DECIZIA nr. 111 din 28 februarie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31, art. 88 alin. (1), art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Kovács Kazmer, Lorincz Lajos, Todor László Botond, Szabó Maria și Ocolul Silvic Frumoasa în Dosarul nr. 1.318/268/2017/a1 al Judecătoriei Odorheiul Secuiesc – Judecătorul de cameră preliminară. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.172D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca nefondată. Apreciază că nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât subiecții procesuali principali și părțile nu sunt în aceeași situație juridică cu martorul. În măsura în care ar exista un abuz în aplicarea dispozițiilor procesual penale în sensul că procurorul, deși ar exista probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune, nu ar dispune continuarea urmăririi penale cu privire la o persoană, determinând astfel imposibilitatea acelei persoane, care anterior a avut calitatea de martor, de a-și face apărarea, acest abuz poate fi sancționat în procedura camerei preliminare. Totodată, dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală nu permit ca într-un proces să se țină seama de declarațiile pe care o persoană le-a dat în calitate de martor înainte de a fi pusă sub acuzare. De asemenea, arată că art. 24 din Constituție, care se referă la dreptul la apărare, are în vedere, potrivit alin. (2), „părțile“, iar nu alte persoane. … 4.În ceea ce privește dispozițiile art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale, de exemplu Decizia nr. 99 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 27 iunie 2018, și respingerea excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea finală de cameră preliminară nr. 106 din 28 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.318/268/2017/a1, Judecătoria Odorheiul Secuiesc – Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31, art. 88 alin. (1), art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Kovács Kazmer, Lorincz Lajos, Todor László Botond, Szabó Maria și Ocolul Silvic Frumoasa. Excepția a fost ridicată în procedura de cameră preliminară. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că în interpretarea literală a textelor de lege prevăzute de art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31 și art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală se constată că acestea conferă doar părților și subiecților procesuali principali dreptul de a fi asistați de avocat, categoria „altor subiecți procesuali“ fiind exclusă de la acest drept. Textele de lege exclud din sfera persoanelor care în cursul procesului penal ar putea beneficia de asistență din partea unui avocat toți ceilalți participanți în procesul penal așa cum aceștia sunt enumerați în prevederile art. 29 raportat la art. 34 din Codul de procedură penală. … 7.În contextul în care niciuna dintre prevederile legale – criticate în speță sub aspectul neconstituționalității – nu conferă categoriei persoanelor menționate în art. 34 din Codul de procedură penală dreptul de a fi asistat de apărător, acestea sunt puse în mod evident pe o poziție de inegalitate față de categoria părților și a subiecților procesuali principali, în contradicție cu prevederile art. 16 din Constituție. Apreciază că semnificația noțiunii de „echitate“ este aceea de deplină egalitate a tuturor participanților la procesul penal, exprimând totodată necesitatea existenței unui echilibru între apărarea interesului general al societății și interesul legitim al oricărei persoane nevinovate de a nu fi supusă constrângerii penale. … 8.Susțin că organele judiciare au posibilitatea de a refuza dreptul martorului de a fi asistat de avocat în contextul în care acesta formulează o cerere expresă în acest sens, până la momentul în care dobândește calitatea de suspect. Totodată, susțin că, până când martorul nu dobândește calitatea de suspect, organele de urmărire penală pot proceda la administrarea întregului probatoriu (sau a unei părți însemnate din acesta). Mai mult, pe întreaga perioadă cât are calitatea de martor, persoanei îi este îngrădit dreptul la asistență juridică pe parcursul urmăririi penale, restricționându-i-se total accesul la studierea dosarului. În măsura în care persoana audiată inițial în calitate de martor dobândește ulterior calitatea de suspect (în baza declarațiilor altor martori), Codul de procedură penală nu instituie în sarcina organelor judiciare obligația de reaudiere a martorilor acuzării la cererea suspectului. … 9.În acest context, susțin că sunt încălcate și prevederile constituționale ale art. 24 alin. (1), în condițiile în care acestea dispun că dreptul la apărare este garantat, nefăcând nicio referire la calitatea pe care trebuie să o aibă persoana pentru a beneficia de acest drept. Susțin că dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31 și art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală vin în contradicție și cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru exercitarea profesiei de avocat. … 10.În ceea ce privește dispozițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, arată că acestea sunt neconstituționale, deoarece nu prevăd (spre deosebire de alte situații) un termen până la care organul de urmărire penală are obligația de a dispune continuarea urmăririi penale față de persoana care anterior a avut calitatea de martor și care urmează să dobândească calitatea de suspect. Este nejustificată și inechitabilă situația în care – deși se constată că din datele și probele existente în cauză rezultă bănuiala rezonabilă a săvârșirii unei fapte penale – nu se procedează la continuarea urmăririi penale in personam. Astfel, până la aducerea la cunoștință a calității de suspect, persoana respectivă este privată de dreptul la apărare, neputând participa la desfășurarea urmăririi penale, la administrarea probatoriului sau să formuleze cereri în apărare sau de studierea dosarului. În aceste condiții se permite organelor de urmărire penală să restricționeze dreptul la apărare al suspectului pentru un interval de timp nedeterminat – între momentul în care acesta este audiat ca martor și până la momentul la care este informat de noua calitate dobândită. … 11.În ceea ce privește dispozițiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorii excepției arată că se instituie în sarcina procurorului obligația punerii în mișcare a acțiunii penale, dar fără a limita în timp termenul până la care trebuie să procedeze în acest sens. Susțin că textul de lege este în mod evident lipsit de previzibilitate în condițiile în care organele de urmărire penală pot amâna în mod nedeterminat continuarea urmăririi penale și, respectiv, punerea în mișcare a acțiunii penale fără a conferi suspectului/inculpatului posibilitatea de a participa. … 12.Judecătoria Odorheiul Secuiesc – Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.Guvernul arată că, deși dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31 și art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală nu recunosc martorilor în procesul penal dreptul de a fi asistați de avocat întrucât aceștia nu fac parte din categoria „părților“ sau a „subiecților procesuali principali“, ci din cea a „altor subiecți procesuali“ (art. 34 din Codul de procedură penală), soluția legislativă nu aduce atingere dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Astfel, câtă vreme martorul nu face obiectul acuzației penale sau al pretențiilor civile aflate în legătură cu aceasta, ci participă la aflarea adevărului prin depoziția pe care o dă în legătură cu faptele sau împrejurările despre care are cunoștință, în cazul său nu se poate vorbi despre necesitatea recunoașterii unui drept la apărare. Pe de altă parte, în ipoteza în care o persoană care, după ce a fost audiată ca martor, a primit în aceeași cauză calitatea de suspect/inculpat, garanția respectării dreptului la apărare este oferită de prevederile art. 118 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziții recunosc martorului dreptul de a tăcea în privința faptelor probatorii care l-ar putea incrimina, iar dacă a făcut o depoziție în legătură cu astfel de fapte și ulterior primește în cauză calitatea de suspect/inculpat, aceleași prevederi interzic folosirea declarației împotriva acestuia. … 15.Referitor la dispozițiile art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că autorii critică mai degrabă modul în care ele au fost aplicate de către organul de urmărire penală. Or, aceste critici excedează competenței Curții Constituționale. În continuare, susține că dispozițiile procesual penale – în ansamblul lor – asigură atât suspectului, cât și inculpatului dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Astfel, potrivit art. 307 raportat la art. 78 și art. 83 din Codul de procedură penală, suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, respectiv: dreptul de a nu da nicio declarație, dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a avea un avocat ales sau, dacă este cazul, un avocat din oficiu, dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei. De asemenea, suspectul are, prin avocatul său, potrivit art. 92 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură penală, dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, dreptul de a participa la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, precum și dreptul de a formula plângeri, cereri și memorii. Pe de altă parte, în măsura în care apreciază că probele administrate sau actele de urmărire penală efectuate de procuror până la momentul la care s-a dispus continuarea urmăririi penale in personam nu respectă dispozițiile legale, inculpatul poate solicita în procedura camerei preliminare anularea actelor de urmărire penală nelegale, respectiv excluderea probelor nelegal administrate. În continuare, face referire la Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016. … 16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31, art. 88 alin. (1), art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins:– Art. 10 alin. (1) și (5): (1)Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înșiși sau de a fi asistați de avocat. […](5)Organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal.; … – Art. 31: „Avocatul asistă sau reprezintă părțile ori subiecții procesuali în condițiile legii.“; … – Art. 88 alin. (1): „Avocatul asistă sau reprezintă, în procesul penal, părțile ori subiecții procesuali principali, în condițiile legii.“; … – Art. 305 alin. (3): „Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei.“; … – Art. 309 alin. (1): „Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).“ …  … 19.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare. … 20.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31 și art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că la momentul adoptării și publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, Codul de procedură penală, prin dispozițiile criticate, reglementa doar dreptul părților și al subiecților procesuali principali de a fi asistați de avocat. Potrivit art. 32 alin. (2) din Codul de procedură penală, „Părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente“, iar, potrivit art. 33 alin. (1) din același act normativ, „Subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată“. … 21.În ceea ce privește „martorul“, acesta nu face parte din categoria părților sau a subiecților procesuali principali, fiind, potrivit art. 34 din Codul de procedură penală, încadrat în categoria subiecților procesuali. Astfel, Curtea constată că se putea ajunge la concluzia că, deși nu exista o interdicție expresă în acest sens, din interpretarea coroborată a reglementărilor procesual penale, rezulta că voința inițială a legiuitorului a fost aceea ca martorul să nu poată fi asistat de avocat. … 22.Cu toate acestea, Curtea reține că, prin art. 102 pct. 18 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, legiuitorul a modificat prevederile art. 31 din Codul de procedură penală, în sensul reglementării posibilității avocatului de a asista sau reprezenta părțile ori subiecții procesuali în condițiile legii. … 23.Curtea apreciază că modificarea anterior menționată este rezultatul voinței legiuitorului, care a intenționat să permită asistarea martorului de către avocat. Or, în acest context, nemodificarea celorlalte dispoziții apare ca fiind o necorelare legislativă, iar eventuala interdicție a asistării martorului de către avocat, o problemă de interpretare și aplicare a legii de către organul judiciar. … 24.Curtea constată că un argument în acest sens îl reprezintă și cele menționate în concluziile întâlnirii procurorilor șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor de pe lângă tribunale (14-15 mai 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), pct. 4 – Mijloacele de probă. Cu acel prilej, s-a consemnat: „Declarațiile martorilor. Obligativitatea asistenței juridice a martorului arestat. Posibilitatea asistării de către apărător a martorului. Problemele transmise de parchete s-au referit la obligația organelor judiciare de a-i asigura martorului, cu ocazia audierii, un avocat din oficiu, în cazul în care este arestat, dar și la posibilitatea mai largă a inculpatului de a avea apărător, chiar când este audiat în stare de libertate. Punctele de vedere agreate de participanții la întâlnire: În ceea ce privește prima problemă, răspunsul a fost, în opinia majorității participanților, unul pozitiv, prevederile art. 106 alin. (3) din Codul de procedură penală privind audierea la locul de deținere a persoanelor arestate, text invocat de autorul întrebării, făcând trimitere expresă la dispozițiile art. 90 din Codul de procedură penală, care se referă la cazurile în care asistența juridică este obligatorie. În ceea ce privește cea de a doua problemă, opinia majoritară a fost aceea în sensul că martorul, ca subiect procesual, poate să fie asistat de avocat, deoarece, potrivit art. 31 din Codul de procedură penală, avocatul asistă sau reprezintă subiecții procesuali, în condițiile legii. În acest sens pledează faptul că, în varianta anterioară modificării prin Legea de punere în aplicare, art. 31 din Codul de procedură penală făcea referire la subiecții procesuali principali, eliminarea din text a cuvântului «principali» urmărind tocmai să permită asistarea martorului de către avocat. În acest context, conținutul diferit al art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală este doar rezultatul unei necorelări.“ … 25.Așa fiind, Curtea reține că în jurisprudența sa a statuat constant că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii, acestea intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Atât interpretarea conținutului normelor de procedură penală, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, cât și aplicarea acestora sunt de competența organelor judiciare. În cazuri similare, Curtea a reținut că a acționa diferit ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (a se vedea Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, paragraful 22, și Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21). … 26.Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31 și art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. … 27.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, Decizia nr. 56 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 11 mai 2017, și Decizia nr. 222 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 4 iulie 2017. … 28.Cu acele prilejuri, în ceea ce privește intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea a constatat că acesta nu este strict și expres determinat de dispozițiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziția procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o persoană când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ „dispune“, iar nu „poate dispune“ astfel încât să se poată interpreta că există facultatea procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri. … 29.În principiu, existența indiciilor rezonabile este concomitentă cu formularea unei învinuiri in personam, care are valențele unei acuzații în materie penală. Cu toate acestea, pot exista situații în care cele două elemente nu au o existență simultană. Astfel, conceptul de „acuzație în materie penală“ poate fi definit drept „notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale“, definiție care depinde, de asemenea, de existența sau absența unor repercusiuni importante asupra situației persoanei (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunțată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunțată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73). Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o persoană aflată în custodia poliției, care a fost obligată să depună un jurământ înainte de a fi audiată în calitate de martor, a făcut deja obiectul unei „acuzații penale“ și a avut dreptul de a rămâne tăcută (Hotărârea din 14 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Brusco împotriva Franței, paragrafele 46-50). … 30.În legătură cu acest aspect, Curtea a constatat că legea procesual penală oferă un remediu prin dispozițiile art. 118 și art. 109 alin. (3), potrivit cărora declarația de martor dată în cursul urmăririi penale in rem de o persoană care, în aceeași cauză, ulterior declarației a dobândit calitatea de suspect nu poate fi folosită împotriva sa, iar în cursul audierii, deci după începerea urmăririi penale in personam, suspectul își poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut dreptul acuzatului de a nu contribui la propria sa acuzare, fapt care reprezintă un element esențial al dreptului la un proces echitabil. Cu privire la dreptul persoanei de a nu se autoacuza, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, în Cauza Miranda vs. Arizona din 1966, a statuat că orice mărturisire a acuzatului este inadmisibilă dacă nu i se aduc la cunoștință, în prealabil, acele „avertismente Miranda“. Astfel, înainte de interogatoriu trebuie să i se aducă acuzatului la cunoștință faptul că beneficiază de dreptul la tăcere, că orice declarație a sa poate fi folosită împotriva lui și că are dreptul să fie asistat de un avocat, iar dacă nu are suficiente resurse materiale va fi numit un avocat din oficiu spre a-l reprezenta. Prin aceste garanții procedurale se asigură în mod efectiv dreptul acuzatului de a nu se acuza. Într-o altă cauză, Dickerson vs. United States, 2000, Curtea a reafirmat acest principiu – dreptul la tăcere – ca fiind unul de natură constituțională, chiar dacă nu este în mod expres prevăzut în Constituție. … 31.Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 32.Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 99 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din data de 27 iunie 2018. … 33.Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispozițiile criticate prevăd că „acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)“ [n.r. din același act normativ]. Din economia dispozițiilor criticate rezultă că, în prezent, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare de către procuror prin ordonanță, exclusiv în cursul urmăririi penale, acesta nemaiavând posibilitatea de a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale prin actul de sesizare a instanței judecătorești. Totodată, Curtea a apreciat că dispozițiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) și art. 15 din Codul de procedură penală, care dispun în sensul că „Procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) și alin. (3)“, precum și că „Acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia“. … 34.Analizând coroborat dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 15 și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că se pot desprinde condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune punerea în mișcare a acțiunii penale. Astfel, procurorul trebuie să constate existența unor probe din care să rezulte că o persoană a săvârșit o infracțiune, pe de-o parte, precum și inexistența unei cauze legale, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale, pe de altă parte. … 35.În ceea ce privește analiza condiției referitoare la existența probelor din care să rezulte că o persoană a săvârșit o infracțiune, realizată de către procuror, Curtea a constatat că aceasta este diferită de cea realizată de instanța chemată să hotărască asupra învinuirii aduse inculpatului. Pentru a fi îndeplinită această condiție, nu trebuie să se constate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, acest lucru fiind apanajul instanței judecătorești, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 551 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, paragraful 26). … 36.Astfel, constatând că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune, precum și inexistența unei cauze legale, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul este obligat să dispună punerea în mișcare a acțiunii penale, cu excepția cazului în care acesta face aplicarea dispozițiilor art. 318 din același act normativ. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor, în cuprinsul art. 7 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „este obligat“, astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, cu excepția aplicării dispozițiilor art. 318 din același act normativ. … 37.Totodată, Curtea a constatat că cele reținute în jurisprudența sa, în sensul că față de procurori funcționează prezumția îndeplinirii cu bună-credință a activității lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale, sunt aplicabile și în prezenta cauză. … 38.Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Kovács Kazmer, Lorincz Lajos, Todor László Botond, Szabó Maria și Ocolul Silvic Frumoasa în Dosarul nr. 1.318/268/2017/a1 al Judecătoriei Odorheiul Secuiesc – Judecătorul de cameră preliminară și constată că dispozițiile art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … 2.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și alin. (5), art. 31 și art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Odorheiul Secuiesc – Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește