DECIZIA nr. 124 din 2 martie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Aurel Buga în Dosarul nr. 3.989/110/2014/a10 al Curții de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.406D/2018. … 2.La apelul nominal răspunde apărătorul autorului excepției, domnul avocat Ștefan Nicolae Alexandru, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele de neconstituționalitate formulate prin notele scrise aflate la dosar. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și, în acest sens, invocă Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, paragraful 48. Precizează că, potrivit considerentelor invocate, va fi aplicată ori legea veche ori legea nouă, nefiind permis a se aplica, în caz de concurs de infracțiuni, legea veche pentru o parte dintre infracțiunile care intră în concurs și legea nouă pentru celelalte infracțiuni din concurs. Legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei. Invocă, totodată, Decizia Curții nr. 822 din 3 decembrie 2015, paragrafele 14 și 16. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 10 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.989/110/2014/a10, Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Aurel Buga într-o cauză penală. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul criticat este constituțional numai în măsura în care legea penală mai favorabilă se aplică în mod global cu privire la fiecare infracțiune în parte. Reține că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, instanța de control constituțional a stabilit că art. 5 din Codul penal trebuie interpretat în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se efectuează în mod global, și nu pe instituții autonome, întrucât, în sens contrar, judecătorului i-ar fi permisă crearea unei lex tertia, substituinduse astfel voinței legiuitorului prin crearea unui nou regim represiv ad-hoc. Precizează că sesizarea prin care Curtea Constituțională a fost învestită să se pronunțe asupra constituționalității art. 5 din Codul penal a avut ca premisă aplicarea instituției prescripției răspunderii penale pentru o infracțiune de înșelăciune comisă sub imperiul vechiului Cod penal ale cărei pedepse erau vădit mai mari decât cele din noua legislație în materie. Mai precis, instanța supremă a întrebat dacă este constituțională combinarea prevederilor celor două coduri penale în sensul aplicării noului Cod penal cu privire la infracțiune și limite de pedeapsă, respectiv a vechiului Cod penal în ceea ce privește instituția prescrierii răspunderii penale. Cu privire la această problematică, instanța constituțională a stabilit că nu este posibilă îmbinarea prevederilor din două acte normative. Susține că, prin decizia amintită, instanța de control constituțional nu a statuat niciodată că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie realizată în mod global pe dosar, ci a stabilit că pentru aceeași faptă nu se pot aplica prevederi din acte normative distincte. Invocă, totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 822 din 3 decembrie 2015, paragraful 12, și arată că cele reținute de instanța de control constituțional sunt susținute și prin Decizia nr. 7 din 2 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța supremă stabilind că dispozițiile tranzitorii ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 oferă soluții de aplicare a legii penale pentru toate formele pluralității de infracțiuni, dacă cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă. În aceste cazuri, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru infracțiunile săvârșite sub legea veche se vor stabili pedepse potrivit legii penale mai favorabile (legea veche sau legea nouă), iar pentru infracțiunea ori infracțiunile din structura pluralității săvârșite sub legea nouă se aplică legea nouă, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni fiind dat tot de legea nouă. Apreciază că această interpretare respectă deopotrivă prevederile art. 3 din Codul penal, dar și dispozițiile art. 5 din același act normativ. Invocă și alte decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv deciziile nr. 5 din 26 mai 2014, nr. 10 din 2 iunie 2014 și nr. 29 din 19 noiembrie 2015. Din cea din urmă decizie citată poate fi desprinsă concluzia potrivit căreia legea penală mai favorabilă trebuie aplicată în mod global cu privire la fiecare infracțiune în parte, și nu cu privire la dosar în întregul său, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni urmând, de asemenea, să fie aplicat potrivit principiului mitior lex. Susține că, aparent, aplicarea legii penale mai favorabile, în mod global, raportat la fiecare infracțiune în parte, încalcă considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014. Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit posibilitatea de aplicare a unor legi diferite pentru fapte diferite, chiar judecate fiind în același dosar, astfel că nu se poate susține că se creează o lege hibrid, contrar voinței puterii legiuitoare. Apreciază că interpretarea conform căreia legea penală mai favorabilă se aplică în mod global cu privire la toate infracțiunile pentru care o persoană este acuzată în același dosar suferă din perspectiva constituționalității și din cauza discriminării și a egalității de tratament de care cetățenii ar trebui să beneficieze în orice stat de drept. Apreciază că, din acest punct de vedere și pentru evitarea unor discriminări aleatorii și a unor situații inechitabile, legea penală mai favorabilă ar trebui aplicată în mod global pentru fiecare infracțiune în parte raportat la o anumită persoană. În acest sens, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Ștefănică împotriva României, și Hotărârea din 7 februarie 2008, pronunțată în Cauza Beian împotriva României (nr. 2) – prin care s-a consacrat principiul securității juridice, potrivit căruia unor persoane aflate în situații similare este necesar să li se aplice soluții asemănătoare, în caz contrar ideea de justiție confundându-se cu hazardul. … 7.Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că prevederile art. 5 alin. (1) din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, decizie de interpretare, care a lăsat dispoziția legală controlată în fondul legislativ activ. Reține că, în considerentele deciziei precitate, Curtea Constituțională pune accent pe viziunile diferite ale legilor penale pentru a sublinia faptul că dispozițiile celor două coduri penale nu pot fi combinate. Susține că, în această viziune, intră toate infracțiunile săvârșite de un inculpat și regimul sancționator al acestora, privite individual, precum și tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, cu privire specială asupra concursului. Subliniază că opțiunea Curții Constituționale este pusă în evidență destul de clar atunci când arată că „nu poate ignora și alte consecințe de sorginte constituțională, cum ar fi exigențele ce țin de lipsa discriminării infractorului, fie ea, în acest caz, pozitivă, care nu numai că justifică, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune că suspecții/inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerințele constituționale ale art. 16 alin. (1), este interzisă alternarea instituțiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecința creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziție a legii“. Reține că, la analiza conformității cu jurisprudența emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea Scoppola nr. 2, instanța de control constituțional a arătat că „lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă (cea veche și cea nouă) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile și în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului. În concluzie, apreciază că analiza instanței de control constituțional vizează situația acuzatului, iar nu fiecare infracțiune comisă. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției de neconstituționalitate prezent la ședința publică, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 5 din Codul penal. Din motivele de neconstituționalitate formulate de autor rezultă că acesta critică dispozițiile art. 5 alin. (1) din Codul penal, așa încât Curtea constată că aceste din urmă norme penale constituie obiectul controlului de constituționalitate. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.“ … 12.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, invocă prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. … 14.În considerentele deciziei precitate, Curtea, realizând o analiză comparativă cu privire la câteva instituții de drept penal din Codul penal din 1969 și actualul Cod penal, a constatat că au fost diminuate pedepsele în noua lege penală, iar rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un tratament sancționator mai blând pentru inculpații care se află la prima confruntare cu legea penală și care, indiferent de forma de vinovăție, comit o singură faptă penală, iar nu o pluralitate de infracțiuni. Curtea a conchis că o atare concluzie nu neagă principiul aplicării legii penale mai favorabile care urmează a fi incident, însă nu prin combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, pentru că, în caz contrar, s-ar anula voința mai sus relevată care are în vedere ansamblul de norme ce au fost integrate organic într-un nou cod, și nicidecum dispoziții ori instituții autonome. Altfel spus, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală. … 15.Instanța de control constituțional a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia respectarea dispozițiilor art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impune, în cazul legilor penale succesive, alegerea globală a legii penale mai favorabile. În acest sens a fost invocată Hotărârea din 18 iulie 2013, pronunțată în Cauza Maktouf și Damjanović împotriva Bosniei și Herțegovina, paragraful 70, în care instanța de la Strasbourg a reținut că ambele coduri penale ce s-au succedat din momentul comiterii faptelor și până la judecarea definitivă (Codul penal din 1976 și Codul penal din 2003) „prevăd game diferite de pedepse pentru crime de război“, a constatat că a existat „posibilitatea reală ca aplicarea retroactivă a Codului din 2003 să fi fost în detrimentul reclamanților în ceea ce privește impunerea pedepselor“, astfel că „nu se poate afirma că aceștia au beneficiat, în conformitate cu art. 7 din Convenție, de garanții efective împotriva impunerii unei pedepse mai severe“. Prin urmare, instanța europeană a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat art. 7 din Convenție, precizând totodată că această hotărâre „trebuie înțeleasă ca indicând pur și simplu faptul că, în ceea ce privește stabilirea pedepselor, reclamanților ar fi trebuit să li se aplice dispozițiile codului din 1976 [în ansamblu, n.n.] și nu faptul că ar fi trebuit să fie impuse pedepse mai blânde“. Totodată, Curtea a observat că abordarea care exclude posibilitatea combinării dispozițiilor mai blânde din mai multe legi succesive este argumentată, de asemenea, într-una dintre opiniile concordante, formulate la hotărârea sus-menționată, potrivit căreia, „În mod logic, principiul aplicării retroactive a celei mai favorabile legi penale este corolarul principiului neretroactivității legii penale mai severe. Dacă o lege penală mai severă nu se poate aplica în cazul actelor săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare, atunci o lege penală mai favorabilă trebuie să se aplice actelor comise anterior, dar judecate ulterior intrării sale în vigoare. Dacă legea penală mai severă ar continua să producă efecte după ce a fost înlocuită cu o lege penală mai favorabilă, ar fi încălcat principiul separării puterilor în măsura în care instanțele ar continua să aplice legea penală mai severă, deși legiuitorul a modificat evaluarea sa privind gradul de gravitate a comportamentului și gradul corespunzător de severitate a pedepselor aplicabile […]. Curtea a adoptat o poziție clară privind definiția lex mitior cu scopul aplicării unor legi penale succesive: lex mitior este legea cea mai favorabilă acuzatului, ținând seama de situația acestuia, de natura infracțiunii și de circumstanțele în care a săvârșit-o. Acest lucru înseamnă că art. 7 paragraful 1 din Convenție presupune o comparație in concreto a legilor penale aplicabile cauzei acuzatului, inclusiv legea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii (vechea lege) și cea în vigoare la momentul judecării (noua lege) […]. Hotărârea Scoppola nr. 2 arată că lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă (cea veche și cea nouă) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile și în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului.“ În continuarea argumentației s-a arătat că, „pentru a stabili care este lex mitior în temeiul art. 7 paragraful 1 din Convenție, trebuie să se procedeze, de asemenea, la o comparație globală a regimului represiv al fiecăreia din legile penale aplicabile în cazul acuzatului (metoda comparației globale). Judecătorul nu poate efectua o comparație regulă cu regulă (metoda comparației diferențiate), alegând regula cea mai favorabilă din fiecare din legile comparate. Două motive sunt oferite în mod tradițional în sprijinul acestei metode a comparației globale: în primul rând, fiecare regim represiv are propria sa logică, iar judecătorul nu poate distruge această logică, amestecând diverse reguli din diferite legi penale succesive; în al doilea rând, judecătorul nu se poate substitui legiuitorului și să creeze un nou regim represiv ad-hoc, alcătuit din diverse reguli ce decurg din diferite legi penale succesive. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție impune stabilirea lex mitior în mod concret și global“. … 16.Având în vedere considerentele expuse, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării. … 17.Curtea a reținut, totodată, că interpretarea potrivit căreia legea penală mai favorabilă presupune aplicarea instituțiilor autonome mai favorabile este de natură să înfrângă exigențele constituționale, deoarece, în caz contrar s-ar rupe legătura organică dintre instituțiile de drept penal aparținând fiecărei legi succesive, cu consecința directă a schimbării conținutului și sensului actelor normative adoptate de către legiuitor. Curtea a observat că noțiunea de instituție autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale și nici în legea de aplicare a actualului Cod penal. Așa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noțiunii de instituție autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susținut în doctrină și practica judiciară, presupune că ea are o existență de sine stătătoare și nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-și îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reține că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (recidivă, concurs de infracțiuni, prescripție etc.) este independentă de legea căreia îi aparține. Această distincție are o deosebită importanță pentru înțelegerea conceptului de lege, pentru că numai așa se poate oferi noțiunii de „lege penală mai favorabilă“ un înțeles constituțional. … 18.Curtea Constituțională a făcut, totodată, referire la consecințe de sorginte constituțională, cum ar fi exigențele ce țin de lipsa discriminării infractorului, în acest caz, pozitivă, care nu numai că justifică, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune că suspecții/inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri. Prin urmare, Curtea a constatat că, pentru a satisface cerințele constituționale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, este interzisă alternarea instituțiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă, cu consecința creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziție a legii. Așadar, Curtea a constatat că, prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive, se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate. … 19.Totodată, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (2) teza întâi, conform cărora „Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale […] dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile“, nu sunt incidente ca efect al pronunțării deciziei precitate, întrucât, în acest caz, Curtea nu a declarat neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului. S-a subliniat însă că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea a stabilit, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art. 5 din Codul penal. … 20.Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 își păstrează valabilitatea și în cauza de față, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză fiind neîntemeiate. … 21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurel Buga în Dosarul nr. 3.989/110/2014/a10 al Curții de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește