DECIZIA nr. 165 din 26 mai 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din același act normativ, precum și cele ale art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de George Daniel Tudor și Doina Anca Tudor în Dosarul nr. 16.987/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 789D/2018. … 2.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției George Daniel Tudor, domnul avocat Alexandru Morărescu, având delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, invocă jurisprudența Curții Constituționale. În legătură cu dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din același act normativ apreciază că acestea sunt neconstituționale. Susține că art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu face referire și la categoria martorului denunțător, categorie de martori care pune probleme inclusiv din perspectivă constituțională. Citează din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la categoria martorului denunțător. Susține că martorul denunțător care beneficiază de o cauză de nepedepsire sau de reducere a pedepsei este înclinat spre subiectivism și spre inventarea anumitor fapte și aspecte penale. Astfel, analizarea de către judecător doar a declarațiilor acestor martori și pronunțarea unei hotărâri penale de condamnare pe baza acestora reprezintă o eroare juridică. Judecătorul cauzei trebuie să fie reticent la declarațiile date de un asemenea martor, tocmai din perspectiva faptului că acesta urmează să se bucure de un beneficiu. Apreciază că declarația martorului denunțător este o declarație interesată, aceasta trebuind să fie catalogată ca o declarație „de categorie inferioară“. În condițiile în care acești martori au un beneficiu ce decurge din declarația dată, este evident că ei vor persista în a face declarații ce nu reflectă adevărul. Or, prin această modalitate de reglementare se încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21, art. 53 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.  … 4.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din același act normativ, în acest sens invocând Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, și Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 14 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 16.987/3/2017, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din același act normativ, precum și cele ale art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de George Daniel Tudor și Doina Anca Tudor cu ocazia soluționării unei cauze penale. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile procedurale criticate nu satisfac exigențele de claritate și previzibilitate, îngăduind interpretarea potrivit căreia denunțătorul devine ulterior martor, cumulând cele două calități, iar relatările sale constituie, în aceste condiții, atât un act de sesizare a organului de urmărire penală, cât și un mijloc de probă.  … 7.Apreciază că, potrivit dispozițiilor procesual penale, participanții în procesul penal se împart în cinci categorii, respectiv: organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali și alți subiecți procesuali. Coroborând aceste prevederi cu cele ale art. 288 și următoarele din Codul de procedură penală, autorii excepției susțin că denunțătorul este participant în procesul penal, încadrabil în categoria „alți subiecți procesuali“.  … 8.Totodată, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „martor“ are un înțeles autonom, având atât o accepțiune restrânsă, cât și una extinsă. Cu toate acestea, legiuitorul român nu operează această distincție în privința denunțătorului. Astfel, cumularea celor două calități – martor și denunțător – de către aceeași persoană este contrară normelor care cârmuiesc desfășurarea procesului penal și care sunt grupate pe instituții juridice, în funcție de obiectul lor de reglementare.  … 9.În continuare, arată că rostul procesual al denunțului este încunoștințarea organului de urmărire penală despre săvârșirea unei infracțiuni, acesta neconstituind mijloc de probă, nefiind menționat ca atare de dispozițiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, denunțătorul nu ar trebui audiat ca martor în procesul penal, iar declarațiile sale nu ar trebui să constituie mijloace de probă. Apreciază că dispozițiile legale criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul legalității, principiu ce impune obligația legiuitorului ca normele juridice pe care le adoptă să fie precise, clare și previzibile. Deoarece încalcă principiul legalității, imprecizia și lipsa de previzibilitate a textelor de lege supuse controlului de constituționalitate afectează și dreptul la un proces echitabil. … 10.De asemenea, autorii susțin că martorii-denunțători sunt martori condiționați de o dublă subiectivitate, ce derivă din statutul de denunțător și din beneficiul pe care legea îl acordă. Persoana care formulează un denunț penal cu rea-credință este pasibilă de angajarea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare și a celei de mărturie mincinoasă. Pe de altă parte, martorul-denunțător este o persoană profund interesată de obținerea beneficiului neangajării răspunderii penale. Astfel, martorul-denunțător își pierde obiectivitatea și buna-credință. Mai mult, dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu se referă și la martorul-denunțător, dându-se astfel posibilitatea instanțelor de judecată să înlăture, în multe situații, prezumția de nevinovăție, în virtutea aplicării principiului liberei aprecieri a probelor.  … 11.În ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, susțin că noua legislație procesual penală prevede că în situația în care procurorul, în cursul urmăririi penale, a luat măsura de protecție a martorului, indiferent de stadiul procesului, tot acesta verifică dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurii, iar în caz contrar dispune încetarea acesteia. Or, noua reglementare aduce atingere unui atribut esențial al procesului penal, acela privind independența judecătorului de a soluționa orice incident procedural invocat în fața sa, fie că este judecător de drepturi și libertăți, judecător de cameră preliminară sau complet de judecată, judecătorul fiind singurul în măsură să aprecieze asupra incidentelor procesuale invocate în fața lui. … 12.Menținerea măsurilor de protecție a identității acordate unor martori pe tot parcursul procesului poate constitui o gravă încălcare a drepturilor acuzatului. Textul criticat înlătură competența instanței judecătorești de a se pronunța asupra unei eventuale cereri a acuzatului de verificare a legalității luării, menținerii ori ridicării măsurilor luate de procuror în cursul urmăririi penale, fiind de competența exclusivă a procurorului verificarea pe tot parcursul procesului a necesității menținerii măsurilor de protecție, chiar dacă acestea sunt nelegale. Așadar, dispozițiile de lege criticate nu oferă posibilitatea celui interesat să conteste legalitatea acordării identității protejate unui martor.  … 13.Apreciază că procurorul este un organ care nu face parte din puterea judecătorească și căruia nu îi este conferit atributul înfăptuirii justiției, ci doar al participării la realizarea acesteia. Astfel, procurorul nu poate, fără a încălca dispozițiile constituționale, să mențină unele măsuri luate în cursul urmăririi penale ori să soluționeze anumite cereri formulate în faza camerei preliminare, în fața judecătorului de drepturi și libertăți ori în fața instanței, această atribuție revenindu-i exclusiv judecătorului. … 14.Tribunalul București – Secția I penală apreciază că denunțul este modalitatea de sesizare a organelor judiciare, alături de sesizarea din oficiu și plângere, singurul element care diferențiază denunțul de plângere fiind împrejurarea că autorul denunțului nu a suferit o vătămare prin infracțiune. Din această perspectivă, instanța apreciază că în fața organelor judiciare, denunțătorul nu ar putea fi audiat decât în calitate de martor, ca fiind o persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Din punctul de vedere al instanței, denunțătorul, persoana care face un denunț (încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni, potrivit art. 290 din Codul de procedură penală) este implicit persoana care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt. Eliminarea persoanei care face un denunț din categoria martorilor ar însemna ca organele judiciare să fie lipsite de posibilitatea de a afla fapte sau împrejurări de fapt în legătură cu respectiva faptă tocmai de la o persoană care cunoaște aceste aspecte, deși, pe de altă parte, legiuitorul a obligat o astfel de persoană să dea declarații în calitate de martor. Legiuitorul nu a acordat o valoare prestabilită probei cu martori, mărturiile oricărui martor fiind reținute în măsura în care se coroborează cu restul probelor administrate. Spre deosebire de probele științifice – rapoarte de constatare tehnico-științifică, expertize, experimentul judiciar -, care sunt în cea mai mare măsură caracterizate de obiectivism, declarațiile martorilor sunt subiective, fiecare martor declarând aspectele de care are cunoștință, prin prisma propriei percepții. Tocmai de aceea, potrivit art. 103 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate, o condamnare fiind dispusă doar atunci când instanța are convingerea că acuzația este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Denunțul este verificat prin administrarea altor probe, acțiunea penală fiind pusă în mișcare doar când există probe care să confirme aspectele denunțate. Instanța are în vedere multitudinea de infracțiuni prevăzute atât în Codul penal, cât și în legi speciale (spre exemplu, traficul de droguri, traficul de persoane), pentru care denunțul reprezintă o modalitate frecventă de sesizare a organelor de urmărire penală, declarațiile autorilor denunțurilor cuprinzând fapte și împrejurări importante pentru derularea anchetei. Pe de altă parte, instanța reamintește că scopul prevederilor de la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală vizează imposibilitatea inculpatului de a interoga investigatorul, colaboratorul sau martorul protejat, astfel încât necesitatea protecției să nu aducă atingere substanței dreptului la apărare. În cazul mărturiei autorului unui denunț, inculpatul nu este împiedicat să-și exercite pe deplin dreptul la apărare, un astfel de martor stând personal în fața instanței, fiind supus oricărui interogatoriu prevăzut de lege, neexistând nicio asemănare între modalitatea în care este audiat autorul unui denunț și cea în care este audiat martorul protejat, investigatorul ori colaboratorul. Prin urmare, în cazul martorilor „obișnuiți“, cum ar fi și cazul autorului unui denunț, trebuie respectat principiul egalității armelor, astfel încât procedura în ansamblu să îmbrace un caracter echitabil în raporturile dintre acuzare și apărare.  … 15.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, instanța apreciază că sunt supuse atenției Curții Constituționale unele lipsuri ale normei legale criticate, iar nu încălcări ale unor dispoziții constituționale. Codul de procedură penală prevede situațiile în care un martor este protejat atunci când viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a sa sau a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor furnizate organelor judiciare sau a declarațiilor sale, atât în cursul urmăririi penale (art. 126 din Codul de procedură penală), cât și în cursul judecății (art. 127 și art. 128 din Codul de procedură penală), fiecăruia dintre organele statului abilitate să asigure protecția fiindu-i stabilite atribuții atât în luarea măsurilor adecvate, cât și în ridicarea acestor măsuri. Din examinarea textelor de lege anterior menționate, se observă că legiuitorul a urmărit să mențină atribuții de ridicare a măsurilor acelorași organe ale statului care au și atribuțiile de luare a acestora. În concluzie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din același act normativ, precum și cele ale art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 97 alin. (2) lit. d): „(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: […] d) declarațiile martorilor.“; … – Art. 103 alin. (2) și (3):(2)În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.(3)Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.“; … – Art. 114 alin. (1): „Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.“; … – Art. 115 alin. (1): „Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.“; … – Art. 126 alin. (5): „Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora.“ …  … 20.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3), potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din același act normativ, Curtea observă că autorii acesteia formulează critici de neconstituționalitate dintr-o dublă perspectivă, și anume, pe deo parte, se critică posibilitatea dobândirii calității de martor de către denunțător, iar, pe de altă parte, forța probantă a declarației de martor date de denunțător. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că a analizat anterior aceste critici de neconstituționalitate, apreciindu-le neîntemeiate, prin Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, și Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019. … 22.Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat expres, prin art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă procesuală, și anume martor este persoana care nu are calitatea de subiect procesual principal sau parte, constituite ca atare în proces. … 23.Din perspectivă convențională, Curtea a observat că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiați martori care să-l disculpe, în aceleași condiții în care sunt audiați și interogați martorii acuzării; el constituie o aplicație a principiului contradictorialității în procesul penal și, în același timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil. Referitor la art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009, pronunțată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69 și 70, că „admisibilitatea probelor ține în primul rând de regulile de drept intern și că, în principiu, instanțelor naționale le revine obligația de a aprecia elementele adunate de ele. Cerințele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în fața acuzatului în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepții, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, paragrafele 1 și 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate și suficiente de a contesta o mărturie a acuzării și de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziției sau mai târziu. Așa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanțe poate fi necesar ca autoritățile judiciare să recurgă la depoziții ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată și suficientă de a contesta aceste depoziții, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d). Totuși, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depozițiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, rezultă că aceste drepturi de apărare sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanțiile art. 6“. … 24.Totodată, Curtea Constituțională, având în vedere cele statuate de instanța europeană, a reținut că noțiunea de „martor“ are un înțeles autonom în sistemul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, independent de calificarea sa în norma națională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziție, fie că ea este făcută de un martor – stricto sensu – sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenție (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41) (a se vedea Decizia nr. 463 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, paragrafele 16 și 17; Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragrafele 19-21, și Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 27 și 28). … 25.Plecând de la aceste premise, Curtea a reținut că ideea de bază a reglementării instituției denunțătorului este aceea că persoana fizică/juridică ce realizează denunțul are cunoștință de săvârșirea unor fapte care pot constitui infracțiune. Mai mult, Curtea a observat că, în totalitatea cazurilor, denunțul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârșirea unei infracțiuni. Astfel, Curtea a apreciat că denunțul poate constitui o „mărturie în acuzare“, cu consecința dobândirii de către denunțător a calității de „martor“. … 26.În ceea ce privește forța probantă a declarației de martor dată de denunțător – critica ce vizează art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală -, Curtea observă că, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, „probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză“. … 27.Curtea a observat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. … 28.Curtea a apreciat, luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, reglementând dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenței unor situații în care persoanele anterior menționate nu sunt prezente pentru a fi audiate într-un proces public și contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanțiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese legate de tragerea la răspundere penală a propriei persoane. … 29.Or, din perspectiva denunțătorului, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și acesta dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunțătorul nu dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunțătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică și contradictorie, cu respectarea dispozițiilor referitoare la audierea martorilor. … 30.În acest din urmă caz, Curtea a distins două situații, după cum există sau nu există un interes în obținerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunțătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declarația sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declarația oricărui alt martor, beneficiind de același tratament. … 31.În cazul în care denunțătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, reiese că, din această perspectivă, poziția sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente.  … 32.Or, astfel cum s-a arătat, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declarațiile părții (persoanei) vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepția declarațiilor prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declarații au o valoare probatorie necondiționată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declarației martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca și serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezășie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declarațiilor făcute de martori. … 33.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 34.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reține că autorii acesteia invocă neconstituționalitatea prevederilor criticate în etapa judecății în fond a cauzei, Curtea fiind sesizată cu prezenta excepție de neconstituționalitate printr-o încheiere pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, și nu printr-o încheiere a judecătorului de cameră preliminară. Însă textul criticat vizează dispunerea măsurilor de protecție a martorilor în etapa urmăririi penale, iar contestarea acestora ar fi fost posibilă în etapa camerei preliminare, în cursul căreia ar fi trebuit să fie formulată și această excepție, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Prin urmare, din perspectiva anterior arătată, dispozițiile art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluționarea cauzei, în faza procesuală în care aceasta a fost invocată. … 35.Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Prin urmare, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. În același sens este și Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, prin care Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, reținând că excepția a fost invocată în etapa judecății în fond a cauzei, neavând legătură cu soluționarea cauzei, în faza procesuală în care aceasta a fost invocată. … 36.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de George Daniel Tudor și Doina Anca Tudor în Dosarul nr. 16.987/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … 2.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de aceleași părți în același dosar al aceleiași instanțe. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește