DECIZIA nr. 104 din 28 februarie 2019

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 3 iunie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 4REFERIRE LADECIZIE 345 11/05/2017
ART. 5REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 5REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 6REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 20
ART. 6REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 21
ART. 6REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
ART. 7REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 7REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE 424 27/06/2002
ART. 13REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 345 11/05/2017
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 16REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 17REFERIRE LAOUG 55 14/09/2016 ART. 1
ART. 18REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 18REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 12
ART. 18REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 6
ART. 19REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 20
ART. 19REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 21
ART. 20REFERIRE LAOG 15 24/01/2002
ART. 20REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 21
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 173 21/03/2017
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 464 23/09/2014
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 25 30/01/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 351 26/05/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 694 06/10/2020





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Bianca Drăghici – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Terravia – S.R.L., cu sediul în Sânnicolau Mare, în Dosarul nr. 2.402/295/2016 al Judecătoriei Sânnicolau Mare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.618D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în principal, ca neîntemeiată și, în subsidiar, ca inadmisibilă, întrucât dispozițiile de lege criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei și judecarea cauzei în lipsă.4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, față de jurisprudența Curții Constituționale exprimată prin Decizia nr. 345 din 11 mai 2017.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 29 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.402/295/2016, Judecătoria Sânnicolau Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Excepția a fost ridicată de Societatea Terravia – S.R.L., cu sediul în Sânnicolau Mare, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale formulate împotriva unor procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a instituit un tratament discriminatoriu între cetățenii care folosesc sectoarele de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea și cetățenii care folosesc sectoarele de drum național aflate în intravilanul orașelor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea. De asemenea, se menționează art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 20 și art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la egalitatea în drepturi și nediscriminare.7.De asemenea, autoarea excepției arată că, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, se sancționează fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, însă dispozițiile criticate, în mod discriminatoriu, prevăd că sancțiunea nu se aplică persoanelor care circulă pe sectoarele de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea. Ca atare, tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cu este definită la art. 1 alin. (1) lit. d) din ordonanță, cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea. 8.Judecătoria Sânnicolau Mare apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât nici din conținutul Ordonanței și nici din expunerea de motive nu rezultă care este criteriul pentru care tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum este definită la alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea. Cu alte cuvinte, aparent, ar exista un tratament discriminatoriu între cetățenii care folosesc sectoarele de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea și cetățenii care folosesc sectoarele de drum național aflate în intravilanul orașelor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea.9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile de lege criticate, stabilind obligativitatea achitării unui tarif de către cei care utilizează anumite sectoare de drum, se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în situații similare.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut: „Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum este definită la alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea.“14.Autoarea excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată.15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate, din perspectiva unor critici similare, au mai format obiect al controlului de constituționalitate și prin Decizia nr. 345 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 3 august 2017, a statuat conformitatea acestor norme cu prevederile Legii fundamentale.16.Astfel, Curtea a reținut că textul de lege criticat prevede că tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, „cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor […]“. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, tariful de utilizare este „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.“ 17.Curtea a observat că, prin art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 28 septembrie 2016, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. își schimbă denumirea în Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.18.Totodată, Curtea a reținut că rețeaua de drumuri naționale este definită la art. 1 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 ca fiind „drumurile de interes național definite conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare“. Potrivit art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, „Drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale, care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine […]“. În conformitate cu art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, „Sumele încasate în urma aplicării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. a tarifului de utilizare și a tarifelor de trecere se constituie venit la dispoziția acesteia și vor fi utilizate pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreținerea, exploatarea și modernizarea drumurilor de interes național, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor.“19.Cu privire la administrarea drumurilor, Curtea a reținut că, potrivit art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, „Ministerul Transporturilor este organul administrației publice centrale care exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul drumurilor de interes național“, iar, potrivit art. 21 alin. (1)-(3) din aceeași ordonanță a Guvernului, „(1) Ministerul Transporturilor este administratorul drumurilor de interes național, direct sau prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., care își realizează atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță în condițiile contractului de concesiune încheiat între acestea. Pentru drumurile naționale și autostrăzile nou-construite, administrarea se poate realiza de către Ministerul Transporturilor și prin alte persoane juridice, pe baza contractului de concesiune încheiat în condițiile legii. (2) Sectoarele de drumuri naționale, incluzând și lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, situate în intravilanul municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale respective. (3) Pe sectoarele de drumuri naționale aflate în administrarea consiliilor locale nu se pot impune restricții de mase sau dimensiuni fără avizul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. și acordul poliției rutiere.“20.Având în vedere toate aceste reglementări în domeniu, Curtea a observat că tariful de utilizare a drumurilor naționale, instituit de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, reprezintă o sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, aflate în administrarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.). Sumele încasate în urma aplicării de către această companie a tarifului de utilizare se constituie venit la dispoziția acesteia. Or, așa cum prevăd dispozițiile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, sectoarele de drumuri naționale situate în intravilanul municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale și, prin urmare, nu se află în administrarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.). Ținând cont de acestea, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate – care prevăd că tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor – ar institui discriminări între persoanele care domiciliază în municipii și persoanele care domiciliază în alte localități.21.Ca atare, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, textul de lege criticat nu instituie discriminări între persoanele care domiciliază în municipii și persoanele care domiciliază în alte localități, deoarece tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România se aplică pentru orice vehicul care circulă pe drumurile aflate în administrarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.).22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamenta-o sunt valabile și în prezenta cauză.23.Sub aspectul invocării art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că lipsește explicitarea pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor de lege criticate față de acestea. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 prevede că „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 464 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014, și Decizia nr. 173 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 12 iulie 2017).24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Terravia – S.R.L., cu sediul în Sânnicolau Mare, în Dosarul nr. 2.402/295/2016 al Judecătoriei Sânnicolau Mare și constată că dispozițiile art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sânnicolau Mare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x