DECIZIA nr. 105 din 15 martie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 și art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații (în forma anterioară și ulterioară Legii nr. 255/2013), ale art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție (în forma anterioară Legii nr. 54/2006 și în forma actuală), ale art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 97 lit. f), ale art. 139 alin. (3), ale art. 143 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Beneamin Rus în Dosarul nr. 2.022/111/2015 al Tribunalului Bihor – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 830D/2018. … 2.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, doamna avocat Doris-Alina Șerban, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a depus la dosar un memoriu prin care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală și admiterea excepției de neconstituționalitate având ca obiect celelalte texte de lege criticate. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 4 februarie 2020, și admiterea excepției de neconstituționalitate cât privește celelalte dispoziții de lege criticate. Referitor la soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate, reiterează motivele cuprinse în notele scrise și memoriul aflate la dosar. … 4.Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 (în forma anterioară publicării Legii nr. 255/2013) și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992, ale art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 și ale art. 224 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, întrucât criticile invocate privesc aspecte de interpretare și aplicare a legii. Reține că normele menționate reglementează vocația unei instituții a statului – similar persoanelor fizice și juridice, care au cunoștință despre săvârșirea unor infracțiuni – de a furniza informații organelor statului, fără ca această vocație să le transforme în participanți la procesul penal. De asemenea, solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunțării de către instanța de control constituțional a Deciziei nr. 55 din 4 februarie 2020. Totodată, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate cu privire la celelalte texte de lege ce fac obiectul controlului de constituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 25 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.022/111/2015, Tribunalul Bihor – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații (în forma anterioară și ulterioară Legii nr. 255/2013), ale art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție (în forma anterioară Legii nr. 54/2006 și în forma actuală), ale art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 97 lit. f), ale art. 139 alin. (3), ale art. 143 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Beneamin Rus cu ocazia soluționării unei cauze penale. Astfel cum rezultă din încheierea de sesizare și din notele scrise ale autorului, la dosarul cauzei penale există interceptări realizate de către Serviciul Român de Informații, obținute în baza punerii în executare a unor mandate de siguranță națională emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicate organului de urmărire penală anterior începerii urmăririi penale in rem, o parte dintre acestea fiind consemnate rezumativ de către Serviciul Român de Informații în acte de constatare. Actele de constatare și înregistrările aferente au fost consemnate în procesul-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare, devenit mijloc de probă în procesul penal în temeiul art. 11 din Legea nr. 14/1992, precum și al art. 64 alin. 2, al art. 90 alin. 2 și al art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968. Ulterior începerii urmăririi penale in personam, Serviciul Român de Informații a comunicat organului de urmărire penală și alte interceptări obținute în urma executării mandatelor menționate, cu privire la care organul de urmărire penală a întocmit în mod direct procese-verbale de redare, de asemenea mijloace de probă în dosarul penal. Totodată, astfel cum rezultă din Încheierea din 21 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor – Secția penală în Dosarul nr. 2.022/111/2015, autorul excepției a formulat, în baza art. 282 din Codul de procedură penală, o cerere privind înlăturarea unor mijloace de probă având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 91 din 28 februarie 2018, solicitând, în principal, să se constate nelegalitatea mijloacelor de probă constând în interceptările aflate la dosarul cauzei obținute în baza unor mandate de siguranță națională, iar, în subsidiar, în cazul în care instanța va aprecia că nu se impune constatarea nelegalității acestor mijloace de probă, să se constate că probele sunt lipsite de fiabilitate și să nu fie avute în vedere la pronunțarea soluției în cauză. Cu privire la cererea menționată anterior, formulată de autorul excepției, instanța de judecată a decis că va fi analizată și se va pronunța asupra ei prin hotărâre, apreciind că problemele invocate se vor dezbate și pe fondul cauzei. Autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor fapte de corupție, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor (două fapte comise în anii 2003, respectiv 2006) și instigare la abuz în serviciu (faptă comisă în anul 2006). … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 91 din 28 februarie 2018, respectiv paragrafele 33-35, potrivit cărora există o diferență esențială între noțiunea de „date sau informații“ și noțiunea de „probă“, datele sau informațiile putând deveni probă în procesul penal dacă există dispoziții procesual penale care permit o asemenea „convertire“, prin „includerea„ lor în mijloacele de probă obținute în urma unor procedee probatorii efectuate conform dispozițiilor procesual penale, iar aceste dispoziții procesual penale trebuie să fie în deplin acord cu prevederile constituționale. Din această perspectivă, susține că dispozițiile criticate, care permit ca datele sau informațiile furnizate de Serviciul Român de Informații să devină probe în procesul penal automat, necondiționat și arbitrar, sunt în contradicție flagrantă cu dispozițiile constituționale ale art. 131 alin. (3). … 7.Susține, totodată, că legislația echivocă, contradictorie și neclară privind modul în care anumite date sau informații comunicate de Serviciul Român de Informații organului de urmărire penală pot deveni probe în procesul penal încalcă și principiul legalității, sub aspectul previzibilității și clarității normelor. Astfel, în cazul datelor sau informațiilor consemnate în acte de constatare ale Serviciului Român de Informații, care devin probe în procesul penal, în temeiul art. 90 alin. 2 și al art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, aceste din urmă prevederi nu fac vreo referire la conținutul unui astfel de act de constatare, la eventuale obligații ale Serviciului Român de Informații în legătură cu modul de „prelucrare“ a informațiilor comunicate pe această cale ori modul de comunicare a interceptărilor efective (consemnate în actele de constatare) etc. În cazul datelor sau informațiilor comunicate de Serviciul Român de Informații, neconsemnate în acte de constatare, observă că acestea sunt „transformate“ în probe în procesul penal fără niciun fundament juridic explicit, ci doar în baza unor dispoziții generice, care permit o astfel de interpretare „arbitrară“ și neconstituțională. Reține că art. 11 din Legea nr. 14/1992 prevede că, în cazul în care din verificările și activitățile specifice prevăzute la art. 9 și 10 rezultă date și informații care indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală, însă acest din urmă articol are în vedere încheierea unor acte de constatare prin care se constată săvârșirea în flagrant a unei infracțiuni și care, prin urmare, reprezintă acte de sesizare ale organului de urmărire penală, aceste din urmă norme procesual penale neacordând vocație probatorie datelor sau informațiilor comunicate de Serviciul Român de Informații organului de urmărire penală în cadrul unei urmăriri penale în curs. Totodată, observă că art. 143 din Codul de procedură penală face referire la consemnarea unor convorbiri obținute în urma unei activități operative de drept comun, și nu a unor convorbiri obținute de Serviciul Român de Informații în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României. Apreciază că prevederile art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 ori ale art. 97 lit. f) și ale art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală în vigoare coroborate cu art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 sau dispozițiile art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu conferă vocație probatorie, ele instituind simple obligații de colaborare între organele statului. … 8.Susține, totodată, că Serviciul Român de Informații acționează ca un veritabil organ de urmărire/cercetare penală prin prisma faptului că acesta decide care sunt acele informații sau date rezultate din activitatea operativă întemeiată pe motive de siguranță națională care ar putea avea legătură cu cauza și le transmite doar pe acestea organului de urmărire penală, realizând, eventual, și traducerea interceptărilor. Observă că nicio dispoziție legală nu prevede ca Serviciul Român de Informații să comunice organului de urmărire penală toate informațiile sau datele deținute în legătură cu cauza, atât cele în apărare, cât și cele în acuzare. Or, prin acest mecanism, Serviciul Român de Informații se substituie organelor de urmărire penală și devine un veritabil organ de cercetare/ urmărire penală, „un furnizor nelegal de probe“, statut aflat în contradicție nu doar cu prevederile constituționale cuprinse în art. 131 alin. (3), ci și cu prevederile art. 13 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal și în forma în vigoare). Invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, potrivit căreia punerea în executare a mandatelor de interceptare reprezintă un procedeu probatoriu și, ca atare, un act de cercetare penală. Observă că prin aceeași decizie s-a constatat că nicio reglementare din legislația națională în vigoare, cu excepția dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu conține vreo normă care să consacre expres competența unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică. Arată că, drept urmare a publicării deciziei menționate, legiuitorul a reafirmat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 interdicția Serviciului Român de Informații de a efectua acte de cercetare penală. Reține că rolul neconstituțional de organ de urmărire/cercetare penală „de drept comun“ al Serviciului Român de Informații a devenit vizibil odată cu declasificarea Protocolului încheiat în anul 2009 între acesta și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Susține, așadar, că normele legale care acordă atribuții de cercetare penală unui organ care nu face parte din puterea judecătorească lato sensu (inclusiv Ministerul Public), ci din puterea executivă, contravin statului de drept și principiului separației puterilor în stat. … 9.Susține, de asemenea, că prevederile legale criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil în materie penală, în componentele sale esențiale privind dreptul la apărare și principiul egalității de arme. Referitor la încălcarea principiului egalității armelor, arată că organele statului au acces la toate datele sau informațiile obținute în urma activității de supraveghere operativă întemeiată pe Legea nr. 51/1991, iar inculpatul are acces doar la acele date sau informații considerate relevante de către Serviciul Român de Informații. Susține că accesul limitat al inculpatului la interceptările obținute din activitatea de supraveghere operativă, întemeiată pe motive de securitate națională, nu reprezintă doar o încălcare a principiului egalității armelor, ci constituie și o încălcare flagrantă a dreptului la apărare, drept statuat nu doar la nivel constituțional, ci și la nivel european și convențional. În acest sens, invocă Directiva 2.012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, Hotărârea din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Matanović împotriva Croației, și considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 21 din 18 ianuarie 2018. Totodată, susține că, din motive tehnice, interceptările Serviciului Român de Informații nu pot fi expertizate sub aspectul autenticității, al eventualelor intervenții asupra interceptării, așa încât inculpatul se află în imposibilitatea de a contesta în mod efectiv și real autenticitatea probelor propuse de organul de urmărire penală, „obținute“ de la Serviciul Român de Informații. … 10.Susține, de asemenea, că normele procesual penale ale art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală sunt contrare atât dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 21 alin. (1) și (3), ale art. 24, 26 și 28 din Constituție, cât și prevederilor art. 13 raportat la art. 6 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere modul restrictiv și „laconic“ în care este formulat acest articol, întrucât stabilește termene procedurale imperative în care nulitățile relative pot fi invocate și care pot atrage imposibilitatea constatării nelegalității unor mijloace de probă cu consecința imposibilității excluderii acestora și lipsirii inculpatului de un remediu efectiv. Susține că nu există nicio reglementare prin care să se prevadă dreptul inculpatului de a invoca nulități relative ale mijloacelor de probă din urmărirea penală, în condițiile în care cauza nulității a fost cunoscută/constatată ulterior finalizării fazei camerei preliminare. … 11.Tribunalul Bihor – Secția penală apreciază că poate exista un fundament pentru critica de neconstituționalitate formulată, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 91 din 28 februarie 2018, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizând drepturile și interesele unei persoane interesate, respectiv ale autorului excepției, ce are calitatea de inculpat în cauză. … 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, memoriul depus la dosar, susținerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 11 și art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații (în forma anterioară și ulterioară Legii nr. 255/2013), ale art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție (în forma anterioară Legii nr. 54/2006 și în forma actuală), ale art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 97 lit. f), ale art. 139 alin. (3), ale art. 143 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală. … 16.Având în vedere motivele de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11, în redactarea anterioară și ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992. De asemenea, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu dispozițiile menționate anterior, în forma anterioară și ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006 a Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Curtea observă că, anterior publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a Legii nr. 54/2006, dispozițiile art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 au fost modificate prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, în sensul înlocuirii denumirii „Parchetul Național Anticorupție“ cu denumirea „Departamentul Național Anticorupție“, iar dispozițiile art. 14 alin. (4) din același act normativ au fost modificate succesiv prin art. 1 punctul 7 din Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, în sensul excluderii din conținutul acestora a sintagmei „la sediul lor“, și prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, în sensul înlocuirii denumirii „Parchetul Național Anticorupție“ cu denumirea „Departamentul Național Anticorupție“. Întrucât soluția legislativă reglementată prin dispozițiile art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în forma anterioară publicării Legii nr. 54/2006, este similară formei în vigoare, ulterioară publicării Legii nr. 54/2006, în realizarea controlului de constituționalitate nu prezintă relevanță plasarea acestor dispoziții de lege înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2006. Totodată, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 139 alin. (3) teza finală, ale art. 143 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. În aceste condiții, Curtea observă că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968 își produc în continuare efectele juridice, având în vedere și dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Textele de lege criticate au următorul conținut:– Art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară publicării Legii nr. 255/2013): „Activitățile prevăzute la art. 9 și 10 se consemnează în acte de constatare care, întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, pot constitui mijloace de probă.“; … – Art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma ulterioară publicării Legii nr. 255/2013): „În cazul în care din verificările și activitățile specifice prevăzute la art. 9 și 10 rezultă date și informații care indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.“; … – Art. 14 din Legea nr. 14/1992: „În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informații colaborează cu Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Vămilor, precum și cu celelalte organe ale administrației publice.Organele prevăzute la alin. 1 au obligația să-și acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.“; … – Art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: „(3) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor au obligația de a pune la dispoziție Direcției Naționale Anticorupție, de îndată, datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor privitoare la corupție. (4) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor, la cererea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului anume desemnat de acesta, îi vor pune la dispoziție datele și informațiile prevăzute la alin. (3), neprelucrate.“; … – Art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968: „Mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.“; … – Art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968: „De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.“; … – Art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968: „(2) De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale. (3) Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.“; … – Art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală: „(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: […] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.“; … – Art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală: „Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“; … – Art. 143 din Codul de procedură penală: „(1) Procurorul sau organul de cercetare penală întocmește un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităților efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum și, după caz, data și ora la care a început activitatea de supraveghere și data și ora la care s-a încheiat. (2) La procesul-verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie certificată a acestuia se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care conține activitățile de supraveghere tehnică și copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei. (2^1) Orice persoană autorizată care realizează copii ale unui suport de stocare a datelor informatice care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică are posibilitatea să verifice integritatea datelor incluse în suportul original și, după efectuarea copiei, să semneze datele incluse în aceasta, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-și astfel responsabilitatea în ceea ce privește integritatea datelor. (3) Convorbirile, comunicările sau conversațiile purtate într-o altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret, care are obligația de a păstra confidențialitatea. (4) Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menționează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror. (5) După încetarea măsurii de supraveghere, procurorul informează judecătorul de drepturi și libertăți despre activitățile efectuate.“ …  … – Art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală: „(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; […] c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.“ … 17.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 11 (în forma anterioară și ulterioară publicării Legii nr. 255/2013) și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992, ale art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, ale art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 139 alin. (3) teza finală și ale art. 143 din Codul de procedură penală sunt contrare atât prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 și ale art. 131 alin. (3), cât și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, susține că dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală aduc atingere atât prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) și ale art. 24, cât și dispozițiilor art. 13 raportat la art. 6 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014. Curtea observă că, în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt formulate din perspectiva motivelor de neconstituționalitate examinate prin decizia menționată anterior. Așa încât, având în vedere soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la această excepție de neconstituționalitate, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Întrucât sesizarea instanței constituționale prin Încheierea din 25 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor – Secția penală, a fost efectuată înainte de pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 55 din 4 februarie 2020 și având în vedere soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională prin această decizie, Curtea urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală ca devenită inadmisibilă. … 19.Cu privire la dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 143 din Codul de procedură penală, ale art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992, autorul excepției invocă atât prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 și ale art. 131 alin. (3), cât și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea constată însă că autorul nu motivează, în concret, pretinsa contrarietate cu prevederile constituționale și convenționale invocate a normelor referitoare la procedura de consemnare a activităților de supraveghere tehnică din legea procesual penală în vigoare, a dispozițiilor din legea procesual penală anterioară care stabilesc că mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal și a celor din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, care reglementează raporturile de colaborare dintre Serviciul Român de Informații și alte instituții. Cu toate că materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia, critica de neconstituționalitate formulată de autor cu privire la relația de contrarietate existentă între celelalte texte de lege, ce fac obiect al excepției de neconstituționalitate, și textele de referință pretins încălcate nu se poate extinde și cu privire la normele menționate anterior. Așa încât indicarea temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepției cu privire la dispozițiile precitate (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.»“ (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008). În consecință, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 143 din Codul de procedură penală, ale art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992. … 20.În continuare, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații (în forma ulterioară publicării Legii nr. 255/2013), în cazul în care din verificările și activitățile specifice prevăzute la art. 9 și 10 rezultă date și informații care indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală, în timp ce dispozițiile art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție stabilesc obligația serviciilor și organelor specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor de a pune la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție/procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție/procurorului anume desemnat de acesta datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor privitoare la corupție, neprelucrate. Cu titlu general, Curtea observă că această obligație este prevăzută și la art. 66 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005 [art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, după modificarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016]. … 21.Referitor la înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de interceptare și înregistrare a comunicațiilor electronice, dispus potrivit Legii nr. 51/1991, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018, paragrafele 29-37, că, potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 51/1991, în situațiile prevăzute la art. 3 din același act normativ, organele cu atribuții în domeniul securității naționale pot, în condițiile legii privind organizarea și funcționarea acestora, să efectueze activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale. În desfășurarea activităților specifice, organele cu atribuții în domeniul securității naționale pot descoperi informații ce privesc săvârșirea unor infracțiuni, situație în care, potrivit art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991, informațiile din domeniul securității naționale pot fi comunicate organelor de urmărire penală. În mod similar prevederilor art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma ulterioară publicării Legii nr. 255/2013), art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 prevede că „Datele și informațiile de interes pentru securitatea națională, rezultate din activitățile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reținute în scris și transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoțite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile și/sau comunicările interceptate, redate în scris, și/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoțite de conținutul digital original al acestora“. … 22.Curtea a observat că, în general, dispozițiile Legii nr. 51/1991 se referă la „date și informații“. Spre exemplu, potrivit dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 51/1991, „Consiliul Suprem de Apărare a Țării are, în domeniul securității naționale, următoarele atribuții: a) analizează datele și informațiile obținute și evaluează starea securității naționale;“; potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, „Activitatea de informații pentru realizarea securității naționale se execută de Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea națională, și Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și reședințelor acestora.“; potrivit art. 12 alin. (2) din același act normativ, „Divulgarea, prin orice mijloace, de date și informații secrete care pot aduce prejudicii intereselor securității naționale, indiferent de modul în care au fost obținute, este interzisă și atrage, potrivit legii, răspunderea celor vinovați.“; iar potrivit art. 20 alin. (1) din același act normativ, „Persoanele care solicită autorizarea, autorizează, pun în executare sau sprijină punerea în executare a autorizării beneficiază de protecția legii și sunt obligate să păstreze secretul asupra datelor și informațiilor de care iau cunoștință cu acest prilej și să respecte prevederile legale privind protecția informațiilor clasificate“. … 23.Astfel, Curtea a observat că, din analiza coroborată a dispozițiilor anterior menționate, rezultă că dispozițiile Legii nr. 51/1991 se referă la date și informații din domeniul securității naționale instituind posibilitatea transmiterii acestora organului de urmărire penală, dacă sunt indicii referitoare la pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, fără ca, în cuprinsul actului normativ, să fie reglementată vreo dispoziție care să confere calitatea de mijloc de probă acestor date și informații. De altfel, Curtea a constatat că obiectul de reglementare al Legii nr. 51/1991 este acela al cunoașterii, prevenirii și înlăturării amenințărilor interne sau externe ce pot aduce atingere securității naționale, iar nu reglementarea elementelor ce se pot constitui în probe sau mijloace de probă în procesul penal, acestea fiind prevăzute de titlul IV – Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii – din Codul de procedură penală. În aceste condiții, Curtea a reținut că prevederile Codului de procedură penală sunt cele care, la art. 97 alin. (1), stabilesc elementele ce constituie probă, iar la alin. (2) al aceluiași articol, lit. a)-e) enumeră expres mijloacele de probă, și anume: declarațiile suspectului sau ale inculpatului; declarațiile persoanei vătămate; declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; declarațiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă. În cadrul mijloacelor de probă, dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală prevăd că proba se obține în procesul penal prin „orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege“. Totodată, în materia înregistrărilor, Curtea a observat că art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală califică drept mijloc de probă înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane, când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, precum și orice alte înregistrări, dacă nu sunt interzise de lege. … 24.Așa fiind, Curtea a constatat că dispozițiile legii privind securitatea națională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor și informațiilor rezultate din activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. Doar dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activități specifice culegerii de informații, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, iar nu dispozițiile art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991. Astfel, Curtea a constatat că problema de constituționalitate ridicată de autorul excepției nu ține de modul de reglementare a dispozițiilor art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991, ci de modul de reglementare a dispozițiilor procesual penale, eventual coroborate cu dispozițiile Legii nr. 51/1991. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 este inadmisibilă. … 25.Curtea constată că cele statuate prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, precitată, paragrafele 29-37, sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma ulterioară publicării Legii nr. 255/2013) și ale art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, așa încât urmează a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate având ca obiect normele menționate. … 26.Totodată, Curtea reține că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară publicării Legii nr. 255/2013), potrivit cărora „Activitățile prevăzute la art. 9 și 10 se consemnează în acte de constatare care, întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, pot constitui mijloace de probă“, au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind pronunțată Decizia nr. 247 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 28 mai 2012. În considerentele deciziei precitate, Curtea a reținut că, potrivit normelor criticate, „cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informații pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin: solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la instituții publice; consultarea de specialiști ori experți; primirea de sesizări sau note de relații, fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice. Totodată, în cazul situațiilor care constituie amenințări la adresa siguranței naționale se va solicita procurorului eliberarea mandatului prevăzut de art. 13 din Legea privind siguranța națională a României pentru desfășurarea activităților autorizate de acesta.“ Curtea a subliniat că toate aceste activități sunt, așa cum le definește legea, „acte de constatare“, care trebuie întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală și care nu pot constitui eo ipso mijloace de probă, legea conferindu-le numai vocația de a fi catalogate ca atare. Prin urmare, având în vedere aceste din urmă considerente, rezultat al unui raționament identic celui formulat în paragrafele 29-37 ale Deciziei nr. 91 din 28 februarie 2018, redate anterior, Curtea constată că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară publicării Legii nr. 255/2013) nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă actelor de constatare efectuate de cadre anume desemnate/stabilite în acest scop din/de Serviciul Român de Informații în vederea stabilirii existenței amenințărilor la adresa siguranței naționale/în situațiile care constituie amenințări la adresa siguranței naționale, astfel cum prevăd art. 9 și art. 10 din același act normativ. Doar dispozițiile legii procesual penale ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activități specifice culegerii de informații, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, iar nu dispozițiile de lege criticate. Astfel, potrivit art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, iar mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele (art. 64 alin. 1), în timp ce mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal (art. 64 alin. 2). În materia înregistrărilor, dispozițiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 califică drept mijloc de probă înregistrările – prevăzute în secțiunea V^1, capitolul II din titlul III al părții generale a legii procesual penale anterioare – efectuate de părți sau de alte persoane, când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, precum și orice alte înregistrări, dacă nu sunt interzise de lege. … 27.În acord cu cele statuate prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, precitată, Curtea reține că problema de constituționalitate ridicată de autorul excepției nu ține de modul de reglementare a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară publicării Legii nr. 255/2013), ci de modul de reglementare a dispozițiilor procesual penale menționate anterior, cu privire la care autorul excepției nu formulează critici în prezenta cauză. În aceste condiții, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară publicării Legii nr. 255/2013). … 28.Curtea constată că motivele de neconstituționalitate formulate de autor privesc, în esență, (i) faptul că Serviciul Român de Informații se substituie organelor de urmărire penală și devine un veritabil organ de cercetare/urmărire penală (și din perspectiva lipsei de acces a inculpatului la acele date sau informații considerate relevante de către acest Serviciu), statut aflat în contradicție cu prevederile constituționale referitoare la statul de drept și principiul separației puterilor în stat și cu cele cuprinse în art. 131 alin. (3) din Constituție, respectiv (ii) lipsa de previzibilitate și claritate a dispozițiilor criticate, care permit ca datele sau informațiile furnizate de Serviciul Român de Informații să devină probe în procesul penal, în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 131 alin. (3). În raport cu criticile astfel formulate, Curtea are în vedere faptul că, în cauza penală în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, activitatea de urmărire s-a derulat în perioada 2006-2015 (anterior, începând cu anul 2003, epuizându-se etapa actelor premergătoare, specifică Codului de procedură penală din 1968), iar instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu în acest sens. … 29.Curtea reține că, potrivit art. 224 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, „De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale“. Activitatea de strângere a datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale se limita numai la faptele care constituiau, potrivit legii, „amenințări la adresa siguranței naționale“. Etapa actelor premergătoare constituia, sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, o etapă procesuală specifică acestei din urmă legi procesual penale, în care persoana nu beneficia de garanțiile asociate dreptului la apărare specifice fazei de urmărire penală din cadrul procesului penal (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, sau nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001). Actele premergătoare aveau o natură proprie, care nu putea fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții. Așa cum rezultă din chiar denumirea lor, „acestea premerg fazei de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, și anume acela de a completa informațiile organelor de urmărire penală, de a verifica informațiile deținute și de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori a procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Așa fiind, aceste acte, prin conținutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniță se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual a actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanțiilor impuse de faza urmăririi penale“ (deciziile nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, și nr. 247 din 15 martie 2012, precitată). Curtea observă că actualul Cod de procedură penală nu mai reglementează etapa procesuală a efectuării actelor premergătoare. … 30.Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, „Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă“, în timp ce art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 stabilește că „De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.“ Așadar, potrivit legii procesual penale anterioare, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă „[…]atunci când instanța ar înțelege săi dea eficiență. […] Faptul că o probă a fost obținută de organul de urmărire penală în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1991 nu îl împiedică pe judecător să constate, când este cazul, că această probă este neconcludentă întrucât nu corespunde realității sau nu face dovada faptului ori a împrejurării în legătură cu care a fost administrată. Nu există o ierarhie a probelor în funcție de procedura legală după care au fost administrate, astfel că judecătorul are obligația să examineze și să aprecieze toate probele cu aceeași măsură și după aceleași criterii“ (Decizia nr. 247 din 15 martie 2012, precitată). … 31.În aceste condiții, Curtea reține că procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare nu constituie eo ipso mijloc de probă, ci revine judecătorului competența de a stabili concludența și utilitatea unor asemenea procese-verbale în economia cauzei a cărei soluționare se află în competența sa. „În procesul deliberării, judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, și nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale și actele de constatare întocmite de alte organe, cu competență specială. Așadar, […] judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile culese imediat după săvârșirea faptei reclamate, în măsura obținerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură“ (deciziile nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, și nr. 241 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 2 mai 2012). … 32.Cât privește critica potrivit căreia Serviciul Român de Informații se substituie organelor de urmărire penală și devine un veritabil organ de cercetare/urmărire penală, Curtea constată că, potrivit art. 201 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, urmărirea penală se efectuează de către procurori și de către organele de cercetare penală, iar, conform alin. 2 lit. b) al aceluiași articol, organele de cercetare speciale sunt organe de cercetare penală. Totodată, potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016), „Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală […]“, iar, potrivit art. 12 alin. 2 din aceeași lege, „La solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informații pot acorda sprijin la realizarea unor activități de cercetare penală pentru infracțiuni privind siguranța națională“. Din cele de mai sus, Curtea constată că Serviciul Român de Informații nu are atribuții de cercetare penală (a se vedea și Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 37) și, prin urmare, nu are calitatea de organ de cercetare penală, activitatea sa mărginindu-se la asigurarea unui sprijin tehnic „la realizarea unor activități de cercetare penală pentru infracțiuni privind siguranța națională“ (a se vedea mutatis mutandis și Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, paragrafele 17 și 18). Sprijinul/suportul/ concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a Codului de procedură penală din 1968 sau pe cea a noului Cod de procedură penală, acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 155). După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, art. 142 alin. (1) din acesta a prevăzut posibilitatea punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică „de alte organe specializate ale statului“ , însă această sintagmă a fost constatată ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, precitată. Prin urmare, Curtea reține că, de principiu, efectuarea actelor procesuale/de procedură în cursul urmăririi penale se realizează de către organele de urmărire penală și nicidecum de alte organe exterioare acestora. Mai mult, Curtea reține că – deși, prin art. IV pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, precitată, a fost modificat art. 13 din Legea nr. 14/1992, stabilindu-se, în mod expres, că „[…] Prin excepție, organele Serviciului Român de Informații pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală“, iar, prin art. I pct. 1 din același act normativ a fost modificat art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, prevăzându-se că, „[…] De asemenea, organele de cercetare penală speciale pot efectua, în cazul infracțiunilor contra securității naționale prevăzute în titlul X din Codul penal și infracțiunilor de terorism, din dispoziția procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.“ – prin Decizia nr. 55 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022, a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 fraza a doua și ale art. IV pct. 2 fraza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 26 și art. 28 din Constituție, atribuirea calității de organ de cercetare specială Serviciului Român de Informații fiind per se neconstituțională. … 33.De asemenea, cât privește susținerea potrivit căreia lipsa de previzibilitate și claritate a dispozițiilor criticate permite ca datele sau informațiile furnizate de Serviciul Român de Informații să devină probe în procesul penal, Curtea reține că, prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, precitată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. În considerentele deciziei precitate, Curtea a constatat că reglementarea posibilității conferirii calității de mijloc de probă înregistrărilor ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului nu este însoțită de un ansamblu de norme care să permită contestarea legalității acestora în condiții de efectivitate. Așa încât Curtea a constatat că, prin simpla reglementare a acestei posibilități, fără crearea cadrului adecvat care să ofere posibilitatea contestării legalității acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerințele de claritate și previzibilitate. … 34.Curtea reține că deși, în principiu, legiuitorul are libertatea de a reglementa categoria mijloacelor de probă, orice reglementare trebuie însoțită de garanțiile necesare respectării drepturilor și libertăților fundamentale. Curtea constată că acordarea calității de mijloc de probă în procesul penal înregistrărilor rezultate în urma desfășurării activității specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, în temeiul Legii nr. 51/1991, se poate realiza numai în măsura în care această reglementare este însoțită de o procedură clară și explicită referitoare la verificarea legalității acestui element, procedură nereglementată la data soluționării prezentei excepții de neconstituționalitate. … 35.În aceste condiții jurisprudențiale și de reglementare, Curtea constată că, prin deciziile nr. 55 din 4 februarie 2020 și nr. 55 din 16 februarie 2022, a stabilit reperele unui comportament constituțional la care atât legiuitorul, cât și instanța de judecată trebuie să se raporteze. Așa încât, din această perspectivă, Curtea constată că susținerile autorului excepției relevă o problemă de interpretare și aplicare a normelor procesual penale criticate, având în vedere efectele deciziilor instanței de control constituțional anterior menționate și ținând cont de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, potrivit cărora „actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege“. … 36.Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (deciziile nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010; nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011; nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17; nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19; nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23; nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14; nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14), aceste aspecte intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. … 37.Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968. … 38.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală, autorul susține, în esență, că nu există o reglementare care să prevadă dreptul inculpatului de a invoca nulitatea relativă a mijloacelor de probă administrate în urmărirea penală, în condițiile în care cauza nulității a fost cunoscută/constatată ulterior finalizării procedurii camerei preliminare, în speță, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 91 din 28 februarie 2018, precitată, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români“ cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională. … 39.Curtea observă că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, a constatat ca fiind neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. În considerentele deciziei menționate, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului legalității, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 63). Ca urmare a publicării Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, sunt incidente prevederile art. 102 – Excluderea probelor obținute în mod nelegal și ale art. 281 – Nulitățile absolute din Codul de procedură penală. Având în vedere dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție referitor la aplicarea pentru viitor a deciziei menționate, instanțele de judecată au obligația de a verifica în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și să dispună măsurile legale corespunzătoare. Totodată, eadem ratio aceeași obligație de ordin constituțional incumbă și Ministerului Public (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 194). … 40.Așadar, administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă competența materială a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută a actelor prin care s-au administrat acestea. Potrivit art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei“. Aceste dispoziții legale reprezintă garanții procesuale ale dreptului la un proces echitabil, asigurat, în acest caz, prin reglementarea în sarcina organelor judiciare a interdicției de a utiliza în soluționarea cauzelor penale probe declarate nule (Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, paragraful 14). O probă nu poate fi obținută nelegal decât dacă mijlocul de probă și/sau procedeul probatoriu prin care este obținută sunt nelegale/este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei, iar nelegalitatea acestora este sancționată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulității absolute sau relative. Prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, precitată, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obținute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condițiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă (paragraful 17). Totodată, „eliminarea fizică a mijloacelor de probă din dosarele penale, cu ocazia excluderii probelor aferente, prin declararea lor ca fiind nule, conform prevederilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, excludere ce presupune atribuirea unei duble dimensiuni sensului noțiunii de «excluderea probei» – respectiv dimensiunea juridică și cea a eliminării fizice -, este de natură a garanta, de o manieră efectivă, drepturile fundamentale mai sus invocate, asigurând, totodată, textului criticat un nivel sporit de claritate, precizie și previzibilitate.“ Curtea a reținut că doar în aceste condiții instituția excluderii probelor își poate atinge finalitatea, aceea de a proteja atât judecătorul, cât și părțile de formarea unor raționamente juridice și de pronunțarea unor soluții influențate, direct sau indirect, de potențiale informații sau concluzii survenite ca urmare a examinării sau reexaminării empirice, de către judecător, a probelor declarate nule (Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, paragraful 27). … 41.Prin urmare, având în vedere art. 281 din Codul de procedură penală, acest din urmă text coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, ținând cont și de faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, precitată, „nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală“, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești, precum și Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unităților subordonate să verifice în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și să dispună măsurile legale corespunzătoare. … 42.În aceste condiții, Curtea constată că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităților – absolute și relative, prin prisma efectelor deciziilor Curții Constituționale. Or, atât interpretarea conținutului normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităților – absolute și relative, prin prisma efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 91 din 28 februarie 2018, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, cât și, în speță, aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 91 din 28 februarie 2018, ca temei pentru constatarea nulității proceselor-verbale și a actelor de constatare încheiate de alte organe, ca urmare a punerii în executare a mandatelor de siguranță națională de către Serviciul Român de Informații, sunt de competența instanțelor judecătorești. De altfel, Curtea observă că, prin Încheierea din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 2.022/111/2015*, au fost admise cererile inculpaților, inclusiv cererea autorului excepției, și a fost constatată nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviințate, respectiv prelungite în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul Legii nr. 51/1991, în baza mandatelor emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, încuviințate de președintele Tribunalului Bihor. În temeiul art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, au fost excluse din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a activităților de supraveghere tehnică, iar, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, s-a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a tuturor mijloacelor de probă care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică (anexele la actele de constatare), procesele-verbale, precum și suporții tehnici. … 43.Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. În același sens a statuat Curtea și prin deciziile nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, și nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, când a avut de analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, pentru motive similare celor invocate în prezenta cauză. … 44.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Beneamin Rus în Dosarul nr. 2.022/111/2015 al Tribunalului Bihor – Secția penală. … 2.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11, în redactarea anterioară și ulterioară publicării Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, ale art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, ale art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 143 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bihor – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește