DECIZIA nr. 122 din 15 martie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) prin raportare la art. 375 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Laurențiu Eronim Uțiu în Dosarul nr. 2.656/117/2018/a12 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.205D/2019. … 

2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât textele de lege criticate oferă suficiente garanții pentru a asigura judecarea cauzei de către o instanță imparțială, legiuitorul prevăzând și remedii pentru ipoteza în care există un caz de incompatibilitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea penală din 11 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.656/117/2018/a12, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) prin raportare la art. 375 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Laurențiu Eronim Uțiu într-o cauză penală având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva unei sentințe penale, prin care acțiunea penală a fost soluționată conform procedurii de drept comun față de autor, iar, față de alții, prin procedura simplificată de judecată. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate, întrucât acestea nu sancționează cu „nulitatea“ actele dispuse de judecătorul care a judecat cauza în procedura recunoașterii învinuirii cu privire la o parte dintre inculpați și și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă. Susține că Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu oferă suficiente garanții în privința persoanei care a optat pentru procedura de cercetare judecătorească. … 6.Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că, prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că, potrivit procedurii prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, judecătorul care a soluționat cauza cu privire la unii dintre inculpați nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunțate conform art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968 și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă. Reține că, potrivit art. 64 alin. (1) lit. f)din Codul de procedură penală, judecătorul devine incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa ar putea fi afectată. Apreciază că textele de lege a căror constituționalitate se contestă oferă suficiente garanții pentru a asigura soluționarea cauzei de către o instanță imparțială și dau posibilitatea analizării unei eventuale situații de incompatibilitate a judecătorului care a pronunțat soluția în procedura reglementată de art. 375 din Codul de procedură penală, prin prisma Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Apreciază că, prin excepția invocată, se tinde la introducerea în Codul de procedură penală a unui nou caz de incompatibilitate, aspect care excedează competenței Curții Constituționale. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală, având următorul conținut:– Art. 64 alin. (1) lit. f): „(1) Judecătorul este incompatibil dacă: […] f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.“; … – Art. 375:(1)Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.(1^1)Inculpatul poate recunoaște faptele și solicita judecarea cauzei în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) și prin înscris autentic.(1^2)În cazurile prevăzute la alin. (1) și (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară și încuviințarea reprezentantului său legal.(2)Dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.(3)Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10). …  … 11.În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind principiul legalității incriminării și a pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală – introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, și presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului. Așa fiind, uzul procedurii în cazul recunoașterii învinuirii nu este un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului. De aceea, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii este cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. … 13.Totodată, Curtea reține că instanța nu este obligată să admită cererea inculpatului nici măcar în situația în care recunoașterea învinuirii este totală, deoarece determinantă pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în limitele legalității și imparțialității este stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa, și nu simpla recunoaștere a acestei învinuiri. De aceea, judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului – chiar dacă acesta recunoaște sau nu în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești în acord cu dreptul la un proces echitabil și cu principiul legalității pedepsei și al prezumției de nevinovăție. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun, după cum, chiar dacă este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei, poate respinge o astfel de cerere în situația în care recunoașterea este condiționată, întrucât o astfel de procedură este incidentă nu numai dacă probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, ci și dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele (acestea fiind condiții cumulative, a se vedea art. 349 din Codul de procedură penală). În sensul celor de mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015; nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015; nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, și nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017. … 14.În continuare, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii“, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, ținându-se seama totodată de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“. Așadar, Curtea reține că principiul imparțialității justiției constituie un corolar al principiului legalității, ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparțialității presupune ca autoritățile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiția să fie neutre. De altfel, instanța de contencios constituțional a subliniat în jurisprudența sa că neutralitatea este de esența justiției (Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004). … 15.Totodată, Curtea reține, în acord cu jurisprudența instanței de la Strasbourg (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele Curții Europene a Drepturilor Omului: Procola împotriva Luxemburgului; Le Compte, van Leuven, de Meyer împotriva Belgiei; Thorgeir Thorgeirson împotriva Islandei; Hauschildt împotriva Danemarcei; Kleyn împotriva Olandei; Piersack împotriva Belgiei; De Cubber împotriva Belgiei; Grieves împotriva Regatului Unit; Kyprianou împotriva Ciprului; Wettstein împotriva Elveției; Padovani împotriva Italiei; Rudnichenko împotriva Ucrainei; Castillo Algar împotriva Spaniei; Micallef împotriva Maltei), că imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător întro cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă. Imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită; în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate; așadar, se poate aplica testul obiectiv pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanții pentru a exclude orice bănuială legitimă în privința sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). În aplicarea acestui test, opinia părții cu privire la imparțialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esențial este ca bănuielile referitoare la imparțialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluționarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunțată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 113, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 98). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv și cel subiectiv și că, pentru a statua asupra imparțialității judecătorului, același act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât și a celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunțată în Cauza Olujić împotriva Croației, paragraful 57 și următoarele, Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunțată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 114). … 16.Valorificarea acestor principii în dreptul procesual penal român se realizează prin reglementarea, în cuprinsul dispozițiilor art. 64 din Codul de procedură penală, a cazurilor de incompatibilitate ale judecătorului. … 17.În prezenta cauză, în raport cu susținerile autorului, Curtea constată că situația vizată de acesta își are sediul materiei în dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f)din Codul de procedură penală, ce reglementează un caz de incompatibilitate cu o sferă largă de incidență, de natură să acopere „aparența de incompatibilitate“ (lipsa aparenței de imparțialitate), consacrată jurisprudențial de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 64 alin. (1) lit. f)din Codul de procedură penală, „Judecătorul este incompatibil dacă: […] f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată“. Curtea constată astfel că, în cazul recuzării pentru cazul de incompatibilitate reglementat la art. 64 alin. (1) lit. f)din Codul de procedură penală, criteriul general acceptat pentru excludere este percepția rezonabilă de subiectivism, modalitățile de a stabili dacă există percepția de subiectivism evoluând, în jurisprudența instanței europene, de la o „probabilitate mare“ de subiectivism până la o „probabilitate reală“, o „posibilitate substanțială“ și o „suspiciune rezonabilă“ de subiectivism. Percepția de subiectivism se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, așadar, aspectul decisiv este dacă temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparțialitate pot fi considerate ca justificate, în mod obiectiv, de către un observator rezonabil care reprezintă societatea. Cu alte cuvinte, în cazurile în care se solicită recuzarea unui judecător, cercetarea trebuie să stabilească nu dacă a existat în fapt subiectivism conștient sau inconștient din partea acestuia, ci dacă o persoană rezonabilă și bine informată ar percepe existența unui atare subiectivism (Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 20). … 18.Totodată, Curtea constată că standardul de evaluare a imparțialității judecătorului care se pronunță în cauze între care există conexitate sau indivizibilitate, în ipoteza judecății în cazul recunoașterii vinovăției, a fost de principiu stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că „Judecătorul care a soluționat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală cu privire la unii dintre inculpați nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunțate conform art. 320^1 din Codul de procedură penală și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă“. În acest sens, instanța supremă a reținut că procedura simplificată presupune o analiză a condițiilor în care recunoașterea vinovăției proprii produce efectele prevăzute de lege, astfel că probele administrate în faza de urmărire penală față de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse pentru fapta proprie, ceea ce înlătură posibilitatea ca instanța de judecată să se refere la vinovăția persoanelor față de care cercetarea judecătorească va continua în cauza disjunsă. În situația trimiterii în judecată a mai multor inculpați, instanța are de evaluat vinovăția fiecăruia dintre ei, ceea ce exclude de jure antepronunțarea judecătorului cu privire la vinovăția unui inculpat în evaluarea vinovăției altuia. Chiar dacă acțiunea penală este indivizibilă, extinzându-se asupra tuturor celor care au participat la comiterea infracțiunii, caracterul personal al acțiunii penale subzistă, ca o consecință a caracterului personal al răspunderii penale. În consecință, în faza de urmărire penală, acțiunea penală, ca modalitate juridică prin care conflictul de drept născut din săvârșirea unei infracțiuni este adus în fața organelor judiciare, presupune o evaluare în raport cu fiecare persoană a temeiului de angajare a răspunderii penale. La rândul său, cercetarea judecătorească presupune o evaluare individuală a vinovăției fiecărei persoane trimise în judecată, instanța pronunțându-se prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului. Chiar în caz de indivizibilitate sau conexitate între infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată mai mulți inculpați, dintre care doar unul solicită soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate, în motivarea hotărârii față de acesta instanța nu are temei pentru a face referiri cu privire la vinovăția inculpaților pentru care cauza a fost disjunsă, având în vedere lipsa cercetării judecătorești de natură a clarifica existența vinovăției. … 19.Totodată, soluționarea cauzei cu privire la unul dintre inculpați conform procedurii simplificate oferă suficiente garanții de imparțialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca același judecător să poată da o soluție în cauza disjunsă: inculpați diferiți, caracterul personal al răspunderii penale, existența unei cercetări judecătorești noi în care vor fi evaluate faptele, fără referire la sentința anterioară, evaluarea conținutului fiecărei infracțiuni, fără referire la sentința anterioară, probele referitoare la vinovăția fiecărui inculpat, inclusiv administrarea recunoașterii aceluia care a beneficiat de procedura simplificată în fața persoanei acuzate în cauza disjunsă pentru ca aceasta să poată pune întrebări martorului. De altfel, criteriul determinant pentru evaluarea existenței incompatibilității prin antepronunțare, în judecarea unor inculpați diferiți, în cauze disjunse, decurge din considerentele hotărârii de condamnare, și nu din soluția de condamnare. Așa încât, instanța supremă a stabilit că judecătorul devine incompatibil doar în măsura în care hotărârile anterioare pronunțate de acesta cuprind referiri la vinovăția persoanelor din cauza pendinte sau motivarea unei soluții conține date care presupun o antepronunțare cu privire la vinovăția persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate. … 20.Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea constată că rațiunile care au justificat pronunțarea Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012, precitată, se mențin și în prezent și, totodată, în raport cu criticile formulate în cauză, considerentele acesteia, precitate, sunt aplicabile în ceea ce privește analiza imparțialității judecătorului în cazul recunoașterii învinuirii, reglementată de noua lege procesual penală. Așa încât, Curtea constată că normele procesual penale criticate sunt în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. … 21.De altfel, Curtea observă că aceeași soluție a fost pronunțată prin Decizia nr. 217 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 8 iulie 2020, cât privește analiza imparțialității judecătorului în ipoteza încheierii în cauză a unui acord de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați. … 22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Laurențiu Eronim Uțiu în Dosarul nr. 2.656/117/2018/a12 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
Marian Enache
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește