DECIZIA nr. 134 din 21 martie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Ovidiu Paștiu în Dosarul nr. 2.824/85/2017 al Curții de Apel Alba Iulia – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 62D/2019. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Deciziile nr. 868 din 14 decembrie 2021 și nr. 437 din 6 octombrie 2022. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 27 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.824/85/2017, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Adrian Ovidiu Paștiu într-o cauză penală aflată în cursul soluționării apelului. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât soluția de admitere a apelului cu trimitere spre rejudecare la instanța a cărei hotărâre a fost desființată nu acoperă și situația în care hotărârea respectivă este nemotivată sau insuficient motivată. Arată că noțiunea de proces echitabil cere ca instanța judecătorească să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se rezume la a confirma pur și simplu rechizitoriul, fiind necesar să motiveze hotărârea. Invocă, în acest sens, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 19 decembrie 1997, pronunțată în Cauza Helle împotriva Finlandei, și Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunțată în Cauza Boldea împotriva României. … 6.Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în măsura în care dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că interzic pronunțarea unei soluții de trimitere a cauzei spre rejudecare de către prima instanță în situația nemotivării hotărârii. Arată că în practica judiciară, într-o astfel de situație, au fost pronunțate soluții de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță, soluții întemeiate pe prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Ulterior sesizării Curții, prin dispozițiile art. I pct. 10 din Legea nr. 130/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 12 mai 2021, a fost introdus alin. (2) al art. 421 din Codul de procedură penală, ceea ce implică renumerotarea fostului alineat unic al acestui text de lege ca fiind alin. (1) al aceluiași art. 421. Curtea se va pronunța însă asupra textului de lege criticat având în vedere forma în care acesta a produs efecte în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: […] 2. admite apelul și: […] b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.“ … 11.În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. … 13.Astfel, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 12 aprilie 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a textului de lege criticat. În acest sens, prin decizia menționată, paragrafele 12-14, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 35-40 din Codul de procedură penală, judecarea în primă instanță a infracțiunilor se realizează de către judecătorie, tribunal, tribunal militar, curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, în funcție de competența legală. În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Soluționând cauza, prima instanță de judecată pronunță, potrivit prevederilor art. 370 alin. (1) din Codul de procedură penală, o sentință. Conform dispozițiilor art. 401 din același act normativ, hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul, Codul de procedură penală reglementând in extenso conținutul părții introductive – art. 402, conținutul expunerii – art. 403 și conținutul dispozitivului – art. 404. În continuare, Curtea a reținut că, prin noul Cod, în scopul asigurării celerității procesului penal, legiuitorul a sporit garanțiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale și a judecății în primă instanță și a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul, reglementată de prevederile art. 408-425 din Codul de procedură penală. În acest fel, noul Cod de procedură penală a redus durata soluționării cauzelor penale, dând totodată eficiență principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut de dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Așadar, hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță, cu excepția celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului, care poate fi invocată pentru orice motive de fapt și de drept (Decizia nr. 425 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 10 august 2020, paragraful 18). Aceasta este o cale de atac integral devolutivă, conform prevederilor art. 417 din Codul de procedură penală, care, împreună cu judecata în fond a cauzei, asigură exigența dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzută de dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție (Decizia nr. 525 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 10 august 2015, paragraful 13). Sub acest aspect, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele contractante beneficiază, în principiu, de o marjă largă de apreciere pentru a stabili modul în care trebuie exercitat dreptul garantat de prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Astfel, reexaminarea de către o instanță superioară a unei condamnări sau a unei sentințe poate privi atât chestiuni de fapt, cât și chestiuni de drept sau poate fi limitată numai la chestiuni de drept. Totodată, orice restricție prevăzută de legislația internă cu privire la dreptul la reexaminare consacrat de norma menționată trebuie – prin analogie cu dreptul de acces la o instanță, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenție – să urmărească un obiectiv legitim și să nu aducă atingere înseși substanței dreptului respectiv (Hotărârea din 20 iulie 2021, pronunțată în Cauza Y.B. împotriva Rusiei, paragraful 40). În acest context, Curtea Constituțională a observat că, potrivit Codului de procedură penală, apelul poate fi introdus, printre alții, de către inculpat, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a procesului, iar exercitarea acestei căi de atac nu este supusă niciunei formalități care să presupună solicitarea permisiunii de a face acest lucru, fiind necesară și suficientă simpla manifestare de voință a inculpatului sau a celorlalte persoane prevăzute de lege. … 14.În ceea ce privește instanța competentă să judece calea ordinară a apelului, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, mai sus citată, paragrafele 17-19, Curtea Constituțională a reținut că aceasta poate fi curtea de apel, curtea militară de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, în funcție de competența legală. Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, iar potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție; curți de apel; tribunale; tribunale specializate; instanțe militare; judecătorii. Curtea Constituțională a statuat că instanța judecătorească beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, respectiv de puterea de a „spune“ dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate, în materie penală, precum și executarea forțată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr. 480 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 1 octombrie 2018, paragraful 33). Totodată, potrivit prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituție, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, acest principiu reprezentând garanția constituțională a „nesupunerii“ judecătorului față de o altă putere sau alte persoane ori interese, dinăuntrul sau din afara sistemului judiciar, și a „supunerii“ sale numai legii, astfel încât orice structură de subordonare sau de comandă asupra acestuia este exclusă și nu îi poate afecta independența. Noțiunea de „lege“ este folosită în sensul său larg, care include Constituția, ca Lege fundamentală, și toate celelalte acte normative, cu forță juridică echivalentă legii sau inferioară acesteia, care constituie ansamblul normativ pe care trebuie să se fundamenteze actul de justiție (Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011). Așa fiind, Curtea Constituțională a constatat că organul care soluționează calea de atac a apelului este o instanță judecătorească, ce se bucură de independență și întrunește exigențele asigurării „dreptului de apel“. Totodată, Curtea a observat că, în temeiul dispozițiilor art. 416 din Codul de procedură penală, apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel. … 15.Referitor la efectul devolutiv al apelului, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, precitată, paragrafele 20 și 21, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 417 din Codul de procedură penală, instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, iar în cadrul acestor limite, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Așa fiind, efectul devolutiv al apelului constă în trecerea sau transmiterea cauzei de la instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu apel la instanța competentă să soluționeze apelul, neputându-se transmite de la instanța de prim grad la instanța de apel ceea ce nu a fost supus judecății celei dintâi. Aceasta înseamnă, în primul rând, că, în ceea ce privește faptele, instanța de apel nu poate fi sesizată decât cu cele care au făcut obiectul judecății în prima instanță, pentru că, altfel, inculpatul ar fi lipsit de un grad de jurisdicție. Instanța de apel poate însă: să schimbe încadrarea juridică a faptei, întrucât obiectul sesizării îl constituie fapta însăși, iar nu caracterizarea sa juridică; să adauge la această faptă circumstanțe agravante sau atenuante, chiar dacă ele nu au constituit obiectul unui examen din partea primei instanțe; să țină seama de consecințele pe care fapta le-a produs ulterior pronunțării hotărârii atacate; să ia în considerare excepții noi, care nu au fost ridicate cu ocazia primei judecăți. În ceea ce privește persoanele, instanța de apel nu poate nici să dispună cu privire la persoane care nu au figurat în cauză la prima instanță și nici să modifice calitatea pe care instanța de prim grad a atribuit-o unor participanți la proces, în sensul inculpării lor. Declarația de apel a procurorului făcută fără rezerve are efect devolutiv integral, atât in rem, cât și in personam, instanța astfel sesizată având obligația să examineze întreaga cauză, indiferent dacă în urma acestui examen situația părților se va înrăutăți (reformatio in peius) sau se va ușura (reformatio in melius). În cazul declarației de apel fără rezerve a celorlalți titulari ai căii de atac, efectul devolutiv al apelului este limitat de interesele legitime ale apelantului, pe de o parte, și de calitatea pe care acesta o are în proces, pe de altă parte. În cadrul limitelor menționate, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept (substanțial sau procesual). Prin urmare, efectul devolutiv al apelului nu este mărginit, în niciun fel, prin motivele invocate de apelant. În ceea ce privește aspectele de fapt, acestea se stabilesc cu ajutorul probelor, iar instanța de apel trebuie să verifice dacă în cauză s-au administrat toate probele necesare, iar în caz contrar să le completeze sau să le readministreze, precum și dacă probele administrate au fost corect interpretate, putând să le dea o nouă apreciere, față de prevederile art. 420 alin. (5) și (9) din Codul de procedură penală. … 16.Cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, precitată, paragraful 22, Curtea a constatat că aceasta justifică echitatea procesului penal prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de acesta. De asemenea, Curtea a observat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o motivare și o analiză clare sunt cerințe fundamentale ale hotărârilor judecătorești și aspecte importante ale dreptului la un proces echitabil. Prevederile art. 6 din Convenție reglementează, printre altele, obligația statelor de a institui instanțe independente și imparțiale și de a promova instaurarea procedurilor eficiente. Îndeplinirea acestei obligații capătă sens când are ca rezultat împuternicirea judecătorilor de a administra în mod corect actul de justiție, scopul motivării hotărârii judecătorești fiind acela de a demonstra părților că au fost ascultate, ceea ce contribuie la o mai bună acceptare de către acestea a deciziei. Totodată, judecătorul este obligat să își întemeieze motivarea pe argumente obiective și să prezerve drepturile apărării, întinderea obligației de motivare putând să varieze însă în funcție de natura hotărârii, aspect ce trebuie analizat în lumina circumstanțelor speței (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, paragraful 29). Altfel spus, dispozițiile art. 6 din Convenție implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea din 12 februarie 2004, pronunțată în Cauza Perez împotriva Franței, paragraful 80, și Hotărârea din 19 aprilie 1994, pronunțată în Cauza Van der Hurk împotriva Olandei, paragraful 59). Întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor procedurale pe care o parte le poate utiliza în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunțată în Cauza Boldea împotriva României, paragraful 29, și Hotărârea din 19 februarie 1997, pronunțată în Cauza Helle împotriva Finlandei, paragraful 60). Potrivit jurisprudenței constante a instanței de la Strasbourg, care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază. Dreptul la o decizie motivată își are originile într-un principiu mai general încorporat în Convenție, care protejează individul împotriva arbitrarului, în sensul că decizia instanței trebuie să conțină motive suficiente pentru a face față aspectelor esențiale de fapt și de drept invocate de părțile litigante – argumente de fond sau de procedură (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, paragrafele 29 și 30). … 17.În continuare, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, precitată, paragrafele 23 și 24, Curtea Constituțională a amintit jurisprudența sa, potrivit căreia obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 173). Astfel, Curtea a reținut că motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei și constituie expresia independenței sale. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, ci și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile/apărările părților (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, precitată, paragraful 171). În aceste condiții, Curtea a constatat că, potrivit propriei jurisprudențe și celei a instanței europene de contencios al drepturilor omului, nu numai că motivarea permite o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii judecătorești de către justițiabil, ci constituie, mai ales, o garanție împotriva arbitrarului. Pe de o parte, motivarea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii, iar, pe de altă parte, permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate (Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, paragrafele 36 și 38-41). Plecând de la aceste premise, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că stabilirea caracterului echitabil al unei proceduri penale desfășurate împotriva unui inculpat se realizează prin luarea în considerare a întregii proceduri, în ansamblul ei, astfel că trebuie să se țină seama de ansamblul procedurii desfășurate în ordinea juridică internă și de rolul instanțelor de apel sau de recurs în cadrul acesteia (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunțată în Cauza Monnell și Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 56). … 18.În acest context, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, precitată, paragrafele 25 și 26, Curtea Constituțională a subliniat cele anterior menționate referitor la efectul devolutiv al căii de atac a apelului. Așa fiind, curțile de apel, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de instanțe de apel, învestite cu judecarea laturii penale și civile a cauzei, au competența legală, conform prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, de a șterge viciul invocat, nefiind necesar să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei de către instanța care a soluționat fondul în alte ipoteze decât cele expres prevăzute de dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din cod. Curtea a apreciat că această concluzie se desprinde în mod explicit din prevederile art. 417 din Codul de procedură penală. Astfel, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă dreptul la un proces echitabil în componenta sa referitoare la necesitatea motivării hotărârilor judecătorești, ci constituie însăși expresia principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, reglementat de dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, legislația procesual penală oferind o reglementare completă ce acoperă toate aspectele. … 19.În același sens este și Decizia nr. 263 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 25 august 2022. … 20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 21.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Ovidiu Paștiu în Dosarul nr. 2.824/85/2017 al Curții de Apel Alba Iulia – Secția penală și constată că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește