DECIZIA nr. 150 din 17 martie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI, capitolul VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 7 și ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și ale art. 99 alin. (1), ale art. 129 alin. (2) pct. 2 și ale art. 132 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihai Laurențiu Vasilescu în Dosarul nr. 478/116/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 465D/2019. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece criticile vizează durata termenului prevăzut în procedura jurisdicțională, iar aceasta exprimă voința legiuitorului, care nu împiedică accesul liber la justiție. În ceea ce privește art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se invocă jurisprudența Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Sentința civilă nr. 2.730 din 12 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 478/116/2017, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI, capitolul VIII din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 7 și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 99 alin. (1), art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 132 alin. (3) teza întâi, privind fraza „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac“ din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Mihai Laurențiu Vasilescu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect plata drepturilor salariale restante și obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite retroactiv. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece stabilesc un termen de numai câteva zile pentru atacarea ordinelor de salarizare nelegale. Chiar dacă legiuitorul poate stabili o serie de termene, această marjă de apreciere nu este una absolută, în sensul că nu se poate afecta dreptul de acces la instanță în însăși esența sa, așa cum s-a întâmplat în cauză. În acest sens, se arată că, prin disjungerea și declinarea majorității capetelor de cerere și calificarea acestora ca fiind de competența instanței de contencios administrativ (soluție fără cale de atac), „s-ar putea pretinde reclamantului să fi atacat succesiv circa 11 ordine de salarizare“ emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la intervale aleatorii, pe parcursul a 2 ani. Prin urmare, de fiecare dată când era emis un ordin de salarizare nelegal, reclamantul trebuia să demareze câte o procedură prealabilă distinctă, iar apoi să pornească 11 procese în contencios administrativ, pentru fiecare ordin emis. Aceasta constituie evident o sarcină disproporționată impusă justițiabilului, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, care afectează dreptul la justiție, încât tinde să îl anuleze, impunând condiții nerezonabile (circa 11 proceduri prealabile, 11 taxe de timbru, 11 procese distincte). În acest context, susține că termenul de câteva zile este prea scurt pentru atacarea unui ordin de salarizare, cu procedura prealabilă, mai ales în condițiile în care, într-un interval de circa 2 ani, se emit 11 asemenea ordine.  … 6.Se mai susține că imposibilitatea atacării soluției de declinare a cauzei și de calificare a majorității capetelor de cerere ca fiind de contencios administrativ afectează dreptul la un proces echitabil, întrucât obligă reclamantul să se judece în contencios administrativ, „cu posibilitatea, fie și teoretică, dar inadmisibilă, de respingere a cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile aferente fiecăruia dintre cele 11 ordine, sau anularea pentru neachitarea taxelor de timbru, sancțiuni inechitabile pentru neîndeplinirea condițiilor, nerezonabile, impuse implicit, în sensul de a formula 11 proceduri prealabile aferente fiecărui ordin de salarizare succesiv emis“. … 7.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, apreciind că termenul prevăzut de art. 30 și art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, privind atacarea în justiție a actului administrativ al ordonatorului de credite în 15 zile de la data comunicării acestui act, nu este de natură a afecta dreptul de acces la instanță în esența lui. De asemenea, dispozițiile legale referitoare la disjungere și la soluționarea excepției de necompetență nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv a dreptului la un proces echitabil, accesul liber la justiție putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența vreunei căi de atac nu este impusă, în toate cazurile, de Constituție sau de vreun tratat internațional la care România este parte. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI – „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție»“ la Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 7 și ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 99 alin. (1), ale art. 129 alin. (2) pct. 2 și ale art. 132 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă. Cu privire la teza finală a art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea Constituțională – prin Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012 – a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că textul de lege menționat, potrivit căruia „Hotărârile pronunțate sunt irevocabile“, este neconstituțional. Însă în prezenta cauză se critică doar teza întâi a art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, din perspectiva termenului de 30 de zile în care se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ împotriva hotărârilor ordonatorilor de credite privind contestațiile referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din justiție. Dispozițiile art. 7 și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 reglementează – în cadrul procedurii de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ – procedura prealabilă, respectiv instanța competentă, iar celelalte dispoziții criticate au următorul cuprins: – Art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010:(1)Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.(2)Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.(3)Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.(4)Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris. … – Art. 7 alin. (2) teza întâi din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010: „Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. […].“; … – Art. 99 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.“; … – Art. 129 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă: „(2) Necompetența este de ordine publică: […] 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat;“ … – Art. 132 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă: „Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.“ …  … 12.Curtea reține că prevederile art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 la care fac referire dispozițiile art. 7 alin. (2) din aceeași anexă au următorul cuprins: „Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.“ … 13.Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate din Legea-cadru nr. 284/2010 își produc în continuare efectele juridice, deoarece constituie temei al acțiunii în justiție în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate. … 14.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, precum și celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, referitor la dispozițiile art. 7 și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, că acestea reglementează procedura prealabilă a cererilor în contenciosul administrativ, respectiv instanța competentă să soluționeze cererile în contenciosul administrativ. Analizând susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acesta nu motivează în niciun fel pretinsa încălcare de către aceste dispoziții din Legea nr. 554/2004 a unor prevederi sau principii din Constituție.  … 16.Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate. În jurisprudența sa referitoare la structura unei excepții de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a conturat „o anumită structură inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. […] În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. În aceste condiții, Curtea constată că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele 3 elemente menționate.“ … 17.Aplicând aceste considerente de principiu, Curtea reține că, referitor la dispozițiile criticate din Legea nr. 554/2004, autorul excepției nu a motivat în niciun fel contrarietatea acestora cu dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenție, privind dreptul la un proces echitabil, neputându-se deduce în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. … 18.Referitor la dispozițiile art. 99 alin. (1) și ale art. 129 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorul excepției nu critică neconstituționalitatea soluțiilor legislative cuprinse de acestea, ci este nemulțumit de aplicarea acestor dispoziții procesuale civile în cauza concretă dedusă judecății, ceea ce intră în competența instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituționale prevederile actelor care încalcă prevederile sau principiile Constituției. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) și ale art. 129 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. … 19.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, analizate din perspectiva inexistenței unei căi de atac, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 594 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 410 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 15 septembrie 2016, constatând constituționalitatea acestora. Astfel, prin Decizia nr. 410 din 16 iunie 2016, paragrafele 24-26, Curtea a reținut că asupra excepției de necompetență instanța se pronunță înainte de a se aborda fondul litigiului și înainte de a se soluționa alte excepții, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanța se declară necompetentă. Textul de lege criticat, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, și anume admiterea excepției de necompetență și, implicit, declinarea competenței instanței de judecată, situație în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac. Curtea a mai constatat că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu privește judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluționarea unui incident procedural, de stabilire a instanței competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanța îl poate reține în hotărârea de declinare fiind propria necompetență materială sau teritorială, drept care nu a putut reține contrarietatea normei legale criticate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea a mai reținut că intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. Curtea a reținut, de asemenea, că hotărârea instanței de declinare a competenței este rezultatul unui act de administrare a justiției prin care se urmărește desfășurarea în condiții de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părțile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanța necompetentă sunt nule. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față și, în consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă este neîntemeiată. … 20.Referitor la dispozițiile art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 și la cele ale art. 7 alin. (2) teza întâi din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea reține că art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 reglementează, cu titlu general, posibilitatea personalului bugetar de a contesta, la ordonatorul de credite, actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, în 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a acestuia. Contestația se soluționează în 10 zile lucrătoare. Ulterior, persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației în scris. Așadar, pentru personalul bugetar, aceasta reprezintă norma generală privind contestarea actului administrativ al ordonatorului de credite referitor la stabilirea salariului de bază. Pe de altă parte, art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 reglementează, cu titlu special, posibilitatea personalului din sistemul justiției, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, de a face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestația se soluționează în cel mult 30 de zile. Așadar, aceasta reprezintă norma specială, aplicabilă personalului din justiție, privind contestarea actului administrativ al ordonatorului de credite referitor la stabilirea drepturilor salariale. … 21.Curtea constată că atât norma generală aplicabilă personalului bugetar – art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010, cât și norma specială aplicabilă personalului din justiție – art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 consacră o procedură prealabilă, de contestare a actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale la ordonatorul de credite, și o procedură jurisdicțională, ce se desfășoară în fața instanțelor de judecată. … 22.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenție, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, din moment ce textele de lege criticate reglementează tocmai posibilitatea de a ataca – mai întâi la ordonatorul de credite, iar apoi la instanța judecătorească – actul administrativ privind modalitatea de stabilire a drepturilor salariale. Având în vedere că dreptul la un proces echitabil semnifică dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale, prevederile de lege criticate – care reglementează contestația împotriva actului administrativ referitor la stabilirea drepturilor salariale – nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, deoarece, în fața instanțelor judecătorești prevăzute de textele de lege criticate, părțile interesate se pot folosi de toate mijloacele și garanțiile procedurale care condiționează desfășurarea unui proces echitabil. … 23.Referitor la critica potrivit căreia, în procedura prealabilă, de contestare a actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale la ordonatorul de credite, termenul de 15 zile de la luarea la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale este prea scurt, „mai ales în condițiile în care, într-un interval de circa doi ani, se emit 11 ordine de salarizare“, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit atât jurisprudenței constante a Curții Constituționale, cât și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a stabilit că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituție, referitor la accesul liber la justiție. S-a reținut, astfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. Mai mult, Curtea a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța dreptului. … 24.Având în vedere acestea, instituirea unui termen de 15 zile de la luarea la cunoștință a actului administrativ, pentru formularea contestației împotriva acestuia la ordonatorul de credite care l-a emis, nu afectează substanța dreptului de liber acces la justiție, atât timp cât persoana nemulțumită are posibilitatea de a ataca la instanța judecătorească actul administrativ privind modalitatea de stabilire a drepturilor salariale. … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și ale art. 99 alin. (1) și ale art. 129 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihai Laurențiu Vasilescu în Dosarul nr. 478/116/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 alin. (2) teza întâi din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și ale art. 132 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește