DECIZIA nr. 142 din 12 martie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 3 iunie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 130 23/06/2011
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAACORD 27/04/2010 ART. 22
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAACORD 27/04/2010 ART. 21
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAACORD 27/04/2010 ART. 20
ActulREFERIRE LAACORD 27/04/2010 ART. 20
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 130 23/06/2011
ART. 1REFERIRE LAACORD 27/04/2010
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 11
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 4REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
ART. 5REFERIRE LACARTA 12/12/2007
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 5REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 22
ART. 5REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 23
ART. 7REFERIRE LALEGE 130 23/06/2011
ART. 7REFERIRE LAACORD 27/04/2010
ART. 8REFERIRE LALEGE 130 23/06/2011
ART. 8REFERIRE LAACORD 27/04/2010 ART. 20
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LALEGE 130 23/06/2011
ART. 14REFERIRE LAACORD 27/04/2010 ART. 20
ART. 14REFERIRE LAACORD 27/04/2010 ART. 21
ART. 14REFERIRE LAACORD 27/04/2010
ART. 14REFERIRE LAACORD 27/04/2010 ART. 22
ART. 15REFERIRE LALEGE 130 23/06/2011
ART. 15REFERIRE LAACORD 27/04/2010 ART. 20
ART. 15REFERIRE LAACORD 27/04/2010
ART. 16REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 17
ART. 16REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 52
ART. 16REFERIRE LAPROTOCOL 12 04/11/2000 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 16REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
ART. 16REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 16REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 23
ART. 16REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 22
ART. 16REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 25
ART. 16REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 8
ART. 17REFERIRE LALEGE 590 22/12/2003 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 841 10/12/2015
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 11
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 1014 29/11/2012
ART. 22REFERIRE LALEGE 111 15/05/2008
ART. 22REFERIRE LATRATAT 10/09/2007
ART. 22REFERIRE LATRATAT 10/09/2007 ART. 1
ART. 22REFERIRE LATRATAT 10/09/2007 ART. 22
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 23
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 23REFERIRE LAHG 752 08/08/2012
ART. 23REFERIRE LAARANJAMENT 03/03/2012
ART. 23REFERIRE LAACORD 27/04/2010
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Benke Károly – magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, excepție ridicată de Nina Pavaluca în Dosarul nr. 42.350/3/2016 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.737D/2017.2.La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Iurie Aramă din cadrul Baroului București, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, se arată că legea criticată este neconstituțională pentru că ratifică un acord care încalcă art. 11 alin. (3),art. 16,art. 20, art. 44 și art. 53 din Constituție. Astfel, se susține că această lege discriminează persoanele care s-au pensionat după anul 2011 în raport cu cele care s-au pensionat anterior acestui an. Se arată că expunerea de motive a legii de ratificare nu cuprinde nicio dispoziție de natură a justifica discriminarea la care sunt supuse persoanele pensionate după anul 2011. Totodată, întrucât dreptul de pensie este un bun și este asimilat unui drept de proprietate, sunt încălcate și prevederile art. 44 din Constituție. 4.Se precizează că, anterior intrării în vigoare a legii criticate, s-au aplicat prevederile Convenției dintre România și fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, care consacra principiul teritorialității în materie de stabilire a pensiilor, pe când noua reglementare consacră principiul coordonării sistemelor de securitate socială. În aceste condiții, transferarea în România a echivalentului sumei aferente drepturilor de pensie, acordate conform reglementărilor din Republica Moldova, nu ține cont de faptul că persoanei care se pensionează în România după anul 2011 i se aplică un tratament juridic diferențiat comparativ cu cea pensionată anterior anului 2011 și care au beneficiat de vechiul acord, care prevedea că pensiile se calculează luând ca bază salariul mediu tarifar/câștigul mediu lunar în conformitate cu legile acelei părți pe teritoriul căreia s-au mutat, respectiv România. Se încalcă, astfel, și art. 20 alin. (2) din Constituție raportat la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest context, se invocă și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 septembrie 1996, pronunțată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, prin care s-a stabilit că pensia este un drept patrimonial.5.Se mai arată că sunt încălcate și prevederile art. 53 din Constituție, întrucât au fost restrânse, în mod nejustificat, dreptul la pensie și dreptul de proprietate privată. Totodată, se apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 22 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.6.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens se arată că situația diferită în care se află cetățenii în raport cu reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu aduce atingere egalității în fața legii și a autorităților publice.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 31 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 42.350/3/2016, Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, excepție ridicată de Nina Pavaluca într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva deciziei de pensionare care valorifică prevederile Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010.8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că art. 20-22 din Acordul dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, ratificat prin Legea nr. 130/2011, stabilește un tratament juridic diferit în privința cetățenilor Republicii Moldova care dețin și cetățenia română, stabiliți definitiv în România și care beneficiază de pensie în România, în funcție de data ieșirii lor la pensie, respectiv înainte sau după 2011, data intrării în vigoare a acordului. Se încalcă astfel prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și dreptul de proprietate privată.9.Se arată că prin efectul dispozițiilor legale criticate pensia acordată nu este calculată și conform stagiului contributiv din Republica Moldova, ci doar în raport cu stagiul efectuat pe teritoriul României. Or, înainte de anul 2011 drepturile de pensie ale cetățenilor Republici Moldova care își stabileau domiciliul pe teritoriul României se acordau în baza Convenției dintre Republica Populară Română și U.R.S.S. din data de 24 decembrie 1960 privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, care consacrau principiul teritorialității, pensia calculându-se prin luarea în considerare a salariului mediu tarifar în conformitate cu legile acelei părți pe teritoriului căreia persoana s-a mutat. În consecință, prin aplicarea noului acord, drepturile de pensie sunt calculate numai conform stagiului de cotizare efectuat în România, fără a se ține cont de cel realizat în Republica Moldova, ceea ce discriminează persoanele pensionate după anul 2011 față de cele pensionate anterior acestei date și, în același timp, produce o diminuare a cuantumului pensiei. Se concluzionează în sensul că dreptul său de proprietate asupra pensiei este restrâns în mod disproporționat.10.Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că, deși excepția de neconstituționalitate vizează un text dintr-o lege în vigoare, în esență, sunt criticate dispozițiile unui acord încheiat între România și Republica Moldova în domeniul securității sociale. Or, controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale se realizează în condițiile art. 146 lit. b) din Constituție, și nu prin intermediul excepției de neconstituționalitate reglementate de art. 146 lit. d) din Constituție.11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat și reținut în încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile articolului unic din Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 29 iunie 2011, care au următorul cuprins: „Se ratifică Acordul dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010“. Prevederile acordului, vizate prin critica de neconstituționalitate, sunt:– Art. 20: Stabilirea prestațiilor fără totalizarea perioadelor de asigurareDacă o persoană îndeplinește condițiile pentru obținerea unei prestații conform legislației unei părți contractante fără a ține cont de perioadele de asigurare realizate conform legislației celeilalte părți contractante, instituția competentă calculează prestațiile numai în funcție de perioadele de asigurare realizate conform legislației pe care o aplică“; – Art. 21: Totalizarea perioadelor de asigurare(1)Dacă legislația unei părți contractante condiționează dreptul la prestații de realizarea unei perioade de asigurare, instituția care aplică această legislație ia în considerare, dacă este necesar, perioadele de asigurare realizate conform legislației celeilalte părți contractante, în măsura în care acestea nu se suprapun, ca și cum ar fi perioade realizate conform legislației primei părți contractante.(2)Dacă legislația unei părți contractante condiționează acordarea anumitor prestații de realizarea unei anumite perioade într-o profesie supusă unui regim special sau într-o profesie sau muncă determinată, perioadele realizate conform legislației celeilalte părți contractante nu sunt luate în considerare pentru stabilirea dreptului la aceste prestații decât dacă au fost realizate în baza unui regim similar sau, în lipsa acestuia, în aceeași profesie sau, după caz, în aceeași muncă.(3)Dacă legislația unei părți contractante prevede că perioada în care persoana în cauză primește o pensie poate fi luată în considerare pentru stabilirea dreptului la prestație, instituția competentă a acestei părți contractante ține cont, în acest scop, de perioada în care a primit o pensie conform legislației celeilalte părți contractante“; – Art. 22: Acordarea și calcularea prestațiilor(1)Dacă o persoană a fost supusă succesiv sau alternativ legislațiilor celor două părți contractante, instituția fiecărei părți contractante stabilește, conform legislației pe care o aplică, dacă această persoană are dreptul la prestații, ținând cont, dacă este cazul, de dispozițiile art. 21.(2)În acest caz, instituția competentă calculează prestațiile după cum urmează: 1.se calculează cuantumul teoretic al prestațiilor datorate, ca și cum toate perioadele de asigurare ar fi fost realizate conform legislației pe care o aplică această instituție;2.se calculează apoi cuantumul efectiv al prestației datorate persoanei, în funcție de cuantumul teoretic calculat conform pct. 1 și proporțional cu raportul dintre totalul perioadelor realizate înainte de producerea riscului, în conformitate cu legislația pe care o aplică și totalul perioadelor realizate înainte de producerea riscului, în conformitate cu legislațiile celor două părți contractante.(3)Dacă cuantumul prestației se stabilește în funcție de numărul beneficiarilor, instituția competentă ia în considerare și persoanele care au domiciliul sau reședința pe teritoriul celeilalte părți contractante15.Curtea reține că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate nu vizează Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, ci prevederile acordului însuși. Astfel, ceea ce se solicită Curții Constituționale este efectuarea unui control de constituționalitate asupra prevederilor acordului, și nu asupra legii. Prin urmare, obiectul controlului de constituționalitate îl constituie art. 20-22 din Acordul dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, ratificat prin Legea nr. 130/2011, dispoziții care vor fi reținute drept obiect al excepției de neconstituționalitate și cu privire la care Curtea se va pronunța prin prezenta decizie.16.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se mai invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție, art. 8 privind dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale, art. 22 privind dreptul la securitate socială, art. 23 privind dreptul la muncă și art. 25 privind dreptul la un nivel de trai din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate și art. 52 alin. (1) privind restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că tratatul este un act juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi și obligații juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internațional public și consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe [art. 1 lit. a) din Legea privind tratatele nr. 590/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2004]. Rezultă că încheierea unui acord, specie a tratatului, reflectă voința concordantă a unor subiecte de drept internațional, și nu a unui singur asemenea subiect. Voința individuală a fiecărui stat parte nu își păstrează individualitatea, tratatul fiind expresia voinței lor comune. Prin urmare, o parte contractantă, prin intermediul Curții Constituționale, nu poate constata neconstituționalitatea unui text al acordului, cu consecința obligării celeilalte părți contractante de a respecta caracterul general obligatoriu al deciziei instanței constituționale a părții cocontractante. Curtea Constituțională are competența de a controla numai constituționalitatea actelor de reglementare primară emise de statul român, respectiv voința suverană a statului materializată în actele de reglementare primară adoptate, și nu voința comună și concordantă a statelor părți la tratat. Astfel, în principiu, în privința unei legi de ratificare/aderare, controlul de constituționalitate pe calea excepției de neconstituționalitate poate privi doar exigențele de constituționalitate extrinsecă a acesteia, tocmai pentru că efectele deciziei Curții Constituționale se mărginesc numai la actele normative de reglementare primară emise de statul român, nu și la cele de drept internațional. Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii în ordinea juridică a statului, acestea neputându-și extinde efectele cu privire la alte subiecte de drept internațional public.18.Distinct de situația de față, în care a fost contestată constituționalitatea unui acord internațional în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, Curtea Constituțională, potrivit art. 146 lit. b) din Constituție, se pronunță asupra tratatelor sau altor acorduri internaționale la sesizarea unor subiecte de drept expres menționate, iar, potrivit art. 146 lit. a) teza întâi, asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea lor, inclusiv a celor de ratificare. Însă, în privința celor două atribuții menționate, spre deosebire de cea de la art. 146 lit. d) din Constituție, Curtea poate examina constituționalitatea unor acorduri internaționale care încă nu au fost ratificate sau la care încă statul român nu a aderat, iar neconstituționalitatea constatată echivalează cu imposibilitatea statului român de a-și da acordul pentru a deveni parte la acestea ca subiect de drept internațional public, așadar, la aplicarea art. 147 alin. (2) și (3) teza a doua din Constituție, după caz.19.Totodată, în sensul celor de mai sus, Curtea reține că tratatele internaționale reprezintă rezultatul voinței concordante a două state în calitate de subiecte de drept internațional public și sunt supuse unor reguli speciale, astfel că verificarea executării obligațiilor cuprinse în acestea nu este la latitudinea jurisdicțiilor naționale, ci este supusă regulilor de drept internațional public, exterioare raporturilor juridice interne ce se stabilesc între subiecții de drept din sfera națională, în baza normelor juridice interne (Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragraful 34). Rezultă că un act de drept internațional public nu devine lege/ordonanță pentru a putea forma obiect al controlului de constituționalitate în mod indirect, ci își păstrează individualitatea sa proprie.20.Este adevărat că art. 11 alin. (2) din Constituție stabilește că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, fără ca ele să devină însă acte ale Parlamentului. Ratificarea prin lege are semnificația unei modalități de exprimare a consimțământului de a deveni parte la un tratat care a fost semnat de partea română. Aderarea prin lege are semnificația unei modalități de exprimare a consimțământului de a deveni parte la un tratat care nu a fost semnat de partea română. Astfel, ratificarea unui acord internațional sau aderarea la acesta nu reprezintă un act de legiferare propriu-zis al Parlamentului, ci o modalitate de exprimare a consimțământului legiuitorului ca statul român să devină parte a acordului respectiv, cu consecința receptării în dreptul intern a prevederilor acestuia. Prin urmare, în cadrul controlului a posteriori de constituționalitate se poate contesta doar forma materializată de exprimare a consimțământului – legea – și numai pentru critici de neconstituționalitate extrinsecă.21.Totuși, intervenția Curții Constituționale într-o asemenea situație poate fi acceptată doar în privința încălcării principiilor fundamentale ale dreptului internațional care își găsesc, în toate cazurile, o expresie constituțională corespondentă, precum și a încălcării principiilor care stau la baza acordării consimțământului pentru încheierea tratatului/angajarea în raporturi de drept internațional public (spre exemplu, condiția reciprocității în cazul extrădării cetățeanului român). Însă, în cazul dat, autoarea excepției nu contestă încălcarea unor asemenea principii, criticile sale circumscriindu-se principiului egalității, al dreptului de proprietate privată, al dreptului la un proces echitabil sau al dreptului la muncă și securitate socială.22.O asemenea abordare nu contravine liniei jurisprudențiale trasate prin Decizia nr. 1.014 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012, prin care Curtea a controlat constituționalitatea Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, cu referire la art. 1 și art. 22 din tratat, precum și la sintagma „tratat pentru extrădarea infractorilor“ din preambulul acestuia, întrucât, în decizia respectivă, Curtea a analizat respectarea unui principiu fundamental al dreptului internațional reflectat în art. 23 alin. (11) din Constituție privind prezumția de nevinovăție, principiu care a stat și la baza acordării consimțământului statului român pentru încheierea tratatului. Or, în situația de față sunt aduse în discuție aspecte ce țin de opțiunea și marja de apreciere a statelor, ca subiecte de drept internațional public, în negocierea tratatelor internaționale, respectiv modalitatea de stabilire a vechimii în muncă, calculul și cuantumul pensiei.23.Totodată, Curtea reține că aspectele de aplicare ale acordului antereferit fac obiectul Aranjamentului administrativ semnat la Iași la 3 martie 2012, pentru aplicarea Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 752/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2012, iar problemele de interpretare și aplicare rezultate din conținutul acordului internațional contestat în cauza de față revin autorității administrative competente, și anume Casei Naționale de Pensii Publice, iar actele acestei autorități pot fi contestate în fața instanței judecătorești competente, care are deplina competență de a statua asupra modului în care prevederile acordului au fost interpretate și aplicate și, în consecință, de a soluționa contestația formulată.24.Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție și al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate formulată.25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20-22 din Acordul dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, ratificat prin Legea nr. 130/2011, excepție ridicată de Nina Pavaluca în Dosarul nr. 42.350/3/2016 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Benke Károly

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x