DECIZIA nr. 120 din 2 martie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (2) și ale art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Szigyarto Szabolcs în Dosarul nr. 3.679/102/2011**/a5 al Tribunalului Mureș – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.271D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Peter Hajnal a fost citată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în Ungaria, iar citația a fost returnată cu mențiunea „adresă inexistentă“, așa încât, în temeiul art. 1 din Hotărârea nr. 6 din 16 martie 2017 a Plenului Curții Constituționale, partea a fost citată prin afișarea citației la ușa Curții Constituționale și pe pagina de internet a acesteia și, totodată, a fost numit în calitate de curator domnul avocat Teodor Popescu, prezent în fața Curții. De asemenea, magistratul-asistent precizează că, pentru părțile cetățeni români de naționalitate maghiară, a fost desemnată doamna Veronka Ruică în calitate de traducător autorizat de limba maghiară, de asemenea prezentă în fața Curții. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul curatorului, care lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând, în esență, că textul de lege criticat instituie garanții ale participării efective a inculpatului la procesul penal, sintagma „a da explicații“ referindu-se la dreptul inculpatului de a da lămuriri cu privire la acuzație pe tot parcursul cercetării judecătorești, indiferent dacă acesta a dat o declarație inițială. Rămâne la latitudinea inculpatului dacă dorește să dea explicații în exercitarea dreptului la apărare, având, totodată, posibilitatea de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate și celorlalte părți. Apreciază că din textele criticate nu rezultă interpretarea dată de autorul excepției acestora, ci, contrar celor susținute de autor, acesta are posibilitatea de a da declarații în tot cursul procesului penal, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 376 alin. (5) din Codul de procedură penală, în temeiul cărora instanța poate dispune schimbarea ordinii cercetării judecătorești atunci când este necesar. În ceea ce privește reascultarea inculpatului, apreciază că sensul literal al acesteia presupune o ascultare a inculpatului în exercitarea dreptului de a face declarații, ca o componentă a dreptului la apărare. Faptul că într-o anumită cauză instanța a interpretat dispozițiile în sensul că inculpatul s-ar fi prevalat sau nu de dreptul la tăcere nu poate face obiectul excepției de neconstituționalitate, deoarece acest aspect vizează aplicarea legii de către instanța de judecată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 23 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.679/102/2011**/a5, Tribunalul Mureș – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (2) și ale art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Szigyarto Szabolcs într-o cauză penală. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că dispozițiile art. 374 alin. (2) din Codul procedură penală, în ceea ce privește sintagma „a da explicații“, respectiv dispozițiile art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, în ceea ce privește sintagma „poate fi reascultat ori de câte ori este necesar“, sunt neconstituționale, fiind contrare dispozițiilor constituționale și convenționale invocate. Arată că, în cauză, cu ocazia ședinței de judecată din data de 22 martie 2017, autorul excepției a fost întrebat de instanța de judecată dacă dorește să dea declarație, sens în care a arătat că înțelege să dea o declarație pe parcursul procesului penal, după administrarea probatoriului. Astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, instanța a considerat că – raportat la art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, în măsura în care inculpatul condiționează momentul la care înțelege să dea o declarație – acesta invocă dreptul său la tăcere, aceeași poziție procesuală urmând a fi reținută pe tot parcursul cercetării judecătorești. De asemenea, instanța a reținut că, potrivit art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul are posibilitatea de a da doar explicații pe tot parcursul cercetării judecătorești, iar explicația nu este echivalentă cu audierea. Susține că instanța a interpretat dispozițiile art. 378 alin. (6), potrivit cărora „inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar“, în sensul că o reascultare ar presupune existența unei declarații anterioare, iar, în lipsa acesteia, orice solicitare ulterioară în acest sens ar fi inadmisibilă. Cu alte cuvinte, susține că textul de lege poate fi interpretat în sensul că, în măsura în care, la momentul de debut al cercetării judecătorești, inculpatul a înțeles să uzeze de dreptul la tăcere, ulterior, după momentul începerii administrării probatoriului, acesta nu și-ar mai putea exercita dreptul menționat anterior. În aceste condiții, autorul apreciază că textele de lege criticate sunt în contradicție flagrantă cu prevederile constituționale și ale tratatelor internaționale privind drepturile omului cu referire la respectarea dreptului la apărare. … 7.Tribunalul Mureș – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că legea procesual penală cuprinde norme referitoare la cadrul în care sunt audiați inculpații, asigurând respectarea tuturor drepturilor acestora, respectiv aducerea la cunoștință a învinuirii, dreptul de a nu face nicio declarație, consecințele declarațiilor făcute și celelalte drepturi procesuale. De asemenea, arată că toate aceste texte de lege referitoare la declarații și posibilitatea de a da ulterior explicații trebuie coroborate cu art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală, care se referă la ordinea cercetării judecătorești. În opinia instanței, respectarea acestei ordini este importantă pentru apărare și acuzare, fiind necesară audierea inculpaților la începutul cercetării judecătorești pentru a se cunoaște poziția acestora raportat la acuzație și, în raport cu această acuzație, strategia apărării, cât și poziția parchetului raportat la probele ce urmează a fi cerute sau readministrate. În ceea ce privește posibilitatea de a da explicații, instanța apreciază că acestea nu echivalează cu o declarație, ci reprezintă lămuriri suplimentare pe care inculpatul le poate aduce atunci când nevoia acestora reiese din dezbateri sau când există omisiuni în declarația inițială. Cât privește condițiile de formă, chiar dacă acestea nu sunt precizate în mod expres de lege, dispozițiile art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd modalitatea de audiere a inculpatului, arată că i se aduc la cunoștință învinuirile și toate drepturile, așa încât, odată ce i s-au adus la cunoștință, se presupune că inculpatul le cunoaște pe întreaga durată a cercetării judecătorești. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile curatorului desemnat, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (2) și ale art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:– Art. 374 alin. (2): „Președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.“; … – Art. 378 alin. (6): „Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar.“ …  … 12.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la statul român, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, președintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată (rechizitoriul) ori, după caz, celui prin care s-a dispus începerea judecății [încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală ori decizia de începere a judecății pronunțate conform art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală] sau să facă o prezentare succintă a acestuia, limitându-se în acest fel la faptă, încadrarea sa juridică și identitatea inculpatului. Citirea actului de sesizare reprezintă punctul inițial al etapei preliminare cercetării judecătorești, aceea a aducerii la cunoștință a învinuirii, lămuririlor și formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată și limitele judecății. În același timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată (Decizia nr. 750 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, paragraful 14). Citirea actului de sesizare ori prezentarea succintă a acestuia nu marchează începutul cercetării judecătorești – spre deosebire de legea procesual penală anterioară (art. 322 din Codul de procedură penală din 1968), ci se situează anterior acestui moment, rolul său fiind de a asigura încă de la debutul fazei de judecată cunoașterea și expunerea în public a acuzațiilor formulate de procuror (Decizia nr. 301 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, paragraful 16). … 14.Ulterior citirii actului de sesizare, președintele procedează conform art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală. Curtea observă că, la acest moment procesual, președintele îi explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar. Curtea reține că, prin parcurgerea acestor formalități, instanța se asigură că inculpatul cunoaște învinuirea și principalele drepturi procesuale în faza de judecată, totodată, această obligație a președintelui fiind, în fapt, o garanție a dreptului la apărare al inculpatului și o aplicare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. … 15.Atunci când cauza se află în stare de judecată, instanța începe efectuarea cercetării judecătorești [art. 376 alin. (1) din Codul de procedură penală], procedând la audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, după care la administrarea probelor încuviințate anterior, administrarea de probe din oficiu putând fi făcută oricând pe parcursul cercetării judecătorești [art. 376 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală]. Spre deosebire de vechea reglementare, conform căreia începerea cercetării judecătorești era determinată de citirea actului de sesizare, potrivit Codului de procedură penală în vigoare, momentul începerii cercetării judecătorești este momentul administrării primei probe. Așadar, Curtea observă că, dacă instanța nu dispune altfel, cercetarea judecătorească începe cu audierea inculpatului, întrucât acesta este subiectul central al procesului penal. De atitudinea inculpatului în fața instanței depind, în bună măsură, conținutul și desfășurarea cercetării judecătorești, motiv pentru care este util ca această atitudine să fie cunoscută de la început. … 16.Curtea reține însă că, deși audierea inculpatului la începutul cercetării judecătorești reprezintă regula – potrivit art. 378 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 376 alin. (5) din același cod, atunci când este necesar, instanța poate dispune schimbarea ordinii efectuării actelor de cercetare judecătorească. … 17.Dispozițiile art. 378 din Codul de procedură penală stabilesc că audierea inculpatului începe cu o relatare liberă referitoare la învinuirea cuprinsă în actul de sesizare a instanței, prin care acesta spune tot ce știe cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată, urmată de întrebări care îi pot fi adresate de către procuror, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, de către ceilalți inculpați sau de către avocații acestora, precum și de către avocatul inculpatului a cărui audiere se face. De asemenea, președintele sau ceilalți membri ai completului îi pot adresa întrebări inculpatului dacă apreciază necesar pentru justa soluționare a cauzei. … 18.Audierea care are loc, de regulă, la începutul cercetării judecătorești constituie principalul moment în care inculpatul este ascultat de către instanță. Conform art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, inculpatul poate fi și reascultat ori de câte ori este necesar, „necesitatea“ reascultării rezultând din dezbateri ori când există omisiuni în declarația inițială. Distinct de acestea, conform art. 389 din Codul de procedură penală, inculpatul mai este ascultat la sfârșitul cercetării judecătorești, atunci când îi este dat ultimul cuvânt. Cu acest prilej însă, conform alin. (2) al art. 389 anterior menționat, inculpatului nu i se pot adresa întrebări. … 19.Totodată, Curtea observă că printre obligațiile președintelui instanței, enumerate în cuprinsul art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală, se regăsește și aceea de înștiințare a inculpatului cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, acesta atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Cu privire la acest aspect, în jurisprudența sa (Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020), Curtea a reținut că actuala lege procesual penală reglementează dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria incriminare în raport cu diverse momente procesuale, iar, la nivel de principiu, reglementează dreptul la apărare în art. 10 alin. (4), potrivit căruia „Înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declarație“. De asemenea, în decizia precitată, la paragraful 53, Curtea a observat că, în prezent, dreptul la tăcere și la neautoincriminare este enumerat între drepturile procesuale ale suspectului și ale inculpatului, art. 83 lit. a) din Codul de procedură penală prevăzând că inculpatul are dreptul de a refuza să dea declarație fără riscul de a suferi vreo consecință defavorabilă ca urmare a acestui refuz, iar, potrivit art. 99 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și „are dreptul de a nu contribui la propria acuzare“. Totodată, Curtea a observat că, potrivit art. 109 alin. (3) din Codul de procedură penală, „În cursul audierii, suspectul sau inculpatul își poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat“. În același mod, Curtea a reținut și alte norme procesual penale, care reglementează dreptul la tăcere, cum ar fi: art. 209 alin. (6) referitor la măsura preventivă a reținerii, incident atât în materia controlului judiciar – potrivit art. 212 alin. (3), cât și în materia controlului judiciar pe cauțiune, raportat la art. 216 alin. (3); art. 225 alin. (8) la care face trimitere și art. 238 alin. (1) privind arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății; art. 374 alin. (2) privind procedura de judecată – momentul procesual al explicațiilor preliminare, când, printre altele, președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce și îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Curtea a reținut, de altfel, că acest din urmă text este incident și în materia apelului, potrivit art. 420 alin. (4), care stabilește că „Instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond“. … 20.Curtea a constatat că normele procesual penale precitate instituie obligația organelor judiciare de a avertiza suspectul sau inculpatul, în diferite momente procesuale, cu privire la dreptul la tăcere și neautoincriminare, încălcarea obligației menționate fiind sancționată în condițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu consecința excluderii probei astfel obținute, conform art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală. Tot în Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, Curtea a constatat că dreptul la tăcere și dreptul la neautoincriminare decurg direct din prezumția de nevinovăție (paragraful 71), vizează buna administrare a justiției și aflarea adevărului prin prevenirea erorilor judiciare (paragraful 77) și privesc dreptul fundamental la apărare – garanție a dreptului la un proces echitabil (paragraful 78). Totodată, Curtea a reținut că dreptul la tăcere și la neautoincriminare nu este un drept absolut, fiind un drept procedural, circumscris garanțiilor procesual penale instituite prin art. 6 din Convenție, având caracter relativ, în acest sens fiind permis titularului său să renunțe la acest drept, dar și organelor judiciare să aducă limitări justificate, în anumite circumstanțe și având în vedere diverși factori, cu respectarea unui just echilibru între restrângerea acestui drept și scopul urmărit (paragraful 46). … 21.Curtea constată că exercitarea de către inculpat a dreptului la tăcere și la neautoincriminare nu poate fi interpretată ca o limitare a posibilității acestuia de a fi audiat în tot cursul cercetării judecătorești, cum de altfel acesta nu poate fi cenzurat cu privire la dreptul de a da explicații (lămuriri suplimentare) atunci când socotește necesar, aceste drepturi procedurale reprezentând, deopotrivă, garanții ale dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare ale inculpatului, precum și o garantare a aplicării prezumției de nevinovăție. … 22.Așadar, Curtea constată că normele procesual penale referitoare la dreptul inculpatului de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar, precum și posibilitatea ca inculpatul să poată fi reascultat – în condițiile art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, indiferent dacă inculpatul și-a exercitat dreptul de a nu face vreo declarație ori a renunțat la acest drept și a fost audiat în condițiile art. 376 din Codul de procedură penală, nu sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, constituie garanții ale acestora. Totodată, având în vedere considerentele mai sus arătate, inclusiv jurisprudența instanței de control constituțional precitată, Curtea constată că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, fiind în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție ce reglementează statul de drept și calitatea legii. De altfel, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate formulate de autor relevă și o problemă de interpretare și aplicare a normelor procesual penale criticate. Interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Szigyarto Szabolcs în Dosarul nr. 3.679/102/2011**/a5 al Tribunalului Mureș – Secția penală și constată că dispozițiile art. 374 alin. (2) și ale art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mureș – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește