DECIZIA nr. 121 din 20 martie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 9 iulie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 57 09/12/2015 ART. 10
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 57 09/12/2015 ART. 10
ActulREFERIRE LAOUG 83 12/12/2014 ART. 8
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 83 12/12/2014 ART. 8
ActulREFERIRE LAOG 29 27/08/2013 ART. 5
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 29 27/08/2013 ART. 5
ActulREFERIRE LAOUG 84 12/12/2012 ART. 9
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 84 12/12/2012 ART. 9
ActulREFERIRE LALEGE 285 28/12/2010 ART. 12
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 285 28/12/2010 ART. 12
ActulREFERIRE LAOUG 80 08/09/2010 ART. 2
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 80 08/09/2010 ART. 2
ActulREFERIRE LAOUG 37 26/03/2008 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG 57 09/12/2015 ART. 10
ART. 1REFERIRE LAOUG 83 12/12/2014 ART. 8
ART. 1REFERIRE LAOG 29 27/08/2013 ART. 5
ART. 1REFERIRE LAOUG 84 12/12/2012 ART. 9
ART. 1REFERIRE LALEGE 285 28/12/2010 ART. 12
ART. 1REFERIRE LAOUG 80 08/09/2010 ART. 2
ART. 1REFERIRE LAOUG 37 26/03/2008 ART. 11
ART. 3REFERIRE LAORD DE URGENTA 8 18/02/2009 ART. 1
ART. 3REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 39 29/05/2017
ART. 7REFERIRE LAOUG 57 09/12/2015 ART. 10
ART. 7REFERIRE LAOUG 83 12/12/2014 ART. 8
ART. 7REFERIRE LAOG 29 27/08/2013 ART. 5
ART. 7REFERIRE LAOUG 84 12/12/2012 ART. 9
ART. 7REFERIRE LALEGE 285 28/12/2010 ART. 12
ART. 7REFERIRE LAOUG 80 08/09/2010 ART. 2
ART. 7REFERIRE LAOUG 37 26/03/2008 ART. 11
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 8REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 8REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 728 24/10/2006
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 88 28/02/2013
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 13REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LALEGE 71 03/04/2015
ART. 17REFERIRE LAOUG 57 09/12/2015 ART. 10
ART. 17REFERIRE LALEGE 168 16/12/2014
ART. 17REFERIRE LAOUG 83 12/12/2014 ART. 8
ART. 17REFERIRE LALEGE 36 07/04/2014
ART. 17REFERIRE LAOG 29 27/08/2013 ART. 5
ART. 17REFERIRE LAOUG 84 12/12/2012 ART. 9
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 17REFERIRE LALEGE 283 14/12/2011
ART. 17REFERIRE LALEGE 285 28/12/2010 ART. 12
ART. 17REFERIRE LAOUG 80 08/09/2010 ART. 2
ART. 17REFERIRE LAOUG 37 26/03/2008 ART. 11
ART. 17REFERIRE LALEGE 273 29/06/2006
ART. 17REFERIRE LALEGE 500 11/07/2002
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 18REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 19REFERIRE LALEGE 173 29/06/2015
ART. 19REFERIRE LAOG 8 31/07/2014
ART. 19REFERIRE LAORD DE URGENTA 8 18/02/2009 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE 273 29/06/2006
ART. 19REFERIRE LALEGE 500 11/07/2002
ART. 20REFERIRE LAORD DE URGENTA 8 18/02/2009 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 39 29/05/2017
ART. 21REFERIRE LAOG 29 27/08/2013 ART. 5
ART. 21REFERIRE LAOUG 84 12/12/2012
ART. 21REFERIRE LALEGE 283 14/12/2011
ART. 21REFERIRE LAOUG 80 08/09/2010 ART. 2
ART. 21REFERIRE LAORD DE URGENTA 8 18/02/2009 ART. 1
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 37 04/02/2020
ActulREFERIT DEDECIZIE 333 11/06/2020





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel-Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Patricia Marilena Ionea – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 10 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Nicolae Cătălin Dinu în Dosarul nr. 187/30/2016 al Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.226D/2016.2.La apelul nominal lipsesc autorul excepției și părțile Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și Ministerul Finanțelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent referă asupra înscrisurilor depuse la dosar de către autorul excepției, prin care se solicită conexarea Dosarului Curții Constituționale nr. 2.226D/2016 cu dosarele nr. 2.996D/2016 și nr. 3.252D/2016, având termen stabilit la o altă dată și prin care ridică direct în fața Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 și a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.4.Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune acordării unui nou termen, în vederea conexării dosarelor cu același obiect, dar apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată direct în fața Curții Constituționale este inadmisibilă.5.Deliberând, Curtea respinge cele două cereri formulate de autorul excepției, arătând că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru conexarea dosarelor și că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate ridicată direct în fața sa este inadmisibilă. În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a se pronunța cu privire la excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizat de către Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal.6.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că nu se poate vorbi de încălcarea dreptului de proprietate și nici a prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, întrucât dreptul la tichete de vacanță nu reprezintă un drept fundamental, ci se acordă în condițiile stabilite de lege, dacă în buget s-au prevăzut sume cu această destinație. În acest sens, invocă și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 39 din 29 mai 2017.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 4 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 187/30/2016, Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 10 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Excepția a fost ridicată de Nicolae Cătălin Dinu, cu prilejul soluționării unei acțiuni civile în care a solicitat obligarea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/ voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014.8.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care au prevăzut că, începând cu anul 2011 până în anul 2016, inclusiv, în bugetele instituțiilor publice centrale și locale nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanță, contravin art. 1 alin. (5),art. 44 alin. (1)-(4),art. 53,art. 11 și art. 20 din Constituție, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție. În acest sens, arată că măsura de suspendare pentru mai mulți ani a dreptului la tichete de vacanță constituie o încălcare a dreptului de proprietate, fiind afectată substanța acestuia. De asemenea, consideră că această măsură este lipsită de proporționalitate în raport cu scopul afirmat de legiuitor, aspect ce reiese în mod evident din durata foarte mare a prelungirii suspendării, precum și din faptul că autoritatea legiuitoare face referire la aceeași situație de fapt, anume existența crizei economice. 9.În același context, consideră că sunt relevante și cele statuate de Curtea Constituțională, potrivit cărora măsura suspendării anuale a unor drepturi bănești, în condițiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, „ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există și dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficiență, așa încât speranța titularilor acestor drepturi, deși are un suport legal, este în realitate lipsită de conținut.“ Astfel, autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate încalcă și principiul securității juridice. 10.Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, întrucât legiuitorul are competența exclusivă de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, instituirea, stabilirea și diminuarea unor drepturi care nu sunt fundamentale, acordarea acestora într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție, de ordin constituțional, ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică. În acest sens, este invocată Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006.11.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.12.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, potrivit cărora „legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi“. 13.Guvernul amintește că nici instanța europeană nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege. Astfel, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza „Kechko contra Ucrainei“, că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare“. Prin aceeași hotărâre, Curtea de la Strasbourg a considerat că refuzul autorităților de a acorda drepturile bănești pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspendă aceste drepturi nu contravine dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.14.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010 și aprobată prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 18 decembrie 2014, art. 8 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, și ale art. 10 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile de lege criticate au prevăzut, în mod succesiv, că, în anii 2011-2016, în bugetele instituțiilor publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din veniturile proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora, respectiv de prime de vacanță și vouchere de vacanță. Curtea observă că aceste dispoziții de lege au avut o aplicare limitată în timp, însă, având în vedere obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, precum și cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată.18.Autorul excepției consideră că textele de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, consideră că sunt încălcate art. 11 și art. 20 din Constituție, care se referă la dreptul național și dreptul internațional și tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție, referitor la proprietate.19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică reglementările succesive care au prevăzut că dreptul la tichete de vacanță, respectiv dreptul la vouchere de vacanță nu se acordă în anii 2011-2016. Acest drept este prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, care a prevăzut, în redactarea inițială, că „Instituțiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, tichete de vacanță.“ Prin modificările aduse acestei ordonanțe de Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 1 iulie 2015, dreptul de a primi vouchere de vacanță a fost acordat și funcționarilor publici.20.Curtea observă că dreptul la vouchere de vacanță își are o sorginte exclusiv legală, neavând consacrare la nivel constituțional. De asemenea, Curtea constată că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 instituie o obligație pentru instituțiile din sectorul bugetar, menționate în ipoteza legală, de a acorda aceste drepturi, însă prevăd, în același timp, că această obligație se realizează „în condițiile legii“. Astfel, în alin. (3) al aceluiași articol de lege se precizează că „voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.“ Prin urmare, existența resurselor bugetare și alocarea lor acestei destinații este una dintre condițiile de acordare a dreptului la vouchere de vacanță impusă de însuși textul legal care consacră acest drept, iar absența acestor resurse reprezintă un motiv suficient pentru a justifica neacordarea dreptului, fără a mai fi necesară întrunirea altor condiții și cu atât mai puțin a cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție care se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi ori libertăți fundamentale. 21.Relevante în acest context sunt și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind dreptul salariaților din instituțiile publice la acordarea de tichete de vacanță, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, modificată prin Legea nr. 283/2011, respectiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 și art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 – conform cărora în bugetele instituțiilor locale și centrale pe anii 2012, 2013, 2014 nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete/vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora, în speță, să se stabilească dacă, pentru anii anterior referiți, dreptul este efectiv înlăturat sau doar suspendat la nivelul fiecărui an în parte, prin nealocarea sumelor aferente acordării efective a acestui drept“. Astfel, în decizia amintită, paragrafele 66, 68 și 69, instanța supremă a reținut că „existența dreptului angajatului unei instituții bugetare de a beneficia de prime de vacanță sub forma tichetelor/voucherelor de vacanță este subsumată condiției legale a alocării în bugetul instituției respective de sume cu această destinație. […] Or, în absența condiției legale, nu se poate vorbi despre existența dreptului angajatului instituției publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță și nici despre existența obligației corelative a angajatorului – instituție publică centrală sau locală, de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare.“ Totodată, a apreciat că, „neexistând dreptul la acordarea voucherelor de vacanță, nu se poate vorbi nici despre vreun eventual efect de suspendare pe care să-l producă asupra acestuia dispozițiile din actele normative succesive anterior evocate, aplicabile în perioada 2012-2014, prin care s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor pe anii menționați nu se prevăd sume cu această destinație.“22.Curtea apreciază că cele mai sus reținute răspund și criticii formulate de autorul excepției referitoare la încălcarea dreptului de proprietate. Astfel, Curtea constată că, în anii 2011-2016, dreptul angajatului instituției publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță nu a existat, astfel că nu se poate vorbi de existența unei așteptări legitime de a obține acest drept. 23.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Cătălin Dinu în Dosarul nr. 187/30/2016 al Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 10 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 martie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x