DECIZIA nr. 101 din 25 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, excepție ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 32.224/3/2016 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 177D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a depus la dosar note scrise, prin care solicită admiterea acesteia. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 26 mai 2017 (transmisă Curții Constituționale la data de 8 februarie 2018), pronunțată în Dosarul nr. 32.224/3/2016, Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Alexandru Firicel în cadrul soluționării unei acțiuni de contencios administrativ prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române să comunice în scris informațiile solicitate, în temeiul Legii nr. 544/2001, și obligarea la plata de daune morale, acțiune în cadrul căreia reclamantul a invocat excepția nulității Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției generale juridice și excepția inexistenței Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.111/2015 referitoare la asistența juridică în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și la dreptul de reprezentare procesuală a Inspectoratului General al Poliției Române de către Direcția Juridică. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, autorul acesteia susține, în esență, că acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 41 alin. (1) din Constituție. În acest sens, arată că pârâtul Ministerul Afacerilor Interne nu a depus la dosar dovada calității semnatarului întâmpinării, în sensul prevederilor Codului de procedură civilă, fiind evident că semnatarul întâmpinării nu îndeplinește condițiile instituite de legiuitor. În aceste condiții, se susține că „este evident că textul de lege criticat este imprevizibil pentru pârât, acesta optând să inducă în eroare instanța depunând la dosarul cauzei actul de numire în funcție al altei persoane“. … 6.Referitor la dispozițiile art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, se susține că acestea au fost invocate în mod eronat de către pârât în susținerea tezei potrivit căreia structura internă/compartimentul cu denumirea „Direcția Generală Juridică“ ar putea face acte de reprezentare procesuale pentru Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, din conținutul textului criticat, rezultă că acesta se referă la persoane, iar nu la compartimentele interne ale persoanei juridice, și, ca atare, nu se poate susține afirmația pârâtului potrivit căreia Direcția Generală Juridică poate sta în judecată și poate face acte procesuale în numele și pentru pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. Prin urmare, se susține că dispozițiile art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta privind previzibilitatea legii, întrucât sunt imprecis formulate, nerezultând cu claritate ce se înțelege prin „persoane“. … 7.Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, se susține că acestea încalcă principiul securității raporturilor juridice, dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și dispozițiile art. 53 și art. 126 din Constituție. În acest sens, se arată că, în timp ce art. 11 și art. 1.247 din Codul civil reprezintă reguli ce garantează efectivitatea principiului legalității la nivelul legislației ce constituie dreptul comun, art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 este o normă cu caracter derogatoriu care, prin interdicția de a invoca și cerceta pe cale de excepție nulitatea unui act administrativ normativ, îngrădește nejustificat efectivitatea principiului legalității în materia contenciosului administrativ, principiul potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative este garantat, precum și obligația constituțională a oricărui judecător de a apăra din oficiu principiul supremației legii și ordinea de drept, atunci când se confruntă într-un proces cu acte administrative normative invocate de părți și care încalcă în mod vădit norme imperative și de ordine publică. Interdicția impusă părților, prin art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, de a invoca pe cale de excepție nulitatea actului administrativ normativ care li se opune de partea adversă sau de către judecător, precum și interdicția impusă judecătorului, prin dispozițiile criticate, de a verifica legalitatea și de a pronunța nulitatea actului administrativ normativ, în cazul unei excepții de nulitate a normei administrative, nu au nicio justificare legitimă. De asemenea, se susține că dispozițiile art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 încalcă și art. 53 din Constituție, deoarece restricționarea posibilității de a se invoca și statua nulitatea unui act administrativ normativ contrar legii nu servește interesului public, nu servește la apărarea ordinii de drept, încalcă dreptul cetățeanului de acces la justiție și la un proces echitabil (în componenta privind respectarea principiului preeminenței legii și a principiului contradictorialității), împiedică un control judecătoresc efectiv al actelor administrative normative și, nu în ultimul rând, îl împiedică pe judecător să protejeze Constituția și legea. Or, actul de justiție se sprijină pe certitudini, iar nu pe incertitudini, și trebuie să prezinte și să garanteze securitate juridică. … 8.Referitor la dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998, se susține că „abrogarea art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, în condițiile în care nu s-a instituit nicio altă sancțiune pentru actul nepublicat, a lipsit nejustificat instanțele de judecată de un text precis de sancționare a actului nepublicat, a generat insecuritate juridică, a lipsit cetățenii țării de o garanție împotriva arbitrariului autorităților și instituțiilor publice și a dreptului de acces la justiție, a lăsat art. 100 și art. 108 alin. (4) din Constituție iluzorii, încălcând principiul securității raporturilor juridice, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 100 și art. 108 alin. (4) din Constituție, dreptul de acces la justiție și art. 126 alin. (2) din Constituție“. În acest sens, arată că, începând din 1991 până în prezent, legislația națională a reglementat o singură procedură de intrare în vigoare a actelor normative, respectiv publicarea în Monitorul Oficial al României. De-a lungul timpului, sancțiunea actului nepublicat a fost reglementată ca fiind inexistența juridică, la art. 99 (devenit art. 100) și art. 107 (devenit art. 108) din Constituție. Art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 a avut, până la modificarea adusă prin Legea nr. 202/1998, următorul cuprins: „Potrivit prevederilor constituționale Regia Autonomă «Monitorul Oficial» are obligația publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative, nepublicarea lor atrăgând inexistența acestora.“ Dispozițiile de lege criticate au abrogat nejustificat art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, singura normă din legislația infraconstituțională care, reflectând Constituția, instituise cu caracter general sancțiunea inexistenței actului nepublicat și care reprezenta o garanție împotriva arbitrariului autorităților publice în ceea ce privește publicarea actelor normative. În lipsa unei sancțiuni clar instituite de lege pentru actul normativ nepublicat și în lipsa unei definiții clare și complete a actului normativ administrativ, instanțele au început să dezvolte o jurisprudență neunitară în ceea ce privește actele normative nepublicate, după cum urmează: unele instanțe au reținut inexistența actului normativ nepublicat, alte instanțe au reținut nulitatea actului normativ nepublicat, iar altele au reținut că actul normativ nesecret, nemilitar, nepublicat este valabil. Mai mult, în lipsa unei sancțiuni exprese prevăzute de lege, „chiar și Curtea Constituțională a arătat dezorientare în ceea ce privește sancțiunea ce afectează actul normativ nepublicat, reținând, spre exemplu, la paragraful 19 al Deciziei nr. 392 din 2 iulie 2014, cu referire la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004, că actul administrativ nu este accesibil și, deci, nici opozabil“.  … 9.În final, autorul excepției redă jurisprudența Curții Constituționale privind efectele deciziilor sale, în special cea privind intrarea în vigoare a normelor abrogate odată cu declararea ca fiind neconstituționale a normelor abrogatoare, invocând deciziile nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 și nr. 206 din 29 aprilie 2013. De asemenea, autorul excepției invocă deciziile nr. 766 din 15 iunie 2011, nr. 348 din 17 iunie 2014 și nr. 447 din 29 octombrie 2013. … 10.Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.“;  … – Art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007: „Ministrul administrației și internelor reprezintă și angajează Ministerul Administrației și Internelor în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate. În acest scop poate da împuternicire de reprezentare ministrului delegat pentru administrație, precum și altor persoane din subordine.“;  … – Art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004: „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.“;  … – Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998: „Pe aceeași dată se abrogă art. 3 alin. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înființarea și organizarea Regiei Autonome «Monitorul Oficial» și cap. IV «Organizarea regiei» din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Autonome «Monitorul Oficial», anexă la hotărâre, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 13 aprilie 1994, precum și orice alte dispoziții contrare, iar art. 3 lit. a) din regulament se modifică în mod corespunzător.“ Art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 are următorul conținut: „Potrivit prevederilor constituționale, Regia Autonomă «Monitorul Oficial» are obligația publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative, nepublicarea lor atrăgând inexistența acestora.“  …  … 15.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (5) privind obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (1) privind principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 alin. (1) privind munca și protecția socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 100 privind actele Președintelui, art. 108 alin. (4) privind actele Guvernului și art. 126 alin. (2) privind instanțele judecătorești. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate susține că acestea sunt lipsite de previzibilitate, deoarece pârâtul Ministerul Afacerilor Interne nu a depus la dosar dovada calității semnatarului întâmpinării, în sensul prevederilor Codului de procedură civilă, iar art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 a fost invocat în mod eronat de către pârât în susținerea tezei potrivit căreia structura internă/compartimentul cu denumirea „Direcția Generală Juridică“ ar putea face acte de reprezentare procesuale pentru Ministerul Afacerilor Interne. Or, având în vedere aceste susțineri referitoare la problema reprezentării legale a Ministerului Afacerilor Interne în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepției nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, ci reprezintă aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății și care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. … 17.Referitor la dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, criticate din aceeași perspectivă ca și în cauza de față, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 429 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 23 octombrie 2019, excepția fiind ridicată de același autor, Alexandru Firicel. La paragraful 32 al acestei decizii, Curtea a invocat jurisprudența sa constantă prin care a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate nu îngrădesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, garantat de art. 126 alin. (6) din Constituție, și nici dreptul la un proces echitabil în materia contenciosului administrativ. La paragraful 33 al acestei decizii, Curtea a reținut că, în temeiul art. 52 și al art. 126 alin. (6) din Constituție, autorul are la dispoziție calea unei acțiuni prin care poate să solicite oricând instanței judecătorești examinarea legalității unui act administrativ cu caracter normativ și constatarea inexistenței sale, astfel că accesul liber la justiție nu este restricționat în ceea ce privește contestarea legalității unor astfel de acte administrative. Sunt respectate astfel toate garanțiile specifice unui proces echitabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, referitoare la acțiunea în anulare, este neîntemeiată. … 18.În ceea ce privește dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998, Curtea a constatat constituționalitatea acestora prin Decizia nr. 513 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 16 decembrie 2019, excepția fiind ridicată de același autor, Alexandru Firicel. Curtea a reținut la paragrafele 24 și 25 ale Deciziei nr. 513 din 24 septembrie 2019, precitată, că, referitor la sancțiunea nepublicării actelor normative, art. 108 alin. (4) din Constituție prevede că nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor și ordonanțelor adoptate de Guvern atrage inexistența acestora. De asemenea, potrivit art. 100 alin. (1) din Constituție, nepublicarea decretelor emise de Președinte atrage inexistența acestora. Având în vedere acest context legislativ, Curtea a constatat că legiuitorul constituant a prevăzut expres sancțiunea inexistenței actului în caz de nepublicare doar pentru hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern, precum și pentru decretele emise de Președinte. Art. 78 din Constituție prevede că legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, fără să prevadă expres sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei obligații. În acea situație, similară cu cea din cauza de față, Curtea a constatat că actele cărora ar trebui, potrivit autorului excepției, să li se aplice sancțiunea inexistenței sunt ordine nepublicate ale ministrului afacerilor interne, iar nu decrete emise de Președintele României sau hotărâri și ordonanțe adoptate de Guvern, la care fac referire art. 100 și art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, astfel că aceste dispoziții constituționale, invocate de autorul excepției, nu au relevanță în cauză. La paragraful 27 din decizia menționată, Curtea a constatat că faptul că legiuitorul infraconstituțional nu a prevăzut în mod expres care este sancțiunea nepublicării actului administrativ normativ în Monitorul Oficial al României nu echivalează cu lipsa obligației prevăzute de art. 11 alin. (1) și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, pentru a intra în vigoare, celelalte acte normative adoptate de Parlament în afară de legi (pentru care există reglementare separată), hotărârile Guvernului, deciziile prim-ministrului, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Acestea reprezintă norme imperative, potrivit cărora actele normative se publică în Monitorul Oficial al României. … 19.În concluzie, la paragraful 32 al Deciziei nr. 513 din 24 septembrie 2019, Curtea a constatat că abrogarea – prin textul de lege criticat – a dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, care prevedeau obligația Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ de a publica în Monitorul Oficial al României actele normative și care menționau expres sancțiunea inexistenței actelor normative nepublicate, nu echivalează cu lipsa obligației de publicare în Monitorul Oficial al României a actelor administrative normative, cu excepțiile prevăzute de lege. Cât privește sancțiunea concretă aplicabilă în caz de nepublicare a unui act administrativ cu caracter normativ, Curtea a constatat, la paragraful 33 al Deciziei nr. 513 din 24 septembrie 2019, că aceasta reprezintă o problemă de interpretare și de aplicare a legii, de competența instanțelor judecătorești, iar nu o problemă de constituționalitate. Având în vedere acestea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998.  … 20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, excepție ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 32.224/3/2016 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește