DECIZIA nr. 115 din 7 martie 2024

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ovidiu-Dumitru Vasiliu în Dosarul nr. 32/753/2019/a1 al Curții Militare de Apel București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.865D/2019. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul de lege criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei, care se află în procedura de cameră preliminară, fază procesuală în care nu sunt incidente dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală privind principiul aflării adevărului. În subsidiar, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție consacră același principiu ca dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 23 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 32/753/2019/a1, Curtea Militară de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ovidiu-Dumitru Vasiliu într-o cauză penală aflată în faza de cameră preliminară, și anume în etapa soluționării contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală încalcă principiul statului de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor, dreptul la apărare, precum și dreptul acuzatului de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca martorii acuzării. Arată că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală reglementează principiul aflării adevărului, unul dintre principiile de bază ale aplicării legii procesual penale alături de legalitatea procesului penal, separarea funcțiilor judiciare, caracterul echitabil și dreptul la apărare. Observă că prevederile art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la obligația organelor judiciare de a stabili adevărul pe bază de probe, în timp ce dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol sunt aplicabile numai organelor de urmărire penală, inclusiv procurorului militar care a instrumentat cauza. După ce în prima frază a alin. (2) se arată că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului, fraza a doua instituie dreptul organelor de urmărire penală de a respinge sau de a nu consemna cu rea-credință probele propuse în favoarea suspectului sau inculpatului, sub sancțiunea eventuală a nulității relative, potrivit prevederilor art. 282 din Codul de procedură penală. Totodată, arată că legea procesual penală instituie obligația procurorului de a-și exercita cu bună-credință atribuțiile funcționale și de a strânge și administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului/inculpatului, obligație a cărei nesocotire conduce la vătămarea drepturilor și a intereselor legitime ale suspectului/inculpatului, respectiv dreptul la apărare, la un proces echitabil, la respectarea demnității umane, fapte care constituie infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de dispozițiile art. 297 din Codul penal. Susține că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală au ca efect nepedepsirea abuzului în serviciu comis de organele de urmărire penală, operând precum o veritabilă dezincriminare – printr-o normă de procedură penală – a unei fapte deosebit de grave. Astfel, textul de lege analizat îi situează pe procurori – în speță, pe cei militari – deasupra legii penale, printr-un „privilegiu inabil mascat“ de norma de procedură penală criticată, contrar prevederilor art. 16 din Constituție. Consideră că textul de lege referitor la respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului legiferează reaua-credință a organelor de urmărire penală și lasă o faptă deosebit de gravă nu numai în afara legii penale, ci și în afara răspunderii de orice altă natură, cum ar fi cea disciplinară, civilă, administrativă etc. Norma criticată nesocotește toate principiile care stau la baza arhitecturii statului de drept, cu precădere pe cele privind drepturile fundamentale ale omului, drepturi în absența cărora nu poate să existe stat de drept, în accepțiunea dispozițiilor art. 1 din Constituție. Susține că trimiterea la eventualele sancțiuni prevăzute în Codul de procedură penală, în ipoteza conduitei de rea-credință a organelor de urmărire penală, realizează o formă de răspundere mascată, neclară, imprecisă, imprevizibilă și fără consecințe juridice pentru încălcarea drepturilor suspectului/inculpatului, lăsând în sarcina acestuia din urmă să dovedească vătămarea cauzată prin reaua-credință a procurorului la administrarea probelor solicitate în apărare. În acest fel se aduce atingere chiar substanței drepturilor, acestea fiind lipsite de efectivitate, îndeosebi dreptul la apărare, consacrat de prevederile art. 24 din Constituție și ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție. Mai arată că invocarea nulităților relative de către suspect/inculpat îi transferă acestuia o sarcină greu de îndeplinit, o „probă diabolică“. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, aceste nulități pot fi invocate numai până la închiderea procedurii în camera preliminară, dacă încălcările au survenit în cursul urmăririi penale. … 6.Curtea Militară de Apel București arată că, având în vedere că excepția de neconstituționalitate nu a fost ridicată din oficiu, își exprimă doar opinia că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(2) […] Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod.“ … 11.În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. d) – privind dreptul acuzatului de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca martorii acuzării – din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală consacră aflarea adevărului de către organele judiciare ca principiu de bază al aplicării legii procesuale penale. Curtea reține că, înainte de a fi o categorie juridică, adevărul este o categorie filosofică. Delimitând adevărul de nonadevăr, majoritatea filosofilor subliniază caracterul obiectiv al adevărului, care nu depinde de voința omului. Dacă opiniile cu privire la definirea adevărului sunt destul de convergente, opiniile expuse în filosofie cu privire la posibilitatea omului de a cunoaște adevărul sunt foarte divergente, mergând de la ideea că adevărul poate fi cunoscut întotdeauna până la ideea că adevărul nu poate fi cunoscut niciodată cu mijloacele omenești. Această divergență de opinii și-a pus amprenta și asupra modului în care diferitele sisteme procesuale se raportează la aflarea adevărului. … 13.Curtea reține că sistemele procesuale penale de sorginte adversială, de exemplu, nu cunosc principiul aflării adevărului ca principiu de bază al procesului penal, deoarece acestea sunt clădite pe un cu totul alt fundament legat de aflarea adevărului într-o cauză penală. Diferența dintre sistemul procesual adversial și cel continental este una de profunzime, cele două având o raportare diferită chiar cu privire la miezul problemei activității judiciare, și anume aflarea adevărului judiciar. În sistemul continental, adevărul judiciar trebuie să fie identic cu adevărul obiectiv, real, adică instanțele nu pot reține altceva decât ceea ce s-a petrecut în realitate. … 14.În noul Cod de procedură penală, aflarea adevărului este reglementată ca regulă de bază în art. 5 alin. (1), unde se prevede că „Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului“. Curtea observă, pe de o parte, că, pentru asigurarea acestui deziderat, actuala reglementare are un conținut mai bine articulat, fiind subliniat faptul că aflarea adevărului se poate baza numai pe probele administrate în fiecare cauză penală. Pe de altă parte, Codul de procedură penală din 1968 consacra principiul rolului activ al organelor judiciare în procesul penal, precum și obligația lor de a acționa din oficiu pentru aflarea acestui adevăr. În trecerea pe care noul Cod de procedură penală a făcut-o spre sistemul procesual adversial nu a mai fost reglementat principiul rolului activ al organelor judiciare, în vederea asigurării unui termen mai scurt de soluționare a cauzelor. … 15.Sistemele adversiale susțin că această „pretenție“ a sistemelor continentale, de a afla adevărul obiectiv în cadrul unui proces penal, este o utopie și că adevărul judiciar, reconstituit în urma administrării probelor în cadrul unui proces penal, poate fi diferit de adevărul real. În cadrul unui sistem procesual adversial, fiecare dintre părțile care se confruntă într-un proces penal – acuzarea și apărarea – este deținătoarea propriului adevăr, pe care încearcă să îl impună, în urma unei confruntări corecte. De aici decurge importanța deosebită pe care sistemul adversial o acordă procedurii, care trebuie să fie una corectă, perfect echitabilă, să asigure o egalitate a armelor, pentru a se putea ajunge la o soluție justă. Prin această concepție despre adevărul judiciar se explică posibilitatea pe care o au părțile implicate în procesul penal – acuzarea și apărarea – de a negocia acest adevăr judiciar, respectiv de a negocia încadrarea juridică a faptei, pedeapsa stabilită pentru faptă, modalitatea de executare a acesteia etc. … 16.Cum se poate observa, controversa cu privire la adevărul judiciar nu este decât o reluare, pe plan procesual penal, a vechii problematici filosofice legate de posibilitatea omului de a cunoaște adevărul, sistemele adversiale situându-se pe poziția imposibilității omului de a cunoaște adevărul, precum și pe aceea că adevărul are un caracter relativ, iar nu unul absolut. Aceste idei sunt, de altfel, unele destul de răspândite în curentele filosofice din lumea anglo-saxonă, unde își au originea sistemele procesuale de sorginte adversială. Sistemele procesuale romano-germanice, care își au originea în Europa continentală, și-au bazat principiile referitoare la cunoașterea adevărului în procesul penal pe curentele filosofice idealiste, în special pe idealismul german. Diferența dintre cele două sisteme cu privire la importanța acordată procedurii rezultă din diferența de viziune a acestora în legătură cu adevărul judiciar. … 17.Curtea reține că dezavantajele celor două mari sisteme procesuale penale au făcut ca sistemul procesual predominant în prezent să fie unul mixt, cu elemente adoptate atât din sistemul inchizitorial, cât și din cel adversial. Diferența dintre sistemele moderne constă însă în ponderea pe care o reprezintă elementele adoptate din fiecare sistem procesual și în special viziunea adoptată cu privire la adevărul obiectiv. Astfel, regăsim elemente de drept inchizitorial și în sistemele procesuale anglo-saxone, cum întâlnim elemente de drept adversial și în sistemele de sorginte inchizitorială. Întrucât sistemele procesuale continentale, de sorginte inchizitorială, cum este și cel român, păstrează pentru faza de judecată foarte puține elemente din vechiul sistem inchizitorial, împrumutând pentru această fază o serie de principii din sistemul opus, s-a preferat denumirea de sistem continental sau mixt. Caracteristica principală a acestui sistem este că în faza preliminară judecății, aceea de instrucție, se aplică predominant sistemul inchizitorial (cu unele elemente adversiale, cum ar fi separarea funcțiilor judiciare, dreptul la apărare al acuzatului, unele elemente de contradictorialitate etc.), iar în faza de judecată se aplică predominant sistemul adversial (cu unele elemente inchizitoriale, cum ar fi folosirea probelor din cursul urmăririi penale). De asemenea, aceste sisteme sunt caracterizate în general prin adoptarea principiului adevărului obiectiv, încredințarea funcției de acuzare unui organ specializat, respectiv Ministerului Public, și adoptarea sistemului probelor libere și al liberei aprecieri a acestora. … 18.Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) fraza întâi din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală au obligația să strângă și să administreze probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Curtea observă că această obligație a organelor de urmărire penală era cuprinsă în Codul de procedură penală din 1968 în partea introductivă a titlului dedicat urmăririi penale (art. 202). Așa fiind, ridicarea reglementării la rang de principiu reprezintă o garanție importantă în ceea ce privește aflarea adevărului, loialitatea procesuală și asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare. … 19.În ceea ce privește dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, criticate în prezenta cauză, acestea stabilesc că respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor Codului de procedură penală. Sancționarea procesuală a relei-credințe pe care ar putea să o manifeste organul judiciar în consemnarea cererilor de probe sau admiterea probelor solicitate reprezintă un element de noutate care pune în evidență o exigență deosebită în ceea ce privește administrarea probelor în cauzele penale. Probele rămân modalitatea concretă de aflare a adevărului și administrarea lor este activitatea procesuală care face ca exercitarea dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție să devină efectivă. Sancțiunea – fie că este de natură procesuală, fie că este de altă natură – reprezintă o garanție procesuală și o modalitate de responsabilizare a organului judiciar, în acord cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor. … 20.Prin urmare, Curtea nu poate reține critica formulată de autorul excepției de neconstituționalitate, în sensul că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală ar institui un drept al organelor de urmărire penală de a respinge sau de a nu consemna cu rea-credință probele propuse în favoarea suspectului sau inculpatului, sub o eventuală sancțiune a nulității relative. În mod evident, printr-o normă de procedură penală nu poate să opereze dezincriminarea unei fapte penale, așa cum susține autorul excepției, care consideră că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală au ca efect nepedepsirea abuzului în serviciu comis de organele de urmărire penală. De asemenea, textul de lege analizat nu îi situează pe procurori deasupra legii penale, printr-un privilegiu mascat, norma de procedură penală criticată neaducând nicio atingere prevederilor art. 16 din Constituție, ci, dimpotrivă, constituie o garanție procesuală în deplin acord cu cerințele prevăzute de art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție privind dreptul acuzatului de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca martorii acuzării. … 21.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ovidiu-Dumitru Vasiliu în Dosarul nr. 32/753/2019/a1 al Curții Militare de Apel București și constată că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții Militare de Apel București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 7 martie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește