DECIZIA nr. 13 din 25 aprilie 2017

Dosar nr. 620/1/2017

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.874/233/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penalCompletul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 620/1/2017 este legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Ședința de judecată a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.La ședința de judecată a participat doamna Diana Gabriela Vlădaia, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Leontina Șerban, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 620/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării de către curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, precum și de către Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și Departamentul de Drept Penal al Facultății de Drept din cadrul Universității București.Totodată, a învederat că la data de 3 aprilie 2017 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. La data de 13 aprilie 2017, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus Adresa nr. 648/C/628/III-5/2017 prin care s-a adus la cunoștință că în cadrul Secției Judiciare – Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând chestiunea de drept supusă dezlegării în prezenta cauză. De asemenea, la aceeași dată au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a precizat că este admisibilă sesizarea formulată, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală. Procurorul a arătat că, în prezenta cauză, instanța de trimitere soluționează contestația la executare împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Galați, definitivă printr-o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie sub imperiul legii vechi. S-a menționat că, pe calea acestei proceduri, contestatorul solicită aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 6 din Codul penal și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei de 15 ani închisoare la maximul special prevăzut de lege pentru această infracțiune.De altfel, a susținut că legea penală mai favorabilă a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat contestație la executare, mai exact în perioada de liberare condiționată din pedeapsa de 15 ani închisoare și până la considerarea ca executată a acestei pedepse. În acest context a apreciat ca fiind îndeplinite toate condițiile legale ale admisibilității unei contestații la executare prin care se invocă legea penală mai favorabilă drept cauză de micșorare a unei pedepse definitive, conform art. 585 și art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Astfel, procurorul a susținut că există aplicată o pedeapsă definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii, pe parcursul executării căreia ori până la considerarea ca executată a acesteia, a intervenit o lege penală mai favorabilă care, din perspectiva contestatorului, reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei câtă vreme legea prevede pentru aceeași infracțiune un maxim special de 10 ani închisoare, deci mai mic decât pedeapsa efectiv aplicată de 15 ani închisoare. S-a arătat că, în mod evident, cauza de micșorare a pedepsei este ulterioară rămânerii definitive a hotărârii.De asemenea s-a precizat că, sub acest aspect, se configurează ipoteza tipică de incidență a contestației la executare.Totodată, procurorul a menționat că, pentru persoanele condamnate definitiv mai înainte de intrarea în vigoare a Codului penal din 2014, procedura de aplicare a legii penale mai favorabile s-a făcut printr-o procedură specială reglementată de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, și de Hotărârea Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale. Însă, în privința contestatorului din cauză, aplicarea legii penale mai favorabile nu a fost realizată nici conform art. 23 din Legea nr. 255/2013, cu modificările ulterioare, și nici de instanța care l-a judecat și condamnat ulterior pentru o altă faptă, deși această din urmă instanță ar fi trebuit să dea eficiență art. 6 din Codul penal cu privire la primul termen al recidivei.De asemenea s-a mai susținut că nu constituie un impediment faptul că pedeapsa definitivă a fost valorificată ulterior printr-o altă hotărâre judecătorească, care nu a aplicat art. 6 din Codul penal, și nu face inadmisibilă contestația la executare îndreptată împotriva primei hotărâri de condamnare la pedeapsa de 15 ani închisoare care reprezintă primul termen al recidivei în ceea ce îl privește pe contestator. Procurorul a considerat că un astfel de demers nu afectează autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește hotărârile pronunțate ulterior și în cadrul cărora instanțele ar fi putut face aplicarea art. 6 din Codul penal întrucât nu se repun în discuție aspecte care vizează fondul cauzei ori schimbarea încadrării juridice și, pe cale de consecință, eventual, înlăturarea stării de recidivă. Or, legalitatea unei pedepse se impune a fi asigurată inclusiv în faza de executare.În concluzie, s-a solicitat admiterea sesizării Curții de Apel Galați. Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I.Titularul și obiectul sesizăriiPrin Încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.874/233/2016, Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal … II.Expunerea succintă a cauzeiCurtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită, în ultim grad de jurisdicție, cu soluționarea contestației declarate de condamnatul B.P. împotriva Sentinței penale nr. 597/20.10.2016, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 4.874/233/2016.Prin sentința penală menționată s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de B.P., în prezent deținut în Penitenciarul Galați.Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că condamnatul B.P. s-a adresat instanței de judecată cu o contestație la executare prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește o pedeapsă de 15 ani închisoare executată, din 2001 până în 2012, pentru o infracțiune de tâlhărie.Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, prin Sentința penală nr. 341/13.09.2001 a Tribunalului Galați (definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 3.807/17.09.2003 a Curții Supreme de Justiție), contestatorul B.P. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), lit. c) și lit. e) din Codul penal din 1969 – tâlhărie săvârșită de o persoană având asupra sa o armă, mascată și în loc public.Executarea acestei pedepse a început la data de 27.08.2001 (ca urmare a arestării preventive), contestatorul fiind liberat condiționat la data de 10.07.2012, cu un rest rămas neexecutat de 1.474 zile închisoare.Prin Sentința penală nr. 60/23.03.2016 a Tribunalului Brăila (modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 661/A/06.06.2016), contestatorul B.P. a fost condamnat la următoarele pedepse:– 3 ani și 2 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; … – 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) și alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; … – 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de alterare a integrității datelor informatice, prevăzută de art. 362 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal din 2014 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; … – 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) și alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. … În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele anterior menționate, urmând ca B.P. să execute o pedeapsă rezultată de 3 ani și 8 luni închisoare.În baza art. 43 alin. (2) din Codul penal, la această pedeapsă rezultantă a fost adăugat restul rămas neexecutat de 1.474 zile închisoare din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 341/13.09.2001 a Tribunalului Galați, urmând ca, în final, B.P. să execute pedeapsa de 3 ani, 8 luni și 1.474 zile închisoare.Instanța sesizată cu contestația la executare a notat că, potrivit art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; … b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; … c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; … d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. … În raport cu aceste dispoziții legale, Tribunalul Galați a reținut că, la data de 1.02.2014, a intrat în vigoare Codul penal din 2014 care, în cuprinsul art. 234 alin. (1) lit. a) și lit. c), prevede pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie săvârșită de o persoană având asupra sa o armă și mascată o pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare, maximul special fiind deci inferior pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 341/13.09.2001 a Tribunalului Galați.S-a precizat, în ceea ce privește contestația la executare, că aceasta este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Pe cale de consecință, s-a apreciat că o contestație făcută în afara cazurilor expres prevăzute de lege este inadmisibilă. Pe această cale s-a arătat că nu se pot invoca nevinovăția, greșita condamnare a contestatorului în lipsa unor probe temeinice, descoperirea unor probe noi, greșita încadrare juridică a faptei, individualizarea pedepsei sau orice alte aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei și care se bucură de autoritate de lucru judecat. Ca un aspect preliminar, tribunalul a avut în vedere că Sentința penală nr. 60/23.03.2016 a Tribunalului Brăila a fost pronunțată și a rămas definitivă ulterior intrării în vigoare a Codului penal din 2014. S-a considerat că acest aspect este deosebit de important întrucât, de regulă, contestația la executare poate fi admisă numai atunci când motivul invocat [dintre cele expres și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală] este ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Însă, în ceea ce privește condamnatul B.P. cauza de reducere a pedepsei era preexistentă condamnării. Prin urmare, a reținut tribunalul, se prezumă că la momentul dezbaterilor și, ulterior, la pronunțarea hotărârii nicio parte ori participant procesual sau eventual instanța de judecată nu a apreciat că această cauză s-ar aplica în ceea ce privește situația juridică a contestatorului B.P. În opinia tribunalului a considera că o eventuală cauză de reducere a pedepsei poate fi avută în vedere pe calea contestației la executare, deși aceasta (cauza) exista la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, ar echivala cu atingere adusă autorității de lucru judecat și, prin urmare, nu poate fi primită.Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul B.P., susținând că, în cauză, se impune reducerea pedepsei de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința nr. 341/13.09.2001 a Tribunalului Galați la pedeapsa de 10 ani închisoare, pedeapsă ce reprezintă maximul special prevăzut de art. 234 alin. (1) lit. c) din Codul penal din 2014.La termenul din 18 ianuarie 2017, din oficiu, Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori a pus în discuție oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentului raport, iar prin Încheierea din 27 ianuarie 2017, aceeași instanță a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și, ca urmare, a dispus sesizarea instanței supreme.În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a dispus suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. … III.Punctul de vedere al procurorului și al părții asupra chestiunii de drept sesizateReprezentantul Ministerului Public a apreciat că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept puse în discuție, fără a exprima o opinie.Condamnatul, prin apărător ales, în susținerea cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a arătat că este justificată sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, opinând că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Codul penal, această instituție fiind incidentă până la considerarea ca executată în întregime a pedepsei. … IV.Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și JustițieInstanța de trimitere a arătat că instituția prevăzută de art. 6 din Codul penal este incidentă după liberarea condiționată din executarea pedepsei și în situația în care restul rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal.În acest sens, curtea de apel a avut în vedere principiul legalității pedepsei pe toată durata executării acesteia și faptul că, până la împlinirea restului de pedeapsă rămas de executat în urma liberării condiționate, pedeapsa din care provine acest rest nu poate fi considerată ca și executată, cu atât mai mult cu cât restul de pedeapsă a fost revocat și inclus într-o altă pedeapsă rezultantă.Faptul că prin hotărârea ulterioară nu a fost analizată incidența prevederilor art. 6 din Codul penal constituie, în opinia curții de apel, un argument că, într-o astfel de situație, nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat și, nicidecum, un impediment în aplicarea acestei instituții, întrucât chestiunea incidenței în cauză a prevederilor art. 6 din Codul penal nu a fost tranșată anterior, în mod definitiv, aceasta făcând obiectul unei judecăți, pentru prima dată, abia cu ocazia formulării contestației la executare de către condamnat.  … V.Opinia specialiștilor consultațiÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor de drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.Domnul profesor universitar doctor Valerian Cioclei din cadrul Departamentului de Drept Penal al Facultății de Drept din cadrul Universității București a opinat, în raport cu chestiunea de drept, așa cum ea a fost formulată în sesizare, că: instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal.În argumentarea opiniei, în esență, s-a precizat în primul rând că dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt imperative, nu facultative, iar aplicarea lor, obligatorie, revine instanței competente, inclusiv din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 595 din Codul de procedură penală. În al doilea rând, s-a arătat că dispozițiile noului Cod penal, ale noului Cod de procedură penală, ale legilor de punere în aplicare ale acestora, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 (privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor) au creat cadrul legal necesar pentru ca, odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri, nicio persoană să nu continue executarea unei pedepse devenite ilegală. Contrar opiniei primei instanțe care a judecat cauza s-a menționat că cererea se încadrează în cazurile prevăzute de lege, mai exact cel la care se referă art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală: „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea, sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei“. S-a considerat că, în mod evident, invocarea art. 6 din Codul penal și aplicarea acestuia reprezintă o cauză de stingere a pedepsei în raport cu „restul“ adăugat și o cauză de micșorare în raport cu pedeapsa totală, care ar trebui executată. S-a mai notat că admiterea contestației nu „echivalează cu o atingere adusă lucrului judecat“. Pe lângă argumentul adus de instanța de sesizare, respectiv că problema art. 6 din Codul penal nu a fost pusă în discuție anterior contestației la executare, s-a precizat că este admis, atât în doctrină, cât și în jurisprudență, faptul că, în procedura contestației la executare, problema autorității de lucru judecat ar putea fi ridicată numai în măsura în care, pe această cale, s-ar urmări soluționarea unei probleme de fond. Or, în speța analizată, nu este vorba despre o reapreciere cu privire la fondul cauzei, ci pur și simplu despre constatarea unei cauze de stingere a pedepsei. Prin opinia juridică s-a subliniat că, urmând logica primei instanțe, instituția contestației la executare ar fi aproape total lipsită de conținut deoarece, cu excepția cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (unde este vorba despre punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă), celelalte cazuri vizează executarea unor pedepse stabilite prin hotărâri definitive, deci susceptibile de protecția autorității de lucru judecat. Or, propunerea unei astfel de interpretări ar fi contrară logicii instituției contestației la executare care are tocmai rolul de a împiedica executarea unei pedepse în condiții contrare legii. Principiul legalității sancțiunilor de drept penal prevăzut în art. 2 din Codul penal, consacrat constituțional și consolidat convențional în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este valabil, și el trebuie să funcționeze, adică să fie aplicat, pe toată durata executării pedepsei, până la stingerea acesteia. Totodată, s-a menționat că, în realitate, răspunsul la chestiunea de drept în discuție este că dispozițiile privind legea penală mai favorabilă prevăzută de art. 6 din Codul penal pot fi aplicate în procedura contestației la executare, dacă instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare rămasă definitivă a omis, în mod greșit, acest lucru. … VI.Punctul de vedere al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițiePrin concluziile scrise formulate s-a menționat că legea penală mai favorabilă a apărut după rămânerea definitivă a hotărârii împotriva căreia s-a formulat contestația la executare, mai exact în perioada de la liberarea condiționată din executarea pedepsei de 15 ani închisoare și până la considerarea sa ca executată.În raport cu acest context s-a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile legale ale admisibilității unei contestații la executare prin care se invocă legea penală mai favorabilă, drept cauză de micșorare a unei pedepse definitive, conform art. 595 și art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Astfel, s-a apreciat că există o pedeapsă definitivă aplicată, pe parcursul executării căreia ori până la considerarea ca executată a acesteia a intervenit o lege penală mai favorabilă, care prevede un maxim mai mic decât pedeapsa efectiv aplicată. În mod evident, cauza de micșorare a pedepsei s-a considerat a fi ulterioară rămânerii definitive a hotărârii, configurându-se astfel ipoteza tipică de incidență a contestației la executare.S-a arătat că aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal celor condamnați definitiv, la data intrării în vigoare a Codului penal din 2014, s-a făcut primordial printr-o procedură specială prevăzută de art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013.Totodată, s-a notat, în privința contestatorului din cauza care a prilejuit sesizarea întemeiată pe art. 175 din Codul de procedură penală, că aplicarea art. 6 din Codul penal nu a fost realizată nici conform art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, nici de instanța care l-a judecat și condamnat, ulterior, pentru o altă faptă (Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 661/2016 a Curții de Apel Galați), deși aceasta din urmă ar fi trebuit să dea eficiență art. 6 alin. (7) din Codul penal cu privire la primul termen al recidivei (constând tocmai în pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 341/2011 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 3.807/2003 a Curții Supreme de Justiție).Faptul că pedeapsa definitiv aplicată a fost valorificată, ulterior, printr-o altă hotărâre judecătorească, care a ignorat incidența art. 6 din Codul penal, în opinia Ministerului Public, nu face inadmisibilă contestația la executare.De asemenea s-a considerat că nu reprezintă o atingere adusă autorității de lucru judecat soluția ce va fi dată în contestația la executare care este de natură a produce efecte și asupra hotărârii care nu a dat curs art. 6 din Codul penal (Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 661/2016 a Curții de Apel Galați).Aceasta întrucât un asemenea efect este unul intermediat prin modificarea pedepsei aplicate prin hotărârea penală (Sentința penală nr. 341/2001 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 3.807/2003 a Curții Supreme de Justiție) care a configurat primul termen al recidivei valorificate prin Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 661/2010 a Curții de Apel Galați, efect care se va produce pe calea contestației la executare exercitate împotriva acestei din urmă hotărâri, iar nu direct, pur și simplu, ca urmare a admiterii contestației la executare împotriva Sentinței penale nr. 341/2001 a Tribunalului Galați.Pe de altă parte, procurorul a arătat că, în ceea ce privește contestația la executare, fie că vizează Sentința penală nr. 341/2001 a Tribunalului Galați, fie Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, aceasta nu schimbă soluția dată prin aceste hotărâri, nu tranșează asupra unei chestiuni de fond, soluționate cu autoritatea de lucru judecat.Prin aceleași note scrise, procurorul a susținut că instituția reglementată de art. 595 și art. 598 din Codul de procedură penală asigură conformitatea cu legea a executării unei hotărâri penale, fiind o contestație contra executării, iar nu o contestație contra hotărârii. Or, în opinia Ministerului Public, legalitatea unei pedepse se impune a fi asigurată, inclusiv în faza de executare, acesta fiind rolul contestației la executare care realizează echilibrul între autoritatea de lucru judecat și principiul legalității pedepsei.În esență, s-a arătat că, prin contestația la executare nu are loc o reapreciere a cuantumului pedepsei, ci o micșorare sau stingere a acesteia, ca urmare a intervenției ulterioare a unei cauze legale imperative. … VII.Examenul jurisprudenței în materie1.Jurisprudența națională relevantăÎn materialul transmis de curțile de apel nu au fost identificate hotărâri judecătorești relevante pentru problema de drept ridicată în speță. … 2.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și JustițieDin perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, relevante sunt Decizia nr. 1/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, și Decizia nr. 8/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 27 iunie 2014. … 3.Jurisprudența Curții ConstituționaleDecizia relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia nr. 62 din 24 februarie 2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 7 aprilie 2015 prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.În argumentarea acestei decizii s-a arătat că: „în cazul pedepselor definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. Astfel, Curtea a reținut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai ușoară, dar sancțiunea aplicată fie să depășească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fie să nu depășească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancțiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raționament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanță a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, și alte drepturi sau valori constituționale, precum principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parțial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate și valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.Luând în considerare cele statuate în jurisprudența proprie, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la principiul autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție“. …  … VIII.Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor OmuluiNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. … IX.Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și JustițieCu privire la chestiunea de drept care formează obiectul dosarului a fost exprimat punctul de vedere în sensul că instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată în art. 6 din Codul penal este incidentă în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar ulterior intervenirii legii penale mai favorabile s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal.În esență, opinia exprimată s-a întemeiat, în primul rând, pe argumentul că persoana liberată condiționat, cu privire la care instanța dispune revocarea liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă, se situează în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii, iar „executarea completă a pedepsei“, la care se face referire în cuprinsul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, include și liberarea condiționată și, cu atât mai mult, ipoteza în care, ca efect al revocării liberării condiționate, instanța dispune executarea restului de pedeapsă.Sub un al doilea aspect s-a notat că art. 6 din Codul penal – aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei – are rolul de a asigura legalitatea pedepsei, așa cum s-a consacrat atât prin Decizia nr. 1/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, cât și prin Decizia nr. 62/2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 7 aprilie 2015, neputând fi exclusă incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal ori de câte ori pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă. Astfel, asigurarea caracterului legal al pedepsei, prin înlăturarea „plusului“ de pedeapsă care devine lipsit de temei legal, se impune atât în cazul persoanei care se află în mod efectiv în executarea pedepsei închisorii, cât și în cazul persoanei care s-a aflat în mod efectiv în executarea pedepsei închisorii, a fost liberată condiționat și, ca efect al revocării liberării condiționate, se află din nou în mod efectiv în executarea pedepsei închisorii.Totodată, s-a arătat că realizarea echilibrului între principiul autorității de lucru judecat și principiul legalității pedepsei implică o restrângere a principiului autorității de lucru judecat, limitată la înlăturarea părții din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare care depășește maximul special prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, intervenită în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii.Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu restrângerea principiului autorității de lucru judecat pe care o implică, sunt aplicabile în ipoteza persoanei liberate condiționat, cu privire la care s-a dispus executarea restului de pedeapsă printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, dar prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, deoarece această persoană se situează în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii dispusă prin aceasta. … 

X.Dispoziții legale incidenteConstituția României + 
Articolul 15Universalitatea(2)Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.Codul penal + 
Articolul 6Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei(1)Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.(2)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.(3)Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.(4)Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.(5)Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.(6)Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.(7)Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)-(6). + 
Articolul 65Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi(3)Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. + 
Articolul 100Condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii(1)Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:a)cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; … b)cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; … c)cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; … d)instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. … (6)Intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. + 
Articolul 104Revocarea liberării condiționate(1)Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă.(2)Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.(3)Dispozițiile alin. (1) și alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul liberării condiționate din executarea pedepsei detențiunii pe viață.Codul de procedură penală + 
Articolul 595Intervenirea unei legi penale noi(1)Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și art. 6 din Codul penal.(2)Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție. + 
Articolul 598Contestația la executare(1)Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; … b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; … c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; … d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. … (2)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție. … XI.Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul- raportor a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 4.874/233/2016, stabilind că dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. … XII.Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:A.Cu privire la condițiile de admisibilitate ale sesizării Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, existând o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.874/233/2016, aflat pe rolul Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori.Din verificările efectuate a rezultat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii a cărei dezlegare se solicită și, de asemenea, această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.Constatând deci îndeplinite condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție poate proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze. … B.Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Aplicarea legii penale mai favorabile, cu valoare de principiu, este consacrată prin art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.Ilustrarea acestui principiu constituțional se regăsește și în dispozițiile art. 6 din Codul penal, în conformitate cu care, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.Referindu-se la scopul reglementării art. 6 din Codul penal, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a indicat prin considerentele Deciziei nr. 1/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014), că acesta „(…) este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare. Așadar, principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalității pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă. Acest mecanism implică eliminarea plusului de pedeapsă care avea temei legal în Codul penal anterior, dar care, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, rămâne lipsit de temei legal, asigurându-se astfel legalitatea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, după intrarea în vigoare a legii penale noi (…)“.Incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal nu poate fi exclusă ori de câte ori pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă și există un plus de pedeapsă deoarece nimeni nu poate fi supus executării unei pedepse sau unei părți din sancțiune care excedează maximului special prevăzut de legea nouă. Așa cum s-a arătat în doctrină, un plus de pedeapsă, pentru care nu mai există lege, este tot așa de inexistent în fața regulii nula poena sine lege ca și o pedeapsă întreagă pentru care nu mai există lege (Vintilă Dongoroz, Drept penal – reeditarea ediției din 1939, Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, p. 111).Caracterul imperativ al dispozițiilor art. 6 din Codul penal, derivat din menirea acestui text legal de a asigura caracterul legal al pedepsei, este consacrat de legiuitor prin reglementarea unor dispoziții de natură temporară, respectiv art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, care cuprinde dispoziții speciale de procedură privind soluționarea cererilor, contestațiilor și sesizărilor, introduse în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a noului Cod penal, având ca obiect aplicarea art. 6 din acest cod. Pentru aceeași rațiune a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.În virtutea aceluiași caracter obligatoriu al dispozițiilor art. 6 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut la art. 595 din Codul de procedură penală că instanța are obligația să ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 6 din Codul penal când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută sau urmează a se executa.De asemenea este de observat că art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală reglementează contestația la executare pentru ipoteza în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, iar noua reglementare nu mai face referire la ivirea incidentului în cursul executării pedepsei, așa cum prevedea art. 461 din Codul de procedură penală din 1968. Legiuitorul, considerând că o astfel de procedură se referă la executarea pedepsei, și nu la fondul cauzei, a reglementat-o în cadrul fazei de executare a hotărârii penale definitive și nu în capitolul privitor la căile de atac extraordinare. Astfel, s-a ales calea cea mai ușoară de intervenție pentru asigurarea legalității pedepsei, dându-se posibilitatea condamnatului să acționeze imediat în favoarea sa, după caz, la instanța de executare sau instanța corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Mai este de remarcat că rațiunea dispozițiilor art. 6 din Codul penal nu este aceea de a repune în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a înlătura de la executare partea din sancțiune care depășește maximul special prevăzut de legea nouă, cu scopul de a asigura respectarea principiului legalității pedepsei în raport cu dispoziția legală în vigoare.În același sens s-a statuat prin considerentele Deciziei nr. 62/2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 7 aprilie 2015.Și în doctrină s-a subliniat că: „în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei, criteriile pentru determinarea caracterului mai favorabil sunt multiple: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante și de agravare, tentativă și recidivă etc. Atunci, însă, când legea nouă intervine după judecarea definitivă a cauzei, pentru determinarea caracterului mai favorabil se are în vedere numai cuantumul sau conținutul pedepsei – mitior poena“ (V. Dongoroz s.a. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea generală, vol. I, Editura Academiei RSR, 1969, p. 92).În cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile pedepselor definitive nu are loc o nouă individualizare judiciară a pedepsei, ci o individualizare legală. Aceasta, pentru că în privința legii vechi individualizarea a epuizat toate criteriile (legale și judiciare), pe când în privința legii noi se va face numai o individualizare legală (C. Barbu, Aplicarea legii penale în spațiu și timp, Editura Științifică, București, 1972, p. 243).În consecință, singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziția judecătorului chemat să aprecieze dacă se impune înfrângerea autorității de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la cuantumul pedepsei aplicate definitiv este acela al celei mai grele situații la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi.Analizând dispozițiile art. 6 din Codul penal în raport cu principiul autorității de lucru judecat, prin decizia nr. 8/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 27 iunie 2014, s-a stabilit că: „(…) art. 6 din Codul penal realizează echilibrul dintre principiul autorității de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Dispoziția menționată justifică limitarea autorității de lucru judecat exclusiv prin necesitatea asigurării efectivității principiului legalității pedepsei (aceasta trebuind să aibă un suport legal atât în momentul pronunțării sale, cât și în cel al executării). Prin urmare, privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă“.Verificând dacă, potrivit art. 6 din Codul penal, se impune modificarea unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la o limită inferioară acestui maxim, pentru a se asigura conformitatea cu legea penală nouă mai favorabilă.Asigurarea caracterului legal al pedepsei, prin înlăturarea plusului de pedeapsă care devine lipsit de temei legal, în mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile cu privire la pedepse definitiv stabilite, se justifică în cazul în care legea penală mai favorabilă intervine în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii, iar persoana se află în executarea pedepsei închisorii. Persoana liberată condiționat se situează în acest interval, liberarea condiționată fiind un mijloc de individualizare a pedepsei ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deținere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiția ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârșească infracțiuni. Persoana liberată condiționat se află, virtual, în executarea pedepsei închisorii, executând pedeapsa accesorie conform art. 65 alin. (3) din Codul penal.Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal și față de persoana liberată condiționat cu privire la care instanța dispune revocarea liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă, aceasta fiind situată în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii.Având în vedere argumentele anterior expuse, în virtutea aplicării cu caracter obligatoriu a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, se consideră că momentul intervenirii legii penale mai favorabile, ca moment ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, se raportează la hotărârea definitivă inițială de condamnare, iar nu la noua hotărârea definitivă de condamnare prin care nu s-a analizat incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal.Așadar, în măsura în care nu s-a verificat aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 din Codul penal prin noua hotărâre definitivă de condamnare, faptul că această hotărâre este ulterioară momentului intervenirii legii penale mai favorabile nu exclude aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, care au rolul de a asigura legalitatea pedepsei, inclusiv a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă inițială de condamnare când aceasta excedează maximului prevăzut de legea nouă mai favorabilă.Totodată, în măsura în care prin noua hotărâre definitivă de condamnare nu s-a examinat incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, verificarea aplicabilității dispozițiilor menționate nu înfrânge autoritatea de lucru judecat a acesteia, restrângerea principiului autorității de lucru judecat fiind limitată la înlăturarea părții din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare care depășește maximul special prevăzut de legea nouă, în considerarea principiului legalității pedepsei.Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.874/233/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penalVa stabili că dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. …  … Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 și art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.874/233/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penalStabilește că dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2017.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător MIRELA SORINA POPESCU
Magistrat-asistent,
Diana Gabriela Vlădaia

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește