DECIZIA nr. 109 din 15 martie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Ștefan și Societatea Investments Constantin – S.R.L., cu sediul în București, în Dosarul nr. 8.082/3/2019 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.152D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc autorii excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Reține că, atunci când legiuitorul a prevăzut sfera persoanelor care pot face contestație în temeiul dispozițiilor art. 488^1 din Codul de procedură penală, a avut în vedere calitatea acestora în procesul penal, respectiv aceea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă și parte responsabilă civilmente. Reține că situația acestora din urmă este diferită de a celorlalți participanți la procesul penal ori de situația altor persoane care participă accidental la desfășurarea procesului penal. Apreciază că nu se impune lărgirea sferei persoanelor care au vocația de a uza de contestația reglementată de textul de lege criticat. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 24 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.082/3/2019, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Ștefan și Societatea Investments Constantin – S.R.L., cu sediul în București, cu ocazia soluționării contestației privind durata procesului penal formulată în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în anul 2007, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 367 din Codul penal, de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, de art. 295 din Codul penal și de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că neacordarea dreptului de a contesta durata procesului penal unor persoane împotriva cărora au fost dispuse măsuri procesuale în faza de urmărire penală, cu consecința îngrădirii drepturilor lor, este de natură a pune aceste persoane într-o situație de inferioritate. Totodată, arată că procesul echitabil constituie o garanție a principiului egalității. Cu privire la acest aspect, susțin că dispoziția se interpretează în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, cu toate consecințele ce decurg din acestea. Astfel, elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil îl constituie exigența ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția asupra problemelor de drept și de fapt și ca niciuna dintre părți să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. În aceste condiții, susțin că îngrădirea unui drept al unei persoane „față de care procurorul apreciază că are aptitudinea de a suferi consecințe juridice (cum este indisponibilizarea unor acțiuni)“ reprezintă un argument suficient pentru a se acorda dreptul de acces la instanță, în mod similar cu celelalte părți din dosarul cauzei. Reține că art. 21 din Legea fundamentală garantează soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Or, accesul liber la justiție este îngrădit în ipoteza în care o persoană fizică sau juridică, ce suferă consecințe juridice în dosare penale, nu poate contesta durata procesului penal. … 6.Tribunalul București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține, în acord cu jurisprudența instanței de control constituțional, că principiul liberului acces la justiție are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie socială sau niciun grup social. Cu toate acestea, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și procedura sunt stabilite de lege. Împrejurarea că persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost afectate și care nu au dobândit calitatea de parte în procesul penal și nici nu sunt subiecți procesuali nu pot uza de, calea contestației privind durata rezonabilă a procesului penal nu echivalează cu afectarea principiului constituțional referitor la caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 8 din Codul de procedură penală. Totodată, consideră că dispoziția legală contestată nu afectează nici principiul egalității cetățenilor în fața legii, stabilirea unui regim legal diferit fiind determinată de existența unor situații diferite, deoarece persoanele care au calitatea de suspect, inculpat, parte civilă, persoană responsabilă civilmente sau persoană vătămată și celelalte persoane implicate în derularea unui proces penal nu se află în aceeași situație juridică. În condițiile în care procesul penal este guvernat de reguli procedurale diferite pentru fiecare categorie în parte, cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferențiat este justificat. Invocă Decizia nr. 154 din 17 martie 2015, paragraful 22, în care Curtea a statuat că textul de lege criticat nu stabilește vreo distincție sau discriminare, motiv pentru care nu se poate reține încălcarea art. 16 din Constituție. Câtă vreme procesul penal este guvernat de alte reguli procedurale pentru fiecare categorie în parte, este evident că, din această perspectivă, cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferențiat este pe deplin justificat. Prin urmare, apreciază că în cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Contestația poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. În cursul judecății, contestația poate fi introdusă și de către procuror.“ … 11.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate contravin atât prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil, cât și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, analizând critici identice celor formulate în prezenta cauză – într-o speță având ca obiect soluționarea unei contestații privind durata procesului penal formulată de autorul excepției, cercetat penal în cadrul unei urmăriri penale in rem – a pronunțat Decizia nr. 510 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 22 octombrie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală. În considerentele deciziei menționate, Curtea, invocând Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, a reținut că persoanele în privința cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii au dreptul de a formula contestație, conform prevederilor art. 250 din Codul de procedură penală. Curtea a constatat că textul criticat nu contravine dispozițiilor art. 24 din Constituție, dreptul la apărare fiind asigurat, în ipoteza juridică analizată, proporțional cu nevoia de garantare specifică fazei procesuale anterioare începerii urmăririi penale și, respectiv, într-o manieră corespunzătoare calității de persoană în privința căreia sunt efectuate acte de urmărire penală in rem. De altfel, dispozițiile procesual penale în vigoare nu împiedică persoanele care au calitatea de făptuitor sau pe cele cu privire la ale căror bunuri sunt dispuse măsuri asigurătorii, în cursul urmăririi penale, fără a fi părți în procesul penal, să beneficieze de serviciile unui avocat, pentru a-și apăra drepturile și interesele procesuale. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 44 din Constituție, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi reținută. Într-adevăr, dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală permit aplicarea măsurilor asigurătorii, chiar și în cursul urmăririi penale in rem, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Însă, împotriva măsurilor asigurătorii sau a modului lor de aducere la îndeplinire, persoana interesată poate formula contestație, conform art. 250 din Codul de procedură penală, beneficiind, astfel, de garanțiile necesare apărării dreptului său de proprietate privată. … 13.Totodată, potrivit Deciziei nr. 510 din 17 iulie 2018, precitată, contestația privind durata procesului penal presupune, așa cum rezultă și din denumirea instituției analizate, existența unui proces penal început, prima fază a procesului penal fiind cea a urmăririi penale. Întrucât Codul de procedură penală nu reglementează ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestației reglementate de dispozițiile art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente, iar în cursul judecății, contestația privind durata procesului penal poate fi formulată și de către procuror. Așa fiind, Curtea a constatat că persoana față de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem – sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are vreuna din calitățile anterior enumerate -, nu are dreptul de a promova contestația privind durata procesului penal. Prin urmare, în situația în care, deși sesizat cu o plângere, procurorul nu dispune nicio măsură și nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor judiciare nu poate fi sancționată prin utilizarea procedurii speciale analizate. Curtea a conchis că această soluție juridică este rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării – cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat – a unei suspiciuni referitoare la săvârșirea de către aceasta a unei infracțiuni (paragrafele 15-17). Curtea a reținut că aceeași soluție juridică rezultă și din rațiunea reglementării instituției prescripției răspunderii penale. Aceasta, pe de o parte, limitează în timp starea de incertitudine a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală și care nu mai pot fi trase la răspundere după împlinirea termenelor de prescripție a răspunderii penale pentru faptele comise, termene ce sunt calculate conform dispozițiilor art. 154 din Codul penal și, respectiv, ale art. 155 alin. (4) din același cod, iar, pe de altă parte, asigură dreptul organelor judiciare ca, până la împlinirea termenelor anterior menționate sau chiar în scopul întreruperii curgerii acestora, să efectueze toate actele de urmărire penală pe care le consideră necesare, în vederea aflării adevărului. Astfel, în interiorul termenelor de prescripție a răspunderii penale, organele judiciare au dreptul de a efectua toate actele procedurale pe care le consideră necesare, în vederea soluționării cauzelor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate (paragraful 20). … 14.În prezenta cauză, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în procedura soluționării contestației privind durata procesului penal, formulată în cursul urmăririi penale, în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în anul 2007, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 367 din Codul penal, de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, de art. 295 din Codul penal și de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, prin ordonanța de înființare a măsurilor asigurătorii s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra valorilor mobiliare din portofoliul autoarei excepției de neconstituționalitate, în vederea confiscării extinse a valorilor mobiliare și/sau echivalentului acestora. … 15.Raportând criticile formulate de autoare la considerentele Deciziei nr. 510 din 17 iulie 2018, anterior invocată, Curtea reține că acestea sunt aplicabile și în prezenta cauză în care prevederile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt criticate din aceeași perspectivă, a imposibilității formulării contestației cu privire la durata procesului penal, în cursul urmăririi penale, de către persoane care nu au calitatea prescrisă de lege. … 16.În plus față de considerentele reținute prin Decizia nr. 510 din 17 iulie 2018, având în vedere și faptul că, în cauză, măsura asigurătorie a fost luată în vederea confiscării extinse a valorilor mobiliare și/sau echivalentului acestora, Curtea reține că măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra bunurilor altor persoane în proprietatea sau posesia cărora acestea se află potrivit art. 249 alin. (4) și (4^1) din Codul de procedură penală, găsindu-și temei doar în cazul confiscării speciale sau extinse. Astfel, potrivit normelor procesual penale menționate, „(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. (4^1) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.“ … 17.Curtea constată că legiuitorul a făcut distincție între măsurile asigurătorii care au menirea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor și cele care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Astfel, potrivit art. 249 alin. (3) și (5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru executarea pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, iar cele pentru repararea pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. Alta este situația în care măsura asigurătorie își găsește temei într-o eventuală confiscare specială sau extinsă, care poate fi dispusă nu numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, ci și asupra bunurilor altor persoane în proprietatea sau posesia cărora acestea se află. … 18.În jurisprudența sa, Curtea a reținut că procedura de instituire a măsurii asigurătorii în vederea confiscării speciale sau extinse se circumscrie condițiilor astfel stabilite în normele de drept substanțial consacrate de dispozițiile art. 112 și art. 112^1 din Codul penal. Astfel, prevederile art. 112 din Codul penal statuează că sunt supuse confiscării speciale bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, bunurile care au fost folosite în orice mod sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a-l răsplăti pe făptuitor, bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, și bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală. … 19.Așa fiind, în cazul instituirii măsurii asigurătorii în vederea confiscării speciale, Curtea a constatat că singura situație posibilă a luării unei astfel de măsuri pentru bunuri aparținând altei persoane are în vedere bunurile folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau folosite pentru a asigura scăparea făptuitorului ori păstrarea folosului ori produsului obținut, cu condiția ca acele persoane să fi cunoscut scopul folosirii lor. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (2) din Codul penal, în aceste cazuri, dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Totodată, potrivit art. 112 alin. (3) și (5) din Codul penal, în situația în care persoana căreia îi aparțin bunurile nu a cunoscut scopul folosirii lor, atunci se va confisca echivalentul bănesc al acestora, iar dacă bunurile nu se vor găsi în locul lor se confiscă sume de bani până la concurența valorii acestora. Așa fiind, confiscarea unor astfel de bunuri funcționează în interesul general ca un factor de descurajare pentru cei care urmăresc implicarea în activități infracționale și, în același timp, garantează că astfel de activități nu aduc venituri (a se vedea Hotărârea din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Rummi împotriva Estoniei, paragraful 103). … 20.Curtea a reținut, totodată, că dispozițiile penale referitoare la confiscarea extinsă vizează alte bunuri decât cele menționate anterior, cu condiția ca persoana condamnată să fi săvârșit una dintre infracțiunile limitativ enumerate în art. 112^1 din Codul penal, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, și dacă fapta a fost susceptibilă să îi procure un folos material. În aceste situații, măsura confiscării extinse este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții prevăzute în art. 112^1 alin. (2) din Codul penal, și anume valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit și instanța are convingerea că bunurile provin din activități infracționale de natura celor prevăzute în art. 112^1 alin. (1) din Codul penal. Cât privește bunurile ce pot fi supuse confiscării extinse și care se află în proprietatea altor persoane, Curtea a constatat că, potrivit art. 112^1 alin. (3) din Codul penal, la stabilirea valorii bunurilor dobândite de persoana condamnată în ultimii 5 ani se va ține seama și de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată unui membru de familie sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deține controlul. Prin urmare, în cazul confiscării extinse, terțul poate fi un membru de familie al persoanei condamnate sau o persoană juridică asupra căreia persoana condamnată deține controlul. O astfel de posibilitate este în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, care a statuat că măsura confiscării locuinței unui cuplu, în condițiile în care s-a probat faptul că stilul lor de viață nu corespunde veniturilor declarate, iar sursele de venit provin din activitatea infracțională a fiului acestora (condamnat pentru trafic de droguri), nu reprezintă o ingerință disproporționată în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor, ci este o consecință a marjei largi de apreciere de care dispun statele în controlul folosinței bunurilor, precum și a obiectivului de interes general urmărit (a se vedea Hotărârea din 4 noiembrie 2014, pronunțată în Cauza Aboufadda împotriva Franței, paragrafele 21-34). … 21.În acest context, ținând seama de condițiile în care poate fi dispusă o măsură asigurătorie în vederea confiscării speciale sau extinse și de exigențele penale mai sus arătate, Curtea a constatat că măsurile asigurătorii dispuse în vederea confiscării speciale sau extinse nu afectează dreptul de proprietate privată, deoarece acestea au caracter temporar și sunt justificate de dinamica urmăririi penale, în așa fel încât, așa cum însăși Constituția dispune în art. 44 alin. (9), la finele procesului, să se asigure confiscarea, în condițiile legii, a acelor bunuri destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni. Curtea a constatat, totodată, că măsurile asigurătorii, indiferent de organul judiciar care le instituie, trebuie motivate, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispun (ordonanță sau încheiere), îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurilor și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează a fi garantată în acest fel (deciziile nr. 181 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018, și nr. 548 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 29 ianuarie 2020). … 22.Așa încât, având în vedere rațiunea dispunerii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor altor persoane în proprietatea sau posesia cărora acestea se află și care își găsesc temei în confiscarea specială sau extinsă, în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a acestora, și faptul că, potrivit jurisprudenței menționate, aceste măsuri nu afectează dreptul de proprietate privată, întrucât au caracter temporar și sunt justificate de dinamica urmăririi penale; ținând cont că luarea măsurilor asigurătorii de către procuror este cenzurată, în acord cu prevederile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza pe fond, iar, în cazul în care aceste măsuri sunt luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, atunci ele vor putea fi contestate, potrivit soluției legislative cuprinse în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost cenzurată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016, și, întrucât, în cauză nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenței citate, Curtea reține că argumentele și soluția Deciziei nr. 510 din 17 iulie 2018, precitată, își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Ștefan și Societatea Investments Constantin – S.R.L., cu sediul în București, în Dosarul nr. 8.082/3/2019 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește