DECIZIA nr. 107 din 7 martie 2024

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 14
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 554 02/12/2004 ART. 14
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 50 29/07/1991 ART. 33
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 50 29/07/1991 ART. 33
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 3REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 3
ART. 3REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 14
ART. 6REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 3
ART. 7REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 3
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 50 29/07/1991 ART. 33
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LALEGE 102 13/04/2023 ART. 2
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 11REFERIRE LALEGE 261 07/07/2009 ART. 1
ART. 11REFERIRE LAOUG 214 04/12/2008
ART. 11REFERIRE LALEGE 262 19/07/2007 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 11REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 14
ART. 11REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 64
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 50 29/07/1991
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 50 29/07/1991 ART. 33
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 1124 23/09/2010
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 1344 22/10/2009
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 656 05/10/2006
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 50 29/07/1991
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 163 04/04/2023
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 50 02/02/2017
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 495 16/11/2004
ART. 22REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 3
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 123
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Claudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Asociația Club Sportiv Nicolina din Iași în Dosarul nr. 7.924/99/2018 al Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.373D/2019.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată. Arată, cu privire la dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, că posibilitatea acordată primarului de a dispune desființarea unei construcții reprezintă o sancțiune pentru nerespectarea condițiilor legale de construire, care nu interferează în niciun fel cu atribuțiile puterii judecătorești. Consideră că în acest context nu este relevantă calitatea de proprietar a persoanei astfel sancționate. În ceea ce privește dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, observă că acestea sunt criticate prin comparație cu cele ale art. 3 alin. (3) din aceeași lege, care consacră dreptul de tutelă administrativă al prefectului, ipoteză diferită de cea în care se află autoarea excepției și care, prin urmare, nu este aplicabilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia nr. 1.067 din 31 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.924/99/2018, Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Asociația Club Sportiv Nicolina din Iași într-o cauză privind soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării dispoziției primarului municipiului Iași de desființare pe cale administrativă a unor construcții și amenajări realizate fără autorizație de construire.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, cu privire la dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, că acestea permit autorității administrative să se substituie autorității judecătorești în restabilirea ordinii prin emiterea unui act administrativ executoriu cu putere juridică mai mare decât a unei hotărâri judecătorești. Or, principiile separării și echilibrului puterilor în stat și cele privind înfăptuirea justiției nu permit ca, într-un stat de drept, justiția să se realizeze prin alte autorități decât cele aparținând puterii judecătorești. Contrar principiilor fundamentale ale statului de drept, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 conferă primarului, pe lângă competențe administrative, și competențe judecătorești, prin emiterea de acte administrative cu caracter executoriu care dispun asupra bunurilor unui subiect de drept. În plus, textul legal menționat este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, câtă vreme nu distinge asupra situațiilor în care terenurile aparținând domeniului public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale sunt deținute legitim cu titlu de folosință, închiriere sau concesiune de persoana care trebuie să execute actul de desființare a clădirilor.6.În ceea ce privește art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acesta este criticat din perspectiva încălcării principiului egalității și al nediscriminării, deoarece, spre deosebire de art. 3 alin. (3) din aceeași lege, care permite prefectului atacarea unor acte administrative ilegale cu efect suspensiv de drept, textul de lege criticat nu oferă aceeași posibilitate persoanei vizate și vătămate direct de un act administrativ ilegal și astfel nu poate ca, prin contestarea acestuia, să obțină suspendarea de drept a executării. Prin urmare, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie un tratament juridic diferențiat cu privire la subiecții de drept ce interferează cu aceeași categorie de acte juridice atacate în justiție pentru motive de nelegalitate, fără a exista vreo rațiune justificativă a discriminării create.7.Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prin emiterea actului administrativ prevăzut de art. 33 din Legea nr. 50/1991, autoritatea publică emitentă nu se substituie puterii judecătorești, ci aplică o sancțiune pentru nerespectarea obligației legale de obținere a autorizației de construire, ceea ce reprezintă un act de executare a legii, specific atribuțiilor constituționale ale puterii executive. Textul legal menționat este suficient de clar și de precis și privește sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării dispozițiilor legale referitoare la autorizarea lucrărilor și construcțiilor, fără a avea relevanță titlul în baza căruia se exercită dreptul de folosință a terenului. Cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciază că acest text nu contravine prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece normele fundamentale invocate consacră principiul egalității în drepturi a cetățenilor, și nu egalitatea între cetățeni și autoritățile publice; or, critica autoarei este formulată din perspectiva comparării cu situația acțiunii în contencios administrativ introduse de prefect potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, constituționalitatea nu se verifică prin raportare la alte reglementări din legislația internă, iar completarea sau modificarea unor texte legislative nu sunt atribuții ale instanței de contencios constituțional.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 32 din Legea nr. 261/2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009. De asemenea, sunt criticate și dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost modificate ulterior sesizării Curții cu prezenta excepție de neconstituționalitate (prin art. II pct. 2 din Legea nr. 102/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și pentru completarea art. 64 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 18 aprilie 2023), însă, în considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile de lege în redactarea în care au continuat să producă efecte juridice în cauză, chiar și după ieșirea lor din vigoare. Textele de lege criticate au următorul conținut:– Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991: „Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.“;– Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.“12.Normele constituționale menționate în motivarea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3)-(5), cu referire la principiul legalității în componenta privind calitatea legii și la principiul separării și echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) și (2) cu privire la principiul egalității și al nediscriminării, ale art. 124 – Înfăptuirea justiției și ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“.13.Analizând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că soluția legislativă cuprinsă în art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, potrivit căreia autoritatea administrativă poate desființa construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, fără să mai emită o autorizație de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului, a mai fost analizată în cadrul controlului de constituționalitate, Curtea respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 656 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 15 noiembrie 2006, Decizia nr. 1.344 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 decembrie 2009, și prin Decizia nr. 1.124 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010.14.În esență, Curtea a reținut că desființarea construcției constituie o sancțiune pentru nerespectarea obligației obținerii autorizației de construire, al cărei scop este prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare. Sancțiunea vizează în egală măsură toate persoanele aflate în aceeași situație, acestea neputându-se apăra prin invocarea principiului constituțional al ocrotirii proprietății, de vreme ce exercitarea acestui drept se abate de la prevederile legale imperative, în cazul de față cele referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții. Totodată, Curtea a constatat că sintagma „fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului“ din cuprinsul art. 33 din Legea nr. 50/1991 vizează autoritatea administrației publice locale competente, iar nu pe proprietarul construcției, care ar fi astfel lipsit de un cadru procesual unde să își apere dreptul invocând apărări pe fond sau de procedură.15.Așadar, art. 33 din Legea nr. 50/1991 instituie o excepție de la procedura aplicabilă constatării și sancționării contravențiilor (sau a infracțiunilor, după caz) la regimul autorizării executării lucrărilor de construcții reglementate de dispozițiile Legii nr. 50/1991. Situația de excepție constă tocmai în realitatea juridică obiectivă și evidentă – imediat verificabilă de către autoritățile administrative competente – a inexistenței autorizației de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori cu privire la construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor. Dată fiind gravitatea deosebită a acestei fapte, legiuitorul a considerat că se impun măsuri urgente și ferme, în sensul că autoritățile administrative competente nu mai urmează procedura obișnuită pentru desființarea construcției, ci, fără a mai emite autorizația de desființare și fără a sesiza instanțele judecătorești, dispun, prin act administrativ propriu (dispoziția primarului), desființarea construcției ilegal construite.16.Prin exercitarea acestei prerogative legale, autoritatea administrativă nu încalcă și nu subminează, însă, atributele puterii judecătorești, așa cum susține autoarea excepției, ci, dimpotrivă, nu face decât să își exercite atribuțiile legale în limitele stabilite de legiuitor, atribuții specifice puterii executive, al cărei rol esențial în statul de drept este să aducă la îndeplinire prescrierile normative. Prin urmare, nu se poate susține nesocotirea principiului separării și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.17.În ceea ce privește pretinsa lipsă de claritate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, Curtea a arătat în jurisprudența anterior menționată că expresia „fără sesizarea instanțelor judecătorești“ nu instituie o interdicție a accesului la justiție al persoanei interesate, ci vizează autoritatea administrativă competentă, care nu va sesiza instanța de judecată cu privire la ilegalitatea constatată, ci va dispune direct prin act administrativ propriu desființarea construcțiilor ilegal executate. Așadar, acest act administrativ nu este sustras controlului judecătoresc, așa cum consideră autoarea excepției, partea interesată având acces la justiție pe calea contenciosului administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, așa cum a procedat, de altfel, aceeași autoare. În plus, art. 5 din legea anterior menționată prevede în mod expres și limitativ actele nesupuse controlului judecătoresc (doar actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul și actele de comandament cu caracter militar) și limitele controlului, iar actele administrative emise în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 nu se regăsesc în această enumerare.18.Așadar, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 este neîntemeiată.19.În ceea ce privește dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea reține că acestea sunt criticate prin comparație cu soluția legislativă cuprinsă la art. 3 alin. (3) din aceeași lege, autoarea excepției fiind nemulțumită de faptul că, spre deosebire de prefect, aceasta nu poate beneficia de instituția suspendării de drept în ipoteza atacării actului administrativ prin care se dispune desființarea construcției în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991.20.Or, aceste critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute, Curtea stabilind de principiu în jurisprudența sa că eventuala neconstituționalitate a unei dispoziții legale nu se poate deduce din compararea mai multor soluții legislative între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (în acest sens sunt Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, paragraful 49, sau Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 iulie 2023, paragraful 45).21.Dincolo de acest aspect, Curtea observă că autoarea excepției reclamă încălcarea principiului egalității și al nediscriminării într-o ipoteză care nici nu se poate supune testului egalității, invocând doi termeni care nu se pot compara. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, principiul egalității impune reglementarea unui tratament egal în ipoteza unor situații identice sau comparabile în mod rezonabil, ceea ce înseamnă per a contrario că în cazul unor situații distincte același principiu obligă la reglementare diferită.22.Prefectul, spre deosebire de orice altă persoană fizică sau juridică vătămată printr-un act administrativ, beneficiază de dreptul de tutelă administrativă, instituție juridică consacrată în art. 123 alin. (5) din Constituție și detaliată la art. 3 din Legea nr. 554/2004 în considerarea rolului constituțional al prefectului de reprezentant al Guvernului în plan local și de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale. Procedura administrativă derulată în ipoteza exercitării dreptului de tutelă administrativă are caracter parțial special, derogatoriu, justificat de necesitatea unei intervenții rapide și eficiente a autorității tutelare pentru împiedicarea producerii consecințelor negative generate de emiterea unui act administrativ considerat ilegal. Astfel, prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale, fără a fi obligat să parcurgă procedura plângerii prealabile (recursul grațios), iar până la soluționarea cauzei, actul atacat este suspendat de drept [art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004].23.Or, autoarea excepției solicită ca, în calitate de pretinsă persoană vătămată de emiterea unui act administrativ considerat de aceasta nelegal, să beneficieze prin lege de aceleași condiții specifice exercitării tutelei administrative, și anume de suspendarea de drept a executării actului administrativ atacat, ceea ce, în considerarea celor mai sus învederate, ar fi de neconceput. Prin urmare, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația Club Sportiv Nicolina din Iași în Dosarul nr. 7.924/99/2018 al Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 martie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Claudia-Margareta Krupenschi
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x