DECIZIA nr. 110 din 25 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 291 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Andreea Monalisa Vucă în Dosarul nr. 602/122/2016 al Tribunalului Giurgiu – Secția penală – Cauze generale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 826D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 27 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 602/122/2016, Tribunalul Giurgiu – Secția penală – Cauze generale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969 și art. 291 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Andreea Monalisa Vucă în soluționarea cauzei penale în care aceasta a fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 291 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal. Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada susținerii examenului de bacalaureat, sesiunea august -septembrie 2013, autoarea excepției a intermediat înțelegerea infracțională și plata sumei de 400 lei dintre inculpata Georgeta Chiran și candidatul Gabriel Răducu Brătan, în scopul favorizării acestuia la examenul de psihologie. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, deoarece din modul de definire a infracțiunii de trafic de influență nu poate fi determinat cu exactitate sensul sintagmei „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri“, deci conduita care definește elementul material al infracțiunii și care constituie consecința presupusei activități infracționale. Legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, astfel că acțiunile sau inacțiunile raportate la activitățile pe care le desfășoară funcționarul pot fi menționate în dispozițiile altor acte normative decât legea penală (nedeterminate), de exemplu, în fișa postului, sau pot fi situații de fapt, nereglementate în scris. Prin urmare, susține că dispozițiile criticate au un caracter ambiguu, existând posibilitatea reglementării cu privire la conduita funcționarului și de către o autoritate, alta decât cea legislativă. Totodată, consideră că dispozițiile de lege criticate sunt, în mod evident, neprevizibile și nepredictibile, conducând la incidența lor cu privire la unele situații ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de comiterea lor, cu consecința directă a emiterii unor rechizitorii abuzive, fiind posibile chiar condamnări pe criterii neobiective, arbitrarii. Așadar, susține că infracțiunea de trafic de influență este o normă lipsită de claritate și previzibilitate, deoarece aceasta presupune, pentru existența sa, patru modalități de săvârșire alternative, și anume îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv două modalități de săvârșire alternative, în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969). Susține, totodată, că normele criticate determină și încălcarea principiului nediscriminării, deoarece același act poate fi interpretat de un procuror ca fiind corespunzător, iar de un altul ca defectuos. Consideră că, în cauză, conduita care a atras încadrarea faptei în sfera ilicitului penal constă în presupunerea că un profesor corector a acordat o notă mai mare decât valoarea reală unei lucrări de bacalaureat. Invocă atât considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015 și nr. 553 din 16 iulie 2015, pe care le consideră pertinente în privința previzibilității normelor care incriminează fapte penale și care pot atrage o condamnare penală, cât și Decizia Curții nr. 405 din 15 iunie 2016. … 6.Tribunalul Giurgiu – Secția penală – Cauze generale opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Reține, în acest sens, că dispozițiile art. 291 alin. (1) din actualul Cod penal sunt redactate cu suficientă claritate, inclusiv din perspectiva sintagmei „îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestora“, formularea largă fiind utilizată pentru a acoperi orice atribuții de serviciu prevăzute de legi, regulamente, fișe ale postului etc. Textul criticat permite oricărui destinatar să își regleze comportamentul prin raportare la atribuțiile sale concrete de serviciu, dar și instanțelor să analizeze, în raport cu aceleași atribuții de serviciu ale persoanei acuzate de complicitate la infracțiunea de trafic de influență. Instanța de judecată reține că aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește dispozițiile art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969, într-o reglementare, în cea mai mare parte, asemănătoare noilor dispoziții. Prin îndatoriri de serviciu se înțelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcționar public, potrivit normelor ce reglementează serviciul respectiv ori sunt inerente acelui serviciu. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 291 alin. (1) din Codul penal, având următorul cuprins: – Art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969: „Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.“;  … – Art. 291 alin. (1) din Codul penal: „(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“  …  … 11.În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil. Totodată, susține că textele de lege criticate aduc atingere și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Invocă și art. 19 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile penale care incriminează fapta de trafic de influență își au corespondent în art. 146 din Codul penal din 1864, în art. 252 și art. 545 alin. 3 din Codul penal din 1936 și în art. 257 din Codul penal din 1969. Similar tuturor reglementărilor precitate, traficul de influență reprezintă, în esență, o speculare, o exploatare a influenței pe care o are făptuitorul sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcționar public sau altei persoane dintre cele menționate de lege. Această faptă este incriminată în grupul infracțiunilor de corupție și de serviciu și prezintă pericol social prin atingerea adusă probității funcționarilor publici sau a altor persoane dintre cele menționate de lege și prin crearea sau menținerea suspiciunii că aceștia ar putea acționa sub influența intervenției reale sau presupuse a unor persoane și, în consecință, s-ar aduce atingere bunului mers al instituțiilor publice și persoanelor juridice de utilitate publică ori celorlalte persoane juridice. Așadar, infracțiunea de trafic de influență apără, implicit, buna reputație a unităților în cadrul cărora activează funcționarii publici sau alte persoane asimilate. … 13.Potrivit normelor penale în vigoare, constituie infracțiunea de trafic de influență „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri“. Așadar, noua lege penală a preluat textul din Codul penal anterior cu unele modificări. În timp ce, potrivit art. 257 din Codul penal din 1969, elementul material al faptei trebuia să se realizeze de către o persoană care avea influență sau lăsa să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina „să facă ori să nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu“, noua lege penală prevede că elementul material trebuie să se realizeze de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina „să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri“. Astfel, Curtea observă că legiuitorul a descris mai bine modalitățile de incriminare pentru a evita arbitrariul în aplicarea legii penale, ținând cont de faptul că, în practică, se întâlnesc asemenea modalități de săvârșire a faptei. Totodată, Curtea observă că elementul material al faptei de trafic de influență cuprinde trei modalități normative, respectiv primirea (intrarea efectivă în posesia sumei de bani, a unui folos), pretinderea (formularea de către făptuitor nemijlocit, în mod expres sau tacit, a solicitării unei sume de bani, a unui bun sau altor valori), acceptarea de promisiuni (manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau banii/foloasele oferiți/oferite de către cumpărătorul de influență), aceste noțiuni având înțelesul din vorbirea curentă, care nu diferă de sensul termenilor utilizați la infracțiunea de luare de mită. Curtea reține, așadar, că infracțiunea de trafic de influență este una comisivă și se realizează prin cel puțin una dintre modalitățile normative precitate, acestea fiind alternative, toate referindu-se la bani sau „alte foloase“, pentru existența elementului material și deci a infracțiunii de trafic de influență, nefiind necesar ca pretinderea banilor sau folosului, acceptarea promisiunii de foloase ori a darurilor să fi fost urmată de executare, adică de satisfacerea pretenției sau de respectarea promisiunii de foloase. De asemenea, Curtea reține că nu este necesar ca actul ce intră în atribuțiile funcționarului sau ale altui salariat să fi fost efectuat, este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinării funcționarului sau a altui salariat, fiind indiferent faptul că inițiativa aparține traficantului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată. … 14.În cauză, autoarea susține că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, deoarece din modul de definire a infracțiunii de trafic de influență nu poate fi determinat cu exactitate sensul sintagmei „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri“, deci conduita care definește elementul material al infracțiunii și care constituie consecința presupusei activități infracționale.  … 15.Față de critica autoarei, Curtea reține că pentru existența infracțiunii de trafic de influență se cer a fi îndeplinite mai multe cerințe esențiale, printre care și aceea potrivit căreia influența – reală sau presupusă – să privească întotdeauna un funcționar public care exercită atribuțiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a promis sau de la care s-au pretins bani sau alte foloase. Funcționarul public sau persoana asimilată [dintre cele menționate în art. 308 alin. (1) ori art. 294 din Codul penal] urmează, în accepțiunea normei juridice penale, să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Potrivit doctrinei, aceste din urmă noțiuni au același înțeles ca și în cazul infracțiunii de luare de mită.  … 16.În aceste condiții, Curtea reține că actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare, întârziere se pretinde, se primește sau se acceptă promisiunea de bani sau alte foloase trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, așadar, să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. Cu alte cuvinte, actul la care se referă corupția trebuie să fie de competența funcționarului public, trebuie să intre în îndatoririle sale de serviciu. Prin îndatoriri de serviciu se înțelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcționar public, potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori care sunt inerente naturii acelui serviciu. Este lipsit de semnificație dacă actul se referă la o obligație de serviciu generală sau specială. … 17.Totodată, prin act contrar îndatoririlor de serviciu se înțelege actul care, ca și actul privitor la îndatoririle de serviciu, intră în competența normală a funcționarului, făcând parte din sfera îndatoririlor sale, specifice ori generale. Spre deosebire însă de cel din urmă, actul contrar îndatoririlor de serviciu se realizează printr-o încălcare a dispozițiilor legale, printr-o rezolvare arbitrară a unui conflict juridic sau printr-o falsă ori nedreaptă constatare sau apreciere a unei situații de drept sau de fapt, acțiuni ce fac ca actul să devină contrar îndatoririlor de serviciu ale funcționarului public. În literatura de specialitate, s-a susținut chiar că, pentru a se aprecia dacă un act este contrar îndatoririlor de serviciu ale funcționarului, nu este suficient să se cerceteze numai actul în sine, ci mai trebuie ca acesta să fie examinat în legătură cu toate sarcinile de serviciu ale funcționarului, urmând să se considere că actul este contrar îndatoririlor de serviciu ori de câte ori prin efectuarea lui s-a încălcat vreuna dintre aceste sarcini, chiar dacă îndatoririle strict specifice, privitoare la acel act, nu au fost încălcate.  … 18.Având în vedere cele reținute, Curtea constată că sintagma criticată nu are o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel cum susține autoarea excepției, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție. … 19.De altfel, Curtea constată că în actuala reglementare a infracțiunii de trafic de influență legiuitorul a adăugat o nouă condiție de tipicitate (nouă cerință esențială), necesară pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influență că îl va determina pe funcționarul public sau o altă persoană dintre cele menționate de lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Formularea normei penale criticate -„pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta …“ – este redactată clar, pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, deci pentru existența infracțiunii, fiind necesară îndeplinirea cerinței existenței influenței reale sau imaginare (conjuncția „sau“, cu funcție disjunctivă, având înțelesul curent din limba română – ori/fie, în concret legând noțiuni care se exclud ca alternative), împreună cu/alături de cerința ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcționarul public sau o altă persoană dintre cele menționate de lege să adopte conduita dorită de cumpărătorul de influență (conjuncția copulativă „și“ având funcția de a lega două cerințe esențiale, de a indica o completare, un adaos, o precizare nouă în incriminarea faptei de trafic de influență). Or, Curtea constată că realizarea acestei din urmă condiții (de a promite influența asupra funcționarului) presupune asumarea din partea făptuitorului a obligației, a angajamentului de a-l determina pe funcționar să adopte conduita ce formează obiectul traficării de influență. În aceste condiții, se poate susține că, în lipsa promisiunii făptuitorului că îl va determina pe funcționarul public sau altă persoană dintre cele prevăzute de lege să aibă conduita solicitată de cumpărătorul de influență, fapta de a pretinde, primi ori accepta promisiunea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public în vederea determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, nu constituie infracțiunea de trafic de influență. Promisiunea poate fi explicită sau implicită, atunci când rezultă din împrejurări de fapt, iar infracțiunea există indiferent dacă intervenția promisă a avut sau nu loc și indiferent dacă s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal. În aceste condiții, Curtea reține că prin reglementarea, în plus, a cerinței precitate, doar actul de pregătire care se apropie suficient de mult de lezarea valorii sociale ocrotite urmează a fi sancționat penal, din această perspectivă legea nouă fiind legea penală mai favorabilă, totodată, noul Cod penal reglementând într-un mod mai clar și previzibil infracțiunea de trafic de influență (Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 65). … 20.Cât privește invocarea de către autoarea excepției a dispozițiilor art. 19 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, referitoare la „Abuzul de funcții“, Curtea reține că acestea constituie cadrul general în materie, legiuitorul național având competența de a reglementa conduita legal și moral dezirabilă politicii penale și politicii publice anticorupție din propriul stat. În aceste condiții, având în vedere considerentele anterioare, Curtea reține că, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în incriminarea faptei de trafic de influență, cu respectarea obligației ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile. … 21.Totodată, Curtea constată că prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de față, acestea fiind, în esență, drepturi procedurale, în vreme ce obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispoziții de drept penal substanțial. … 22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andreea Monalisa Vucă în Dosarul nr. 602/122/2016 al Tribunalului Giurgiu – Secția penală – Cauze generale și constată că dispozițiile art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 291 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Giurgiu – Secția penală – Cauze generale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește