DECIZIA nr. 14 din 18 septembrie 2017

Dosar nr. 1.693/1/2017

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.693/1/2017 este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 27^1 și art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Ședința este prezidată de către vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror șef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secția juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Colegiul de conducere al Curții de Apel București este reprezentat de doamna judecător Iura Elena Veronica Andreea, judecător cu atribuții pentru unificarea practicii judiciare în cadrul Curții de Apel București.La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Magistratul-asistent referă cu privire la faptul că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat tuturor membrilor completului de judecată.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare Sesizarea nr. 3/10.228/C din data de 31 mai 2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Legea nr. 254/2013).Opinia doamnei judecător Iura Elena Veronica Andreea, reprezentantă a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, este în sensul respingerii plângerii formulate de persoana privată de libertate împotriva măsurilor luate de administrația penitenciarului, ca rămasă fără obiect, în ipoteza în care persoana condamnată este ulterior transferată din penitenciarul respectiv înainte de soluționarea pe fond a cauzei, cu motivarea că procedura reglementată de art. 56 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 vizează doar asigurarea respectării pe viitor a drepturilor persoanelor condamnate.Soluția respingerii plângerii este cea legală și temeinică întrucât persoana condamnată, în contextul transferării, nu mai justifică un interes actual. Eventualele măsuri dispuse de judecător în ipoteza admiterii plângerii nu sunt de natură a stopa sau remedia încălcarea pretinsă, iar demersul inițial rămâne fără obiect, protecția dreptului a cărui încălcare a fost reclamată nemaiputându-se realiza.Cu privire la contestația declarată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în ipoteza în care persoanele condamnate au fost transferate din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii, s-a apreciat a fi admisibilă o asemenea contestație.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că examenul jurisprudențial efectuat a evidențiat mai multe orientări cu privire la obiectul recursului în interesul legii și, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare.Într-o orientare, instanțele au respins, ca rămasă fără obiect, plângerea formulată de persoana condamnată împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, atunci când persoana condamnată a fost transferată din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat.În cadrul acestei opinii au fost identificate două orientări vizând soluțiile ce se dispun în contestația formulată împotriva încheierii judecătorului.Astfel, unele instanțe au respins contestațiile ca inadmisibile. Alteori instanțele au respins contestațiile ca neîntemeiate.În susținerea acestui punct de vedere instanțele au apreciat că procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 urmărește realizarea unui control judecătoresc asupra modalității în care administrația unui anumit penitenciar respectă drepturile deținuților și se aplică doar în condițiile în care persoana condamnată este încarcerată în respectivul penitenciar.Dimpotrivă, într-o altă orientare s-a apreciat că, în toate cazurile, instanța este obligată să stabilească dacă persoanei condamnate i-au fost încălcate sau nu drepturile, plângerea neputând să fie respinsă ca rămasă fără obiect chiar dacă persoana condamnată a fost transferată din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat.Apreciind a doua orientare a practicii ca fiind cea care corespunde intenției legiuitorului, doamna procuror Marinela Mincă a concluzionat în sensul că, și în ipoteza persoanelor transferate, soluționarea pe fond a plângerilor acestora este obligatorie. Transferul persoanei condamnate nu lasă plângerea formulată de aceasta împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, fără obiect și nici nu atribuie contestației caracter inadmisibil.Președintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reținut dosarul în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1.Problema de drept care a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară națională cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013, fiind pronunțate soluții diferite asupra plângerilor formulate de persoanele condamnate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, respectiv asupra contestațiilor, în ipoteza în care aceste persoane au fost transferate din penitenciar înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat. … 2.Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești2.1.Într-o primă orientare, instanțele au respins, ca rămasă fără obiect, plângerea formulată de persoana condamnată împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, atunci când persoana condamnată a fost transferată din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat.În cadrul acestei opinii au fost identificate două orientări vizând soluțiile ce se dispun în contestația formulată împotriva încheierii judecătorului.2.1.a.Astfel, unele instanțe au respins contestațiile ca inadmisibile (Sentința penală nr. 382 din 16 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 32.428/302/2015; Sentința penală nr. 2.191 din 3 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 22.030/302/2014). … 2.1.b.Alteori instanțele au respins contestațiile ca neîntemeiate (Sentința penală nr. 112 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. 23.455/233/2015; Încheierea nr. 980 din 20 octombrie 2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 960/2015; Sentința penală nr. 3.377 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 16.737/245/2015).În susținerea acestui punct de vedere s-a apreciat că procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 urmărește realizarea unui control judecătoresc asupra modalității în care administrația unui anumit penitenciar respectă drepturile deținuților și se aplică doar în condițiile în care persoana condamnată este încarcerată în respectivul penitenciar.Sub acest aspect s-a subliniat că alin. (6) al art. 56 din Legea nr. 254/2013, care menționează soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de supraveghere a privării de libertate, stabilește că, în varianta admiterii, judecătorul va obliga administrația penitenciarului să ia măsurile care se cuvin (aceasta fiind practic consecința admiterii plângerii), prevăzând totodată că există posibilitatea respingerii plângerii ca fiind rămasă fără obiect.S-a considerat că, dacă s-ar aprecia că, în toate cazurile, indiferent de mutarea deținutului sau de respectarea ulterioară a drepturilor acestuia, judecătorul de supraveghere și, ulterior, instanța ar fi obligați să constate încălcarea, dispozițiile art. 56 alin. (6) lit. b) ar deveni practic inaplicabile. În aceste condiții sa subliniat că judecătorul de supraveghere nu ar putea respinge niciodată plângerea ca rămasă fără obiect.S-a apreciat că procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 nu poate avea drept finalitate doar constatarea unei încălcări anterioare a vreunui drept, în cazul în care aceasta s-a produs petentul putându-se adresa instanțelor de judecată pentru repararea eventualelor prejudicii prin echivalent bănesc.Potrivit acestei orientări a practicii, soluționarea contestației ar fi admisibilă dacă, ulterior, petentul ar fi mutat din nou în penitenciarul respectiv. …  … 2.2.Într-o a doua orientare a practicii s-a apreciat că, în toate cazurile, instanța este obligată să stabilească dacă persoanei condamnate i s-au încălcat sau nu drepturile, plângerea neputând să fie respinsă ca rămasă fără obiect chiar dacă persoana condamnată a fost transferată din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat.S-a reținut, în acest sens, că simplul fapt că persoana condamnată a fost ulterior transferată nu constituie un motiv care să justifice lipsa acestei analize.În motivarea acestei soluții au fost invocate dispozițiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora: „În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condițiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.“În sprijinul acestei opinii s-a reținut că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este obligat să se pronunțe asupra plângerii având ca obiect încălcarea drepturilor, indiferent dacă, ulterior formulării acesteia, petentul a fost transferat în altă unitate penitenciară; împrejurarea că a survenit mutarea petentului condamnat în alt penitenciar nu are vreo relevanță, întrucât acesta reclamă nesocotirea drepturilor sale pe durata deținerii în unitatea penitenciară anterioară.Judecătorul de supraveghere a privării de libertate este ținut, așadar, să analizeze și să concluzioneze dacă administrația unității penitenciare a îngrădit exercitarea drepturilor petentului în alte condiții decât cele prevăzute de Constituție și de lege și, în caz afirmativ, să oblige administrația să ia măsurile ce se impun în vederea remedierii situației reclamate și constatate.Prin urmare, judecătorul de supraveghere rămâne învestit cu soluționarea pe fond a plângerii persoanei condamnate, indiferent dacă încălcarea dreptului a încetat ori petentul a fost transferat în alt penitenciar. …  … 3.Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel BucureștiSoluția propusă de Colegiul de conducere al Curții de Apel București este aceea potrivit căreia plângerea persoanei condamnate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect în situația în care persoana condamnată a fost transferată din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat, contestația formulată împotriva acestei încheieri fiind admisibilă.Conform acestei interpretări, procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 are ca finalitate realizarea unui control judecătoresc asupra modalității în care administrația unui anumit penitenciar respectă drepturile deținuților în scopul asigurării exercitării, în conformitate cu dispozițiile incidente, de către persoanele condamnate, a drepturilor ce le revin.Această interpretare a fost întemeiată pe dispozițiile alin. (6) al art. 56 din Legea nr. 254/2013, în cuprinsul cărora sunt menționate soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prevăzându-se că, în ipoteza admiterii plângerii, judecătorul va dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori va obliga administrația penitenciarului să ia măsurile prevăzute de lege care se impun.În ipoteza unor persoane condamnate care au fost transferate din penitenciarul respectiv până la soluționarea plângerii, acestea nu mai justifică un interes actual, nu mai invocă și nu mai urmăresc – în contextul transferării – pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic, o eventuală admitere a plângerii și măsurile subsecvente impuse în sarcina penitenciarului din cadrul căruia au fost transferate nemaifiind de natură să profite persoanei condamnate transferate, să asigure protecția dreptului pretins a fi fost încălcat.Procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 nu poate avea drept finalitate doar constatarea unei încălcări anterioare a vreunui drept, această soluție nefiind prevăzută de alin. (6) al art. 56.Prin urmare, în cazul în care persoana condamnată a fost transferată, eventualele măsuri dispuse de judecător, în ipoteza admiterii plângerii, nu sunt de natură a stopa sau remedia încălcarea pretinsă, iar demersul inițial rămâne fără obiect, protecția dreptului a cărui încălcare a fost reclamată nemaiputându-se realiza. … 4.Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițieSoluția propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este aceea conform căreia judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului care a dispus măsurile care au îngrădit exercitarea drepturilor condamnatului este competent să soluționeze în fond plângerea formulată de acesta ulterior transferării definitive sau temporare, stabilind, totodată, dacă iau fost încălcate drepturile cu ocazia detenției, drepturi prevăzute de Convenție, Constituție și legea specială.În susținerea acestui punct s-a arătat că exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege [art. 56 alin. (1) din Legea nr. 254/2013].Or, dacă încarcerarea însăși nu determină pierderea drepturilor, cu atât mai mult transferul persoanelor încarcerate nu poate conduce la o situație în care, de facto (prin respingerea ca rămasă fără obiect a plângerii și ca inadmisibilă a contestației) să se ajungă la pierderea acestora.Prin urmare, chiar și în ipoteza persoanelor transferate, soluționarea pe fond a plângerilor acestora este obligatorie; transferul nu lasă plângerea fără obiect și nici nu atribuie contestației caracter inadmisibil.Aceeași concluzie se impune și din analiza art. 56 din Legea nr. 254/2013. Astfel, este reglementată ipoteza persoanelor transferate, prevăzându-se modalitatea de ascultare a acestora [art. 56 alin. (4)]; o asemenea reglementare nu lasă niciun dubiu cu privire la faptul că soluționarea plângerii urmează parcursul obișnuit al oricărei acțiuni în justiție, nepierzându-și, prin aspectul factual al transferului titularului său, niciunul dintre atributele care o caracterizează în drept. … 5.Raportul asupra recursului în interesul legiiJudecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauza privind sesizarea referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013, a constatat că recursul în interesul legii este admisibil.Rezumând problema de drept care a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, prin hotărâri judecătorești definitive, judecătorul-raportor a apreciat că soluția corectă este cea exprimată în a doua orientare a practicii, și anume că judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului care a dispus măsurile care au îngrădit exercitarea drepturilor condamnatului este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată de acesta ulterior transferării definitive sau temporare, stabilind totodată dacă i-au fost încălcate drepturile cu ocazia detenției. … 6.Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:6.1.Analiza condițiilor de admisibilitateVerificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curților de apel, se constată că această primă condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.De asemenea, verificând jurisprudența atașată actului de sesizare, care relevă soluționarea, în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, a problemei de drept care face obiectul judecății, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 471 alin. (3) și art. 472 din Codul de procedură penală.Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013. … 6.2.Dispoziții legale incidente: + 
Articolul 56 din Legea nr. 254/2013 + 
Articolul 56(1)Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.(2)Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.(3)Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.(4)În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condițiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.(5)Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.(6)Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții:a)admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun; … b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz; … c)ia act de retragerea plângerii. … (7)Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.(8)Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.(9)Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.(10)Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea.(11)Contestațiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.(12)Dispozițiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător. … 6.3.Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii reține următoarele:Dezlegarea problemei de drept care a creat divergența de practică judiciară, sesizată prin recursul în interesul legii, presupune mai multe paliere de analiză juridică.Prima chestiune ce trebuie clarificată este aceea dacă judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsurile pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor condamnatului este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată de acesta, ulterior transferării definitive sau temporare.Sub acest aspect, cu privire la competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate în materia plângerii menționate, se reține că dispozițiile art. 56 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 înlătură orice opinie contrară, stabilind: Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.A doua chestiune ce trebuie dezlegată este aceea dacă simplul fapt al transferării definitive sau temporare a condamnatului poate justifica soluția respingerii plângerii ca rămasă fără obiect sau soluția respingerii plângerii ca inadmisibilă.În acest context prezintă relevanță dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora: „Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.“În același sens se rețin și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora „Deținuții își exercită toate drepturile civile și politice, cu excepția celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum și a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din rațiuni de menținere a siguranței deținerii.“Așadar, limitările și restricțiile drepturilor persoanei condamnate sunt prevăzute în mandatul de executare a pedepsei, în conținutul pedepsei accesorii și în stabilirea regimului de executare a pedepsei.În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit principiile care rezultă din jurisprudența sa privind evaluarea condițiilor de detenție în temeiul art. 3 din Convenție, reținând: „măsurile de libertate implică, de obicei, anumite dezavantaje pentru un deținut. Totuși (…) închisoarea nu înseamnă că un deținut își pierde drepturile garantate de Convenție. Dimpotrivă, în unele cazuri, persoana încarcerată poate avea nevoie de o protecție sporită din cauza vulnerabilității situației sale deoarece este în totalitate sub responsabilitatea statului.“^1 Notă …

^1 Hotărârea Vasilescu împotriva Belgiei, nr. 64.682/12, §§ 88, 25 noiembrie 2014.De asemenea, standarde relevante în materie sunt prevăzute și în documentele Organizației Națiunilor Unite [Ansamblu de reguli minime pentru tratamentul deținuților, Geneva, 1955; Rezoluția 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957; Rezoluția 2.076 (LXII) din 13 mai 1977].Totodată, doctrina caracterizează procedura plângerii pentru încălcarea drepturilor persoanelor condamnate ca fiind un drept de sine stătător/realizabil prin judecătorul de supraveghere a privării de libertate, persoană din afara sistemului administrației penitenciarului căreia i s-a conferit puterea de a rezolva plângerile prin încheieri obligatorii de executat pentru locul de deținere.^2 Notă …

^2 Ion Chiș, Alexandru Bogdan Chiș, Executarea sancțiunilor penale, Editura Universul Juridic, 2015, pag. 371.Procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 este expresia conformării dreptului național cu reglementările europene în materie de reguli penitenciare: recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre ale Consiliului Europei cu privire la regulile penitenciare europene [Rec (2006)2], în care se menționează, printre altele, că deținuții trebuie să aibă posibilitatea să formuleze cereri și plângeri individuale sau colective la directorul închisorii sau la oricare altă autoritate competentă (pct. 70.1 al anexei).Caracterul de garanție al acestei proceduri constă în punerea în practică a unor mecanisme jurisdicționale (plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, contestație la judecătorie) prin care să se asigure respectarea drepturilor persoanelor condamnate, remedierea adecvată a încălcărilor acestora.Astfel, în procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate; alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferință, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.O asemenea reglementare nu lasă niciun dubiu cu privire la faptul că soluționarea plângerii urmează procedura comună a oricărei acțiuni în justiție, nepierzându-și, prin aspectul factual al transferului titularului său, niciunul din atributele care o caracterizează în drept.Totodată, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțată în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.În consecință, chiar și în cazul persoanelor condamnate transferate la alt un penitenciar decât cel care a dispus măsurile pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor condamnatului, soluționarea pe fond a plângerilor acestora este obligatorie, deoarece transferul (o situate de fapt) nu lasă plângerea fără obiect și nici nu atribuie contestației caracter inadmisibil.Interpretând dispozițiile art. 56 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 în sensul că transferul persoanei condamnate din penitenciarul a cărui administrație a dispus măsurile contestate determină respingerea plângerii ca rămasă fără obiect, se restrânge nejustificat și artificial sfera de aplicare a dispoziției legale enunțate, fapt ce nu corespunde finalității actului normativ în ansamblul său.Prin urmare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsurile contestate rămâne învestit cu soluționarea pe fond a plângerii persoanei condamnate, indiferent dacă petentul a fost sau nu transferat la un alt penitenciar.În caz contrar s-ar ajunge la situația ca, prin acțiuni ale organelor administrative (indiferent dacă acestea au fost motivate obiectiv sau subiectiv), să poată fi înlăturat un drept prevăzut de lege pentru persoana privată de libertate.Argumente suplimentare din perspectiva analizată, care consolidează opinia exprimată, rezultă din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Bamouhammad împotriva Belgiei din 17 noiembrie 2015, cauză în care s-a constatat o încălcare a art. 13 combinat cu art. 3 al Convenției, reținându-se că, din cauza transferurilor repetate între penitenciare – circumstanțe create în mod voluntar de către autorități – protecția dată din partea judecătorului ca urmare a cererilor urgente nu s-a dovedit a fi eficace. Transferurile repetate au făcut ca, în două situații, acțiunile introduse în instanță de către reclamant să fie respinse ca fiind rămase fără obiect, acestuia nefiindu-i permis să dovedească urgența subiectului în cauză de natură să justifice competența judecătorului respectiv.În același sens se reține și Hotărârea-pilot din 25 aprilie 2017, pronunțată în Cauza Rezmiveș s.a. împotriva României, în care s-a constatat că a avut loc o violare a art. 3 al Convenției. În contextul principiilor și exigențelor convenționale menționate mai sus, așa cum s-au configurat în jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, statul român, în cauza sus-arătată, a susținut în fața instanței europene că Legea nr. 254/2013 oferă o cale de atac preventivă și efectivă (paragraful 96 din hotărârea menționată).Prin urmare, în considerarea celor expuse, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii stabilește că: „judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior aceasta a fost transferată definitiv sau temporar.“ …  … Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 și art. 474 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
D E C I D E:Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și stabilește că:În interpretarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior aceasta a fost transferată definitiv sau temporar.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2017.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Ilie Iulian Dragomir
Magistrat-asistent,
Adina Andreea Ciuhan Teodoru

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește