DECIZIA nr. 127 din 15 martie 2022

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 16/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 12 iulie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 590 08/10/2019
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ART. 3REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ART. 10REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 11
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 12REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 12REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 590 08/10/2019
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ART. 13REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 590 08/10/2019
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 13 03/07/2017
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 469
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 162 04/03/2021
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 377 31/05/2017
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Teodora Pop – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anghel Richeard în Dosarul nr. 40.460/245/2016* al Judecătoriei Iași – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.523D/2018. 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă. Se arată, în acest sens, că, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional cu prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea a pronunțat Decizia nr. 590 din 8 octombrie 2019, prin care a constatat că dispozițiile art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în ceea ce privește faza procesuală de la care se reia procesul penal, sunt neconstituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 27 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 40.460/245/2016*, Judecătoria Iași – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anghel Richeard într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituționale, contravenind prevederilor constituționale și convenționale invocate, în măsura în care se interpretează în sensul că, în urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal pentru persoanele condamnate judecate în lipsă, cauza se reia din faza judecății în primă instanță, iar nu din faza camerei preliminare. 6.Judecătoria Iași – Secția penală apreciază că excepția invocată este neîntemeiată pentru motivele arătate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care se realizează o analiză pertinentă a efectelor admiterii căii extraordinare de atac a redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, cu referire la imposibilitatea de a extinde aceste efecte asupra unei faze procesuale ce comportă o cale de atac distinctă.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Dispozițiile art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: „Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.“11.Prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a hotărât că „În urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal pentru persoanele condamnate judecate în lipsă, cauza se reia din faza judecății în primă instanță.“12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 590 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 18 decembrie 2019, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în ceea ce privește faza procesuală de la care se reia procesul penal, sunt neconstituționale. În considerentele deciziei anterior arătate, Curtea Constituțională a reținut că, în ipoteza soluționării definitive a procesului penal în lipsa unor părți care nu au fost legal citate și, prin urmare, nu au avut posibilitatea de a participa la procedura camerei preliminare, redeschiderea procesului penal, conform art. 469 din Codul de procedură penală, presupune reluarea soluționării cauzei din etapa camerei preliminare. 14.Având în vedere că instanța de contencios constituțional a fost sesizată cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prin Încheierea din 27 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Iași – Secția penală în Dosarul nr. 40.460/245/2016*, anterior pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 590 din 8 octombrie 2019 și publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.15.În acord cu jurisprudența constantă a Curții în materie, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia de constatare a neconstituționalității va produce efecte, în egală măsură, și în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens, considerentele de principiu dezvoltate prin Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragrafele 57-59, precum și Decizia nr. 162 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 22 iunie 2021, paragrafele 11-12).16.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepție ridicată de Anghel Richeard în Dosarul nr. 40.460/245/2016* al Judecătoriei Iași – Secția penală. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Iași – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
semnează MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x