DECIZIA nr. 121 din 2 martie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan Someșan în Dosarul nr. 3.108/102/2017/a1.2 al Tribunalului Mureș – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.277D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, pentru cetățenii români de naționalitate maghiară, a fost desemnată, în calitate de traducător autorizat, doamna Veronka Ruică, prezentă în fața Curții. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând că dispozițiile art. 83 raportate la cele ale art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală nu instituie drepturi suplimentare pentru persoana vătămată, inculpatul având dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile legii, iar declarația persoanei vătămate constituie probă în procesul penal, conform art. 111 alin. (9) și (10) din Codul de procedură penală, totodată apărătorul inculpatului având dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală. Pe de altă parte, reține că audierea persoanei vătămate, care a înregistrat o plângere la organul judiciar, se desfășoară de îndată sau ulterior, fără întârzieri nejustificate, chiar și înaintea începerii urmăririi penale. Arată că dreptul persoanei vătămate de a fi ascultată este corelativ cu dreptul inculpatului de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal. Apreciază că dispozițiile art. 83 din Codul de procedură penală trebuie corelate cu prevederile art. 111 alin. (6) din același act normativ, unele persoane vătămate prezentând nevoi specifice de protecție, precum și cu alin. (7) și (8) ale articolului menționat, în situația victimelor infracțiunilor sexuale sau infracțiunilor de violență în familie ori în situația minorilor. Referitor la art. 306 din Codul de procedură penală, reține că organele judiciare strâng probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, fără ca acuzația să se întemeieze în mod determinant pe o anumită probă, așa cum este declarația persoanei vătămate. Consideră că trebuie avut în vedere și faptul că persoana vătămată urmează să fie audiată și în cursul judecății, iar inculpatul are dreptul de a-i pune întrebări. În ceea ce privește prevederile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie și, în acest sens, invocă Decizia nr. 126 din 9 martie 2017. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 28 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.108/102/2017/a1.2, Tribunalul Mureș – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ștefan Someșan, inculpat într-o cauză penală. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 din Codul de procedură penală raportate la dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. g) din același act normativ, se susține că partea vătămată are, în mod nejustificat, posibilitatea de a pune întrebări altor participanți la procesul penal, drept care nu este conferit inculpatului. De asemenea, în motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 din Codul de procedură penală raportate la dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. f) din același act normativ, se susține că acestea nu prevăd obligația organelor de urmărire penală de a audia persoana vătămată – drept conferit acestora din urmă prin dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală – cu consecințe în ceea ce privește corecta stabilire a cadrului procesual în faza de urmărire penală. Se consideră că în acest fel este încălcat art. 16 din Constituție, de vreme ce se creează, în mod nejustificat, persoanei vătămate o situație de inferioritate în raport cu alți subiecți procesuali, totodată, fiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului, acesta fiind privat de un mijloc de probă. În același timp, se susține că dispozițiile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 342 și art. 8 din același act normativ, în măsura în care nu conferă judecătorului de cameră preliminară posibilitatea restituirii cauzei la parchet ca urmare a constatării caracterului nelegal al urmăririi penale, în concret, în măsura în care urmărirea penală s-a efectuat cu eludarea dispozițiilor legale sau printr-o omisiune/inacțiune a organelor de urmărire penală. … 6.Tribunalul Mureș – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 din Codul de procedură penală este întemeiată și, în acest sens, reține că, în modalitatea actuală de reglementare, se creează un dezechilibru pentru inculpat, între drepturile acestuia nefiind reglementat expres și dreptul de a adresa întrebări persoanei vătămate, în timp ce, în privința acestei părți, există dispoziții clare și neechivoce care reglementează dreptul de a adresa întrebări inculpatului. De asemenea, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 din Codul de procedură penală este întemeiată, având în vedere că acest text de lege nu prevede obligativitatea audierii persoanelor vătămate. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța de judecată nu și-a exprimat opinia. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului, Curtea reține că acesta critică dispozițiile art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 346 alin. (3) raportat la art. 342 raportat la art. 8 din Codul de procedură penală, așa încât Curtea constată că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie aceste din urmă norme procesual penale. Dispozițiile criticate au următorul conținut:– Art. 83 din Codul de procedură penală: „În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; a^1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; g^1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi prevăzute de lege.“; … – Art. 306 din Codul de procedură penală: „(1) Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală au obligația ca, după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, să strângă și să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 și 101. (2) Organele de cercetare penală au obligația de a efectua actele de cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă privesc o cauză pentru care nu au competența de a efectua urmărirea penală. (3) După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng și administrează probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului. (4) Organul de urmărire penală se pronunță, prin ordonanță motivată, în condițiile art. 100 alin. (3) și (4), asupra cererilor de administrare a probelor, în limita competenței sale. (5) Când organul de cercetare penală apreciază că este necesară administrarea unor mijloace de probă sau folosirea unor metode speciale de supraveghere, care pot fi autorizate ori dispuse, în faza de urmărire penală, numai de procuror sau, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți, formulează propuneri motivate, care trebuie să cuprindă datele și informațiile care sunt obligatorii în cadrul acelei proceduri. Referatul este trimis procurorului împreună cu dosarul cauzei. (6) Secretul bancar și cel profesional, cu excepția secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale. (7) Organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru identificarea bunurilor și valorilor supuse confiscării speciale și confiscării extinse, potrivit Codului penal.“; … – Art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală: „(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții.“ … Textele de lege la care sunt raportate normele procesual penale criticate au următorul conținut:– Art. 8 din Codul de procedură penală: „Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.“; … – Art. 81 alin. (1) lit. f) și g) din Codul de procedură penală: „În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: […] f) dreptul de a fi ascultată; g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților;[…]“; … – Art. 342 din Codul de procedură penală: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“ …  … 11.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (1) potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii. Cât privește dispozițiile art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, invocă în plus prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la dispozițiile art. 346 alin. (3) raportat la art. 342 raportat la art. 8 din Codul de procedură penală, invocă dispozițiile constituționale ale art. 16, ale art. 21 alin. (3) și ale art. 124. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală și ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au fost criticate din perspectiva imposibilității inculpatului de a pune întrebări persoanei vătămate, inclusiv în cadrul audierii acesteia de către organul de urmărire penală, în faza urmăririi penale, în consecință, autorul apreciind că este pus în imposibilitatea obiectivă de a propune probe în contracararea acuzației. … 13.Față de criticile astfel formulate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018 – examinând în controlul a priori dispozițiile art. I pct. 41 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu următorul conținut: „La articolul 83, după litera b) se introduce o nouă literă, lit. b^1), cu următorul cuprins: «b^1) dreptul de a fi încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Absența sa nu împiedică efectuarea actului.»“ – a constatat că acestea sunt neconstituționale, întrucât încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și prevederile constituționale ale art. 148 alin. (2), care stabilesc caracterul obligatoriu al dreptului european. … 14.Astfel, Curtea constată că, în considerentele deciziei precitate, paragrafele 398-405, a reținut că noua reglementare prevede dreptul inculpatului de a fi încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți și, implicit, posibilitatea acestuia de a participa personal la efectuarea oricărui act de urmărire penală, acest drept rezultând din teza finală a articolului criticat, potrivit căreia „absența sa nu împiedică efectuarea actului“. … 15.Analizând critica de neconstituționalitate formulată, Curtea a reținut că, acordând acest drept inculpatului, legiuitorul ignoră efectele pe care prezența acestuia la efectuarea oricărui act de urmărire penală, deci inclusiv la audieri, le-ar putea avea asupra cercetării penale. Astfel, prezența acestuia, de exemplu, la audierea unor martori sau a persoanelor vătămate poate avea un caracter intimidant, de natură a-i face pe aceștia să fie reținuți în declarațiile lor și să nu declare tot ceea ce știu în legătură cu fapta cercetată, destabilizând caracterul echitabil al procesului penal. … 16.De asemenea, Curtea a reținut că legiuitorul ignoră și prevederile Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, a cărei transpunere în dreptul intern este obligatorie, potrivit art. 148 din Constituție. Această directivă instituie pentru statele membre obligația să reglementeze procedurile penale, astfel încât „să se evite contactele dintre victimă și membrii familiei acesteia, pe de o parte, și autorul infracțiunii, pe de altă parte“. În ceea ce privește aplicarea acestei dispoziții, reglementarea europeană exemplifică cea mai frecventă situație care poate fi întâlnită în practică și oferă soluția concordantă cu scopul propus, respectiv „citarea victimei și a autorului infracțiunii la audieri în momente diferite“. De asemenea, „un număr cât mai mare de măsuri ar trebui puse la dispoziția practicienilor pentru a se preveni suferința victimelor în cursul procedurilor judiciare, în special ca urmare a contactului vizual cu autorul infracțiunii, cu membrii familiei sale, cu asociații săi sau cu persoanele din public“ (paragraful 53 al Preambulului directivei). Astfel, paragraful 55, reiterând că anumite victime sunt extrem de expuse în cursul procedurilor penale riscului de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare din partea autorului infracțiunii, stabilește că „un astfel de risc poate fi identificat eficient numai prin evaluări individuale, realizate în cel mai scurt termen posibil“ și că „respectivele evaluări ar trebui realizate pentru toate victimele, pentru a stabili dacă acestea sunt expuse riscului de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare și care sunt măsurile de protecție speciale necesare“. În mod evident și necesar, această obligație de evaluare a riscului de victimizare secundară incumbă organelor statului și nu poate depinde de inițierea demersului procedural de către victimă. Mai mult, paragraful 57 al Preambulului directivei stabilește că „Victimele traficului de persoane, ale terorismului, ale criminalității organizate, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau exploatării, ale violenței bazate pe gen, ale infracțiunilor inspirate de ură, victimele cu dizabilități și victimele-copii tind să facă obiectul unei rate ridicate a victimizării secundare și repetate sau a intimidării și răzbunării. Ar trebui acordată o atenție specială evaluării riscului de victimizare ulterioară la care sunt sau nu supuse victimele și ar trebui să existe o prezumție puternică referitor la faptul că respectivele victime vor beneficia de măsuri de protecție speciale“. … 17.Curtea a constatat, totodată, că, în aplicarea principiilor enunțate în preambul, dispozițiile art. 18, intitulat Dreptul la protecție, prevăd că „Fără a aduce atingere dreptului la apărare, statele membre garantează adoptarea unor măsuri de protecție a siguranței victimelor și a membrilor familiilor acestora împotriva victimizării secundare și repetate și a intimidării și răzbunării, inclusiv împotriva riscului unor vătămări emoționale sau psihologice, și de protecție a demnității victimelor pe durata audierilor și în momentul depunerii mărturiei. După caz, astfel de măsuri includ și proceduri instituite în temeiul dreptului intern pentru protecția fizică a victimelor și a membrilor familiilor acestora“. … 18.Prin consacrarea dreptului la protecție, legiuitorul european a instituit o prezumție a stării de vulnerabilitate a victimei, rezultat al stresului posttraumatic, relației de dependență sau subordonare, sau chiar de frică raportate la puterea, controlul sau amenințarea exercitate de autorul infracțiunii sau rezultat al altor cauze, inclusiv autoînvinovățirea (chiar și în lipsa oricărei contribuții la ceea ce i s-a întâmplat); victima nu poate conștientiza uneori nici măcar statutul său de victimă, nu are capacitatea de a înțelege conținutul obiectiv al drepturilor sale și efectul lor practic, nici demersurile procedurale concrete care trebuie făcute și nici rolul lor, nu poate decela motivele de temere din complexul afectiv pe care îl trăiește. Tocmai de aceea obligația de evaluare a riscului de victimizare secundară incumbă organelor statului și, în primul rând, legiuitorului, care trebuie să adopte măsurile adecvate, inclusiv „proceduri instituite în temeiul dreptului intern pentru protecția fizică a victimelor și a membrilor familiilor acestora“. În acest sens, dispozițiile art. 19, intitulat Dreptul la evitarea contactului dintre victimă și autorul infracțiunii, prevăd că „(1) Statele membre stabilesc condițiile necesare pentru a se permite evitarea contactului dintre victime și, după caz, membrii familiei acestora și autorul infracțiunii în incinta în care se desfășoară procedurile penale, în afară de cazul în care acest lucru este impus de procedurile penale“ și că „(2) Statele membre se asigură că noile clădiri ale instanțelor judecătorești beneficiază de săli de așteptare separate pentru victime.“ … 19.În aceste condiții, având în vedere prevederile de drept european din conținutul directivei, pe care statul român este obligat să le transpună și să le aplice, Curtea a constatat că legiuitorul nu numai că le-a ignorat, dar a reglementat în sens contrar, acordând un drept procesual suplimentar inculpatului, în condițiile în care dreptul la apărare al acestuia este asigurat de dispozițiile art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vigoare, care stabilesc dreptul avocatului suspectului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală. … 20.Așa încât, având în vedere considerentele anterior menționate, Curtea constată că dispozițiile art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală și ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu critica referitoare la imposibilitatea inculpatului de a pune întrebări persoanei vătămate, inclusiv în cadrul audierii acesteia de către organul de urmărire penală, în faza urmăririi penale. … 21.Totodată, Curtea constată că dispozițiile art. 306 din Codul de procedură penală raportate la dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. f) din același act normativ au fost criticate și din perspectiva faptului că nu prevăd obligația organelor de urmărire penală de a audia persoana vătămată – drept conferit acesteia din urmă prin normele procesual penale ale art. 81 alin. (1) lit. f). Or, cu privire la acest aspect, Curtea constată că legea procesual penală în vigoare reglementează în partea generală, la titlul IV, capitolul II, secțiunea a 3-a, cu denumirea „Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente“, art. 111, având denumirea marginală „Modul de audiere a persoanei vătămate“, că, la începutul primei audieri, organul judiciar adresează persoanei vătămate întrebările prevăzute la art. 107, care se aplică în mod corespunzător, totodată fiind aplicabile și normele procesual penale ale art. 109 alin. (1) și (2) privind modul de ascultare și ale art. 110 referitoare la consemnarea declarațiilor. Persoanei vătămate i se aduc la cunoștință dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege; dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, în condițiile prevăzute de lege; dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabilă, precum și dreptul de a se constitui parte civilă; obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare; obligația de a comunica orice schimbare de adresă. Norma prevede, de asemenea, că, în cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă. Persoanei vătămate i se aduce la cunoștință cu ocazia primei audieri faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, poate să fie informată cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia. De asemenea, în cazul persoanelor vătămate pentru care a fost stabilită în condițiile legii existența unor nevoi specifice de protecție, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre următoarele măsuri, atunci când este posibil și când acesta apreciază că nu se aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților: audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop; audierea acestora prin intermediul sau în prezența unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor; audierea acestora, precum și eventuala lor reaudiere de către aceeași persoană, dacă acest lucru este posibil și dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților. Audierea de către organele de cercetare penală a persoanelor vătămate care au fost victime ale infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 din Codul penal, ale infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor, prevăzute la art. 218-221 din Codul penal, ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută la art. 197 din Codul penal, hărțuire, prevăzută de art. 208 din Codul penal, și hărțuire sexuală, prevăzută de art. 223 din Codul penal, precum și în alte cazuri în care, din cauza împrejurărilor comiterii faptei, acest lucru se apreciază ca fiind necesar, se efectuează numai de către o persoană de același sex cu persoana vătămată, la cererea acesteia, cu excepția cazului când organul judiciar apreciază că aceasta aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților. Dacă persoana vătămată este minor, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie în toate cazurile. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declarația persoanei vătămate, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă. Totodată, alin. (9) al art. 111 din Codul de procedură penală prevede că audierea persoanei vătămate de către organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni se desfășoară de îndată, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fără întârzieri nejustificate. Normele procesual penale prevăd, în mod expres, că declarația dată de persoana vătămată în condițiile alin. (9) constituie mijloc de probă chiar dacă a fost administrată înainte de începerea urmăririi penale. … 22.În aceste condiții, Curtea constată că audierea persoanei vătămate în faza de urmărire penală constituie o obligație a organului judiciar ce rezultă din normele procesual penale citate anterior interpretate coroborat cu cele ale art. 81 alin. (1) lit. f) și ale art. 306 din Codul de procedură penală, invocate de autor. Așa încât Curtea constată că, fiind obligat să citeze persoana vătămată pentru a-i comunica drepturile și obligațiile în contextul procedurii audierii, organul judiciar este obligat și la luarea declarației acesteia. Pentru faza judecății, art. 380 din Codul de procedură penală stabilește în mod imperativ în sarcina instanței obligația de a trece la audierea persoanei vătămate, stabilind, în alin. (1), că „Instanța procedează la audierea persoanei vătămate, […] potrivit dispozițiilor art. 111 și 112, după ascultarea inculpatului și, după caz, a coinculpaților.“ Or, Curtea observă că obligația de audiere din cursul judecății își are corespondent în audierea persoanei vătămate din cursul urmăririi penale, care se desfășoară potrivit acelorași reguli procedurale aplicabile suspectului sau inculpatului, în condițiile în care aspectele relatate de către persoana vătămată prezintă o importanță deosebită atât pentru soluționarea acțiunii penale, cât și pentru desfășurarea cu celeritate a activității de strângere de probe din timpul urmăririi penale. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 306 din Codul de procedură penală raportate la dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. f) din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … 23.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) raportat la art. 342 raportat la art. 8 din Codul de procedură penală, Curtea constată că restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară se dispune în situația în care rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății, iar, distinct de această ipoteză, norma procesual penală prevede și ipoteza în care se exclud toate probele administrate în cursul urmăririi penale și pe cea în care se solicită de către procuror restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3) din cod, ori cea în care procurorul nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții legale. … 24.Cu privire la aceste ipoteze, Curtea a reținut în jurisprudența sa că „neregularitatea“ rechizitoriului nu echivalează cu o nelegalitate, întrucât, potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, aceasta se circumscrie unor scopuri determinate, și anume imposibilității stabilirii obiectului sau limitelor judecății (Decizia nr. 767 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 14 aprilie 2020, paragraful 34). Totodată, restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară, ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obținute în mod nelegal. Această soluție nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra temeiniciei acuzației sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu suficiente pentru a întemeia o acuzație. De asemenea, Curtea a reținut că, prin prevederile art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, legiuitorul dă procurorului posibilitatea de a relua urmărirea penală în vederea desfășurării unei anchete efective (Decizia nr. 257 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 19 iulie 2016, și Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016). … 25.În aceste condiții, având în vedere scopul camerei preliminare, acela de filtru de verificare, interpus între etapa urmăririi penale și cea a judecății, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut în privința judecătorului de cameră preliminară atribuții referitoare la îndeplinirea unor acte și luarea unor măsuri, ulterior finalizării urmăririi penale. Potrivit obiectului procedurii în camera preliminară, astfel cum este reglementat în art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va analiza și se va pronunța, în consecință, asupra legalității sesizării instanței, precum și asupra legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Așa încât, în măsura în care urmărirea penală s-a efectuat cu eludarea dispozițiilor legale sau printr-o omisiune/inacțiune a organelor de urmărire penală, aceste aspecte vor fi analizate de judecătorul de cameră preliminară. Or, Curtea constată că dispozițiile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală reglementează, în mod corespunzător, mijloacele procesuale de asigurare a limitelor actului de sesizare a instanței și a limitelor judecății. Per a contrario, constatarea aspectelor de neregularitate care nu atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății și care nu au în vedere ipotezele prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt de esența procedurii camerei preliminare și excedează atribuțiilor judecătorului de cameră preliminară, astfel cum ele au fost reglementate având în vedere scopul acestei instituții. … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefan Someșan în Dosarul nr. 3.108/102/2017/a1.2 al Tribunalului Mureș – Secția penală și constată că dispozițiile art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 346 alin. (3) raportat la art. 342 raportat la art. 8 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mureș – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește