DECIZIA nr. 131 din 20 martie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 903/303/2017, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 566D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părții. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.106D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Baicu în Dosarul nr. 10.410/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală, precum și de Tribunalul București – Secția I penală, din oficiu. … 4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 2.106D/2017 la Dosarul nr. 5.66D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.106D/2017 la Dosarul nr. 566D/2017, care este primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, neidentificându-se încălcări, prin textul criticat, ale dispozițiilor Legii fundamentale. Se susține că, de altfel, contestația reglementată prin prevederile art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală nu poate fi concepută în lipsa începerii procesului penal, acesta fiind motivul pentru care textul criticat condiționează un astfel de demers de acest moment procesual. Mai mult, conform dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură penală, ori de câte ori există bănuiala rezonabilă cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, organul judiciar are obligația de a dispune începerea urmăririi penale, așa încât nu este vorba de o ținere într-o stare de incertitudine a celor vizați de o astfel de măsură. Se solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materia analizată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin încheierile din 8 februarie 2017 și 25 aprilie 2017, pronunțate în dosarele nr. 903/303/2017 și nr. 10.410/3/2017, Judecătoria Sectorului 6 București – Secția penală și Tribunalul București – Secția I penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală și, respectiv, ale art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu, în Dosarul nr. 903/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 București – Secția penală, și respectiv, din oficiu și de Cristian Baicu în Dosarul nr. 10.410/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală, în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații privind durata procesului penal. … 8.În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susține că acestea lipsesc de conținut și de eficiență instituția contestației cu privire la durata procesului penal, lăsând la îndemâna procurorului soluția de a nu dispune continuarea urmăririi penale cu privire la persoana față de care există bănuiala rezonabilă că a comis infracțiunea cercetată. Se arată că aceasta din urmă, neavând calitatea de suspect, nu are dreptul de a contesta modul în care se desfășoară urmărirea penală și nici tergiversarea acesteia. Se susține că, pentru aceste motive, textul criticat încalcă accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 423 din 9 iunie 2015 și se arată că, prin raportare la acestea, condiționarea dreptului de a formula contestație cu privire la durata procesului penal de începerea urmăririi penale constituie o piedică disproporționată în calea accesului liber la justiție, în special pentru persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni, aceasta neavând posibilitatea să acceadă la procedura ce constituie remediul prevăzut în legislația națională pentru situația prelungirii nejustificate a procesului penal, atunci când organele de urmărire penală nu dispun, în mod culpabil, începerea urmăririi penale. Se susține că o astfel de persoană este privată de posibilitatea de a se plânge cu privire la tergiversarea soluționării cauzei, într-un moment al procesului penal în care un astfel de remediu ar fi foarte eficient, întrucât posibilitatea de administrare a probatoriului este invers proporțională cu timpul scurs de la momentul săvârșirii infracțiunii. Se arată că trebuie asigurat un just echilibru între disciplinarea conduitei părților, prin limitarea posibilității acestora de a beneficia de remedii procesuale, și asigurarea eficienței administrării probelor în procesul penal. Se susține că textul criticat reglementează o limitare disproporționată a dreptului de acces la justiție, întrucât subminează orice demers al persoanei vătămate de actul de dispoziție al organului de urmărire penală referitor la neînceperea urmăririi penale cu privire la fapte. Se arată că persoana vătămată prin actul de justiție nu are posibilitatea să conteste neîndeplinirea culpabilă a obligației de începere a urmăririi penale de către organul de urmărire penală, care, în acest fel, poate tergiversa soluționarea cauzei prin simpla omisiune de a începe urmărirea penală. Se conchide că prevederile art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. Se mai arată că, atunci când o persoană fizică sau juridică formulează o plângere penală, conform art. 289 din Codul de procedură penală, împotriva unui făptuitor ale cărui date sunt cunoscute, este evident că și făptuitorul are un interes legitim în procesul penal, atât pentru aflarea adevărului, cât și pentru clarificarea acuzației ce i se aduce. Însă, conform prevederilor art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, doar persoana vătămată, nu și făptuitorul are dreptul de a formula contestație cu privire la durata procesului penal. Se susține că, în aceste condiții, făptuitorului îi este încălcat accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, prin neasigurarea standardului egalității armelor. Se susține că, în acest fel, îi este creat un prejudiciu material și moral persoanei împotriva căreia este făcută sesizarea. Se face trimitere la principiul legalității procesului penal, care presupune și soluționarea cauzelor întrun termen rezonabil, și la dispozițiile art. 8 din același cod, care prevăd caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal. Se mai susține că, prin reglementarea condiției de admisibilitate a contestației privind durata procesului penal referitoare la termenul de 1 an, de la momentul începerii urmăririi penale, se creează un vid între momentul formulării plângerii și momentul începerii urmăririi penale in rem, ajungându-se la situația în care se pot scurge perioade lungi de timp, aspect ce nu poate fi cenzurat și de natură a încălca accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 19 februarie 2009, pronunțată în Cauza Shabelnik împotriva Ucrainei, paragraful 57, prin care sa reținut că, din momentul în care reclamantul a mărturisit comiterea faptei, nu se poate susține că organul de anchetă nu suspecta participarea reclamantului la săvârșirea acesteia, iar situația reclamantului a fost substanțial afectată din momentul în care suspiciunea care îl privea a fost investigată. Se arată că scopul textului criticat este acela de a spori celeritatea soluționării cauzelor, dar că acesta încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil al persoanei interesate să formuleze contestație cu privire la durata procesului penal, în situația tergiversării urmăririi penale in rem. Se conchide că persoana împotriva căreia se realizează acte de urmărire penală în cadrul unei astfel de proceduri poate fi interesată de clarificarea, într-un timp rezonabil, a situației sale procesuale, însă nu dispune de mijloacele juridice necesare apărării acestui interes legitim, aspect ce contravine principiului egalității armelor. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că termenul de 1 an, reglementat prin textele criticate, începe să curgă de la începerea urmăririi penale, întrucât numai de la acel moment se poate vorbi despre existența unui proces penal. Se susține, totodată, că persoana reclamată poate formula contestație cu privire la durata procesului penal doar după ce dobândește calitatea de suspect, întrucât anterior acestui moment procesual urmărirea penală se desfășoară in rem, persoana anterior menționată neavând interes procesual în promovarea unei astfel de cereri, deoarece nu există o acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se face trimitere, în acest sens, la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, din 8 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza Bucur și Toma împotriva României, prin care s-a reținut că art. 6 din Convenție vizează o persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni, dar și că prin „acuzație în materie penală“ se înțelege orice măsură care are repercusiuni importante asupra situației suspectului. Se conchide că prevederile art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală constituie, de fapt, garanții ale accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil. … 11.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Se susține că dreptul de a formula contestație cu privire la durata procesului penal poate fi exercitat doar ulterior începerii urmăririi penale, deoarece doar de la momentul procesual anterior menționat actele realizate fac parte din procesul penal. Se face, totodată, trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003, prin care s-a statuat că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Se conchide că modalitatea de reglementare a contestației privind durata procesului penal oferă o cale optimă de atac, cu luarea în considerare a fazei procesului penal în care aceasta este invocată și a etapei procesuale începând cu care este asigurat accesul liber la justiție. În subsidiar, se arată că criticile formulate tind la completarea dispozițiilor legale criticate, aspect ce nu este de competența Curții Constituționale, astfel cum aceasta este reglementată la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4881 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală:(2)Contestația poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. În cursul judecății, contestația poate fi introdusă și de către procuror.(3)Contestația poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puțin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; […]“. …  … 15.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. … 17.Prin Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, Curtea a constatat că procedura specială reglementată la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, referitoare la contestația privind durata procesului penal, reprezintă o garanție a soluționării cauzelor penale într-un termen rezonabil și, în acest fel, a respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenție și la art. 21 alin. (3) din Constituție, drept fundamental reglementat, totodată, la art. 8 din Codul de procedură penală ca principiu al aplicării legii procesual penale, dispoziție legală ce constituie o aplicare a normei constituționale anterior menționate. De asemenea, legiuitorul a prevăzut procedura contestației privind durata procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 13 din Convenție, ca un remediu efectiv ce poate fi exercitat împotriva prelungirii nejustificate a etapelor procesului penal, în situația în care astfel de întârzieri sunt de natură a încălca drepturile fundamentale ale părților. În acest sens a fost reglementat, pentru fiecare etapă a procesului penal, un termen după a cărui împlinire poate fi promovată contestația analizată. Astfel, contestația reglementată la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală poate fi introdusă după trecerea a cel puțin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în etapa procesuală anterior menționată, sau de la data trimiterii în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecății în primă instanță, și, respectiv, după cel puțin 6 luni de la sesizarea instanței cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile ordinare sau extraordinare de atac. … 18.Curtea a reținut, prin aceeași decizie, mai sus invocată, că, astfel reglementată, contestația privind durata procesului penal presupune, așa cum rezultă și din denumirea instituției analizate, existența unui proces penal început. Și, cum prima etapă a procesului penal, conform dispozițiilor procesual penale, este cea a urmăririi penale, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează, ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestației reglementate la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente; în cursul judecății, contestația privind durata procesului penal poate fi formulată și de către procuror. … 19.Așa fiind, Curtea a constatat că persoana față de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem – sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea de parte -, nu are dreptul de a promova contestația privind durata procesului penal. Prin urmare, în situația în care, deși sesizat cu o plângere, procurorul nu dispune nicio măsură și nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor judiciare nu poate fi sancționată prin utilizarea procedurii speciale analizate. … 20.Curtea a conchis că această soluție juridică apare ca fiind rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării, cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, a unei suspiciuni referitoare la săvârșirea de către aceasta a unei infracțiuni. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragrafele 23-25, Curtea a reținut că dispozițiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc ca fiind participanți în procesul penal organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali, iar, cu privire la părți, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită acțiunea penală, iar alin. (2) al aceluiași art. 32 enumeră părțile procesului penal ca fiind inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Totodată, s-a arătat că art. 33 din Codul de procedură penală precizează, la alin. (1), că subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată, iar la alin. (2) stabilește, cu valoare de principiu, că aceștia au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora. În fine, art. 34 din Codul de procedură penală reglementează alți subiecți procesuali, aceștia fiind martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege, având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale. Astfel, Curtea a observat că făptuitorul nu este reglementat în Codul de procedură penală, ca participant la procesul penal, această noțiune fiind utilizată în cuprinsul acestui cod, în lipsa unei definiții legale, spre exemplu, la art. 44 referitor la competența în caz de reunire a cauzelor, art. 48 cu privire la competența în caz de schimbare a calității inculpatului, art. 61 referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, art. 62 privind actele încheiate de comandanții de nave și aeronave, art. 146^1 cu privire la obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, art. 147 referitor la reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale și art. 148 cu privire la utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor. Având în vedere aspectele anterior menționate, Curtea a conchis că prin „făptuitor“ se înțelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfășurarea urmăririi penale in rem, dar în privința cărora nu este atins standardul de probațiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecților sau a inculpaților. Prin urmare, în privința acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăție în săvârșirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor care săvârșesc fapte de natură penală. Această evoluție graduală debutează cu existența unor bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune, bănuieli a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect, continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârșit o infracțiune, etapă ce determină punerea în mișcare a acțiunii penale, conform art. 15 din Codul de procedură penală, și dobândirea calității de inculpat, și se finalizează cu demonstrarea vinovăției acesteia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapt ce transformă inculpatul în persoană condamnată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017). … 21.Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea a constatat că, într-adevăr, procesul etapizat de formulare și demonstrare a unei acuzații în materie penală presupune, printre altele, crearea, pentru participanții la procesul penal, a unei stări de incertitudine juridică, ce evoluează odată cu etapele procesului penal, incertitudine de natură a afecta existența acestora și de a influența conținutul raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alți subiecți de drept, motiv pentru care se impune a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod ireversibil existența persoanelor în cauză. … 22.Curtea a constatat că această problemă nu poate fi invocată, însă, în privința făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reținute în dosarele penale și care nu au calitatea de părți ale procesului penal. Acest aspect a fost reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, spre exemplu, prin Hotărârea din 27 septembrie 2007, paragrafele 48 și 54, pronunțată în Cauza Reiner și alții împotriva României, a statuat, în privința reclamantului, că „deși a fost audiat în anul 1991 de poliție, el nu avea niciun motiv să presupună că este vizat personal și nimic nu indică faptul că în acest stadiu era el însuși bănuit de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Deși este adevărat că martorul F.G. l-a menționat printre agresorii lui A.A., nu a fost luată nicio măsură care ar fi putut avea urmări importante asupra situației sale. În plus, din 1991 până în 1997, el nu a fost citat pentru a depune mărturie și nicio altă măsură nu a fost luată împotriva lui. Deși numărul dosarului penal indică faptul că a fost constituit în anul 1990, nu este mai puțin adevărat faptul că era vorba de o urmărire penală in rem și că era posibil ca ancheta împotriva reclamantului să înceapă mai târziu. De altfel, reclamantul însuși a precizat în formularul său de cerere trimis Curții că a fost citat pentru a fi audiat în anul 1997. Abia la data de 13 noiembrie 1997 Parchetul l-a audiat și l-a informat oficial că era bănuit de săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, Curtea a apreciat că abia la această dată a început procedura penală în ceea ce îl privește.“ Prin aceeași hotărâre, instanța europeană a reamintit că, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita „ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine privind soarta sa (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunțată în Cauza Stogmuller împotriva Austriei, paragraful 5)“. … 23.De altfel, Curtea a reținut că aceeași soluție juridică rezultă și din rațiunea reglementării instituției prescripției răspunderii penale. Aceasta, pe de o parte, limitează în timp starea de incertitudine a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală și care nu mai pot fi trase la răspundere după împlinirea termenelor de prescripție a răspunderii penale pentru faptele comise, termene ce sunt calculate conform art. 154 din Codul penal și, respectiv, art. 155 alin. (4) din același cod, iar, pe de altă parte, asigură dreptul organelor judiciare ca, până la împlinirea termenelor anterior menționate, sau chiar în scopul întreruperii curgerii acestora, să efectueze toate actele de urmărire penală pe care le consideră necesare, în vederea aflării adevărului. Astfel, în interiorul termenelor de prescripție a răspunderii penale, organele judiciare au dreptul de a efectua toate actele procedurale pe care le consideră necesare, în vederea soluționării cauzelor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate. … 24.Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excluderea persoanelor față de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar care nu au calitatea de părți ale procesului penal, din categoria titularilor dreptului de a formula contestație privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil al acestora. Cu privire la drepturile fundamentale anterior menționate, Curtea a arătat, în jurisprudența sa, că accesul liber la justiție este asigurat atunci când persoana interesată are dreptul de a se adresa cel puțin unei instanțe naționale independente, în vederea valorificării drepturilor sau intereselor sale legitime (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78), iar dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor garanții precum egalitatea armelor între acuzare și apărare, dreptul de a formula apărările necesare și dreptul de a beneficia de soluționarea cauzelor în cadrul unor proceduri caracterizate prin contradictorialitate (a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010). Or, persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepției le sunt asigurate aceste garanții procesuale, în forme corespunzătoare etapei procesuale, anterioare urmăririi penale, în care se află. … 25.Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a constatat că persoanele care au calitatea de părți ale procesului penal, aflate în etapele procesuale la care fac referire prevederile art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv în cursul urmăririi penale, al judecății sau în căile ordinare sau extraordinare de atac, sunt în situații diferite sub aspectul nevoii de a limita starea de incertitudine ce rezultă din calitatea procesuală și etapa procesuală în care se regăsesc, prin formularea unei contestații privind durata procesului penal. Acest aspect justifică reglementarea de către legiuitor a unor termene diferite după a căror împlinire persoanele în cauză pot promova calea de atac astfel reglementată, fără ca, în acest fel, să fie încălcat principiul constituțional al egalității în drepturi. De altfel, cu privire la acest principiu, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că egalitatea nu înseamnă uniformitate și că acest principiu nu interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenței de situații (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, și Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). … 26.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză. … 27.Distinct de cele reținute prin jurisprudența anterior menționată, Curtea constată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate conform căreia dispozițiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală plasează făptuitorul pe o poziție de inferioritate față de persoana vătămată, încălcându-i, în acest fel, dreptul la un proces echitabil, prin faptul că acesta nu este enumerat printre persoanele care au dreptul de a formula contestație cu privire la durata procesului penal. Curtea reține, în acest sens, că, astfel cum s-a arătat și în motivarea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate decât în coroborare cu cele ale alin. (3) lit. a) din același articol, potrivit cărora contestația analizată poate fi promovată, în cursul urmăririi penale, după trecerea a cel puțin un an de la momentul începerii etapei procesuale anterior menționate. Or, în aceste condiții, prevederea făptuitorului în ipoteza normei criticate ar fi fost lipsită de rațiune juridică. … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 903/303/2017 și, respectiv, de Tribunalul București – Secția I penală, din oficiu, și de Cristian Baicu în Dosarul nr. 10.410/3/2017 și constată că dispozițiile art. 488^1 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București – Secția penală și Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 martie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește