DECIZIA nr. 14 din 4 iunie 2018

Dosar nr. 775/1/2018

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 775/1/2018 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.Ședința este prezidată de către vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.La ședința de judecată participă doamna Georgina Bodoroncea, procuror din cadrul Serviciului judiciar penal, Biroul de reprezentare, Secția judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.La ședința de judecată participă doamna Veronica Junger, magistrat-asistent în cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, conform art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, vizând natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 775/1/2018, aflat pe rolul completului de judecată, precum și cu privire la faptul că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 7 mai 2018, raportul întocmit de doamna judecător Anca Mădălina Alexandrescu, desemnată judecător-raportor conform art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală.După prezentarea referatului cauzei, președintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul doamnei procuror Georgina Bodoroncea.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, referitor la natura juridică a termenului prevăzut de această normă.În acest sens a arătat că în jurisprudență s-au conturat două opinii.Referindu-se la prima orientare jurisprudențială a arătat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este considerat a fi unul de decădere, astfel că neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal conduce la decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca.În sprijinul acestui punct de vedere a menționat că în practică s-a invocat interpretarea sistematică a prevederilor art. 344 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, considerându-se că acestea instituie două categorii de termene procedurale: pe de o parte, un termen procedural, imperativ, absolut, indisolubil legat de exercițiul dreptului procesual al părților sau al persoanei vătămate de a formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor urmăririi penale și, pe de altă parte, un termen procedural de recomandare, relativ, fixat de judecătorul de cameră preliminară pentru soluționarea cererilor și excepțiilor, a cărui eventuală nerespectare nu a fost considerată a produce efecte în privința legalității actului îndeplinit.Or, calificarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind un termen imperativ, absolut, conduce la concluzia că, în cazul nerespectării sale, intervine sancțiunea procedurală a decăderii, în condițiile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, părțile nemaiavând posibilitatea de a contesta ulterior legalitatea actelor de urmărire penală, pentru motive sancționabile cu nulitatea relativă.În legătură cu cea de a doua interpretare jurisprudențială, majoritară, împărtășită și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a precizat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost considerat ca fiind un termen de recomandare.În acest sens a susținut că dispozițiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie interpretate în mod sistematic, prin corelare cu textele legale exprese care reglementează nulitățile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) și art. 282 alin. (4) lit. a) din același cod (nulitatea relativă), texte ce prevăd că aceste sancțiuni pot fi invocate, în privința actelor de urmărire penală, până la închiderea procedurii de cameră preliminară.Precizând că sesizarea privind recursul în interesul legii formulată realizează, între altele, o trecere în revistă a termenelor procesuale, a arătat că, potrivit doctrinei, acestea se împart în termene procedurale, stabilite pentru sistematizarea, organizarea, disciplinarea activităților procesuale, și termene substanțiale, stabilite pentru protejarea unor interese ale participanților la proces.Totodată, reprezentantul Ministerului Public a făcut referire la împrejurarea că sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție realizează și o altă clasificare a termenelor, în termene legale și termene judiciare, în raport cu modalitatea de stabilire, arătând că, de principiu, termenele legale nu pot fi modificate, în timp ce termenele judiciare pot fi modificate de organul care le-a fixat.A considerat că dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitoare la sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării unui termen stabilit de lege pentru exercitarea unui drept procesual, se aplică strict termenelor legale, nu și celor judiciare, legea fiind de strictă interpretare. În plus, a precizat că în atare situație sancțiunea procesuală nu este decăderea, ci poate fi, în funcție de vătămarea produsă, nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (3) din Codul de procedură penală.Ca urmare, în stabilirea naturii juridice a termenului stabilit de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru formularea cererilor și excepțiilor cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prevalează momentul final al acestui termen, stabilit de art. 344 alin. (4) și art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală.Din această perspectivă a opinat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, astfel încât neformularea excepțiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară nu conduce la sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le formula.A argumentat arătând că, deși invocarea nulității absolute poate fi realizată până la momentul încheierii procedurii camerei preliminare, astfel cum este precizat în textul art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, iar invocarea nulității relative se poate face, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, în interiorul aceluiași termen, cu condiția ca încălcarea ce atrage această sancțiune să fi intervenit în cursul urmăririi penale, totuși, potrivit art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, cazurile de nulitate absolută pot fi invocate și în contestație, chiar dacă nu au fost menționate sau invocate în fața judecătorului de cameră preliminară. În consecință, în raport cu regimul nulităților, anterior arătat, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, neformularea excepțiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară neputând conduce la sancțiunea decăderii din dreptul de a le formula.În concluzie, a solicitat Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție să constate că această problemă de drept a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, impunându-se admiterea sesizării formulate și pronunțarea unei decizii obligatorii prin care să se stabilească un mod unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.Președintele Completului competent să judece recursul în interesul legii, constatând că nu sunt întrebări din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, dosarul fiind reținut în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1.Problema de drept care a generat practica neunitară1.1.Problema de dreptPrin Sesizarea nr. 6/6/III-5/2018 din data de 22 martie 2018, formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce formează obiectul Dosarului nr. 775/1/2018, s-a arătat că în practica judiciară a fost relevată o practică neunitară a instanțelor naționale cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.În acest sens s-a arătat că instanțele judecătorești fie au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, astfel încât neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru fiecare subiect procesual principal, atrage decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca, fie au apreciat că acest termen judiciar nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare, sens în care s-a considerat că dispozițiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie analizate în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile care reglementează nulitățile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) și art. 282 alin. (4) lit. a) din același cod (nulitatea relativă), care prevăd că nulitățile pot fi invocate, în privința actelor de urmărire penală, până la închiderea fazei de cameră preliminară.  … 1.2.Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești1.2.1.Sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, într-o primă orientare a practicii, instanțele au considerat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal atrăgând decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca.În sprijinul acestui punct de vedere s-a invocat interpretarea sistematică a prevederilor art. 344 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, susținându-se că acestea instituie două categorii de termene procedurale, cu efecte distincte: pe de o parte, un termen procedural, imperativ, absolut, indisolubil legat de exercițiul dreptului procesual al părților sau al persoanei vătămate de a formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor urmăririi penale, și, pe de altă parte, un termen procedural de recomandare, relativ, fixat de judecătorul de cameră preliminară pentru soluționarea cererilor și excepțiilor, a cărui eventuală nerespectare nu are efecte în privința legalității actului îndeplinit.Din calificarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind un termen imperativ, absolut, a decurs concluzia că, în cazul nerespectării acestuia, sancțiunea procedurală intervenită este cea a decăderii, în condițiile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.S-a considerat că o atare opțiune legislativă este concordantă cu rolul și funcționalitatea termenelor prevăzute de art. 344 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, menite să disciplineze activitățile în cameră preliminară și să imprime acestei proceduri celeritatea necesară atingerii finalității sale.Pe de altă parte, s-a apreciat că reglementarea implicită, dar neechivocă, a decăderii, ca sancțiune aplicabilă părților care nu au uzat de dreptul lor procesual în procedura camerei preliminare, cu respectarea tuturor exigențelor procedurale temporale ori formale prescrise de lege, reiese din interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, instanțele au arătat că încălcările normelor legale sancționabile cu nulitatea relativă, intervenite în cursul urmăririi penale, trebuie invocate în etapa reglementată de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, iar nulitățile similare, intervenite în procedura camerei preliminare, trebuie prezentate judecătorului învestit în prim grad ori, după caz, atunci când s-au ivit în această etapă, judecătorului sesizat în contestație. În sprijinul acestei opinii jurisprudențiale s-a făcut trimitere la hotărârile judecătorești ce constituie anexele nr. 1-11 la sesizarea formulată. … 1.2.2.În cuprinsul sesizării se detaliază cea de a doua orientare a practicii, majoritară, în cadrul căreia instanțele au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare.În acest sens, în practica judecătorească s-a susținut că dispozițiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie analizate în mod sistematic, prin corelație cu dispozițiile exprese care reglementează nulitățile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) și art. 282 alin. (4) lit. a) din același cod (nulitatea relativă). Instanțele au concluzionat că din analiza dispozițiilor legale anterior menționate reiese că legiuitorul a stabilit momentul procesual până la care pot fi invocate nulitățile actelor de urmărire penală, ca fiind „până la închiderea procedurii de cameră preliminară“, iar nu până la împlinirea termenului acordat de judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală (anexele nr. 12-27). …  … 1.3.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție1.3.1.În sensul primei orientări jurisprudențiale, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat Încheierea nr. 1.139 din 14 septembrie 2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței supreme în Dosarul nr. 106/64/2016/a1 (anexa nr. 10), având ca obiect contestațiile formulate de inculpați împotriva Încheierii penale din 6 iunie 2016 pronunțate, în același dosar, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov.Cu prilejul susținerii cererilor și excepțiilor deja formulate în scris, în termenul prevăzut de lege, unul dintre inculpații în cauză a mai invocat o excepție, în privința căreia judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov a constatat că „nu a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege“. „Cum Codul de procedură penală în vigoare a instituit disciplina procesuală, orice alte excepții, cu excepția nulităților absolute prevăzute de art. 281 lit. a)-d) din Codul de procedură penală, nu mai pot fi invocate. În consecință, această cerere (…) este tardivă și nu mai poate fi primită“ (fila nr. 71 din hotărâre).Din lecturarea Încheierii nr. 1.139 din 14 septembrie 2016 se constată că judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței supreme nu a analizat această critică făcută cu depășirea termenului instituit de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală.  … 1.3.2.Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat hotărâri judecătorești în sensul celei de a doua orientări jurisprudențiale, majoritară (anexele nr. 28-32 la sesizare).Într-o decizie de speță, instanța supremă a apreciat că „sintagma folosită de legiuitor în dispozițiile art. 281 și art. 282 din Codul de procedură penală, închiderea procedurii de cameră preliminară – ca termen-limită până la care pot fi invocate nulitățile absolute, respectiv relative, desemnează momentul procesual cu care, în faza de cameră preliminară, se încheie verificarea dosarului de urmărire penală. În plus, lipsa unei sancțiuni prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală conduce la concluzia că nerespectarea termenelor acordate de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor și excepțiilor nu atrage sancțiunea decăderii“ (Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.517/1/2015, fila nr. 26).Au fost considerate relevante și încheierile definitive pronunțate anterior modificării art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, întrucât norma de drept menționată nu a fost modificată sub aspectul termenului ce urmează a fi stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor și excepțiilor cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. …  … 1.4.Jurisprudența Curții Constituționale1.4.1.Din studiul jurisprudenței Curții Constituționale a României rezultă că, în legătură directă cu aspectul concret al problemei de practică neunitară identificate, instanța de contencios constituțional a pronunțat Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, prin care a decis că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“, este neconstituțională.În considerentele deciziei menționate (paragraful 29), referindu-se la împrejurarea că nerespectarea interdicției absolute statuate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) din Codul de procedură penală – potrivit căreia probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite „în cadrul procesului penal“ – și ale dispozițiilor art. 101 alin. (1)-3) din Codul de procedură penală privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei în faza camerei preliminare, Curtea Constituțională a statuat că nerespectarea dispozițiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidența inadmisibilității care produce efecte prin intermediul nulității absolute.Totodată, instanța de contencios constituțional a constatat că o verificare a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă, este admisă și în cursul judecății, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. În continuarea raționamentului, instanța de contencios constituțional a precizat că „interdicția categorică a legii în obținerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competența judecătorului de fond de a examina și în cursul judecății aceste aspecte. Altfel spus, probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a aplicării nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate, în condițiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalității procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei“. … 1.4.2.În legătură cu dispozițiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a mai pronunțat Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 344 alin. (2),art. 345 alin. (1) și (3),art. 346 alin. (1) și (4^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate [autorul excepției susținând că prevederile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în fața legii și accesul liber la justiție prin faptul că rechizitoriul nu este comunicat persoanei vătămate și celorlalte părți din procesul penal, precum și reprezentanților legali, cum ar fi tutorii și lichidatorii judiciari]. …  …  … 2.Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițieCu referire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, astfel cum s-a menționat anterior, că în opinia sa soluția legală cu privire la chestiunea sesizată este ilustrată de cea de-a doua orientare jurisprudențială.S-a precizat că, potrivit doctrinei, în funcție de scopul pentru care sunt instituite termenele, acestea se împart în termene procedurale, stabilite pentru sistematizarea, organizarea, disciplinarea activităților procesuale, și termene substanțiale, stabilite pentru protejarea unor interese ale participanților la proces.Referitor la clasificarea termenelor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, care a stabilit că „după sancțiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele sunt: absolute (cominatorii) care atrag, în caz de nerespectare, consecințe referitoare la validitatea actului îndeplinit; relative (de recomandare) sunt acelea care, în caz de nerespectare, nu atrag efecte în privința actului îndeplinit (…). Sancțiunile privind nerespectarea termenelor procedurale derivă din principiul legalității procesului penal, enunțat de art. 2 din Codul de procedură penală și consfințit prin dispozițiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, și sunt reglementate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 268 alin. (1)-(3), și anume: decăderea din exercițiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen și încetarea unei măsuri procesuale temporare (…)“ (paragrafele 25-26).Referindu-se la faptul că, în raport cu modalitatea de stabilire, termenele sunt legale (stabilite de lege) și judiciare (stabilite de organul în fața căruia se desfășoară actele de procedură), s-a precizat că, astfel cum s-a relevat în doctrină, „de principiu, termenele legale nu pot fi modificate – nici prelungite, nici abreviate – , în timp ce termenele judiciare pot fi modificate de organul care le-a fixat“ (Teodor-Viorel Gheorghe în N. Volonciu – Noul Cod de procedură penală, comentat, ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2015, pagina 666).Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.S-a considerat că dispozițiile legale se referă expres doar la termenele legale, nu și la cele judiciare, decăderea neputând opera în acest ultim caz, legea fiind de strictă interpretare. Pe de altă parte, s-a susținut că, în cazul nerespectării termenelor imperative de către organele judiciare, sancțiunea procesuală nu este decăderea, ci poate fi, în funcție de vătămarea produsă, nulitatea întemeiată pe art. 268 alin. (3) din Codul de procedură penală.În raport cu aceste clasificări, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că, sub aspectul naturii juridice, termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru formularea cererilor și excepțiilor cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, are o natură mixtă, atât judiciară – cu privire la durata lui, cât și legală – cu privire la momentul final, prevăzut în conținutul art. 344 alin. (4) și art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală.Referitor la definirea momentului final al procedurii de cameră preliminară, procurorul general a considerat, pe de o parte, că acesta trebuie apreciat în raport cu modalitatea în care se desfășoară procedura de cameră preliminară, respectiv dacă au fost sau nu formulate cereri sau excepții ce pot viza competența, sesizarea, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procedurale/procesuale de către organele de urmărire penală. Pe de altă parte, a subliniat că acest moment final al procedurii de cameră preliminară este marcat de momentele procesuale limită până la care pot fi invocate dispozițiile procedurale privitoare la regimul nulităților, fie acestea absolute sau relative.Astfel, a susținut că pentru a marca sfârșitul etapei camerei preliminare, legiuitorul s-a referit, în cazul nulităților absolute, la momentul încheierii procedurii în camera preliminară, precizat în textul art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, iar în cazul nulității relative a folosit noțiunea „până la închiderea procedurii de cameră preliminară“, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul procedură penală.În situația în care părțile sau subiecții procesuali principali au depus cereri și excepții, raportându-se la dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) și art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, după expirarea termenului stabilit de către judecător potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor prevăzute de art. 347 alin. (4) din același cod reiese că excepțiile și cererile ce vizează nulitățile pot fi invocate chiar și la termenul stabilit de către judecător, potrivit art. 345 din Codul de procedură penală.Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 282 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora nulitățile pot fi invocate până la încheierea procedurii de cameră preliminară, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că momentul încheierii procedurii de cameră preliminară este momentul finalizării dezbaterilor și soluționării cererilor și excepțiilor în procedura prevăzută de art. 345 din Codul de procedură penală. Această concluzie se desprinde, în opinia titularului sesizării, și din interpretarea dispozițiilor art. 346 din Codul de procedură penală, care prevăd soluția ce urmează a fi pronunțată: restituirea cauzei la parchet sau începerea judecății, întrucât numai după ce au fost epuizate toate cererile și excepțiile invocate, judecătorul de cameră preliminară poate dispune prin acte procesuale specifice, unele dintre acestea având un caracter definitiv, altele putând fi contestate.S-a invocat în acest sens jurisprudența instanței de contencios constituțional care a statuat că „judecătorul de cameră preliminară va putea pune în discuție, la cerere sau din oficiu, în condițiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, neregularități ale actului de sesizare, cu respectarea principiului contradictorialității și oralității. Prin urmare, elementele de noutate invocate de autor pot fi combătute înainte ca judecătorul de cameră preliminară să emită încheierea ce se va comunica parchetului în temeiul art. 345 alin. (2) din același cod (…)“ (paragraful 20 din Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018), fiind necesar ca, în procedura de cameră preliminară, „verificarea legalității administrării probelor de către organele de urmărire penală să fie realizată, în mod nemijlocit, în contradictoriu cu părțile și persoana vătămată, cu posibilitatea administrării oricăror mijloace de probă“ (paragraful 46 din Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018).Așadar, procurorul general a apreciat că posibilitatea suplimentării cererilor și excepțiilor după expirarea termenului stabilit, dar nu mai târziu de momentul dezbaterii acestora în fața judecătorului de cameră preliminară, este un argument în favoarea soluției că termenul de formulare a cererilor și excepțiilor nu este unul de decădere. Deopotrivă, a considerat că, după momentul dezbaterilor asupra cererilor și excepțiilor, până la momentul pronunțării soluției de către judecătorul de cameră preliminară, aceste cereri și excepții nu mai pot fi formulate, întrucât se încalcă principiul contradictorialității, excepție făcând cazurile de nulitate absolută, care pot fi invocate și în contestație, chiar dacă nu au fost invocate în fața judecătorului de cameră preliminară, conform art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, a considerat că, în stabilirea naturii juridice a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, prevalează momentul final până la care pot fi invocate nulitățile.A concluzionat că sintagma „închiderea procedurii de cameră preliminară“ nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru depunerea cererilor și excepțiilor, ci este determinată în funcție de expirarea termenului stabilit pentru soluționarea procedurii de cameră preliminară, conform art. 345 din Codul de procedură penală, termen la care părțile sunt legal citate, cu asigurarea caracterului echitabil al procedurii.În consecință, în raport cu regimul nulităților, precum și față de faptul că, potrivit principiului contradictorialității, la termenul stabilit în camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară trebuie să pună în dezbatere contradictorie cererile și excepțiile depuse în scris sau invocate în ședință, precum și cele invocate din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, iar neformularea excepțiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară nu conduce la sancțiunea decăderii din dreptul de a le formula. … 3.Raportul asupra recursului în interesul legiiÎn raportul întocmit în cauză judecătorul-raportor a apreciat că, din interpretarea coroborată a art. 471 și 472 din Codul de procedură penală, este admisibilă sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la practica neunitară a instanțelor naționale cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.Judecătorul-raportor a apreciat, în esență, că aceste termene nu sunt unele de decădere, ci au caracter de recomandare. În acest sens a considerat că termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară este unul judiciar, iar nu legal, părțile având posibilitatea invocării de cereri sau excepții noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialității procedurii.Astfel, a apreciat că invocarea cererilor și excepțiilor cu depășirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunțării încheierii de soluționare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunțe asupra celor invocate. Raportul face referire la textul art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală și constată faptul că acest text vizează doar termenele legale, nu și cele judecătorești, sancțiunea decăderii neputând opera în acest caz, deoarece legea penală este de strictă interpretare și, ca atare, nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente.Totodată, din interpretarea corelată a dispozițiilor art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală și ale art. 282 alin. (4) din același act normativ, raportul concluzionează că sintagma „închiderea procedurii de cameră preliminară“ nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecător pentru depunerea cererilor și excepțiilor, ci chiar termenul la care această procedură este finalizată, prin pronunțarea unei soluții de către judecătorul de cameră preliminară.În concluzie, raportul întocmit de judecătorul-raportor desemnat conchide că termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.  … 4.Dispoziții legale aplicabile Codul de procedură penalăPartea generală + 
Titlul VIActe procesuale și procedurale comune + 
Capitolul IITermenele + 
Articolul 268Consecințele nerespectării termenului(1)Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.………………………………………………………………………………….(3)Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități.Partea specială + 
Titlul IICamera preliminară + 
Articolul 344Măsurile premergătoare(1)După sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.(2)Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părți și persoanei vătămate li se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.(3)În cazurile prevăzute la art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.(4)La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), dacă s-au formulat cereri sau excepții ori dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru soluționarea acestora, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului. + 
Articolul 345Procedura în camera preliminară(1)La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.(2)Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părților și persoanei vătămate.(3)În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare sau în cazul în care sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. + 
Articolul 346Soluțiile(1)Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și (3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora. … 5.Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:Din analiza problemei de drept sesizate se constată că aceasta se referă la identificarea unui punct de vedere neunitar cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, vizând natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că soluția legală cu privire la chestiunea sesizată este ilustrată de cea de-a doua orientare jurisprudențială menționată. Cu alte cuvinte, instanțele care, în opinie majoritară, au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este unul de decădere, ci reprezintă un termen de recomandare, au aplicat, în mod corect, legea.Astfel, se constată că, în ceea ce privește recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se pun în discuție două probleme de drept cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să se pronunțe în soluționarea chestiunii de drept dezlegate în mod diferit de către instanțele judecătorești, după cum urmează:5.1.Neformularea în scris a cererilor și excepțiilor în faza camerei preliminareAstfel, o problemă apărută după pronunțarea Deciziei nr. 641, din data de 11 noiembrie 2014 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4),art. 345,art. 346 alin. (1) și art. 347 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014 (denumită în continuare Decizia nr. 641/2014), a fost aceea de a stabili dacă mai este necesară formularea, în scris, a cererilor și excepțiilor, din moment ce acestea trebuie puse în discuție în ședință contradictorie.În legătură cu chestiunea formulării cererilor și excepțiilor în faza camerei preliminare și a momentului până la care asemenea cereri pot fi invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că cererile și excepțiile ridicate în fața judecătorului de cameră preliminară nu pot fi limitate strict la aspecte privind nulitatea absolută, având în vedere că însăși legea prevede că nulitățile relative pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară. … 5.2.Natura juridică a termenului de formulare a cererilor și excepțiilor în faza camerei preliminareRelevanța acestei chestiuni constă în aceea că, în cazul în care termenul respectiv ar fi considerat a fi unul de decădere, părțile sau persoana vătămată nu l-ar mai putea depăși, iar cererile și excepțiile formulate cu depășirea acestui termen vor fi respinse, ca tardive.Totodată, de soluția dată acestei chestiuni depinde și posibilitatea ca acest termen să poată fi prelungit sau nu de către judecătorul care l-a stabilit. Această posibilitate este exclusă în cazul calificării termenului ca fiind unul de decădere, în timp ce, în cazul în care s-ar ajunge la concluzia că este vorba de un termen de recomandare, judecătorul de cameră preliminară ar putea să dispună prelungirea acestuia.De plano, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în raport cu dispozițiile explicite ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora nulitățile relative intervenite în cursul urmăririi penale pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, nu se poate susține că astfel de cereri trebuie invocate doar în cursul urmăririi penale, de îndată ce partea a luat cunoștință de acestea.Acesta este și un argument în favoarea soluției că termenul de formulare a cererilor și excepțiilor nu este unul de decădere, ci de recomandare, deoarece procedura de cameră preliminară nu se încheie la termenul acordat de judecător pentru formularea cererilor și excepțiilor.Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, nefiind vorba de un termen de decădere, este permisă și suplimentarea cererilor și excepțiilor după expirarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, dar nu mai târziu de momentul dezbaterii cererilor și excepțiilor în fața judecătorului de cameră preliminară.După momentul dezbaterilor asupra cererilor și excepțiilor, până la data pronunțării soluției de către judecătorul de cameră preliminară, cererile și excepțiile nu ar mai putea fi formulate, deoarece acestea nu au fost puse în discuție contradictorie.Singura excepție o reprezintă invocarea unor cazuri de nulitate absolută, care pot fi iterate și în calea de atac a contestației, chiar dacă nu au fost formulate în fața judecătorului de cameră preliminară de la fond.Noțiunea de închidere a procedurii de cameră preliminară trebuie definită ca fiind momentul procesual la care judecătorul dezbate cererile și excepțiile, conform art. 345 din Codul de procedură penală.Dacă termenul stabilit de judecător în procedura scrisă pentru depunerea cererilor și excepțiilor nu este unul de decădere, acest efect îl produce încheierea pronunțată în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală.Ca atare, cererile și excepțiile formulate de părți până la închiderea procedurii camerei preliminare nu ar putea fi suplimentate în calea de atac a contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, cu excepția mai sus arătată.Prin Decizia nr. 641/2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile privind comunicarea cererilor și excepțiilor formulate către Parchet cu posibilitatea acestuia din urmă de a răspunde în scris, precum și prevederile referitoare la soluționarea excepțiilor, fără participarea procurorului și inculpatului.Mai mult, a statuat obligativitatea participării subiecților acțiunii civile la această procedură, precum și caracterul oral și contradictoriu al procedurii în camera preliminară.Ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (denumită în continuare Legea nr. 75/2016), alin. (2) al textului anterior al art. 346 din Codul de procedură penală a fost abrogat, iar alin. (1) al acestui articol, care tratează situația pasivității părților în a formula cereri sau excepții, a fost reformulat astfel:Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și (3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.În legătură cu termenele prevăzute de art. 344 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, la care face trimitere textul anterior citat, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că aceste termene nu sunt unele de decădere, ci au caracter de recomandare. În acest sens se apreciază că termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară este unul judiciar, iar nu legal, părțile având posibilitatea invocării de cereri sau excepții noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialității procedurii.Și dispozițiile procedurale privitoare la regimul nulităților pledează în sensul posibilității invocării acestora la momente procesuale diferite decât cel limitat de art. 344 din Codul de procedură penală.Sintagmele închiderea/încheierea procedurii de cameră preliminară semnifică momentul procesual cu care, în faza camerei preliminare, se încheie verificarea dosarului de cameră preliminară.Or, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 641/2014, acest moment nu poate fi decât unul la care părțile vor fi citate, cu asigurarea caracterului echitabil al procedurii.Este evident că principalele excepții formulate în camera preliminară privesc nulitățile actelor de procedură, cu scopul excluderii probelor obținute în mod nelegal, criticile de neregularitate având deseori doar finalitatea unei temporizări a acțiunii penale.Citarea părților și participarea procurorului la soluționarea procedurii de cameră preliminară depind așadar de împrejurarea dacă s-au formulat cereri și excepții sau dacă acestea au fost invocate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală și, respectiv, art. 346 alin. (1) din același cod.Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că invocarea cererilor și excepțiilor cu depășirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunțării încheierii de soluționare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunțe asupra celor invocate.Astfel, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.Se constată faptul că acest text face referire expresă doar la termenele legale, nu și la cele judecătorești, sancțiunea decăderii neputând opera în acest caz, deoarece legea penală este de strictă interpretare și, ca atare, nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente.În plus, sancțiunea depășirii termenului judecătoresc, în această situație, trebuie privită în strânsă corelare cu regimul nulităților.În acest sens, art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede că, în cazul nulității absolute, încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.Pe de altă parte, art. 282 alin. (4) din același cod prevede, în cazul nulităților relative, că acestea pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.Interpretarea corelată a acestor dispoziții legale duce la concluzia că sintagma „închiderea procedurii de cameră preliminară“ nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecător pentru depunerea cererilor și excepțiilor, ci chiar termenul la care această procedură este finalizată, prin pronunțarea unei soluții de către judecătorul de cameră preliminară. …  … În considerarea celor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, va stabili că termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilește următoarele:Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2018.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ILIE IULIAN DRAGOMIR
Magistrat-asistent,
Veronica Junger––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește