DECIZIA nr. 107 din 15 martie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143^1 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, ale art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și ale art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, excepție ridicată de Luminița Laura Gliga în Dosarul nr. 2.448/2/2017 al Curții de Apel București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 676D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, reține că textele de lege criticate îndeplinesc condițiile de previzibilitate, claritate și precizie și se aplică, în mod egal, persoanelor aflate în ipoteza normei legale, în acord cu dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Sentința penală nr. 121/F din 15 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.448/2/2017, Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143^1 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, ale art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și ale art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Excepția a fost ridicată de Luminița Laura Gliga în cauza penală în care a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, deoarece nu poate fi determinat cu exactitate sensul sintagmelor „luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății în limitele obiectului de activitate al societății și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administrație și adunării generale a acționarilor“, respectiv „au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea (…), regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public“. Susține că normele menționate stabilesc obligații cu caracter general, astfel că acțiunile sau inacțiunile raportate la acestea, desfășurate de persoana care are calitatea de director sau persoana care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public, nu pot fi determinate, așadar nu poate fi stabilită conduita care ar trebui urmată în îndeplinirea acestor obligații. Faptul că legiuitorul nu a formulat în mod expres care sunt obligațiile legale concrete ale directorului sau ale persoanei care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public are drept consecință interpretări subiective și abuzuri. Susține că lipsa de predictibilitate și previzibilitate a normelor legale criticate conduce la incidența acestora cu privire la unele situații ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de încălcarea lor, cu consecința reținerii săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și a emiterii unor rechizitorii abuzive, fiind posibile condamnări pe criterii neobiective, arbitrarii. Din modul de interpretare a sintagmelor criticate rezultă că există o modalitate ideală, perfectă de îndeplinire a obligațiilor de către persoanele vizate, cunoscută doar de către procurorul de caz și care ar putea să nu fie împărtășită de judecătorul cauzei. Totodată, susține că sintagma „nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă (…) nu are prevederi bugetare“ nu este previzibilă, putându-se ajunge în situația existenței prevederii bugetare, însă nu și a sumelor necesare, astfel încât o eventuală ordonanțare a unor sume de bani să poată fi încadrată în mod subiectiv de către organele de cercetare penală ca infracțiune. … 6.Susține că viciile de redactare a prevederilor criticate determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece reținerea sau nu a încălcării unor obligații de către director sau persoana care gestionează fonduri publice/patrimoniu public poate conduce la stabilirea existenței infracțiunii de abuz în serviciu de către procuror și, ulterior, de către instanță, în mod arbitrar, în funcție de aprecieri subiective. Apreciază că normele criticate determină și încălcarea principiului nediscriminării, deoarece același act poate fi interpretat de către un procuror ca fiind corespunzător, iar de către un altul ca fiind defectuos. Consideră că deciziile Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015 și nr. 553 din 16 iulie 2015 sunt pertinente în privința previzibilității normelor care stabilesc anumite obligații și a căror încălcare ar putea fi calificată ca faptă penală, care poate atrage o condamnare penală. Apreciază că este necesar ca o persoană să aibă reprezentarea clară a normelor legale ce îi guvernează activitatea, iar pentru a fi pedepsită ar trebui să le încalce în mod voit, voință ce trebuie circumstanțiată unui interes personal, de natură a produce o pagubă. … 7.Curtea de Apel București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că textele de lege ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate sunt clare și previzibile și nu au nicio legătură cu dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 143^1 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, ale art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 12 noiembrie 2003 și ale art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu următorul conținut:– Art. 143^1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990: „Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, în limitele obiectului de activitate al societății și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administrație și adunării generale a acționarilor.“; … – Art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999: „(…) persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.“; … – Art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002: „(2) Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. (3) Nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.“ …  … 12.Autoarea excepției de neconstituționalitate invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, cât și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă și Convenția Organizației Națiunilor Unite adoptată la New York, fără a preciza dispozițiile pretins încălcate. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține – cât privește îndatoririle legate de o anumită funcție sau de un anumit loc de muncă – că există un complex de norme, unele cuprinse în acte normative cu caracter general, privind îndatoririle angajaților în general, altele, în acte normative cu caracter special. Îndeplinirea unei atribuții de serviciu implică manifestarea de voință din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acțiunile efective ale acesteia și care are ca scop ducerea la bun sfârșit/realizarea obligației prescrise. Realizarea acestui demers se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuția de serviciu, cât și la un standard obiectiv. Standardul subiectiv ține de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ține de autoevaluarea acțiunilor întreprinse. Standardul obiectiv are ca element de referință principal normativul actului care reglementează atribuția de serviciu respectivă [paragraful 50 al Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“]. … 14.În considerentele deciziei menționate, Curtea a reținut că, deși cele două standarde coexistă, standardul subiectiv nu poate exceda standardului obiectiv, în analiza modalității de executare a unei atribuții de serviciu acesta din urmă fiind prioritar. Totodată, Curtea a reținut că, întrucât standardul obiectiv este determinat și circumscris prescripției normative, reglementarea atribuțiilor de serviciu și a modalității de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard. Acesta nu poate, fără a încălca principiul previzibilității, să aibă o sferă de cuprindere mai largă decât prescripția normativă în domeniu. În consecință, unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripții implicite, nedeterminabile la nivel normativ (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 51). Astfel, Curtea a apreciat că, în primul rând, legiuitorului îi revine obligația ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii. Pe de altă parte, organelor judiciare, în misiunea de interpretare și aplicare a legii și de stabilire a „defectuozității“ îndeplinirii atribuției de serviciu, le revine obligația de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripția normativă (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 52). … 15.Curtea observă că Legea societăților prevede, la art. 143^1 alin. (1), că directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, director al societății pe acțiuni fiind numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății [art. 143 alin. (5)], în limitele obiectului de activitate al societății și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administrație și adunării generale a acționarilor. Așadar, Curtea reține că, fixând limitele competențelor de conducere ale societății delegate directorilor de către consiliul de administrație, Legea societăților stabilește că aceștia sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, în limitele obiectului de activitate al societății. Deși încredințarea „tuturor măsurilor aferente conducerii societății“ reprezintă o formulă care sugerează plenitudinea de competențe ce revine acestor directori, Legea societăților stabilește totuși că acestea trebuie exercitate cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administrație și adunării generale a acționarilor. … 16.Curtea constată, astfel, că o primă limitare legală este impusă de dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care arată care sunt competențele de bază ale consiliului de administrație și care nu pot fi delegate directorilor societății pe acțiuni. De asemenea, art. 111 și art. 113 din același act normativ stabilesc atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor. Chiar dacă unele dintre aceste atribuții pot fi delegate consiliului de administrație, acesta nu le va putea delega mai departe directorilor societății pe acțiuni, pentru că aceste atribuții nu reprezintă competențe care să intre în sfera conceptului de conducere a societății. Curtea reține că operațiunile determinate, denumite generic „conducere a societății“, sunt cele care se produc zi de zi și sunt în sarcina directorilor sau, altfel spus, directorii se ocupă de afacerile societății. Așadar, directorii sunt profesioniști în domeniul lor, astfel că le revin nu doar operațiunile cotidiene de reprezentare legală, ci și deciziile strategice, cu mențiunea că, în funcție de obiectul lor, unele dintre aceste decizii trebuie să fie aprobate de un organ superior, în speță consiliul de administrație sau chiar adunarea generală. Administrarea și conducerea societății înseamnă realizarea operațiunilor zilnice ale societății, prin punerea în aplicare a politicilor generale, economice și funcționale, în baza actului constitutiv și conform hotărârilor adunării generale. Administrarea și conducerea reprezintă, la societățile pe acțiuni de mari dimensiuni, precum cele listate, cea mai importantă componentă a guvernanței corporative, de a cărei eficiență sunt legate în mod necesar performanțele economico-financiare ale întreprinderii. … 17.În cauza penală în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, instanța a reținut că, îndeplinind atribuțiile ce îi reveneau în calitate de director general al Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. – S.A., referitoare la aprobarea operațiunilor de plată, autoarea excepției, fără a exista vreo bază legală, a dispus plata către adjudecatar a sumei rămase din distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitație publică a unui imobil. Astfel, „ca urmare a îndeplinirii de către inculpată în mod defectuos și cu intenție, a atribuțiilor de serviciu referitoare la aprobarea operațiunilor de plată, sintagma «îndeplinește în mod defectuos» echivalând, în prezenta cauză, cu îndeplinirea atribuțiilor prin încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 și a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, precum și a dispozițiilor art. 587 din Codul de procedură civilă, în vigoare la acea dată, în patrimoniul Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. – S.A. s-a produs o pagubă“, reprezentând suma achitată Societății O.G. – S.R.L. fără a fi datorată și care nu a fost recuperată. Autoarea excepției susține că sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate sintagmele „au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea (…), regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public“ [art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999], respectiv „nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă (…) nu are prevederi bugetare“ [art. 14 alin. (3) din Legea nr. 500/2002], întrucât se stabilesc în mod general obligațiile legale ale directorului sau ale persoanei care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public, iar nu într-o manieră concretă. … 18.Curtea constată însă că, în interpretarea și aplicarea textelor de lege criticate, instanța de judecată nu a avut niciun dubiu în a stabili că, dispunând consemnarea sumei de bani – rezultat al unei distribuții de preț ca urmare a executării silite a imobilului, aflat în patrimoniul societății – în contul executorului judecătoresc, autoarea excepției și-a îndeplinit atribuția ce îi revenea în calitate de director al Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. – S.A. de a aproba operațiunile de plată. Instanța a subliniat că, în cauză, nu este vorba despre „angajare“ sau „ordonanțare“ a unei cheltuieli, întrucât suma respectivă nu făcea parte din bugetul societății, stabilit pe anul 2008, iar, odată consemnată, suma nu s-a mai întors în patrimoniul societății, adjudecatarul – la dispoziția căruia suma a fost consemnată – solicitând și obținând transferul sumei în contul său. Stabilind că actul, ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale autoarei excepției, constituie din punct de vedere financiar-contabil o plată ce trebuie să respecte prevederile Legii nr. 500/2002 și ale Ordonanței Guvernului nr. 119/1999, instanța a constatat că aprobarea acestei operațiuni nu a avut nicio bază legală, în condițiile în care nu existau niciun fel de raporturi juridice între Societatea Feroviară de Turism S.F.T.-C.F.R. – S.A. și Societatea O.G. – S.R.L., adjudecatar al imobilului, chiar dacă executarea silită s-a dovedit, în final, a fi nelegală. … 19.Curtea constată, astfel, că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, pentru determinarea actului ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale subiectului activ al infracțiunii de abuz în serviciu și, în consecință, pentru stabilirea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a acestuia, instanța de judecată – în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 – s-a raportat la prevederile art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002, așadar la prescripții determinate la nivel normativ, potrivit cărora nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii. Conform considerentelor deciziei precitate, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului. Desigur, legislația primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, actele normative date în executarea legilor și a ordonanțelor Guvernului se emit doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. … 20.De altfel, Curtea reamintește că termenul „act“ este folosit în cadrul infracțiunii de abuz în serviciu în înțelesul de „operație care trebuie efectuată de funcționar (sau alt salariat) potrivit solicitării făcute de o persoană și conform atribuțiilor sale de serviciu. Solicitarea adresată serviciului respectiv poate privi constatarea unui act juridic ori întocmirea sau confirmarea unui înscris privind un act juridic ori efectuarea unei constatări cu efecte juridice sau executarea unei hotărâri și alte operații date în competența unui serviciu. Astfel, noțiunea de «act», din cadrul dispoziției criticate se circumscrie sferei atribuțiilor de serviciu/îndatoririlor pe care funcționarul public, în accepțiunea art. 175 din Codul penal, le are potrivit legii, în accepțiunea dată de instanța de contencios constituțional prin prezenta decizie. […] «Actul» la care face referire textul de lege criticat se circumscrie sferei atribuțiilor de serviciu pe care funcționarul public le are. Astfel, situația premisă este cea a obligației îndeplinirii unui act licit, atribuția de serviciu/îndatorirea pe care funcționarul public o are în sarcina sa neputând fi caracterizată decât prin liceitate.“ (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 82 și 83). … 21.Totodată, Curtea reține că Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 reglementează controlul intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entitățile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din actul normativ menționat, persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public. Or, Curtea constată că actul normativ menționat definește la art. 2 noțiunile de „legalitate“ [lit. o) – „caracteristica unei operațiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării acesteia“], „regularitate“ [lit. v) – „caracteristica unei operațiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care face parte“], „economicitate“ [lit. h) – „minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activități, cu menținerea calității corespunzătoare a acestor rezultate“], „eficacitate“ [lit. i) – „gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și raportul dintre efectul proiectat și rezultatul efectiv al activității respective“] și „eficiență“ [lit. j) – „maximizarea rezultatelor unei activități în relație cu resursele utilizate“]. În aceste condiții, Curtea constată că Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 asigură suficiente elemente de determinare a conținutului sintagmei „bună gestiune financiară“, pe care trebuie să o realizeze persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public atunci când utilizează fonduri publice/administrează patrimoniul public. … 22.Prin urmare, având în vedere cele reținute anterior, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143^1 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, ale art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 și ale art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, este neîntemeiată. … 23.Cât privește susținerea autoarei excepției potrivit căreia, pentru a fi pedepsită o persoană, este necesar ca aceasta să încalce în mod voit normele legale ce îi guvernează activitatea, voință ce trebuie circumstanțiată unui interes personal, de natură a produce o pagubă, Curtea observă că, în considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, a reținut că „este opțiunea legiuitorului să incrimineze săvârșirea faptei de abuz în serviciu atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, fără ca în acest fel să se încalce prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5)“ (paragraful 81); „infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile art. 297 din Codul penal, și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ (paragraful 84). Or, în condițiile în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, Curtea reamintește că, „prin infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a dorit incriminarea faptei de abuz în serviciu și atunci când, pe lângă urmarea imediată prevăzută de dispozițiile Codului penal, subiectul activ al infracțiunii obține pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit“, iar „expresia «pentru sine ori pentru altul» se referă la destinația foloaselor, prin sintagma «pentru altul» legiuitorul înțelegând să incrimineze și o destinație colaterală, deviată a foloaselor obținute din săvârșirea acestei infracțiuni de către funcționarul public“ (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 89). … 24.Totodată, în ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că aceste din urmă dispoziții constituționale nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât prevederile legale supuse controlului de constituționalitate nu constituie norme de drept procesual penal prin care se asigură standardele dreptului la un proces echitabil. De asemenea, textele criticate nu sunt de natură a încălca principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situația reglementării unor soluții juridice diferite pentru persoane aflate în situații similare, aspect ce nu poate fi reținut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Luminița Laura Gliga în Dosarul nr. 2.448/2/2017 al Curții de Apel București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 143^1 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, ale art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și ale art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește