DECIZIA nr. 135 din 10 martie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4), ale art. 347 alin. (4) și ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Daniel Băcăuanu în Dosarul nr. 16.085/180/2017/a1* al Tribunalului Bacău – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 189 D/2019. … 2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2020, în lipsa părților, față de care procedura a fost legal îndeplinită, precum și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 10 martie 2020, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea nr. 4/P din 10 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 16.085/180/2017/a1*, Tribunalul Bacău – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 282 alin. (4),art. 347 alin. (4) și art. 425^1 alin. (7) lit. b) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de contestatorul inculpat Ioan Daniel Băcăuanu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău.  … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt lipsite de previzibilitate, întrucât, deși intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili un termen-limită până la care pot fi invocate motivele de nulitate relativă, acest moment este nedeterminat și imprecis. Niciunul dintre destinatarii textului normativ nu poate determina, nici cu ajutor de specialitate, dacă prin sintagma „până la închiderea procedurii de cameră preliminară“ se înțelege momentul pronunțării încheierii de cameră preliminară de către judecătorul de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau momentul pronunțării deciziei prevăzute de procedura de la art. 425^1 din Codul de procedură penală. Ca urmare, textul criticat încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind supremația Constituției și obligativitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la aplicarea prioritară a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.  … 5.Dispozițiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă, în opinia autorului excepției, principiul legalității și dreptul la un proces echitabil. În acest sens arată că noul Cod de procedură penală, reglementând competența judecătorului de cameră preliminară prin dispozițiile art. 54 lit. b), stabilește că acesta este chemat să verifice legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, după trimiterea în judecată a inculpatului. Cu această ocazie, verifică și competența de soluționare a cauzei, precum și legalitatea sesizării instanței, așa cum rezultă din prevederile art. 342 din Codul de procedură penală, care precizează obiectul procedurii camerei preliminare. Însă, deși procedura contestației împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară face parte din această fază procesuală distinctă, judecătorului de cameră preliminară nu îi este permis să ridice, din oficiu, excepții privind competența instanței și legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, cu excepția motivelor de nulitate absolută.  … 6.Dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la dublul grad de jurisdicție garantat de legiuitor în cadrul procedurii de cameră preliminară. Astfel, în situația în care judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu omite să se pronunțe cu privire la anumite cereri și excepții formulate expres în cadrul procedurii, dublul grad de jurisdicție și, implicit, dreptul la un proces echitabil sunt încălcate. Se arată că, întrucât singura soluție pe care o poate da instanța de control judiciar este aceea de a desființa hotărârea atacată și de a reține cauza spre soluționare, contestatorul este lipsit de al doilea grad de jurisdicție, aspect care este vădit inechitabil raportat la modalitatea de soluționare în alte căi de atac și contrar dispozițiilor constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, pronunțarea asupra cererilor și excepțiilor de către judecătorul învestit cu soluționarea contestației este de natură să creeze o discriminare evidentă în raport cu alți inculpați ale căror cereri și excepții au făcut obiectul analizei efective a judecătorului de cameră preliminară. Se încalcă astfel și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind supremația Constituției și respectarea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 privind tratatele internaționale în materia drepturilor omului și ale art. 21 privind accesul liber la justiție. Se apreciază că reanalizarea obiectului camerei preliminare de către instanța de control judiciar nu poate acoperi încălcarea principiului prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală.  … 7.Tribunalul Bacău – Secția penală apreciază că excepția este neîntemeiată. Astfel, cât privește art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, se apreciază că noțiunea autonomă „până la încheierea procedurii de cameră preliminară“ trebuie înțeleasă ca desemnând momentul de finalizare a dezbaterilor și de soluționare a cererilor și a excepțiilor în procedura prevăzută de art. 346 din Codul de procedură penală. Referitor la art. 347 din același cod se arată că obiectul contestației prevăzute la alin. (1) se rezumă la analiza încheierii atacate, respectiv modul de soluționare a cererilor și excepțiilor, dar și cazurile de nulitate absolută care pot fi invocate oricând în cursul procesului penal. Nulitățile relative pot fi invocate numai în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau imediat după efectuarea actului, ori cel mai târziu în termenele prevăzute de art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea intervine în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției și până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății. Neinvocarea nulității relative în termenul prevăzut de lege conduce la concluzia că nulitatea a fost acoperită și nu mai poate fi ridicată de partea interesată prin alt mijloc procesual sau în altă etapă a procesului penal. Referitor la dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța arată, invocând și expunerea de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014, că au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură a restrânge exercițiul unor drepturi fundamentale. Dublul grad de jurisdicție este un drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale și presupune că orice persoană declarată vinovată de săvârșirea unei infracțiuni de un tribunal are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăția de către o instanță superioară ierarhic. Dublul grad de jurisdicție vizează o judecare devolutivă a cauzei în fața a două instanțe de judecată, una de fond, iar cea de-a doua, de control judiciar. Așadar, rațiunea legiuitorului în materie penală a fost aceea de a urgenta procedura camerei preliminare, prin trimiteri repetate spre rejudecare neputându-se atinge acest deziderat. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum rezultă atât din concluziile depuse la dosarul instanței, cât și din dezbaterile consemnate în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile Codului de procedură penală cuprinse în art. 282 alin. (4) cu denumirea marginală Nulitățile relative, art. 347 alin. (4) cu denumirea marginală Contestația și art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) cu denumirea marginală Declararea și soluționarea contestației. Examinând însă criticile formulate, Curtea constată, referitor la art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, că acestea vizează numai lit. a) a alineatului menționat, astfel încât numai acestea vor fi reținute ca formând obiect al excepției de neconstituționalitate. … 12.Dispozițiile din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:– Art. 282 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;“; … – Art. 347 alin. (4): „În soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută.“; … – Art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b): „Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: (…) 2. admiterea contestației și: (…) b) desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.“ …  … 13.Analizând, în continuare, aceste dispoziții, Curtea constată, referitor la art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate în raport cu critici similare, vizând instituirea unui termen (închiderea procedurii de cameră preliminară) până la care se poate invoca nulitatea relativă reglementată la alin. (1) al aceluiași articol. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 635 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 decembrie 2019, invocând și Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19-24, respectiv Decizia nr. 309 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 10 august 2017, paragrafele 17-20, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, reținând că acestea reglementează nulitatea relativă, care este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalității și din încălcarea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părți și subiecții procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispozițiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispozițiilor legale s-a produs o vătămare drepturilor participanților la procesul penal, anterior enumerați, că aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzute de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu își exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege și prin faptul că subiecții procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum și un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale pretins încălcate. Așadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziții procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. … 14.Totodată, Curtea a reținut, prin deciziile precitate, că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri, urmând ca invocarea nulităților relative privind încălcări ce au avut loc după această dată să fie făcută potrivit lit. b) și c) ale aceluiași alin. (4). În acest sens, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că impunerea prin lege a unor exigențe cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiționări ale accesului liber la justiție, are o solidă și indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, precitată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al participanților la procesul penal, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție. În cadrul procesual supus regulilor mai sus analizate, participanții la procesul penal beneficiază de garanțiile specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, putându-și apăra inclusiv drepturile și interesele procesuale sau procedurale, în cadrul unei proceduri penale contradictorii, caracterizată prin egalitatea armelor și prin caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cauzelor. … 15.Cât privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, invocată în prezenta cauză, Curtea constată că nu poate fi reținută, legiuitorul stabilind o distincție clară în privința momentelor când pot fi invocate cele două categorii de nulități (absolute și relative), reflectată în terminologia diferită utilizată în mod corespunzător, în cuprinsul art. 281 – Nulitățile absolute și al art. 282 – Nulitățile relative din Codul de procedură penală. Curtea observă, mai întâi, că, potrivit noului Cod de procedură penală, fazele procesului penal constau în urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor penale. Astfel, în ceea ce privește nulitățile absolute, art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală se referă la „încheierea procedurii în camera preliminară“ (cu sensul de încheiere completă a celor două etape aparținând acestei faze a procesului penal), în timp ce art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, vizând nulitățile relative, se referă la „închiderea procedurii de cameră preliminară“ [cu sensul de finalizare a primei etape procesuale a fazei camerei preliminare, distinctă de cea a contestației, reglementată de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 16.Faptul că termenii utilizați de legiuitor nu sunt similari/identici sub aspectul sensului/efectelor juridice pe care le consacră, precum și faptul că nu există o confuzie de ordin terminologic sub acest aspect sunt demonstrate de utilizarea lor, cu sens propriu, clar determinat, și în alte dispoziții ale Codului de procedură penală. Atunci când se referă la finalizarea etapei judecății în primă instanță din cadrul fazei procesuale a Judecății, legiuitorul utilizează termenul „închidere“ [a se vedea art. 390 alin. (1): „Instanța poate cere părților, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.“ sau art. 391 alin. (1): „Deliberarea și pronunțarea hotărârii se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.“]. În mod corespunzător, aceeași exprimare este utilizată de legiuitor pentru a marca finalizarea căii de atac a apelului, respectiv a celei de-a doua etape a Judecății, în conținutul art. 415 alin. (1), potrivit căruia „Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat (…)“. Aceasta demonstrează consecvența legiuitorului în utilizarea noțiunilor de „încheiere“, respectiv „închidere“, încheierea referindu-se la finalizarea unei faze procesuale (în cazul nostru a fazei procesuale a camerei preliminare), care presupune derularea mai multor etape cu o configurație proprie, în timp ce închiderea se referă la finalizarea unei astfel de etape în cadrul unei faze procesuale. … 17.Acest sens al sintagmei cuprinse în textul de lege criticat rezultă și din interpretarea sa în corelație cu dispozițiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd că în procedura contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. Curtea observă că art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală a fost introdus ulterior reglementării art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, prin dispozițiile art. I pct. 14 din Legea nr. 75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, realizând corelarea în mod corespunzător cu prevederile din același Cod referitoare la nulitățile absolute și relative, respectiv întărind sensul art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală aici reținut. De altfel, acesta este chiar sensul în care autorul critică art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv pentru că nu ar permite invocarea nulităților relative în procedura contestației. Ca urmare, susținerea sa în sensul lipsei de claritate a art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală este contrazisă chiar de motivarea excepției formulată în privința art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. … 18.În ceea ce privește criticile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul formulează o motivare prin care încearcă să acrediteze faptul că sunt aplicabile mutatis mutandis, în privința acestuia, soluția și considerentele Deciziei nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din data de 21 decembrie 2017, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulității relative, este neconstituțională. Cu privire la această susținere se constată, mai întâi, că în cauza soluționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, precitată, excepția de neconstituționalitate a fost invocată de instanța de judecată, iar nu de către părți, și privește invocarea din oficiu a nulității relative. Din această perspectivă este discutabilă legătura cu cauza excepției de neconstituționalitate, câtă vreme autorul nu invocă o neconstituționalitate a textelor legale din perspectiva valorificării unor drepturi fundamentale prin instrumente/mecanisme care sunt puse de lege la dispoziția sa, în calitate de parte. … 19.În măsura în care invocarea deciziei Curții Constituționale menționate vizează acreditarea unui raționament similar și pentru fundamentarea unei soluții în sensul că părțile ar avea, pentru aceleași considerente, dreptul de a invoca nulități relative în orice etapă a procedurii camerei preliminare, Curtea constată că o asemenea susținere nu poate fi primită. În acest sens, prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, Curtea Constituțională a avut în vedere tocmai „importanța fazei procesuale a camerei preliminare și a rolului pe care judecătorul de cameră preliminară îl ocupă în cadrul procesului penal, în condițiile în care rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influență directă asupra desfășurării judecății pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăției/ nevinovăției inculpatului (Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, paragraful 34)“, motiv pentru care a reținut „că nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a împiedicării judecătorului de cameră preliminară de a lua în considerare din oficiu încălcările care atrag nulitatea relativă“. (paragraful 36) De asemenea, Curtea Constituțională a reținut specificul nulității relative în raport cu nulitatea absolută, constând, între altele, în faptul că „poate fi invocată, într-un anumit termen, de către participanți în procesul penal ce au un interes procesual propriu în respectarea dispoziției de lege încălcate, respectiv, din oficiu, în cazurile anume stabilite de lege“. (paragraful 19) Rezultă deci că rațiunea deciziei Curții Constituționale a fost aceea de a oferi și judecătorului de cameră preliminară, pentru considerentele acolo arătate, posibilitatea de a invoca din oficiu nulitatea relativă, evident însă în condițiile și termenele aplicabile în materie, iar nu de a crea un regim juridic similar/identic celor două categorii de nulități, în privința cărora chiar Curtea a distins clar în considerentele respectivei decizii, prin care a reținut că „în cazul nulităților absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiție în sensul dovedirii existenței acesteia, pe când în cazul nulităților relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancțiune. Chiar și dovedită fiind, se va constata incidența nulității relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate [art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, fără a exista nicio circumstanțiere în ceea ce privește necesitatea existenței unui interes procesual propriu. Totodată, momentul până la care nulitatea poate fi invocată este diferit reglementat, în ceea ce privește nulitățile relative fiind incidente dispozițiile art. 282 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, iar în ceea ce privește nulitățile absolute – dispozițiile art. 281 alin. (3) și (4) din același act normativ. Constatarea nulității, indiferent dacă aceasta este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat, din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulității (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, citată anterior, paragraful 32).“ A accepta criticile autorului excepției astfel cum au fost formulate în prezenta cauză ar însemna o apropiere până la confuzie a regimului juridic al celor două categorii de nulități, câtă vreme neregularitățile care atrag nulitatea relativă – „nefiind prestabilite de lege, ci derivând din principiul fundamental al legalității, sunt atașate fiecărei norme ce reglementează desfășurarea procesului penal, așa încât o examinare exhaustivă a lor ar echivala cu analiza fiecărei dispoziții a Codului de procedură penală“ (paragraful 27 din Decizia nr. 554/2017, precitată) – ar putea fi invocate oricând în cursul procesului penal și indiferent în ce etapă a intervenit neregularitatea ce atrage incidența nulității relative. … 20.De altfel, o reglementare similară a existat și în vechiul Cod de procedură penală, care stabilea, în alin. 4 al art. 197 – Încălcările care atrag nulitatea, următoarele: „încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condițiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.“ Se poate observa distincția similară realizată de legiuitor între cele două tipuri de nulități, numai că momentele temporale până la care se puteau invoca nulitățile relative de către părți erau stabilite în raport cu fazele procesuale atunci reglementate. Pe de altă parte, numai instanța de judecată putea lua în considerare, din oficiu, în orice stare a procesului, încălcările dispozițiilor legale care constituiau motiv de nulitate relativă, dar numai dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.  … 21.În ceea ce privește critica art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală în sensul că încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, Curtea observă, mai întâi, că aceasta trebuie analizată în cauză cu raportare la dispozițiile art. 374 din același Cod, întrucât este în discuție contestația ca fază a camerei preliminare, iar nu contestația ca instituție. Din această perspectivă, în privința dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut în mod constant că acesta obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. Garantarea existenței unui dublu grad de jurisdicție în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei „acuzații penale“ formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicție (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017). Or, „conform art. 54 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară privește verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată și soluționarea altor situații. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din același cod, soluționarea problemelor ce vizează competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului.“ (Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, paragraful 23) Ca urmare, dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală nu este incident în cauză, cu referire la contestația reglementată de art. 347 din Codul de procedură penală. … 22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Daniel Băcăuanu în Dosarul nr. 16.085/180/2017/a1* al Tribunalului Bacău – Secția penală și constată că dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347 alin. (4) și ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bacău – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește