DECIZIA nr. 108 din 25 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3), ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Rudel Obreja și de Elena Gabriela Udrea în Dosarul nr. 2.303/1/2017/a3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 688D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 759D/2018, nr. 1.245D/2018 și nr. 1.790D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 114 alin. (1) și art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Ispas în Dosarul nr. 7.700/105/2016/a1 al Tribunalului Prahova – Secția penală, de Dan Coman Șova în Dosarul nr. 3.174/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, respectiv de Dorina Constantin în Dosarul nr. 1.758/104/2018/a1 al Tribunalului Olt – Secția penală. … 4.La apelul nominal răspunde, în Dosarul Curții nr. 1.790D/2018, autoarea excepției de neconstituționalitate. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar autoarea prezentă și reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 759D/2018, nr. 1.245D/2018 și nr. 1.790D/2018 la Dosarul nr. 688D/2018, care a fost primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei prezente, care solicită admiterea excepției, reiterând criticile de neconstituționalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar.  … 7.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:8.Prin Încheierea din 13 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.303/1/2017/a3, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3), ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Rudel Obreja și de Elena Gabriela Udrea cu ocazia soluționării apelurilor formulate de părți, între care și autorii excepției de neconstituționalitate, împotriva Sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în Dosarul nr. 1.532/1/2015, prin care aceștia din urmă au fost condamnați. Autorii excepției susțin că au fost trimiși în judecată și condamnați, în principal, în baza denunțului formulat de o persoană care deține și calitatea de martor, audiată în faza de judecată pe fond, și a cărei audiere urmează să fie realizată și în fața instanței de apel.  … 9.Prin Încheierea din 11 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.700/105/2016/a1, Tribunalul Prahova – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. d) și ale art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 114 alin. (1) și art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Ispas în procedura de cameră preliminară. Autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, luare de mită, cercetare abuzivă în formă continuată, divulgarea informațiilor secrete de stat, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, în cauză fiind audiați sub prestare de jurământ și martori cu identitate protejată. … 10.Prin Încheierea din 23 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.174/1/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3), ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Dan Coman Șova cu ocazia soluționării apelurilor formulate de părți, între care și autorul excepției de neconstituționalitate, împotriva Sentinței penale nr. 506 din 25 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în Dosarul nr. 526/1/2016, prin care acesta din urmă a fost condamnat. Autorul excepției susține că a fost trimis în judecată și condamnat, în principal, în baza denunțului formulat de mai multe persoane, care au fost audiate, ulterior, în calitate de martori, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată pe fond. … 11.Prin Încheierea din 5 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.758/104/2018/a1, Tribunalul Olt – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3), ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Dorina Constantin în procedura de cameră preliminară. În cauză, cu privire la infracțiunea de luare de mită, săvârșită de inculpată, autoare a excepției de neconstituționalitate, au fost întocmite procese-verbale de consemnare a denunțurilor orale ale unor persoane fizice. … 12.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, în mod similar, că normele procesual penale criticate nu satisfac cerințele de claritate, precizie și predictibilitate, îngăduind interpretarea potrivit căreia denunțătorul devine ulterior martor, cumulând cele două calități, astfel încât relatările sale constituie atât act de sesizare a organului de urmărire penală, cât și mijloc de probă. Arată că, spre deosebire de plângere, sesizare din oficiu și actele încheiate de organele de constatare prevăzute de lege, în ceea ce privește denunțul, legiuitorul s-a limitat doar la a defini acest mijloc de sesizare, fără să precizeze care este calitatea procesuală din care denunțătorul acționează. Susțin că, în cadrul procesului penal, denunțătorul trebuie inclus în categoria „alți subiecți procesuali“, iar nu în categoria martorilor stricto sensu. Rețin că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „martor“ are un înțeles autonom, independent de calificarea dată în norma națională. Aceasta, deoarece o depoziție, fie aparținând unui martor stricto sensu, fie provenind de la o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea celui trimis în judecată și constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Rețin, de asemenea, că, în viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „martor“ are atât o accepțiune restrânsă, cât și una lato sensu, în timp ce funcția specifică a denunțului este încunoștințarea organului de urmărire penală, urmată de începerea urmăririi penale și strângerea probelor. Or, întrucât denunțul nu este menționat în conținutul art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, acesta nu poate constitui mijloc de probă. Rețin că, pentru a îndeplini funcția de sesizare legală a organului de urmărire penală, denunțul trebuie să îmbrace forma cerută de Codul de procedură penală, iar substanța acestuia constă într-o manifestare de voință producătoare de efecte juridice, prin care organului de urmărire penală i se aduce la cunoștință săvârșirea unei infracțiuni. Astfel, arată că un denunț trebuie să descrie fapta, să indice făptuitorul și mijloacele de probă, aspecte ce constituie și obiectul depozițiilor martorului, care este obligat să dea declarații conforme cu realitatea și să spună tot ce știe în legătură cu împrejurările esențiale ale faptei. Drept urmare, acceptarea ideii că denunțătorul poate fi audiat ca martor stricto sensu conduce la consecința absurdă că același act poate produce consecințe diferite în funcție de forma pe care o îmbracă, ambivalență pe care legea nu o permite, ci chiar o repudiază. Subliniază că, de cele mai multe ori, denunțătorul este interesat să dea declarații care să îi confirme denunțul, îndeosebi în acele situații în care el însuși este implicat în săvârșirea de infracțiuni corelative. Totodată, consideră că relatările denunțătorului sunt subiective, de vreme ce denunțătorii sunt interesați să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă, aspect care nu este caracteristic și depozițiilor martorului. Pentru a sublinia faptul că, din perspectiva legii penale, nu este posibil cumulul celor două calități – denunțător, respectiv martor – precizează că, în situația în care denunțătorul sesizează săvârșirea unei fapte penale, inducând în eroare organele judiciare, săvârșește infracțiunea prevăzută de art. 268 din Codul penal, în timp ce afirmațiile mincinoase ale martorului se circumscriu infracțiunii prevăzute de art. 273 din Codul penal. Așadar, susțin, în esență, pe de o parte, că, în cauză, hotărârea de condamnare s-ar fi întemeiat, în mod determinant, pe declarațiile denunțătorilor, subiecți procesuali care însă nu sunt menționați expres între persoanele enumerate de textul art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, că denunțătorii au fost audiați în cauză, în calitate de martori, însă modalitatea de determinare a valorii probante a acestor declarații nu rezultă cu claritate din dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) cu referire la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. În concluzie, susțin că, în procesul penal, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil al unei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, denunțătorul trebuie audiat în calitate de „alt subiect procesual“, iar nu ca martor stricto sensu.  … 13.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, exprimându-și opinia în dosarele Curții nr. 688D/2018 și nr. 1.245D/2018, reține, cu majoritate de voturi, că dispozițiile criticate respectă exigențele impuse de Legea fundamentală, excepția de neconstituționalitate invocată fiind neîntemeiată. În susținerea opiniei sale, instanța face trimitere la interpretarea pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o dă noțiunii de „martor“ în paragraful 60 din Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Spînu împotriva României, text în care instanța europeană a statuat că termenul „martor“ are un înțeles autonom în sistemul Convenției Europene, în sensul că, atât timp cât o depoziție – fie că este făcută de un martor stricto sensu, fie de către un coinculpat – este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea unui inculpat, aceasta constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție, printre care și obligația de a dispune măsuri pozitive în vederea clarificării declarațiilor martorului și de a da inculpaților posibilitatea să se apere în cauză. Prin urmare, apreciază că declarația pe care denunțătorul o dă în cadrul procesului penal reprezintă un mijloc de probă, o declarație de martor, în sensul lato sensu al noțiunii, astfel cum a fost caracterizată de instanța europeană, iar valoarea probantă a acestui mijloc de probă urmează a fi evaluată de către instanța de judecată în cadrul mai larg al ansamblului probator, cu asigurarea garanțiilor prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție. De altfel, chiar și acceptând interpretarea stricto sensu dată de autorii excepției noțiunii de martor, Completul de 5 judecători al instanței supreme reține că, potrivit textului art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, probele în procesul penal se obțin prin orice mijloc de probă care nu este interzis de lege. În concluzie, apreciază că declarația denunțătorului reprezintă, fără îndoială, un mijloc de probă supus, între altele, principiului liberei aprecieri a organelor judiciare și regulilor de evaluare prevăzute de art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, principiului legalității, dar și scopului aflării adevărului consacrat de art. 5 din același act normativ, textul ultim menționat instituind, deopotrivă, obligația organelor judiciare de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și la persoana suspectului sau inculpatului și, totodată, obligația organelor de urmărire penală de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului.  … 14.Tribunalul Prahova – Secția penală opinează, în Dosarul Curții nr. 759D/2018, că normele procesual penale criticate sunt constituționale, acestea stabilind doar caracterul de mijloc de probă în procesul penal al declarațiilor martorilor și aspectele referitoare la aprecierea probelor. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei Curții nr. 720 din 6 decembrie 2016. În ceea ce privește martorii, datorită importanței acestei categorii de persoane în cadrul procesului penal, legiuitorul a reglementat sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor, dispozițiile art. 114 și art. 115 din Codul de procedură penală completându-se reciproc. Cu privire la lipsa de previzibilitate a dispozițiilor criticate apreciază că textele criticate îndeplinesc cerințele instituite de Constituție. În acest sens, legiuitorul și-a exercitat întocmai obligația pozitivă prin reglementarea clară și precisă a noțiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar și a condițiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. … 15.Tribunalul Olt – Secția penală apreciază, în Dosarul Curții nr. 1.790D/2018, că dispozițiile legale criticate întrunesc cerințele instituite de Constituție prin art. 1 alin. (5), iar legiuitorul și-a exercitat întocmai obligația pozitivă prin reglementarea clară și precisă a noțiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar și a condițiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. De asemenea, în ceea ce privește aprecierea probelor, legiuitorul a conferit o garanție suplimentară a respectării principiului prezumției de nevinovăție și al aflării adevărului, prin definirea clară și precisă a mijloacelor de probă ce nu pot servi ca temei, în măsură determinantă, al hotărârii de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, dintre acestea nefăcând parte declarațiile denunțătorilor, date în calitate de martori. … 16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. d), ale art. 103 alin. (2) și (3), ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 97 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală: „(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: […] d) declarațiile martorilor […];“; … – Art. 103 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală: „(2) În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. (3) Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.“; … – Art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.“; … – Art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.“ …  … 20.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorii excepției invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, cât și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă și dispozițiile art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că normele procesual penale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, fiind analizate critici identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 727 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 9 martie 2020, și prin Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a examinat criticile de neconstituționalitate ale autorilor, formulate dintr-o dublă perspectivă, și anume, pe de-o parte, s-a criticat posibilitatea dobândirii calității de martor de către denunțător, iar, pe de altă parte, forța probantă a declarației de martor date de denunțător. … 22.Din modul de reglementare a denunțului, în diferitele acte normative citate în paragrafele 17-23 ale Deciziei nr. 63 din 22 ianuarie 2019, Curtea a constatat că denunțătorul poate fi: a) o persoană fizică/juridică ce sesizează organul de urmărire penală despre o infracțiune la a cărei săvârșire nu a participat, dar despre care are cunoștință (de exemplu, art. 290 din Codul de procedură penală); b) o persoană fizică/juridică ce sesizează organul de urmărire penală despre o infracțiune pe care a săvârșit-o, infracțiune care este în strânsă legătură cu alta, iar prin realizarea denunțului se urmărește aplicarea cauzei de nepedepsire pentru denunțător și tragerea la răspundere penală a făptuitorului ce a săvârșit infracțiunea aflată în corelație cu cea a denunțătorului [de exemplu, darea de mită (art. 290 din Codul penal) corelativ cu luarea de mită (art. 289 din Codul penal); cumpărarea de influență (art. 292 din Codul penal) corelativ cu traficul de influență (art. 291 din Codul penal)]; c) o persoană fizică/juridică ce sesizează organul de urmărire penală despre o infracțiune pe care a săvârșit-o, infracțiune care presupune participarea mai multor persoane, ca subiecți activi, la săvârșirea infracțiunii; prin realizarea denunțului se urmărește aplicarea cauzei de nepedepsire pentru denunțător și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți [de exemplu, grupul infracțional organizat (art. 367 din Codul penal)]; d) o persoană fizică/juridică ce sesizează organul de urmărire penală despre o infracțiune la a cărei săvârșire nu a participat, dar despre care are cunoștință, denunțătorul fiind el însuși în poziția de a fi tras la răspundere penală pentru săvârșirea anumitor infracțiuni expres prevăzute de lege, altele decât infracțiunea denunțată; prin realizarea denunțului se urmărește reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de denunțător (situația reglementată, de exemplu, de art. 15 din Legea nr. 143/2000 sau de art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002).  … 23.În aceste condiții, Curtea a apreciat că reglementarea instituției denunțătorului pornește de la premisa că persoana fizică/juridică ce realizează denunțul are cunoștință de săvârșirea unor fapte care pot constitui infracțiune. … 24.Pe de altă parte, raportat la legislația în vigoare, Curtea a constatat că denunțătorii pot fi împărțiți în două grupe, după cum urmează: a) denunțători care nu au niciun beneficiu din perspectiva tragerii lor la răspundere penală; b) denunțători care au un beneficiu din perspectiva tragerii lor la răspundere penală. În acest context, Curtea a observat că la nivelul majorității statelor europene există reglementată o obligație generală de a denunța săvârșirea sau pregătirea săvârșirii unor infracțiuni. Aceasta poate fi reglementată ca o obligație generală sau ca o obligație expresă prevăzută pentru anumite categorii de persoane.  … 25.În ceea ce privește posibilitatea dobândirii calității de martor de către denunțător, critică ce vizează dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a observat că, din coroborarea art. 34, art. 104 și art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, rezultă că persoanele care pot fi audiate în cursul procesului penal sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Totodată, Curtea a observat că, pe lângă indicarea expresă în prima teză a art. 34 a anumitor subiecți procesuali, alții decât subiecții procesuali principali, legiuitorul a reglementat în teza a doua a aceluiași articol o normă „deschisă“, în sensul că oricine are anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale are calitatea de subiect procesual secundar, categorie din care face parte și denunțătorul. Subiecții procesuali determinați, prevăzuți în prima teză a art. 34 din Codul de procedură penală, sunt: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare. În acest context, Curtea a observat că autorul excepției pune în discuție în ce măsură calitatea de alt subiect procesual dobândită ca urmare a îndeplinirii condițiilor din teza a doua a art. 34 din Codul de procedură penală (denunțător) determină imposibilitatea obținerii calității de subiect procesual determinat, prevăzut în prima teză a acestui articol (martor). Așadar, Curtea a observat că, în fapt, problema ridicată de autorul excepției poate fi analizată din perspectiva deținerii concomitente atât a calității de martor, cât și a calității de alt subiect procesual prevăzut de aceste dispoziții (altul decât martorul) și, din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul nu a exclus această posibilitate. … 26.În aceste condiții, Curtea a observat că legiuitorul a reglementat expres, prin art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă procesuală, în timp ce art. 116 alin. (3) din același act normativ nu nominalizează sfera persoanelor obligate să păstreze secretul ori confidențialitatea unor fapte sau împrejurări, Curtea apreciind că în această categorie intră orice persoană fizică ce îndeplinește un serviciu public sau privat, în virtutea căruia ia cunoștință de anumite date ori informații care constituie secrete de stat, de serviciu sau profesionale, în condițiile legii. De asemenea, Curtea a observat că legiuitorul a reglementat expres, prin art. 114 alin. (3) din Codul de procedură penală, regula potrivit căreia calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate. Totodată, legiuitorul a reglementat expres situațiile în care o anumită persoană, alta decât subiecții procesuali principali sau părțile, nu poate avea calitatea de martor, în acest sens fiind, de exemplu, dispozițiile art. 461 alin. (5) din Codul de procedură penală. În același sens, potrivit art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și art. 62 din același act normativ. … 27.Curtea a reținut, totodată, că noțiunea de „martor“ are un înțeles autonom în sistemul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, independent de calificarea sa în norma națională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziție, fie că ea este făcută de un martor – stricto sensu – sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenție (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41) (Decizia nr. 463 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, paragrafele 16 și 17; Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragrafele 19 și 21, și Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 27 și 28) … 28.Plecând de la aceste premise, Curtea a reținut că ideea de bază a reglementării instituției denunțătorului este aceea că persoana fizică/juridică ce realizează denunțul are cunoștință de săvârșirea unor fapte care pot constitui infracțiune. Mai mult, Curtea a observat că, în totalitatea cazurilor, denunțul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârșirea unei infracțiuni. Astfel, Curtea a apreciat că denunțul poate constitui o „mărturie în acuzare“, cu consecința dobândirii de către denunțător a calității de „martor“. … 29.În ceea ce privește forța probantă a declarației de martor date de denunțător – critica ce vizează art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală -, Curtea a observat că, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză“. În aceste condiții, Curtea a constatat că noul Cod de procedură penală consacră, ca și legea veche, sistemul liberei aprecieri a probelor. În baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecătorului, acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferință, referitor la forța probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate, cât și credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanța acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal și loial în cauză. În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. … 30.Curtea a observat, totodată, că legiuitorul, prin dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Așadar, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, rezultă că celelalte mijloace de probă prin care au fost obținute probe directe pot conduce autonom, în mod determinant, la pronunțarea uneia dintre soluțiile enumerate mai sus, care conțin constatarea faptului că o persoană a comis o infracțiune. În raport cu susținerile autorilor excepției potrivit cărora dispozițiile anterior menționate sunt neconstituționale din perspectiva faptului că, pe lângă declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați, nu sunt menționate și declarațiile denunțătorului audiat în calitate de martor, Curtea a apreciat necesar a se stabili scopul instituirii dispoziției de lege criticate. … 31.Din această perspectivă, Curtea a reținut că, în ceea ce privește investigatorii, aceștia, potrivit art. 148 alin. (8) din Codul de procedură penală, pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal în aceleași condiții ca martorii amenințați. Totodată, potrivit art. 148 alin. (10) din același act normativ, în situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) al art. 148, iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispozițiile art. 148 alin. (8) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. … 32.De asemenea, potrivit art. 150 alin. (3) din Codul de procedură penală, activitățile autorizate pot fi desfășurate de un organ de cercetare penală, de un investigator cu identitate reală, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator, iar, potrivit alin. (6) al aceluiași articol, persoana care a desfășurat activitățile autorizate poate fi audiată ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozițiilor privind audierea martorilor amenințați, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară. Referitor la martorul protejat, Curtea a constatat că, din coroborarea art. 125-129 din Codul de procedură penală, rezultă că odată acordat statutul de martor amenințat se dispun una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute de dispozițiile procesual penale. În condițiile în care una dintre măsurile de protecție este cea prevăzută de art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d) din Codul de procedură penală, audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar, subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora putând adresa întrebări martorului audiat în aceste condiții, fiind respinse întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului. Această modalitate de audiere este cea aplicabilă și în cazul investigatorilor și colaboratorilor. Totodată, potrivit art. 149 alin. (1) din Codul de procedură penală, identitatea reală a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală nu poate fi dezvăluită. … 33.Curtea a observat că au fost exprimate opinii în sensul că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală preiau în dreptul intern un standard clasic al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căruia, în anumite circumstanțe, autoritățile judiciare pot apela la declarațiile administrate în faza „instrucției“ (urmăririi penale), în special în cazul refuzului persoanelor care le-au dat de a le reitera în public de teama consecințelor pe care acestea le-ar putea avea pentru siguranța lor. Necesitatea protecției nu poate aduce atingere substanței dreptului la apărare, astfel că, și în aceste situații, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că drepturile apărării sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când o condamnare se fondează în întregime sau într-o măsură determinantă pe mărturia făcută de o persoană pe care acuzatul nu a putut-o interoga direct sau prin altă persoană în numele său, nici în faza de urmărire penală, nici în faza dezbaterilor. … 34.Pe de altă parte, s-a arătat că sfera martorilor protejați ale căror declarații nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. În această categorie sunt incluși investigatorii cu identitate reală sau protejată, colaboratorii cu identitate reală sau protejată, martorii amenințați, martorii vulnerabili, dar și persoana vătămată și partea civilă cu privire la care s-au luat măsuri de protecție similare martorilor amenințați. Din acest punct de vedere, persoana vătămată protejată și partea civilă protejată se află în aceeași situație faptică și au același regim juridic ca cel al martorilor protejați, prin urmare, și efectele declarațiilor lor trebuie să fie asemănătoare cu cele ale acestora din urmă. Restrângerea valorii probante a declarațiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii, colaboratorii, cât și martorii protejați (în sens larg) sunt supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel pot fi influențați în declarații, fie pentru că unii sunt agenți executivi ai statului, fie că alții au anumite interese (colaboratorii pot avea interesul de a obține o remunerație sau de a li se reduce pedeapsa în propriul dosar, de a beneficia de un acord de recunoaștere a vinovăției sau de renunțare la urmărirea penală etc.) în a acționa conform dorinței organului judiciar sau sunt îndatorați moral de efortul de protejare a lor și reacționează în consecință etc. Deși utilizarea tehnicilor sub acoperire nu poate încălca în sine dreptul la un proces echitabil, riscul pe care îl implică instigarea de către poliție prin asemenea tehnici presupune ca folosirea acestor metode să fie menținută în limite bine determinate. Astfel, în scopul evitării unei erori judiciare bazate pe astfel de probe, precum și având în vedere condițiile derogatorii de audiere a acestor persoane, care restrâng într-o oarecare măsură posibilitățile de apărare, legea a restrâns, la rândul ei, valoarea probantă a declarațiilor investigatorului, colaboratorului, martorului protejat. … 35.Curtea a apreciat că, într-adevăr, sfera de cuprindere a persoanelor ale căror declarații nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. Cu toate acestea, dacă legiuitorul ar fi instituit această dispoziție legală având în vedere cele enunțate anterior, ar fi însemnat ca restrângerea valorii probante a declarațiilor acestor persoane să se răsfrângă asupra procesului penal, indiferent de modalitatea de audiere a acestora. Aceasta, deoarece existența unui control de autoritate din partea organului de urmărire penală asupra investigatorilor, colaboratorilor și martorilor protejați (în sens larg) nu este determinată de modalitatea de audiere a acestor persoane. Totodată, existența anumitor interese ale colaboratorului, persoanei vătămate etc. subzistă indiferent de cunoașterea sau necunoașterea de către inculpat a identității acestor persoane. … 36.Totodată, Curtea a observat că instanța de contencios european a acordat o atenție deosebită cauzelor ce aveau ca obiect folosirea martorilor anonimi de către organele de urmărire penală pentru administrarea probatoriului în acuzare; prin martori anonimi, instanța europeană are în vedere persoanele care au fost audiate cu protejarea identității sau prin includerea în programe speciale de protecție și care au dat declarații cu privire la faptele de care este acuzată o persoană și a căror identitate nu este cunoscută apărării. În cadrul acestei noțiuni sunt incluși și agenții infiltrați, care sunt reprezentanți ai organelor de anchetă și care, prin activitatea desfășurată sub protecția anonimatului, contribuie la strângerea de mijloace de probă în acuzarea unei persoane. Curtea de la Strasbourg a apreciat că folosirea declarațiilor acestor persoane pentru a dispune condamnarea nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile convenției. Însă, dacă se menține anonimatul martorului acuzării, apărarea va fi confruntată cu dificultăți deosebite. Astfel, în acest caz, dezavantajul cu care se confruntă apărarea trebuie să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autoritățile judiciare. Probele obținute de la martori în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel normal cerut de Convenția europeană trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (Hotărârea din 28 februarie 2006, pronunțată în Cauza Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 76-79; Hotărârea din 14 februarie 2002, pronunțată în Cauza Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46). … 37.Așa fiind, Curtea a apreciat, luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, reglementând dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenței unor situații în care persoanele anterior menționate nu sunt prezente pentru a fi audiate într-un proces public și contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanțiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese legate de tragerea la răspundere penală a propriei persoane. Or, din perspectiva denunțătorului, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și acesta dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunțătorul nu dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunțătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică și contradictorie, cu respectarea dispozițiilor referitoare la audierea martorilor. … 38.În acest din urmă caz, Curtea a distins două situații, după cum există sau nu există un interes în obținerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunțătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declarația sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declarația oricărui alt martor, beneficiind de același tratament. În cazul în care denunțătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziția sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente. Referitor la aceștia din urmă s-a precizat că, fiind interesați în proces, aceștia acționează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declarațiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susținerea poziției pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declarații necorespunzătoare adevărului. … 39.Or, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declarațiile părții (persoanei) vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepția declarațiilor prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declarații au o valoare probatorie necondiționată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor.  … 40.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor citate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 41.Față de considerentele deciziilor precitate, aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. d), ale art. 103 alin. (2) și (3), ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 42.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Rudel Obreja și de Elena Gabriela Udrea în Dosarul nr. 2.303/1/2017/a3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, de Constantin Ispas în Dosarul nr. 7.700/105/2016/a1 al Tribunalului Prahova – Secția penală, de Dan Coman Șova în Dosarul nr. 3.174/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, respectiv de Dorina Constantin în Dosarul nr. 1.758/104/2018/a1 al Tribunalului Olt – Secția penală și constată că dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. d), ale art. 103 alin. (2) și (3), ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, Tribunalului Prahova – Secția penală și Tribunalului Olt – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește