DECIZIA nr. 140 din 14 martie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 din Codul penal, excepție ridicată de Adriana Pop în Dosarul nr. 14.562/271/2015 al Judecătoriei Oradea – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 75D/2016. … 

2.La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 15 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 14.562/271/2015, Judecătoria Oradea – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Adriana Pop, cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul legalității incriminării și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu îndeplinesc cerințele de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate a legii. Arată că, potrivit art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, „accidentul de circulație“ este definit ca acel eveniment care întrunește, cumulativ, trei condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Consideră că noțiunea de „rănire“ poate însemna orice, astfel că este suficient ca victima accidentului să aibă o zgârietură pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Menționează că, prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite a stabilit că sintagma „vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane“ din cuprinsul art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 – care constituia, la acel moment, norma de incriminare a faptei de părăsire a locului accidentului – se interpreta în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969. Consideră că reglementarea actuală este lipsită de claritate și previzibilitate, ceea ce înseamnă că persoana urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului nu poate beneficia de un proces corect și echitabil, câtă vreme norma de incriminare poate fi interpretată cu o marjă largă de apreciere. De asemenea, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 16 și 19. Arată că, în timp ce alin. (2) al art. 338 din Codul penal se referă strict la „accidentul de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane“, alin. (1) al aceluiași articol folosește, lato sensu, sintagma „accident de circulație“. Potrivit dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal, nu constituie infracțiune fapta de părăsire a locului accidentului când în urma acestuia s-au produs doar pagube materiale. Per a contrario, constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului fapta conducătorului vehiculului care, fiind implicat într-un accident de circulație ce a avut ca urmare orice alt rezultat decât producerea de daune materiale, părăsește locul accidentului. Opinează că, într-o interpretare logică și sistematică a dispozițiilor art. 338 din Codul penal, alin. (1) al acestui text de lege trebuie interpretat prin raportare la alin. (2) care prevede în mod expres ca rezultat al accidentului de circulație „uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane“.  … 6.Judecătoria Oradea – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Formularea cu suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă, într-o măsură rezonabilă – în circumstanțele speței -, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, este dificil să se adopte legi redactate cu o precizie absolută, dar și cu o anumită suplețe, însă caracterul mult prea general și, uneori, chiar eliptic nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. Arată că art. 338 din Codul penal reprezintă o normă de trimitere, dispozițiile privind conținutul constitutiv al infracțiunii de părăsire a locului accidentului completându-se cu prevederile art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, prevederi ce definesc „accidentul de circulație“ ca fiind evenimentul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Analizând aspectele de neconstituționalitate invocate, instanța constată că acestea gravitează în jurul lipsei de claritate și previzibilitate a noțiunii de „rănire“. Este adevărat că nici textul de lege criticat pe motiv de neconstituționalitate și nici norma completatoare nu prevăd o definiție a noțiunii de „rănire“, însă acest aspect nu este de natură a conduce la lipsa de previzibilitate a normei de incriminare, fiind în competența judecătorului să stabilească ipotezele în care textul legal (abstract) se aplică in concreto. Mai arată că inexistența unui criteriu de evaluare a consecințelor accidentului prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale este justificată de obiectul juridic special al infracțiunii, având în vedere faptul că aceasta nu are natura juridică a unei infracțiuni complexe, care să absoarbă faptele contra vieții sau integrității corporale. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre care și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 146 din 12 martie 2015). Arată că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. Așadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-și reprezenta aspectele în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Consideră că textul de lege criticat cuprinde criterii obiective, fiind formulat clar și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, astfel încât excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile art. 338 din Codul penal instituie obligația oricărui subiect de drept de a nu părăsi locul accidentului decât în cazurile și condițiile permise expres de lege, respectiv de a nu șterge sau modifica urmele unui accident de circulație, cu excepția celui care a produs doar pagube materiale. Apreciază că sintagma „rănirea uneia sau a mai multor persoane“ din cuprinsul art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu este de natură a afecta previzibilitatea dispozițiilor art. 338 din Codul penal, orice destinatar al normei de incriminare criticate având posibilitatea de a-și adapta conduita exigențelor legii penale. Mai arată că norma de incriminare a faptei de părăsire a locului accidentului, respectiv de modificare sau ștergere a urmelor acestuia, constituie o opțiune de politică penală, care nu aduce în niciun fel atingere principiului constituțional privind dreptul la un proces echitabil, întrucât nu stabilește reguli de desfășurare a procesului penal. … 9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 338 din Codul penal sunt constituționale. Astfel, arată că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, așa cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70). Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Însă, având în vedere caracterul de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, astfel că cerința de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă și previzibilă. Apreciază că elementele infracțiunii reglementate de dispozițiile de lege criticate nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea. Susținerea autoarei excepției, potrivit căreia interpretarea art. 338 alin. (1) din Codul penal nu se poate face decât prin raportare la dispozițiile art. 338 alin. (2), nu poate fi reținută, deoarece art. 338 din Codul penal reglementează două variante infracționale diferite, și anume o variantă tip, care presupune părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, și o variantă asimilată, constând în fapta de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului. Referitor la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că acestea nu au incidență în cauză, dispozițiile de lege criticate fiind de drept penal substanțial, iar nu de drept penal procesual. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 338 din Codul penal. Din notele scrise ale autoarei excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar alin. (1) al art. 338 din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani“.  … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea pedepsei, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 privind legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.  … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, reținând că situația premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, constă în existența unui accident de circulație. Din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca inutil textul incriminării, noțiunea de „accident de circulație“ nu este explicitată în norma de incriminare, având în vedere că este definită în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/1992, republicată, accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare (paragraful 13).  … 15.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a constatat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, republicată, iar alin. (3), (4) și (5) ale aceluiași articol stabileau trei cauze de nepedepsire. Art. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, a fost abrogat prin art. 121 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. De menționat că, potrivit reglementării anterioare, era sancționată doar fapta persoanei implicate într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni. Așadar, vechea reglementare condiționa existența infracțiunii de gravitatea și urmările accidentului produs, pe când textul de lege criticat nu face nicio deosebire sub acest aspect (paragrafele 14 și 15).  … 16.În continuare, Curtea a reținut că dispozițiile alin. (1) al art. 338 din Codul penal se coroborează, însă, cu cele ale alin. (3) lit. a) din același articol, care exclud din sfera de existență a infracțiunii fapta de părăsire a locului accidentului de circulație în situația în care acesta din urmă a produs „doar pagube materiale“, împrejurare ce constituie o cauză justificativă specială. Alte trei cauze justificative speciale sunt prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. b), c) și d) din Codul penal și sunt identice cu cele prevăzute în alin. (3), (4) și (5) ale art. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, referindu-se la următoarele împrejurări: conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare; victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție. Prin urmare, singura împrejurare cu caracter de noutate vizează situația prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal – în care în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale – situație ce trebuia reglementată expres, în condițiile în care incriminarea stabilită de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu distinge cu privire la gravitatea accidentului. Din coroborarea dispozițiilor alin. (1) cu cele ale alin. (3) lit. a) din art. 338 al Codului penal rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta de părăsire a locului accidentului în orice situație în care respectivul eveniment rutier a avut ca urmare decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, prin „rănire“ înțelegându-se orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate. Astfel, Curtea a reținut că integritatea corporală și sănătatea unei persoane implicate într-un accident de circulație pot fi afectate chiar dacă nu apar imediat modificări perceptibile cu ajutorul simțurilor, ci este necesară, în acest sens, examinarea medicală a victimei accidentului (paragrafele 16 și 17).  … 17.Față de cele de mai sus, Curtea a constatat că dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. În plus, destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie (paragraful 18).  … 18.În finalul Deciziei nr. 154 din 24 martie 2016 (paragrafele 18 și 19), Curtea Constituțională a menționat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) – pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni -, instituie și cerința potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reținut că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).  … 19.Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a Statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește critica raportată la prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție referitor la legalitatea pedepsei. … 21.În fine, Curtea reține că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de față, aceasta având ca obiect o normă de drept penal substanțial, iar nu o normă de drept procesual penal. … 22.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adriana Pop în Dosarul nr. 14.562/271/2015 al Judecătoriei Oradea – Secția penală și constată că dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Oradea – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 14 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică –-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește