obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba să aibă în vedere, la stabilirea indemnizației brute lunare a reclamanților, o valoare de referință sectorială de 405 lei, pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015, respectiv de 445,5 lei, pentru perioada 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că principiul egalității între cetățeni presupune stabilirea unui salariu egal pentru muncă egală. În speță, diferența de salarizare dintre reclamanți nu este stabilită de angajator, ci rezultă din punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, definitivă și irevocabilă, obținută numai de o parte dintre magistrați. Or, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 19 ianuarie 2015 s-a stabilit că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești prin care s-au acordat unor angajați drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați. În considerentele acestei decizii, invocându-se jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, s-a statuat că instanța de drept comun nu are competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a mai reținut că în sistemul de drept românesc, jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe, iar hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite. În acest sens se apreciază că cele statuate în decizia amintită a Înaltei Curți de Casație și Justiție contrazic considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. … 6.Se mai apreciază că este admisibilă o excepție de neconstituționalitate referitoare la interpretarea dată unui text de lege de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 202 din 18 aprilie 2013 și nr. 466 din 14 noiembrie 2013. Se consideră că sunt neconstituționale dispozițiile cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 19 ianuarie 2015, respectiv că nu constituie discriminare punerea în executare a unei hotărâri judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale. Se apreciază că această interpretare contravine principiului constituțional al egalității în drepturi. În acest sens se arată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 se reține că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, s-a statuat în decizia Curții Constituționale, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. Așadar, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalități în ceea ce privește calculul indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv al personalului asimilat, cu același grad/treaptă, aceeași gradație și aceleași condiții de vechime și de studii și, prin urmare, contravin prevederilor art. 16 din Constituție. … 7.Se mai apreciază că, întrucât în sistemul de drept românesc nu există situații de extindere a opozabilității unei hotărâri judecătorești, în lipsa unei prevederi exprese legale (cum este, de exemplu, art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004), și având în vedere că, potrivit art. 431 și art. 435 din Codul de procedură civilă, terților nu li se pot acorda drepturi sau crea obligații printr-o hotărâre judecătorească, dacă nu au fost parte la judecată, dezlegările Curții Constituționale din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 nasc cel puțin întrebarea cum decide angajatorul în situația în care prin hotărâri judecătorești se interpretează în mod contradictoriu același text de lege, ce hotărâre judecătorească să aplice. Iar dacă angajatorul decide, fără nicio distincție, să aplice o hotărâre judecătorească și celorlalți salariați, terți față de hotărâre, fie ea și favorabilă, se pune problema dacă, în acest fel, nu încalcă o altă hotărâre judecătorească, prin care același drept nu a fost recunoscut respectivilor salariați. Or, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 (paragraful 26) se statuează că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. Totodată, Curtea Constituțională a mai statuat că în procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete la care norma juridică respectivă se referă și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, inclusiv pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. De asemenea, în paragraful 29, Curtea a reținut că principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, din moment ce situația juridică a personalului bugetar cu același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu, ca magistrați cu același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite. … 8.În baza acestui raționament al Curții, instanța de judecată care a invocat din oficiu excepția apreciază că hotărârile judecătorești, în situația în care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, astfel cum este, de cele mai multe ori, situația drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, care se stabilesc, conform art. 162 alin. (3) din Codul muncii, prin lege, produc efecte și față de terții ce nu au participat la judecată, dar care sunt salariații pârâtului-angajator și se află într-o situație juridică identică celei a reclamantului-salariat. Prin urmare, se apreciază că este suficientă pronunțarea unei singure hotărâri judecătorești definitive/ irevocabile, în contradictoriu cu un singur salariat, pentru ca angajatorul să acorde dreptul solicitat și celorlalți salariați, chiar dacă aceștia din urmă nu au fost părți în procesul finalizat cu respectiva hotărâre judecătorească. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 10.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție statuează că nimeni nu este mai presus de lege. Așadar, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării, pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament, în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre. Pe cale de consecință, interpretarea și aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu, în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale. … 11.Se mai invocă deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819 și nr. 820 din 3 iulie 2008 și se apreciază că, atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești, pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare, în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3):(2)Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:(…)e)drepturile economice, sociale și culturale, în special:(i)dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; …  … (…)(3)Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile. … – Art. 2:(1)Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.(2)Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.(3)Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.(4)Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.(5)Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.(6)Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidența legii penale.(7)Constituie victimizare și se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.(8)Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.(9)Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe.(10)În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin:a)prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor; … b)mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; … c)sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. (1)-(7). … (11)Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1)-(7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii. …  … 15.În opinia instanței de judecată care a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 – Egalitatea în drepturi. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul cauzei deduse soluționării instanței de judecată îl reprezintă cererea de obligare a ordonatorilor de credite (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba) la plata unor drepturi salariale, fiind invocată discriminarea față de alți magistrați, cărora li s-a recunoscut, prin hotărâre judecătorească, o indemnizație de încadrare brută lunară majorată cu 18%, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2007. În susținerea acțiunii, a fost invocată Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, cu motivarea că, potrivit acestei decizii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea salariilor/indemnizațiilor personalului plătit din fonduri publice trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Or, cum decizia Curții Constituționale nu viza decât neconstituționalitatea art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pârâții din speță au egalizat indemnizațiile de încadrare la nivelul maxim, ce includea și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, doar începând cu data de 1 august 2016, data la care a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016. În cauză, se invocă existența unei discriminări și se solicită recunoașterea dreptului lor la majorarea cu 18% a indemnizațiilor de încadrare brute lunare și anterior datei de 1 august 2016, având în vedere faptul că acest drept a fost recunoscut altor magistrați, prin hotărâri judecătorești, încă din anul 2008. … 17.Instanța de judecată învestită cu soluționarea acțiunii a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că, potrivit acestei interpretări, punerea în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al altor angajați. Astfel, instanța de judecată apreciază că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 19 ianuarie 2015 contrazice considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care s-a statuat că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. … 18.Cu alte cuvinte, instanța de judecată care a invocat din oficiu excepția tinde la extinderea aplicării egalizării salariale, în sensul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, în interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, și anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, respectiv încă de la data pronunțării unor hotărâri judecătorești (în speță, anul 2008) prin care s-a stabilit și în favoarea unor magistrați dreptul de a avea inclusă în indemnizație majorarea de 18% instituită prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Se susține că o interpretare diferită a normelor legale incidente ar încălca principiul constituțional al egalității în drepturi. … 19.Procedând la o succintă analiză a cadrului legislativ incident, Curtea reține că, în vederea înlăturării diferențelor salariale rezultate prin aplicarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel cum a fost reglementată prin legi anuale de salarizare, au fost adoptate Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016. … 20.Actele normative enumerate stabileau că personalul plătit din fonduri publice va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, prin luarea în considerare inclusiv a indemnizațiilor stabilite prin hotărâre judecătorească emisă în temeiul unei legislații cu aplicabilitate generală. … 21.Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, s-a modificat art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, fiind eliminată egalizarea indemnizației de încadrare brute lunare la nivelul maxim, în sensul neincluderii în aceasta a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.  … 22.Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea a statuat că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Prin decizia menționată, Curtea a statuat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare“, care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, același grad, aceeași gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. … 23.Curtea reține, așadar, că, drept urmare a Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, a fost eliminat din fondul activ al legislației și, având în vedere art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 (în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016) și art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum a fost modificat și completat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, rezultă că, pentru stabilirea indemnizației de încadrare a magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, trebuie aplicat nivelul maxim în plată pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, începând cu data de 9 aprilie 2015, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, actul normativ prin care legiuitorul a instituit egalizarea veniturilor personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, eliminând astfel inechitățile existente [prin art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 a fost introdus art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014]. … 24.Prin urmare, nu sunt întemeiate susținerile formulate în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate și care se referă, în esență, la o egalizare a indemnizațiilor de încadrare brute lunare, calculate încă de la data pronunțării unor hotărâri judecătorești (în speță, anul 2008), prin care s-a stabilit și în favoarea unor magistrați dreptul de a avea inclusă în indemnizație majorarea de 18% instituită prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, așadar, și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, dat fiind faptul că, înainte de această dată, nu exista temeiul legal pentru egalizarea tuturor indemnizațiilor de încadrare, respectiv și pentru magistrații care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorarea indemnizațiilor de încadrare. Or, Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care s-a statuat că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare“ trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, a avut în vedere existența unui temei legal în acest sens, Curtea statuând că (paragraful 30 din decizia amintită), în caz contrar, ar fi lipsită de sens și s-ar anula voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. … 25.Așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în sfera publică, salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, iar manifestarea de voință a angajatorului public este condiționată și limitată de lege. Prin urmare, autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească (în ceea ce privește obligarea autorității publice la plata unor drepturi salariale) este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). … 26.Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea reține că, deși existau hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea magistraților sau personalului asimilat, prin care s-a recunoscut dreptul de a beneficia de majorarea indemnizațiilor de încadrare brute lunare cu 18%, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, acestea nu erau pronunțate în temeiul unei legislații cu aplicabilitate generală, dat fiind faptul că nu exista un act normativ care să prevadă că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, fiecărui grad, fiecărei trepte, gradației, vechimii în muncă și în specialitate, respectiv, cu referire la prezenta cauză, pentru întreaga familie ocupațională de funcții bugetare „Justiție“, astfel cum este reglementată în Legea-cadru nr. 284/2010. … 27.De altfel, în sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, prin decizia amintită, paragrafele 75-81, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, între altele, că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, și, prin urmare, aceste majorări salariale (ce includ drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive, indiferent dacă au fost emise sau nu ordine de salarizare, în acest sens) trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, fiecărui grad, fiecărei trepte, gradații, vechimi în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal [art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015]. … 28.Pentru aceste considerente, în prezenta cauză nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate în legătură cu o pretinsă discriminare instituită de dispozițiile art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, textele de lege criticate în prezenta cauză, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. … 29.Critica de neconstituționalitate a fost formulată din perspectiva faptului că nu au aplicabilitate generală, anterior datei de 9 aprilie 2015, hotărâri judecătorești prin care s-a recunoscut unor magistrați dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18% stabiliți prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2007. Or, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, instanțele judecătorești nu au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății. Astfel, prin deciziile nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. … 30.Prin deciziile menționate, Curtea a statuat că un asemenea înțeles al dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. … 31.Cele statuate în deciziile amintite își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât Curtea constată că nu este discriminatorie neaplicarea, cu caracter general, anterior datei de 9 aprilie 2015, a unor hotărâri judecătorești prin care s-a recunoscut unor magistrați dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18% stabiliți prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2007, având în vedere faptul că, anterior acestei date, respectiv intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 (prin care s-a reglementat includerea în salariul de bază/indemnizația de încadrare inclusiv a indemnizațiilor stabilite prin hotărâre judecătorească emisă în temeiul unei legislații cu aplicabilitate generală), nu exista un act normativ care să prevadă includerea acestor majorări salariale la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, fiecărui grad, fiecărei trepte, gradații, vechimi în muncă și în specialitate. … 32.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța de judecată din oficiu în Dosarul nr. 1.031/109/2017 al Tribunalului Argeș – Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Argeș – Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 martie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește