DECIZIA nr. 130 din 20 martie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1),art. 255 alin. (1) teza a doua și art. 431 din Codul de procedură penală, precum și art. II pct. 62 și 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 2.940/40/2016 al Tribunalului Botoșani – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 176D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1) din Codul de procedură penală reprezintă o materializare a prevederilor art. 21 din Constituție referitor la accesul liber la justiție și a dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un remediu efectiv, și nicidecum o încălcare a drepturilor fundamentale anterior menționate. Se susține că, în materia luării măsurilor asigurătorii, legiuitorul nu este obligat să asigure un anumit număr de căi de atac, așa cum, în mod greșit, susține autoarea excepției. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală se arată că acestea fac trimitere la prevederile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1) din Codul de procedură penală, motiv pentru care argumentele mai sus enunțate sunt valabile și în privința acestora. Cu privire la dispozițiile art. 431 din Codul de procedură penală se susține că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, ocazii cu care s-a arătat că textul criticat nu vizează soluționarea unei acuzații în materie penală, motiv pentru care legiuitorul nu are obligația instituirii a două grade de jurisdicție în materia reglementată. Referitor la critica formulată cu privire la dispozițiile art. II pct. 62 și 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 se susține că aceasta este inadmisibilă, întrucât autorul excepției este nemulțumit, mai degrabă, de un vid legislativ și nu formulează o reală critică de neconstituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 15 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.940/40/2016, Tribunalul Botoșani – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1),art. 255 alin. (1) teza a doua și art. 431 din Codul de procedură penală, precum și art. II pct. 62 și 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Lucia Prusac într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulată împotriva unei încheieri de ședință, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, cu privire la o cerere de restituire promovată de autoarea excepției. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1) și art. 255 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, se susține că acestea contravin dispozițiilor constituționale și convenționale anterior enumerate, întrucât prevăd caracterul definitiv al încheierii prin care este soluționată contestația împotriva măsurilor asigurătorii. Se arată că, în lipsa unei căi de atac împotriva unei astfel de încheieri, persoanele interesate au dreptul să se adreseze unei instanțe naționale, conform art. 13 din Convenție, potrivit căruia statul este obligat la asigurarea unui remediu efectiv. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 20-30, prin care Curtea a statuat cu privire la aplicarea principiului subsidiarității și la prioritatea în aplicare a dispozițiilor Convenției, atunci când dreptul național este contrar acestora. … 6.Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 din Codul de procedură penală se susține că ele încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate prin faptul că nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârii de respingere, în principiu, a contestației în anulare. Se face comparație cu procedura examinării admisibilității, în principiu, a cererii de revizuire, în privința căreia, se susține, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării sentinței de respingere, ca inadmisibilă, cu aceleași căi de atac ce pot fi promovate împotriva hotărârii la care se referă revizuirea. Se arată, totodată, că, întrucât dreptul național nu prevede un asemenea remediu, dispozițiile art. 13 din Convenție sunt direct aplicabile, fiind obligatorie asigurarea unui remediu efectiv, în situația respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de contestație în anulare, conform dispozițiilor art. 431 din Codul de procedură penală. … 7.Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală se arată că acestea, după ce au fost modificate prin prevederile art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, prevăd posibilitatea formulării contestației în anulare doar cu privire la hotărârile instanțelor de apel care nu au fost compuse potrivit legii sau au existat cazuri de incompatibilitate, excluzând alte hotărâri sau încheieri definitive, pronunțate de către complete care nu erau competente material să soluționeze respectivele cauze, cum este cazul încheierii penale definitive pronunțată de un judecător de cameră preliminară care, deși nu avea competența necesară, a respins o contestație împotriva unor măsuri asigurătorii dispuse de procuror. … 8.Tribunalul Botoșani – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autoarea excepției, întrucât reglementează tocmai posibilitatea de a supune controlului judecătoresc acte ale procurorului. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în ceea ce privește prevederile art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală, și neîntemeiată, în privința dispozițiilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1) și art. 431 din Codul de procedură penală. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală se arată că autoarea critică, de fapt, omisiuni legislative, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale, motiv pentru care, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1)din Codul de procedură penală se susține că dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală operează o prorogare de competență în favoarea judecătorului de cameră preliminară, în scopul asigurării celerității soluționării cauzelor. Se arată că aceleași dispoziții legale au în vedere faptul că judecătorul de cameră preliminară poate dispune, el însuși, măsuri asigurătorii, în această etapă a procesului penal, conform art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu privire la critica referitoare la caracterul definitiv al încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, în ipoteza analizată, se arată că aceasta este lipsită de temei, regimul juridic prevăzut pentru încheierea anterior menționată fiind cel reglementat și pentru situația pronunțării aceleiași încheieri de către judecătorul de drepturi și libertăți. Se susține, totodată, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, legiuitorul este liber să reglementeze căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești. Mai mult, se arată că persoana interesată poate contesta, în fața unei instanțe judecătorești, măsura asigurătorie dispusă de procuror, aspect ce asigură dreptul la un recurs efectiv al acesteia. Se susține, totodată, că prevederile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1)din Codul de procedură penală nu au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipotezele pe care le reglementează. Cu privire la dispozițiile art. 431 din Codul de procedură penală se arată că, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, reglementarea procedurii de soluționare a contestației în anulare, în etapa admisibilității în principiu, respectiv reglementarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a contestației în anulare, ca inadmisibilă, este de competența legiuitorului. Cu privire la aceleași dispoziții legale se susține că acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât toți justițiabilii care au interesul de a promova calea de atac a contestației în anulare sunt supuși acelorași condiții, în etapa verificării admisibilității acesteia. Se arată, de asemenea, că textul criticat nu încalcă dreptul la apărare, câtă vreme acesta prevede citarea părților, care, în acest fel, pot participa la judecată, pot formula apărări și pot pune concluzii cu privire la admisibilitatea în principiu a căii de atac promovate. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1),art. 255 alin. (1) teza a doua și art. 431 din Codul de procedură penală, precum și art. II pct. 62 și 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Analizând excepția de neconstituționalitate și având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitoare la efectele dispozițiilor de modificare și de completare, Curtea reține că obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1),art. 255 alin. (1) teza a doua,art. 426 lit. d) și art. 431 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 250 alin. (4) și alin. (5^1):(4)Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie. […](5^1)Dacă, până la soluționarea contestației formulate conform alin. (1), a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, contestația se înaintează, spre competentă soluționare, judecătorului de cameră preliminară. Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător. […]“; … – Art. 255 alin. (1) teza a doua: „[…] Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.“; … – Art. 426: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: […] d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; […]“; … – Art. 431:(1)Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu.(2)Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.“ …  … 14.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 11 alin. (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 126 privind instanțele judecătorești, art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și prevederilor art. 6,art. 13 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și la interzicerea discriminării și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitor la asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1),art. 426 lit. d) și art. 431 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, instanța de contencios constituțional pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 696 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1) și art. 431 din Codul de procedură penală și, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală. … 16.Prin Decizia nr. 696 din 7 noiembrie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțate, în acest sens, Decizia nr. 659 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016, și Decizia nr. 310 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. … 17.Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită „în condițiile legii“ (în acest sens este Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005). Astfel, Curtea a reținut că împrejurarea că împotriva încheierii instanței, prin care s-a soluționat contestația împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situații juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituționale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 6 din Convenție, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidența prevederilor convenționale menționate. Aceasta vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanțe ce va fi recunoscută în favoarea unor terți lezați prin infracțiunea ce face obiectul judecății. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispunerea măsurii asigurătorii luate de sine stătător nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanțe, instanța europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o „acuzație în materie penală“ adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia de admisibilitate din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, aceeași instanță europeană a reținut că acestea obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție, doar în situația examinării vinovăției în materie penală. În aceste condiții, nefiind vorba despre o acuzație în materie penală, s-a apreciat că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt incidente în cauză. … 18.Cu privire la pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reținută, întrucât persoanele în privința cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii se află într-o altă situație juridică decât cele în favoarea cărora legiuitorul a prevăzut dreptul de a formula căi de atac, dintre cele reglementate prin dispozițiile Codului de procedură penală, motiv pentru care nu se poate susține discriminarea celor dintâi sub aspectul lipsei dreptului de a contesta soluția pronunțată prin încheierea de soluționare a contestației promovate împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora. În acest sens, Curtea Constituțională a arătat, de nenumărate ori, în jurisprudența sa că aceasta nu înseamnă uniformitate și că nu se interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenței de situații (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, și Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). … 19.Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 13 din Convenție, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi reținută, deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, norma convențională anterior invocată presupune asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile“, conform Convenției, și să ofere o soluție adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei). Or, persoanele ale căror bunuri fac obiectul unor măsuri asigurătorii dispuse de procuror, prin ordonanță, pot formula contestație, conform prevederilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 20.În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că reglementarea de către legiuitor, în ipoteza supusă analizei, a aplicabilității prevederilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală denotă intenția acestuia de a supune încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, conform dispozițiilor art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, cu privire la contestația formulată împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora, aceluiași regim juridic reglementat pentru situația soluționării aceleiași contestații de către judecătorul de drepturi și libertăți. Acest fapt este explicabil, având în vedere că, în realitate, trimiterea contestației formulate, conform art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, spre soluționare judecătorului de cameră preliminară are loc ca urmare a sesizării, prin rechizitoriu, a instanței, pe parcursul procedurii soluționării aceleiași cereri de către judecătorul de drepturi și libertăți. Per a contrario, soluția juridică ce constă în reglementarea intervenției unui alt regim juridic de soluționare a contestației analizate, survenit pe parcursul soluționării acesteia, schimbare ce este determinată de o cauză exterioară persoanei în privința căreia au fost dispuse măsuri asigurătorii și pe care aceasta nu o poate controla, este de natură a crea discriminare între titularii contestațiilor promovate, potrivit dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, discriminare pe criterii referitoare la timpul necesar organelor judiciare pentru a finaliza activitatea de urmărire penală și a emite rechizitoriul, interval de timp ce diferă de la o cauză la alta. … 21.Astfel, Curtea a reținut că regimul juridic astfel reglementat presupune atât soluționarea contestației analizate, în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, cu participarea obligatorie a procurorului, cât și caracterul definitiv al încheierii pronunțate. Prin urmare, considerentele reținute de Curte în privința art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt aplicabile mutatis mutandis și în privința art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală. … 22.Cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de contestație în anulare, cu prilejul analizei admisibilității în principiu a acestora, Curtea a reținut că procedura admiterii în principiu a cererilor formulate, conform dispozițiilor art. 426 din Codul de procedură penală, nu presupune o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare, care să implice administrarea unui probatoriu în fața instanței sesizate, ci o verificare formală a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri. În acest sens, potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța sesizată va verifica dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. … 23.Conform dispozițiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală – astfel cum acestea au fost modificate prin art. II pct. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 542 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015 -, procedura de examinare, în principiu, a admisibilității cererii de contestație în anulare are loc în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Așa fiind, părțile au posibilitatea de a se prezenta în fața instanței de judecată, personal sau prin intermediul unui avocat, și de a-și expune propriile argumente cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (2) al art. 431 din Codul de procedură penală, susținându-și, astfel, interesul procesual, în sensul admiterii sau respingerii cererii de contestație în anulare, în această fază procesuală, premergătoare soluționării fondului cauzei. Astfel, părțile care se prezintă cu ocazia examinării admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare au posibilitatea de a cunoaște susținerile procurorului și, la nevoie, de a formula argumente contrare acestora, întrucât, conform acelorași dispoziții legale anterior menționate, participarea procurorului la judecată este obligatorie. Având în vedere aceste aspecte, procedura examinării, în principiu, a cererii de contestație în anulare se desfășoară cu asigurarea garanțiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. … 24.De asemenea, din interpretarea gramaticală și per a contrario a prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că procedura mai sus analizată se finalizează fie prin admiterea, de principiu, a cererii de contestație în anulare, condiții în care instanța dispune citarea părților interesate, în vederea soluționării pe fond a respectivei contestații, fie prin respingerea cererii, ca inadmisibilă. Hotărârea pronunțată cu ocazia examinării admisibilității, în principiu, a contestației în anulare, indiferent de soluția pronunțată, este, într-adevăr, definitivă, concluzie ce poate fi desprinsă din interpretarea sistematică a prevederilor art. 426-432 din Codul de procedură penală. Acest aspect nu este, însă, de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al persoanelor interesate de admiterea în principiu a cererii de contestație în anulare, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, procedura analizată presupune verificarea de către instanța de judecată a unor aspecte strict formale (referitoare la termenul introducerii cererii, la motivele acesteia și la existența, la dosarul cauzei, a probelor invocate), ce nu vizează soluționarea fondului cererii. Această verificare se face cu citarea părților și în prezența procurorului, care pot participa și, respectiv, participă, în mod activ, la procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, în condiții de oralitate și contradictorialitate. … 25.Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că lipsa reglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care este examinată admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare nu contravine drepturilor fundamentale invocate de autorul excepției. Referitor la dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 din Convenție, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin o dată, unei instanțe judecătorești, independente și imparțiale (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). În ceea ce privește dreptul la apărare, astfel cum este prevăzut la art. 24 din Constituție și cum rezultă din prevederile art. 6 din Convenție, prin aceeași jurisprudență, s-a arătat că acesta este asigurat de fiecare dată când o persoană interesată are posibilitatea de a-și formula apărările pe care le consideră necesare, în fața unei instanțe, în cadrul unei proceduri caracterizate prin contradictorialitate și oralitate, personal sau prin intermediul unui avocat (a se vedea Decizia nr. 429 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004). … 26.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 27.Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea reține că autorul critică, în realitate, lipsa prevederii, alături de hotărârile pronunțate în apel, și a altor hotărâri definitive pronunțate de instanțe care nu erau competente material să soluționeze respectivele cauze, cum este încheierea judecătorului de cameră preliminară, care soluționează contestația împotriva unor măsuri asigurătorii dispuse de procuror. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate astfel invocată este inadmisibilă. … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 2.940/40/2016 al Tribunalului Botoșani – Secția penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 2.940/40/2016 al Tribunalului Botoșani – Secția penală și constată că dispozițiile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1),art. 255 alin. (1) teza a doua și art. 431 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Botoșani – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 martie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește